Vaccinare cu doza 4, pentru a justifica achizițiile nesăbuite

Numărul persoanelor care se mai vaccinează anti-covid a scăzut drastic în toate țările, iar dozele se mai consumă acum doar pentru boostere. (La noi, s-a anunțat că începând din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie se poate efectua, la cerere, cea de-a patra doză de vaccin Comirnaty – Pfizer BioNTech.) Prăbușirea campaniilor de vaccinare a început să se manifeste încă din luna octombrie a anului trecut, semn că la acel moment cam toată lumea a înțeles cum stă treaba cu „imunizarea”.

Cu toate eforturile comunicatorilor de la OMS și de la organismele europene, care urmăresc să convingă oamenii să-și administreze cât mai multe doze, campania de vaccinare s-a prăbușit în toate statele. Necesitatea inoculării unei a treia și chiar a unei a patra doze a trezit logica instinctuală a populațiilor, care nu mai acceptă discursul trunchiat al adevărului despre beneficiile vaccinării la nesfârșit. Sesizând respingerea generală, chiar și oficialii Pfizer au ieșit public să spună că nu este chiar indicat să se facă doze multiple și că este nevoie să fie găsit un vaccin care să se facă anual.

Israelul, statul care și-a supus populația unor presiuni uriașe pentru a o forța să se vaccineze încă din decembrie 2020, ajunsese în 7 septembrie 2021 la 60% populație vaccinată. Efectele secundare multiple care, cu toată cenzura agresivă, au ajuns în spațiul public, au determinat o rezistență acerbă a nevaccinaților, astfel că, până în 7 noiembrie, doar 3% dintre israelieni s-au mai vaccinat, iar până în 22 ianuarie 2022, încă 3%, ajungându-se la 66% complet vaccinați. În Statele Unite, în 15 iulie 2021 erau 50% vaccinați, iar în noiembrie, peste 4 luni, procentul abia a crescut la 60%.

În ultimele două luni doar 4% dintre americani au mai acceptat să se vaccineze. Tot în ultimele două luni, procentele de vaccinați au fost de 4% în Suedia, 6% în Franța, 4% în România, 3% în Italia, 5% în Germania, 3% în Polonia, 1% în Olanda, 2% în Belgia și 9% în Austria, unde cetățenii au fost forțați să se vaccineze. Explozia numărului de cazuri în țările cu cele mai ridicate procente de vaccinare a scăzut și mai mult interesul pentru vaccinare, astfel că, în următoarea perioadă, se așteaptă un scandal uriaș referitor la achizițiile nesăbuite făcute de Comisia Europeană.

Citiți și:
De ce sunt globaliștii și guvernele atât de disperate pentru a ajunge la rate de vaccinare de 100%?
Savatie Baștovoi: „Vaccinarea forțată este ca și violul – teoretic seamănă cu dragostea, dar în fapt este un act penal”

 

yogaesoteric
20 mai 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More