Serge Monaste: Protocolul de la Toronto, mit sau realitate? (I)

Vă avertizăm că tot ce veți citi mai jos a fost pus în aplicare punct cu punct. Și astăzi, când asistăm la așa-zisa pandemie, se implementează, de asemenea, directivele 666 din planul Noii Orânduiri Mondiale. Autorul cărții, Serge Monaste, a murit la un an după demascarea planului, în împrejurări suspecte.

Protocolul de la Toronto, mit sau realitate? Complotul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru instaurarea Noii Ordini Mondiale

O carte de Serge Monaste

Introducere – Realitate sau ficțiune?

Cine ar putea spune?

Oricare ar fi adevărul, conform anumitor informaţii pe care le-am obţinut, provenind din Franţa, dar mai ales revăzând evenimentele petrecute de-a lungul ultimilor 25 de ani, s-ar părea că scenariul descris în acest „document” ne permite să înţelegem mai bine o situaţie care, până în prezent, multora li se părea mai mult decât imposibil de înţeles.

În volumul de faţă, vă prezentăm documentul integral, însoţit de o analiză a noilor condiţii economice actuale care, în sine, par să-i confirme cu prisosinţă autenticitatea.

Sfârşitul lunii iunie 1967: la Montreal se deschide Expo ’67; la Ottawa au loc ultimele pregătiri ale „Centenarului Confederaţiei”. În Statele Unite se declanşează contestarea Războiului din Vietnam şi, prin toată ţara, se desfăşoară mişcarea „Flower Power”. Ne aflăm în preajma evenimentelor din mai 1968 din Franţa, a exploziei naţionaliste de la Quebec, a festivalului de la Woodstock în Statele Unite…

Dar, în acelaşi timp, acest sfârşit al lunii iunie 1967 marchează ultimele pregătiri pentru punerea la punct a „planului căderii naţiunilor”, de către înaltele instanţe ale francmasoneriei anglo-saxone din Toronto.

Această reuniune secretă, de o înaltă confidenţialitate, este organizată de către „6.6.6.”, cum se autointitulează următorii:

– cei care dirijează cele mai mari 6 bănci mondiale;
– cele mai mari 6 consorţii energetice de pe planetă, între care, cel al petrolului;
– cele 6 mari consorţii agroalimentare, plus controlul principalelor rute alimentare ale lumii.

Aceşti „6.6.6.” fiind cei mai înalţi responsabili ai finanţelor internaţionale, vor defini în cadrul reuniunii lor o strategie comună, în vederea supremaţiei absolute:

– asupra comerţului mondial;
– asupra posesiunii armei energetice, poartă deschisă spre secolul XXI, precum şi
– asupra controlului internaţional al economiei agroalimentare, care cuprinde, pentru ei, și consorţiile farmaceutice care acoperă piaţa mondială a vitaminelor şi a vaccinurilor.

Planul lor se rezumă la trei orientări majore pentru anii 1970-1980: economia, politica, socialul.

Dacă reuşeşte, Planul va duce în mod iremediabil la acapararea puterii mondiale, prin instalarea Noii Ordini Mondiale; aceeaşi pe care preşedintele George Bush o promova cu atâta tamtam la începutul anilor 1990.

Serge Monaste
Ziarist la L’Enquête, martie 1995

Documentul „Planul Roşu”

Documentul grupului 6.6.6. de la sfârşitul lunii iunie, 1967.

Titlul documentului organizaţiei 6.6.6.: Panem et circenses [Pâine și circ]
Scopul proiectului mondialist: Genocidul vitalităţii, în favoarea rentabilităţii oculte.
Mijloacele de finanţare a proiectului: Între altele, se va folosi: ajutorul umanitar internațional, pentru finanţarea multinaţionalelor din grupul 6.6.6.

Documentul:

Toate perioadele istorice care au dus la decadenţa civilizaţiilor au fost marcate, fără excepţie, de „spiritul rătăcirii oamenilor”. Astăzi, trebuie să facem astfel încât acest „spirit” să se traducă printr-o „societate mondială a timpului liber” sub toate formele sale. Acest timp liber trebuie să se compună din sex, droguri, sport, excursii (exotism) şi din distracţii în general, dar accesibile tuturor straturilor societăţii. Omul trebuie să ajungă la concluzia că este modern şi că modernismul lui e compus din capacităţile lui, din posibilitatea lui de a se distra în mare măsură şi, în prezent, din tot ceea ce îl înconjoară.

Pentru atingerea acestui obiectiv, este neapărat necesar să fie infiltrate mijloacele de informare (radioul, televiziunea, ziarele), mediile de modă şi de cultură, domeniile muncii noi, prin intermediul cărora vom influenţa, cu siguranţă, toate păturile societăţilor occidentale. Astfel, ţinând tineretul (adulţii de mâine) sub umbrela simţurilor, vom avea cale liberă pentru a infiltra şi a schimba în profunzime, fără a da naştere la nelinişti, politica, justiția şi învăţământul, ceea ce ne va permite să modificăm în profunzime cursul și orientarea viitoare a societăţilor vizate de „planul” nostru.

Populaţiile, după cum ştim, nu au memorie istorică. Oamenii repetă la nesfârşit greşelile trecutului, fără a-şi da seama că tocmai aceste erori le-au condus părinţii, înaintea lor, spre aceleaşi scadenţe pe care le vor trăi, sub o formă agravată, și ei înainte de sfârşitul secolului nostru. Observaţi, de pildă, prin ce au trecut bunicii lor la începutul acestui secol, graţie muncii înverşunate a predecesorilor.

După ce au cunoscut, fără limite, liberalizarea moravurilor, abolirea moralei şi, cu alte cuvinte, rătăcirile spiritului, au cunoscut „criza economică”, iar apoi, războiul. În prezent, copiii şi nepoţii lor se îndreaptă spre un deznodământ asemănător, dar şi mai grav, căci de astă dată finalul ne va permite în sfârşit să ne punem pe picioare „Noua Ordine Mondială”, fără ca vreunul dintre ei să-şi dea seama, fiind mult prea preocupaţi cu toţii de a-şi satisface în proporţie exagerată necesităţile senzuale cele mai primare.

O „normă” generală mai mult decât importantă şi care şi-a dovedit deja valoarea la începutul actualului secol, prin construirea şi instalarea „sistemului comunist” de către regretaţii înalţi ofiţeri ai lojilor noastre, este rentabilitatea „excepţiei”. În principiu, după cum ştim, excepţia confirmă regula generală, pe care o contrazice. Dar, în vocabularul nostru, excepţia este principiul care trebuie să fie impus tuturor.

Vom proceda de aşa manieră, încât să imprimăm excepţii în diversele sfere ale societăţii.

Să arătăm cum ar trebui să fie noile reguli aplicabile pentru toţi, scop principal al contestaţiilor sociale viitoare, exprimate de tineretul naţiunilor. Astfel, excepţia va deveni detonatorul cu ajutorul căruia întreaga societate istorică se va nărui în sine însăşi, într-o epuizare şi o confuzie fără precedent.

Bazele societăţii occidentale, în esenţă, ne vin în linie dreaptă din moştenirea iudeo-creştină. Tocmai această moştenire este cea care a făcut din familie nodul, cheia de boltă a oricărui edificiu social din prezent. Predecesorii noştri, care i-au finanţat pe scriitorii revoluţionari de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, au înțeles importanţa necesităţii de a fracţiona şi apoi de a face să explodeze acest nucleu vital în Rusia de exemplu, reuşind să instituie noul „sistem comunist” din vremea aceea. Şi chiar asta au făcut, contribuind minuţios la producerea, de către filozofii şi scriitorii nonconformişti ai epocii, a unui manifest al gloriei „Statului dumnezeu”, acesta având prioritate absolută asupra persoanei şi a familiei.

Pentru a ajunge cu certitudine la construirea unui guvern mondial, a unei Noi Ordini Mondiale comunitare, în care toate ființele umane, fără excepţie, să fie supuse mondializării noii ordini, trebuie în primul rând să provocăm dispariţia familiei, ceea ce va antrena din aceeaşi lovitură dispariţia preceptelor religioase ancestrale. În al doilea rând, trebuie să nivelăm toate ființele umane, făcând să dispară clasele sociale, în special clasele mijlocii. Dar trebuie să procedăm astfel încât toate aceste schimbări să pară generate de voinţa populară și să aibă aparenţa democraţiei.

Slujindu-ne de cazuri izolate, dar amplificându-le la nivel extrem cu ajutorul contestaţiilor studenţeşti instigate de noi înşine, al ziariştilor favorabili cauzei noastre şi al politicienilor cumpăraţi, vom reuşi să punem pe picioare noi organisme, prezentând toate aparenţele modernismului, cum ar fi un birou de protecţie a copilului susţinut cu o „cartă a drepturilor şi a libertăţilor”.

Pentru reuşita planului nostru mondial, Planul Roşu, este necesar să implantăm în toate societăţile occidentale ale anilor 1970 birouri pentru protecţia copilului, ai căror funcţionari, tineri intelectuali lipsiţi de experienţă, proaspeţi absolvenţi ai universităţilor în care sunt scoase în evidenţă principiile noastre mondialiste, vor respecta strict, fără discernământ „Carta drepturilor copilului”. Cine ar îndrăzni să i se împotrivească, fără a fi identificat imediat cu barbariile Evului Mediu?

Această Cartă, laborios pusă la punct în lojile noastre, ne va permite în sfârşit să reducem la zero orice autoritate părintească, făcând familia să se umple de indivizi opuşi cu sălbăticie unii altora, protejându-și intereselor personale. Ea îi va încuraja pe copii să-şi denunţe părinţii autoritari, pretextând că sunt prea tradiţionali, prea religioşi.

De asemenea, va contribui la a-i supune pe părinţi unei psihoze colective a fricii, ceea ce va provoca în mod ineluctabil, de o manieră generală în societate, o subminare a autorităţii părinteşti. Astfel, vom reuşi, într-o primă etapă, să producem o societate asemănătoare cu aceea din Rusia anilor 1950, în care copiii îşi denunţau părinţii la Stat, şi o vom face fără ca cineva să-şi dea seama.

Transferând astfel Statului rolul patern, ne va fi mai uşor, în continuare, să acaparăm, una câte una, toate responsabilităţile care până la data respectivă au ţinut de resortul exclusiv al părinţilor. Astfel, îi vom putea face pe toţi să considere învăţătura religioasă tradițională, de origine iudeo-creştină, un abuz contra copilului.

În acelaşi timp, dar la un alt nivel, vom determina înscrierea în legile de bază ale naţiunilor regula că toate religiile, cultele şi practicile religioase, inclusiv vrăjitoria şi magia, trebuie să fie respectate cu titluri egale. Astfel, va fi extrem de uşor să i se transfere statului acest rol, prin raportarea copilului la cele mai înalte instanţe internaţionale, cum ar fi Naţiunile Unite.

Să înţelegem bine următoarele: scopul nostru nu este acela de a proteja copiii, nici pe oricine altcineva, ci de a provoca dezintegrarea și apoi prăbuşirea naţiunilor, care reprezintă un obstacol major în calea punerii în aplicare a ordinii noastre mondiale. Acesta este motivul pentru care „centrele de protecţie a copilului” urmează să fie învestite cu o autoritate legală absolută. Ele trebuie să fie în măsură ca, după bunul lor plac, dar întotdeauna sub pretextul protejării copiilor, să-i poată retrage pe aceştia din mediile lor familiale originare şi să-i plaseze în medii familiale străine sau în centre guvernamentale, deja atrase spre principiile noastre mondialiste şi religioase. Astfel, se va realiza spargerea definitivă a „celulei familiale occidentale”. Căci, fără protecţia şi supravegherea părinţilor lor naturali, aceşti copii vor putea fi handicapaţi definitiv în dezvoltarea lor psihologică şi morală, ajungând să reprezinte, în virtutea consecinţelor fireşti, prăzi uşor adaptabile la ţelurile noastre mondialiste.

Pentru asigurarea reuşitei unei asemenea întreprinderi, o primă necesitate este ca funcţionarii care lucrează în aceste centre, în serviciul statului, să fie tineri, fără o bogată experienţă de viață, îmbibaţi cu teorii pe care le ştim vide şi lipsite de eficacitate şi mai ales să fie obsedaţi de spiritul misionar al unor mari protectori ai copilăriei ameninţate. Căci, pentru ei, toţi părinţii trebuie să fie văzuți ca nişte criminali de facto, potenţiale pericole pentru bunăstarea copilului, considerat în cazul de faţă ca un „dumnezeu”.

Un „Centru de protecţie a copilului” şi o „Cartă a drepturilor copilului” n-ar avea niciun motiv să existe în lipsa copiilor ameninţaţi. Mai mult, excepţiile şi exemplele istorice întrebuinţate pentru înfiinţarea lor vor sfârşi, mai devreme sau mai târziu, prin a dispărea, dacă n-ar fi alimentate continuu cu cazuri noi, produse permanent. În acest sens, vom infiltra „sistemul de educaţie” al naţiunilor pentru a face să dispară, sub acoperirea modernismului şi a „evoluţiei speciilor”, predarea religiei, a istoriei şi a educaţiei civice, diluându-le pe toate sub o avalanşă de materii noi în mediul de învăţământ, aceea a limbilor străine şi a matematicilor.

În acest mod, îndepărtându-le tinerelor generaţii toate bazele şi granițele morale, toate cunoştinţele despre trecut şi, prin urmare, orice formă de mândrie naţională, orice respect faţă de ceilalţi, orice putere prin preocuparea exclusivă pentru limbile străine şi ştiinţe – deci, puterea asupra realităţii – vom contribui la fabricarea unui tineret în mare măsură predispus către toate formele de delincvenţă.

În acest nou univers, fragmentat de frica de părinţi şi de abandonul oricărei responsabilităţi din partea acestora faţă de copii, vom avea cale liberă pentru a forma, în maniera noastră şi conform principalelor noastre obiective, un tineret în rândurile căruia aroganţa, dispreţul, umilirea aproapelui vor fi considerate ca fiind noile baze ale „afirmării de sine” şi ale „libertăţii”.

Ştim însă, pe baza aceloraşi experienţe din trecut, că un asemenea tineret este din capul locului condamnat la autodistrugere, întrucât este de un „individualism” funciar – deci, anarhist prin definiţie. În acest sens, nu mai poate exista în niciun caz o bază solidă pentru continuitatea oricărui gen de societate şi, cu atât mai puţin, o valoare sigură prin bătrânii ei.

În acelaşi spirit, este de asemenea imperios necesar să se creeze o „Cartă a drepturilor şi a libertăţilor personale”, precum şi „centre pentru protecţia cetăţeanului”, dându-le maselor iluzia că aceste inovaţii fac parte integrantă din „modernismul” sus-amintit al „societăţilor noi” din secolul XX.

Sub aceeaşi formă şi în acelaşi timp, dar la un alt nivel, trebuie să se obţină votarea unor noi legi pentru ,,respectul şi libertatea personală”. La fel ca în cazul „familiei”, dar pe planul „societăţii”, aceste legi vor intra în conflict cu drepturile colectivităţii, împingând astfel societăţile vizate spre autodistrugere. Căci, în cazul de faţă, inversiunea este totală:

„Nu societatea trebuie protejată contra persoanelor care o pot ameninţa (dreptul majorităţii) ci mai degrabă individul (dreptul minorităţii) trebuie să fie protejat contra posibilelor ameninţări din partea majorităţii.” Iată scopul pe care ni l-am fixat.

Pentru a realiza dezintegrarea familiei, a sistemului de învăţământ, deci a societăţii în general, este esențial să se încurajeze „libertatea sexuală” la toate eşaloanele societăţii. Individul (și deci masele) trebuie redus la obsesia de a-şi satisface instinctele primare prin toate mijloacele posibile.

Ştim că această etapă reprezintă punctul culminant în care întreaga societate va sfârşi prin a se surpa în sine însăşi. Nu la fel s-a petrecut şi cu Imperiul Roman la apogeul său şi cu toate civilizaţiile asemănătoare, pe parcursul istoriei?

Cu ajutorul oamenilor de ştiinţă şi al laboratoarelor finanţate de lojile noastre, am reuşit să punem la punct un procedeu chimic care va revoluţiona toate societăţile occidentale şi va arunca pradă uitării pentru totdeauna principiile morale şi religioase iudeo-creştine.

Acest procedeu, sub formă de pilulă, va deschide larg calea „libertăţii sexuale” fără consecinţe şi le va împinge pe femeile naţiunilor spre dorinţa de a se desprinde din starea ce va ajunge să fie considerată jugul trecutului – sclavia femeii supuse bărbatului şi familiei tradiţionale.

Odinioară „centru şi pivot al celulei familiale”, femeia modernă, acum în calitate de persoană individuală independentă, va dori să-şi abandoneze rolul tradiţional, să se detaşeze de familie şi să-şi trăiască viaţa în conformitate cu aspiraţiile personale. Nimic mai firesc, ştim, dar modul în care noi vom interveni cu tărie va fi acela al infiltrării „mişcărilor de contestare feministe”, împingându-le logica până la cele mai extreme limite ale consecinţelor ei. Iar aceste limite se găsesc deja înscrise în dezintegrarea definitivă a familiei tradiţionale şi a societăţii iudeo-creştine.

Această „eliberare sexuală” va reprezenta calea finală prin care vom avea posibilitatea de a face să dispară din „conştiinţa populară” orice referire la „bine şi rău”. Prăbuşirea acestei bariere religioase şi morale ne va permite să realizăm procesul falsei „eliberări a omului de trecutul său”, care însă, în realitate, va fi o formă de sclavie profitabilă pentru „planurile mondialiste” pe care urmărim să le punem în aplicare.

Respectiva poartă deschisă pentru încurajarea libertăţii sexuale, a divorţurilor, a avorturilor la cerere, a recunoaşterii legale a diverselor forme de homosexualitate, ne va ajuta să modificăm în profunzime bazele istorice ale legislației societăţilor. Ea va fi un atu major pentru a împinge ansamblul ființelor umane spre o relaxare generală a moravurilor; pentru a diviza indivizii unii în raport cu ceilalţi, în conformitate cu instinctele şi cu interesele proprii; pentru a distruge viitorul tineretului, împingându-l spre experienţele nefaste ale sexualităţii precoce şi ale avorturilor; şi pentru a distruge moralmente generaţiile viitoare, împingându-le pe calea alcoolismului, a drogurilor – al căror control se vor însărcina să-l preia, la nivel mondial, ofiţerii noştri superiori din lojile internaţionale – şi a sinuciderilor, suicidul fiind considerat de către un tineret dezabuzat şi abandonat ca un sfârşit cavaleresc.

Să amăgim tineretul naţiunilor, arătându-i pe părinţii lor ca pe nişte iresponsabili, imorali şi nereligioşi. Să-i facem să nu mai caute altceva decât plăcerea şi satisfacerea nestăvilită a instinctelor, cu preţul minciunii, al ipocriziei şi al trădării.

Să facem din divorţuri şi din avorturi o nouă cutumă socială, acceptată de toţi. Să împingem astfel tineretul spre criminalitate sub toate aceste forme şi spre refugierea în grupări distincte, inaccesibile mediului familial, pe care tânărul îl va percepe, în mod inevitabil, ca pe o ameninţare la adresa propriei supravieţuiri.

Ţesătura socială fiind astfel bulversată iremediabil, ne va fi posibil în continuare să acţionăm asupra politicii şi economiei naţiunilor, în scopul de a le aduce la cheremul nostru; de a le face să accepte, forţate de împrejurări, planurile noastre pentru o Nouă Ordine Mondială. Căci, este necesar să recunoaştem, naţiunile, lipsite de posibilitatea de a se baza pe un tineret puternic, pe o societate în care oamenii, regrupaţi în jurul unui ideal comun, întăriţi cu ajutorul unor bastioane morale de neînfrânt, ce le-ar fi putut asigura sprijinul istoric, nu vor putea decât să abdice în faţa voinţei noastre mondiale.

Vom putea atunci să inaugurăm ceea ce au anunţat atât de mult creaţiile noastre din trecut, „sistemul comunist” care profeţea o revoluţie mondială, pusă în mişcare de toţi proscrişii din lume şi „nazismul”, prin care am anunţat o Nouă Ordine Mondială pentru o mie de ani.

Iată scopul nostru suprem: recompensa pentru toate valorile pe care le-am omorât pentru împlinirea ei, de-a lungul secolelor: toţi fraţii din lojile trecute, morţi în anonimat pentru realizarea acestui ideal pe care acum ne este posibil să-l atingem cu vârfurile degetelor.

Se ştie bine că omul, după ce şi-a asigurat necesităţile primare – hrana, îmbrăcămintea şi adăpostul – tinde a fi mai puţin vigilent. Să-i permitem să-şi adoarmă conştiinţa, orientându-i totodată spiritul după placul nostru, prin crearea de faţadă a unor condiţii economice favorabile.

Prin urmare, în această perioadă a anilor 1970, în care agenţii noştri se vor infiltra peste tot, în diversele sfere ale societăţii, pentru a o face să accepte noile noastre norme în materie de învăţământ, justiție, organizare socială şi politică, vom veghea la răspândirea unui climat economic de încredere.

Muncă pentru toţi; deschideri de credite pentru toţi; distracţii pentru toţi – acestea vor fi devizele noastre pentru crearea iluzorie a unei noi clase sociale: „clasa mijlocie”. Căci, o dată atinse obiectivele noastre, vom face să dispară această clasă de mijloc, situată între săracii seculari şi noi, bogaţii, tăindu-i definitiv orice mijloc de supravieţuire.

În acest sens, vom face din naţiunile-state noii „părinţi” ai oamenilor. Prin intermediul acestui climat de încredere în care „agenţii internaţionali” trimişi de noi vor fi făcut tot ceea ce este necesar pentru a îndepărta orice spectru al războiului mondial, vom încuraja „centralizarea” în favoarea statului.

În acest mod, ființele umane vor putea dobândi impresia unei libertăţi de explorare totală, în timp ce povara legendară a responsabilităţilor personale va fi transferată pe umerii statului. Astfel, vom avea posibilitatea de a multiplica în proporţie vertiginoasă sarcina statului, înmulţind fără niciun fel de limite masa de funcţionari intelectuali. Având garantată pentru ani de zile în avans securitatea materială, aceştia vor fi executanţii perfecţi ai „puterii guvernamentale”; cu alte cuvinte, ai „puterii” noastre.

Vom crea astfel o masă impresionantă de funcţionari care, în sine, va forma un guvern în cadrul guvernului, indiferent de partidul politic care va fi într-un moment sau altul la putere. Această maşinărie anonimă ne va putea servi într-o bună zi drept pârghie pentru a accelera prăbuşirea economică a statelor-naţiuni; căci acestea nu vor putea să întreţină la nesfârşit o asemenea masă salarială fără a ajunge ulterior să se îndatoreze mai presus de mijloacele lor.

Pe de altă parte, aceeaşi maşinărie îi va conferi aparatului guvernamental o imagine rece şi insensibilă; această maşinărie complexă şi absolut inutilă în multe dintre funcţiile ei ne va servi drept paravan şi mijloc de protecţie contra populaţiilor. Căci cine va îndrăzni să se aventureze printr-un asemenea labirint, în scopul de a-şi face auzite doleanţele personale?

Tot în aceeaşi perioadă de buimăcire generală, vom profita pentru a-i cumpăra sau elimina, în conformitate cu necesităţile momentului, pe toţi directorii de întreprinderi, responsabilii marilor organisme statale și ai centrelor de cercetări ştiinţifice, a căror activitate şi eficacitate ar risca să dea o putere prea mare statelor-naţiuni.

Nu vom permite în niciun caz ca statul să devină o forţă independentă în sine, căci ar risca să ne scape de sub control şi să ne pună în pericol planurile ancestrale. Vom veghea, de asemenea, să avem o autoritate absolută asupra tuturor structurilor supranaţionale ale naţiunilor. Aceste organisme internaţionale trebuie să fie plasate sub jurisdicţia noastră absolută.

În acelaşi sens şi pentru a garanta rentabilitatea influenței noastre asupra populaţiilor, vom urmări să controlăm toate mijloacele de informare. Băncile noastre nu le vor finanţa, aşadar, decât pe acelea care ne vor fi favorabile, supervizând totodată închiderea celor recalcitrante. Această manevră va trece neobservată în rândurile populaţiilor, acestea fiind absorbite de necesitatea de a câştiga cât mai mulţi bani şi de a se distra.

Încă de pe acum trebuie să ne ocupăm de finalizarea fazei de dez-regionalizare a zonelor rurale, amorsată la începutul crizei economice din 1929. Suprapopularea oraşelor a fost deviza noastră în cadrul „revoluţiei industriale”.

Proprietarii rurali de pământ, prin independenţa lor economică şi prin capacitatea pe care o au de a produce baza alimentaţiei statelor, reprezintă o ameninţare la adresa noastră şi a planurilor noastre de viitor. Înghesuiţi în oraşe, oamenii vor fi mai dependenţi de industriile noastre pentru a supravieţui.

Nu ne vom putea permite existenţa unor grupări independente de „puterea” noastră. Prin urmare, o să-i eliminăm pe proprietarii de pământuri, făcând din ei sclavi ascultători, industriile fiind sub controlul nostru. În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi, o să le permitem să se organizeze în cooperative agricole, pe care agenţii noştri le vor infiltra, pentru a le orienta mai uşor conform cu priorităţile noastre viitoare.

În cadrul structurii statului, o să insistăm pe scoaterea în evidență a „respectului” obligatoriu faţă de diversitatea de „culturi”, de „popoare”, de „religii”, de ,,etnii”, cu prioritate faţă de noţiunea de „unitate naţională”; aceasta ne va permite să divizăm mai eficace populaţiile statelor-naţiuni şi astfel să le slăbim autoritatea şi capacitatea de manevră.

Împins la limite extreme, dar pe plan internaţional, acest concept, în viitor, va determina etniile diverselor naţiuni să se regrupeze, pentru a-şi revendica fiecare, individual, propria participare la „putere”; ceea ce va sfârşi prin a ruina naţiunile şi le va face să se fragmenteze în războaie interne interminabile.

Când naţiunile-state vor fi astfel slăbite prin aceste lupte intestine, toate întemeiate pe recunoaşterea ,,drepturilor minorităţilor” la independenţă, când naţionaliştii divizaţi în diferite facţiuni culturale şi religioase se vor arunca orbeşte în lupte fără niciun rezultat posibil, când tineretul îşi va fi pierdut complet contactul cu propriile rădăcini, atunci ne vom putea servi de Naţiunile Unite, pentru a începe să ne impunem Noua Ordine Mondială. De altfel, în acel stadiu, „idealurile umanitare, sociale şi istorice” ale naţiunilor-state se vor fi dezintegrat de mult, sub presiunea diviziunilor interioare.

Sfârșitul Documentului organizaţiei 6.6.6., datat în ultima parte a lunii iunie, 1967

Citiți a doua parte a articolului

Citiți și:
Iluminații – aşa-ziși stăpâni din umbră care sunt satanici
Organizația 666

 

yogaesoteric
25 februarie 2022