MEDITAŢII, CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE şi EVENIMENTE SPIRITUALE din luna IUNIE 2015
Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”
ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de DUMNEZEU, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, TAINELE REZONANŢELOR OCULTE ASTRALE. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia
de a trăi plenar şi profund MISTERUL MOMENTULUI PREZENT.
Profesor yoga Gregorian Bivolaru
Luni, 1 iunie, între orele 13.00-13.45 – ZIUA COPILULUI: meditaţie de comuniune cu STAREA DE CANDOARE A COPILULUI CE EXISTĂ ÎN FIECARE DINTRE NOI.
Luni, 1 iunie, între orele 19.00-19.45 – Meditație de comuniune cu REALITATEA TAINICĂ a SFINTEI TREIMI.
Marți, 2 iunie – LUNA PLINĂ. Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe marți, 2 iunie, la ora 1.19 şi se încheie miercuri, 3 iunie, la ora 13.19. Momentul de maximă influenţă nefastă a Lunii Pline este marți, 2 iunie, la ora 19.19.
Miercuri, 3 iunie – Începe TABĂRA DE VIRA MAHAKALA, care se va desfășura în perioada 3 iunie-6 iunie, în stațiunea Băile Homorod (judeţul Harghita).
Sâmbătă, 6 iunie, între orele 9.05-9.50 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în trigon cu Saturn. Efecte: Trezeşte capacitatea de autodepăşire şi dinamizează simţul măsurii. Face să apară eficienţa în acţiunile individuale. Trezeşte şi dinamizează răbdarea, responsabilitatea, punctualitatea. Favorizează apariţia şanselor de a ne depăşi temerile şi fricile. Este un moment favorabil pentru a ne angrena în acţiuni care necesită focalizare mentală intensă. Face să se trezească aptitudinile practice. Trezeşte şi amplifică perseverenţa, hotărârea. Face să apară eficienţa şi uşurinţa în execuţia activităţilor manuale.
Duminică, 7 iunie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, meditaţia va avea loc la sala Pipera 1.
Marți, 9 iunie, între orele 0.40-1.25 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în sextil cu Jupiter. Efecte: Acest aspect amplifică starea de expansiune interioară, generozitatea, demnitatea şi bunăvoinţa. Face să se manifeste dragostea de adevăr şi frumos, optimismul, bucuria de a trăi. Trezeşte simţul didactic, favorizează exprimarea calităţilor oratorice, identificarea profundă cu Ghidul spiritual. Oferă şansa de a trezi în fiinţa noastră starea de dăruire conştientă faţă de idealul spiritual, favorizează trezirea sufletului şi capacitatea de a lua decizii pline de înţelepciune.
Marți, 9 iunie, între orele 10.15-12.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Marte în sextil cu Uranus. Efecte: Facilitează amplificarea stării de releu divin, trezeşte inspiraţia şi originalitatea. Conferă posibilitatea de a ne depăşi cu uşurinţă rigiditatea şi prejudecăţile limitatoare, reprezentând o şansă spre a ne dezvolta curajul şi iniţiativa, orientate către realizarea unori scopuri profund transformatoare şi benefice. Conferă pasionalitate rafinată şi spontaneitate. Trezeşte şi amplifică în fiinţă dinamismul binefăcător, facilitează angrenarea iniţiativelor inovatoare, trezeşte şi dinamizează capacitatea de a acţiona rapid şi eficient, trezeşte şi dinamizează îndrăzneala şi inteligenţa.
Miercuri, 10 iunie, între orele 15.35-16.20 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Mercur în sextil cu Venus. Efecte: Acest aspect trezeşte şi dinamizează trăirile adolescentine, romantice, rafinate şi trezeşte starea de candoare, bucuria şi starea de expansiune afectivă, iubirea pură, comunicativitatea şi îmbunătăţeşte sociabilitatea. Reprezintă totodată o şansă de a ne exprima cu mult curaj emoţiile binefăcătoare şi sentimentele stenice şi este o ocazie excelentă de a ne depăşi prejudecăţile referitoare la comunicarea afectivă. Aspectul respectiv trezeşte şi dinamizează creativitatea artistică, abilitatea oratorică, amplifică discernământul, compasiunea, face să apară starea de cumpătare. Trezeşte capacitatea de a comunica cu uşurinţă cu îngerul păzitor sau cu ghizii spirituali din lumile paradisiace subtile.
Joi, 11 iunie, între orele 0.15-1.00 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în sextil cu Uranus. Efecte: Trezeşte imaginaţia creatoare şi originalitatea. Favorizează inspiraţia artistică şi trezeşte spontaneitatea. Face să se amplifice în fiinţă starea de detaşare, facilitând desprinderea de prejudecăţile închistatoare şi de condiţionările prosteşti. Trezeşte şi amplifică senzualitatea rafinată, starea de virilitate, originalitatea, vitalitatea, facilitează apariţia unei stări de expansiune prin iubire, face să se trezească puterea de dăruire necondiţionată faţă de Dumnezeu. Facilitează atingerea stării de fericire paradisiacă.
Duminică, 14 iunie, de la ora 17.00 – Întâlnirea GRUPULUI PENTRU APROFUNDARE A RELAŢIEI GHID SPIRITUAL-ASPIRANT, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, întâlnirea va avea loc la sala Pipera 1.
Duminică, 14 iunie, între orele 18.40-19.25 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Soare în conjuncție cu Marte. Efecte: Acest aspect trezeşte şi amplifică o stare armonioasă de solaritate, spiritul de iniţiativă, conferă succesul în acţiunile benefice şi trezeşte ingeniozitatea. Face să apară curajul şi ne ajută să ducem la bun sfârşit acţiunile binefăcătoare pe care le realizăm. Intensifică procesele de purificare la nivelul plexului solar, impulsionează şi susţine imboldul de autodepăşire, de afirmare exuberantă şi detaşată.
Duminică, 14 iunie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, meditaţia va avea loc la sala Pipera 1.
Duminică, 14 iunie/Luni, 15 iunie, între orele 23.30-1.00 – MEDITAŢIE DE COMUNIUNE PROFUNDĂ CU SHIVA CU OCAZIA MOMENTULUI DE SHIVARATRI, realizată în spirală yang. În Bucureşti, spirala va avea loc la sala Pipera 1.
REPROGRAMAREA ÎNTÂLNIRII CU INSTRUCTORII PENTRU JOI 16 IULIE 2015 – ÎNTÂLNIREA COMUNĂ a INSTRUCTORILOR DE YOGA și a LECTORILOR DE AYURVEDA care a fost programată inițial pentru miercuri 8 iulie, se va desfășura JOI 16 IULIE 2015, la sala Pipera 1, de la ora 12.00. Programul administrativ va fi între orele 10.00-12.00.
ÎNTÂLNIREA LECTORILOR DE AYURVEDA se va desfășura JOI 16 IULIE, la sala Pipera 1, de la ora 9.00.
ÎNTÂLNIREA INSTRUCTORILOR DE SHIVAISM se va desfășura JOI 16 IULIE, la sala Pipera 1 (vestiar), de la ora 10.00.
ATENȚIE! SITUAȚIILE CU ÎNSCRIERILE PENTRU TABĂRĂ VOR FI PREDATE LA BIBLIOTECĂ PÂNĂ CEL TÂRZIU MIERCURI 8 IULIE 2015 AȘA CUM A FOST ANUNȚAT ANTERIOR.
REZULTATELE LA SELECȚIA MCT SE VOR DA JOI 16 IULIE 2015 ÎNTRE ORELE 11.00-12.00 LA VESTIAR PIPERA.
Joi, 18 iunie – Începe TABĂRA „SHAKTI ÎNTR-UN NOU EXTAZ”, care se va desfășura în perioada 18-21 iunie, în București.
Duminică, 21 iunie - ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU YOGA (stabilită de către Organizația Națiunilor Unite în data de 21 iunie).
Duminică, 21 iunie – SOARELE INTRĂ ÎN ZODIA RAC. Între orele 18.55-20.25: meditaţie de comuniune intensă, profundă şi tainică pentru a intra în stare de rezonanţă ocultă cu momentul SOLSTIŢIULUI DE VARĂ. Momentul de maxim al Solstițiului de Vară este duminică, 21 iunie, la ora 19.37.
Luni, 22 iunie, între orele 16.30-17.15 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Jupiter în trigon cu Uranus. Efecte: Trezeşte şi amplifică dinamismul, încredere în sine, originalitate, luciditate mentală şi umanitarismul. Trezeşte şi amplifică aspiraţiile benefice, dinamizează capacitatea de afirmare personală.
Miercuri, 24 iunie – SÂNZIENELE. Între orele 22.00-23.15: meditaţie intensă şi profundă de comuniune spirituală empatică cu SÂNZIENELE (FEELE) (pentru a favoriza această comunicare tainică se recomandă cu 3 ore înainte de aceasta să se administreze sublingual 5 grame din planta Drăgaica sau Sânziene, măcinată fin). Pentru a facilita intrarea în STARE DE REZONANŢĂ OCULTĂ CU LUMEA TAINICĂ A SÂNZIENELOR sugerăm ca această meditaţie să se realizeze și anul acesta în natură (cel mai bine într-o pădure liniştită sau într-o poieniţă) sau la oraş, într-un parc în care sunt copaci şi multă verdeaţă. Facultativ, înainte de această exemplificare se va putea face o ofrandă de lumină cu 7 lumânări ce vor fi consacrate atunci Sânzienelor şi li se vor face 7 binecuvântări. Atunci când această meditaţie se va face într-o pădure, se va urmări să fie evocate într-un mod afectuos Sânzienele (Feele) şi vom urmări să le percepem ca fiind nişte făpturi feminine frumoase, pure, afectuoase şi radiind de o candoare specifică. În final le putem ruga să ne inspire în existenţa noastră de zi cu zi şi să ne ajute să ne trezim intuiţia şi să ne asiste în descoperirea tainelor naturii vegetale.
Vineri, 26 iunie – Începe TABĂRA MAHA VIDYA KALI, care se va desfășura în perioada 26 iunie-4 iulie, la Brașov.
Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 21.00 – SPIRALA YANG DE COMUNIUNE CU SUFLETUL NEAMULUI ROMÂNESC, realizată la unison în ţară. În Bucureşti, spirala va avea loc la sala Obor.
Duminică, 28 iunie – Începe TABĂRA DE VIRA MAHAVIRA ANANDA, care se va desfășura în perioada 28 iunie-5 iulie, la Costinești.
Duminică, 28 iunie, între orele 18.45-20.25 – PROCEDEUL DE INVOCARE A SHAMBALA-EI PENTRU PACEA PLANETARĂ ŞI PENTRU VINDECAREA ŞI REGENERAREA SPIRITUALĂ A PLANETEI. În Bucureşti, această acţiune se va realiza la sala Pipera 1.
Duminică, 28 iunie, de la ora 21.00 – MEDITAŢIA ÎN SPIRALĂ YANG DE INVOCARE A GRAŢIEI DIVINE,
realizată la unison în ţară. În Bucureşti, meditaţia va avea loc la sala Pipera 1.
Luni, 29 iunie, între orele 9.10-9.55 – Meditaţie de comuniune cu un aspect astrologic benefic: Venus în trigon cu Uranus. Efecte: Trezeşte în fiinţă aspiraţia intensă către o stare de libertate interioară, facilitează apariţia unei stări de detaşare, face posibilă desprinderea de ideile preconcepute, prosteşti, referitoare la relaţia de cuplu. Ajută la armonizarea relaţiilor de cuplu. Amplifică starea de abandon altruist prin iubire şi face posibilă desprinderea atât de felurite vicii, posesivităţi, ataşamente, cât şi de obiceiurile rele care ne blochează şi ne limitează transformarea spirituală. Face să apară inventivitatea, creativitatea superioară şi spontaneitatea în relaţiile amoroase, declanşează rezolvări surprinzătoare, benefice, ale unor situaţii confictuale.
Luni, 29 iunie, între orele 19.30-20.15 – Meditaţie de comuniune spirituală cu SFINŢII APOSTOLI PETRU şi PAVEL.
Marți, 30 iunie – TRIPURA SUNDARI. Momentul de maximă influență benefică este la ora 4.47. Perioada favorabilă de angrenare în cuplu cu iubire, continenţă şi transfigurare: 21.00 (luni, 29 iunie)-13.00 (marți, 30 iunie). Meditaţia specială de comuniune cu Marea Putere Cosmică Tripura Sundari: marți, 30 iunie, între orele 4.15-5.15.
yogaesoteric
29 mai 2015