Triclosanul dezlănțuie grave dezechilibre hormonale. Vezi care produse conțin această substanță
Triclosanul este o substanță antifungică și antibacteriană, utilizată pe scară largă în industria cosmetică. În general, triclosanul se foloseşte la fabricarea săpunului, a cosmeticelor, a deodorantelor, a pastei de dinţi, a apei de gură sau detergenţilor de vase, ceea ce înseamnă practic că suntem înconjuraţi de această substanţă care, utilizată în exces, poate deveni toxică.
În trecut, triclosanul era utilizat de către medici pentru a dezinfecta rănile, însă pacienţii erau trataţi în mod controlat cu substanţa şi nu intrau în contact cu aceasta frecvent, aşa cum se petrece astăzi.
Numeroase studii au arătat că triclosanul este nociv pentru sănătatea noastră. Iată câteva efecte ale triclosanului:
1. Intoxică organismul
Triclosanul în combinaţie cu apa de la robinet formează o dioxină, adică o substanţă extrem de toxică şi cancerigenă, însă efectele sunt resimţite abia după mulţi ani de utilizare a produselor respective. De asemenea, triclosanul, fiind o substanţă pesticidă, intoxică organismul și se elimină destul de greu, având efecte nocive asupra întregului sistem funcţional al trupului.
2. Provoacă dezechilibre hormonale
Triclosanul provoacă dezechilibre hormonale, stimulând şi amplificând reacţiile. Mai exact, triclosanul poate mări cantitatea şi acţiunea testosteronului în organismul unei femei, provocând apariţia unor trăsături masculine (creşterea masei musculare, mărirea pilozităţii în zone cum ar fi fața, mâinile, pieptul etc). De asemenea, este foarte posibil ca în cazul bărbaţilor să fie mărită doza de estrogen, provocând sensibilităţi fizice sau psihice, stări de nervozitate şi irascibilitate etc.
3. Poate provoca alergii şi astm
O igienă prea intensă scade la un moment dat nivelul de autoapărare a organismului, corpul nostru ajungând să se bazeze pe factori din exterior (triclosan), ceea ce ne face să fim predispuşi la alergii, răceli, gripe şi chiar astm.
4. Favorizează rezistența la antibiotice
Potrivit studiilor, triclosanul întăreşte rezistența bacteriilor la antibiotice, îngreunând astfel tratarea unor afecţiuni.
Produse care pot conţine triclosan:
– pasta de dinţi;
– deodorante;
– şampoane;
– produse cosmetice;
– spray-uri pentru picioare;
– apa de gură;
– gel dezinfectant pentru mâini;
– cremă şi gel de ras.
Citiți și:
Produsele cosmetice uzuale conţin substanţe extrem de toxice
Gravele afecţiuni ce sunt provocate de dârele morţii (chemtrails-uri) (1)
Glutamatul monosodic ne distruge neuronii
yogaesoteric
27 martie 2016