Statul infracțional și răfuielile «gioarselor» securiste

Procurorii şi serviciile secrete

 

Dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva fostului Guvern, inițiată de PNL la sfârșitul lunii septembrie, a prilejuit totuși câteva considerații demne de atenție.

Din dezbaterile din 29 septembrie 2015 merită să fie păstrată intervenția președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. Dacă o privim exclusiv din perspectiva momentului, a fost o pledoarie în favoarea ex-premierului Ponta, dar dacă lărgim cadrul, descoperim o critică judicioasă a organizării judiciare. Când va fi reluat procesul revizuirii Constituției (dacă va fi reluat vreodată!), aceste considerații vor fi readuse în discuție cu necesitate. Ele nici nu îi aparțin neapărat fostului premier liberal, fiind un rezumat al criticilor care au fost făcute constant în ultimul deceniu.

În esență, e vorba de echilibrul puterilor în stat și de rolul pe care îl joacă parchetele în ansamblul organizării judiciare. Consiliul Superior al Magistraturii este organismul prin care autoritatea judecătorească se autoguvernează. Alcătuirea CSM ridică însă o problemă, căci oferă procurorilor autoritate asupra judecătorilor, ceea ce este nefiresc sub aspect constituțional. Puterea judecătorească aparține judecătorilor, procurorii fiind, de fapt, acuzatori ai statului plasați în subordinea Ministerului de Justiție. Chestiunea aceasta a făcut obiectul multor polemici cu substrat partizan, dar obiecţia e teoretic îndreptăţită. De altfel, ea a fost împărtășită de juriști din toate partidele. Valeriu Stoica, de exemplu, singurul jurist de marcă de care dispunea PDL, pleda în 2012 pentru reorganizarea CSM în așa fel, încât procurorul să nu aibă autoritate asupra judecătorului. Se ajunsese la un moment dat ca CSM să fie condus de o procuroare (Oana Schmidt-Hăineală) dând peste cap premisele Constituției. Cum e cu putință ca un exponent al puterii executive (procurorul) să decidă în cele mai delicate probleme ale puterii judecătorești? Destui oameni care înțeleg bine această problematică au închis ochii din motive de oportunitate politică.

Și astăzi e decepționant să auzi presa spunând că președintele Senatului „i-a atacat pe procurori”, ignorând poate cu bună știință că e vorba de o problemă serioasă de ordin constituțional. Azi e vorba de Victor Ponta, mâine va fi vorba de altcineva și ne vom mira că PNL își schimbă opiniile, așa cum ne-am mirat de „transformarea” lui Traian Băsescu. Ajuns în opoziție, fostul președinte și-a revizuit radical viziunea asupra organizării judiciare.

Președintele Senatului și fostul președinte Traian Băsescu par să aibă acum exact aceeași concepție despre procurori și rolul serviciilor secrete. Adică amândoi sunt înclinați să creadă că procurorii și SRI-ul dețin o putere prea mare de care nu ezită să abuzeze. Președintele Senatului a atras și el atenția asupra rolului pe care îl exercită serviciile în probatoriul judiciar. E bine ca SRI să preia rolul poliției judiciare? Răspunsul este evident.

O altă observație valabilă este că parchetele aparțin formal puterii executive, fiind puse în subordinea ministrului de Justiție, dar în realitate, ministrul nu mai are nicio putere asupra lor. Așadar, pe de o parte procurorii dețin o putere prea mare prin raport cu judecătorii, iar pe de alta ei se sustrag subordonării lor constituționale (cel puțin procurorii DNA). Chiar dacă avem motive să spunem că DNA a avut o activitate benefică, nu putem trece cu vederea anomalia.

Din păcate dezbaterea este blocată. Președintele UDMR, Kelemen Hunor avea dreptate să spună că trăim momente în care lucrurile sunt tratate brutal, în alb și negru, și că nuanțele sau problematica mai largă care depășește circumstanțele sunt neglijate. El dorea să explice de ce UDMR votează împotriva guvernului dezaprobând totodată textul moțiunii de cenzură. În optica sa, deși are multe de reproșat actualilor miniștri, ar fi fost nefiresc ca un guvern să fie destituit din cauza unor fapte fără nicio legătură cu activitatea guvernamentală. Un asemenea precedent ar oferi procurorilor o putere nemărginită.

Orice jurist cu minimă competență – indiferent de opinia pe care o are despre fostul premier Victor Ponta – va recunoaște, mai devreme sau mai târziu, că aceste observații sunt judicioase și că ele trebuie să fie abordate în viitoarea Constituție.

de Horaţiu Pepine
Sursa: dw.com
 

O gioarsă a Securității a fost președintele României?

Bătrânii securiști au început să-l dea în gât pe Traian Băsescu. De fapt, am impresia că e vorba de un singur securist, Silvian Ionescu, asta dacă nu cumva ex-generalul Iulian Vlad a vrut să dea o ultimă lovitură în calitatea lui de fost stăpân al dosarelor, prin intermediul unuia mai mic în grad. Mă îndoiesc, dar nu exclud nici ipoteza asta, fiindcă în orice bătrân general de Securitate se ascunde un ticălos care a avansat în grad călcând pe cadavre.

Silvian Ionescu n-a fost deranjat de nimeni în toți acești 25 de ani, ba chiar a dus-o dintr-o funcție înaltă în alta și mai înaltă, la fel ca mulți alți securiști care s-au descurcat după Revoluție mult mai bine decât pe vremea lui Ceaușescu. Care cu funcții bănoase la stat, care cu afaceri și mai bănoase cu statul. Personajul mi se pare detestabil, fiindcă a tăcut cu folos pe vremea când Traian Băsescu a fost președinte, iar acum face dezvăluiri sperând în noi foloase, ori poate pentru a se răzbuna, pur și simplu, pe Băsescu, din motive pe care nu le știu decât ei doi.

E cu putință ca asta să fie răzbunarea serviciilor pe care fostul președinte, la sfârşit de mandat, dar mai ales după aceea, le-a acuzat, împreună cu Elena Udrea, de ticăloșii politice de neiertat. Așa că în ciuda faptului că Băsescu s-a înconjurat de foști băieți cu ochi albaștri cât a fost președinte, n-a scăpat după aceea de tratamentul pe care ofițerii de Securitate li-l aplicau și pe vremea lui Ceaușescu colaboratorilor deveniți inutili. Li se retrăgeau privilegiile, asta însă fără tam-tam.

Acum, Silvian Ionescu, i-a făcut-o fostului său subordonat pe linie informativă și cu acuzații din care rezultă că se ocupa și de turnătorii despre marinarii care făceau trafic cu diverse mărfuri, la fel cum s-a lăudat el însuși că ar fi făcut când era căpitan de navă, dar mai era și capul unei rețele de propagandă, subvenționate de Securitate. Din acest moment, Traian Băsescu are o problemă de nerezolvat, dacă a fost cap de rețea a Securității, fiindcă asta ar însemna că fostul președinte al României a mințit când a spus că relațiile lui cu Securitatea s-au rezumat la rapoartele de serviciu la care era obligat prin natura funcției.

Unii ar putea spune că adevărul, oricât de târziu ar ieși la iveală, și indiferent din partea cui vine, tot adevăr rămâne. Dar când adevărul iese la iveală cu mare întârziere, minciuninile și complicitățile mincinoase apucă să producă efecte imposibil de înlăturat. Așa că dacă Parchetul General se va autosesiza împotriva lui Traian Băsescu, așa cum ar trebui, deși ar putea intra pe fir și DNA pentru afacerea Flota, fostul președinte al României s-ar putea să-și piardă privilegiile de care se bucură, iar pentru fals în declarații n-ar fi de mirare dacă s-ar alege și cu o condamnare penală. Dacă justiția română n-ar fi cum e, aș zice că pe Traian Băsescu îl așteaptă vremuri chiar mai nasoale decât pe Adrian Năstase.

Marele meu regret e că asta ar fi încă o victorie a Securității, nu a democrației noastre care, încă o dată, se dovedește chioară și handicapată, fiindcă a fost manevrată de securiști sau de slugile lor politice, încât un fost președinte al României a avut, deasupra sa, securiști care au tăcut zece ani și care acum au început să-l atace deschis.

de Cristian Teodorescu
Sursa: voxpublica.realitatea.net

Securiștii între ei

„Ca să înţelegeţi, el, Băsescu, era turnătorul tuturor matrozilor care treceau prin Anvers și cumpărau și ei lănțișorul de aur mai ieftin decât putea el”, zice Silvian Ionescu, ofițerul care l-a ținut pe președintele României în palmă acum un sfert de veac.

Câtă gingășie ascunde acest lănțișor la care visa întreaga Românie și cum a reușit istoria să îndese în el muntele de mizerie clădit de Securitate! Traian Băsescu, șobolanul de la Anvers, își pândea colegii și raporta mica bișniță la superiori. Avem în față o fotografie a jegului în care stau rădăcinile democrației și ale statului modernizat.

Silvian Ionescu e un securist în linia dicționarului, un câine al dictaturii, cu botul afundat în abdomenul victimei colective, hrănindu-se din frica populației și din slăbiciunile regimului. E una din miile de păsări Phoenix ale Securității, care au renăscut din propriile tunuri, întoarse cu afetul spre trecut. Privirea lui de gabor rău nu se poate să se fi înșelat. Băsescu chiar a pândit lănțișoare. Zece ani la rând, țara asta a avut în fruntea ei o ființă care și-a dus traiul în mica abjecție portuară, în suferința fraților săi contrabandiști, livrați organelor.

Sunt opt dovezi materiale, documente oficiale ale statului român, produse înainte și după 1989, care atestă negru pe alb că Traian Băsescu a fost turnător la Securitate. Au fost publicate, au fost invocate, au fost recunoscute de instituții, dar toate opt nu fac cât strigătul acestui securist Silvian Ionescu, care a tras în piept, de aproape, vaporii toxici pe care-i emană subordonatul său.

Ca dovadă, prin forța fatală a prostiei și a epoleților, Traian Băsescu a fost ales și răs-ales decenii și mandate la rând. Lumea l-a iubit și l-a crezut, așa cum eleva din Vaslui a luat de bune asigurările celor șapte derbedei înainte de viol.

Un intelectual emblematic al acestei țări i-a spus președintelui Băsescu, la capătul mandatelor, când omul săvârşise cam tot ceea ce aveau nevoie medicii și procurorii ca să formuleze un diagnostic, următoarele cuvinte: „Timp de zece ani cât aţi fost preşedintele României, nu aţi făcut decât să ne aşezaţi pe drumul pe care noi, cei care credem care e binele în chip matur al României, trebuia să ne aşezăm. Şi pentru asta vă mulţumim.”

E un hău care se deschide între aceste vorbe liturgice și lătratul veninos al ofițerului de caz. Într-o parte e somnul, în cealaltă – omul. Cei zece ani s-au prăbușit în abis, iar dacă strigăm după ei, tot ce primim e răspunsul preferat al președintelui nostru, pe care nu pot să-l scriu aici fără să fac să roșească toată editura Humanitas.

de Doru Bucsu
Sursa: catavencii.ro

Citiţi şi:

De ce s-a amânat Procesul Referendumului cu două luni? Pentru ca Liviu Dragnea să poată fi monitorizat de Binomul SRI-DNA!

Înaltă trădare! Regimul Băsescu cedează gratis combinatele energetice

Manevrele din culisele puterii: acuzaţii de corupţie şi crimă organizată la nivel înalt

Despre securiștii de ieri și de azi (I)

 

yogaesoteric
14 decembrie 2015