După o gafă monumentală, armata americană face un mare pas înapoi

 

Americanii au decis să ia o „pauză” de la formarea şi echiparea rebelilor sirieni moderaţi, pretextând că au nevoie de un timp pentru revizuirea acestui program. În realitate, acest program a avut rezultate insignifiante şi, mai mult decât atât, are la activ şi o gafă monumentală.

„Am facut o pauză în trimiterea recruţilor spre centrele de antrenament din Turcia şi Iordania, însă armata americană continuă să recruteze viitori candidaţi, în perspectiva unei apropiate reluări a instrucţiilor”, a declarat recent purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook, citat de Agenţia France Press. Cook a mai adăugat că programul continuă pentru cei care l-au început deja.

Acest program de pregătire şi echipare a rebelilor sirieni, lansat la începutul anului de SUA şi bugetat cu 500 de milioane de dolari, îşi propunea să antreneze circa 5.000 de rebeli anual pentru a combate în Siria grupul jihadist Statul Islamic. Dar programul nu a permis pentru moment instruirea decât a două grupuri a câte 54 şi respectiv 70 de combatanţi, potrivit cifrelor Pentagonului. În plus, armata americană a recunoscut, între altele, că unii dintre aceşti combatanţi şi-au predat săptămâna trecută o parte din echipament şi muniţii Frontului al-Nosra, filiala siriană a organizaţiei teroriste Al-Qaida, trecând într-o zonă controlată de aceasta.

Programul a fost afectat în special prin filtrarea drastică a candidaţilor de către americani. Unii experţi estimează, de asemenea, că voinţa Washingtonului de a limita aria de acţiune a rebelilor în lupta împotriva Statului Islamic a descurajat mulţi dintre potenţialii recruţi.


Citiţi şi:

Cum au pus umărul americanii la nașterea monstruosului Stat Islamic

Armata ISIL – antrenată de americani, finanţată de saudiţi

 

yogaesoteric
16 noiembrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More