Cercul inițiaților (II)

Citiți prima parte a articolului

Moartea lipsită de durere a unei rude pioase la o vârstă avansată nu este ceva rău. Dar o dorință stăruitoare pentru moartea ei din partea moștenitorilor, nu este considerată a fi un sentiment la locul lui, iar legea nu vede cu ochi buni nici cea mai gingașă tentativă de a-i grăbi sfârșitul. Să lăsăm cercurile inițiaților să fie o trăsătură inevitabilă și poate chiar inocentă a vieții, deși cu siguranță nu una frumoasă: dar cum rămâne cu dorința noastră de a intra în ele, cu angoasa de a ne vedea excluși și cu plăcerea aparte de a ne vedea intrați?

Nu am dreptul să fac presupuneri despre gradul în care oricare dintre voi ați putea fi deja compromiși. Nu am voie să presupun că mai întâi ați neglijat, iar mai apoi ați rupt legătura cu prieteni la care țineați cu adevărat și care v-ar fi fost alături o viață, pentru a curta prietenia celor care vi s-au părut a fi mai importanți, mai ezoterici. Nu este cazul să vă întreb dacă ați resimțit vreo plăcere în a vedea singurătatea și umilința celor excluși, după ce voi înșivă v-ați văzut intrați: dacă ați vorbit vreodată cu alți membri ai Cercului în prezența celor neinițiați, numai pentru a stârni invidia acestora din urmă; dacă mijloacele prin care v-ați făcut plăcuți grupului în perioada de probă au fost de la un capăt la altul admirabile.

Vă voi pune doar o singură întrebare – și este, desigur, o întrebare retorică, la care nu aștept niciun răspuns. Oare de-a lungul întregii voastre vieți, așa cum v-o amintiți acum, v-a împins vreodată dorința de a fi de partea corectă a unei linii invizibile la vreo faptă sau la vreun cuvânt asupra căruia, în orele târzii ale unei nopți nedormite, să reflectați cu satisfacție? Dacă da, atunci cazul vostru este mai fericit decât al marii majorități.

Scopul principal al discursului meu este pur și simplu să vă conving că această dorință este unul dintre marile resorturi permanente ale acțiunilor umane. Este unul dintre factorii care ajung să facă lumea să arate așa cum o știm – acest talmeș-balmeș de luptă, competiție, confuzie, corupție, dezamăgire și autopromovare, și de faptul că este unul dintre resorturile permanente, puteți fi siguri. Dacă nu veți lua măsuri de prevenție, această dorință va deveni unul dintre motoarele principale ale vieții voastre, începând cu prima zi în care veți intra într-o profesie și până în ziua în care veți fi prea bătrâni ca să vă mai pese.

Va fi progresia naturală – viața care va veni de la sine în întâmpinarea voastră. Orice alt fel de viață, dacă îl veți duce, va fi rezultatul unui efort conștient și continuu. Dacă nu faceți nimic în această privință, dacă vă lăsați duși de curent, veți fi de facto membri ai „Cercului Inițiaților”. Nu spun că veți fi membri de succes; poate că nu. Dar fie că veți plânge și veți ofta pe dinafara Cercurilor la care nu aveți acces, fie că veți pătrunde cu succes din ce în ce mai adânc – într-un fel sau altul, veți fi genul acela de om.

V-am dat deja destul de clar de înțeles că eu consider că ar fi mai bine pentru voi să nu fiți genul acela de om. Dar poate că aveți conștiința deschisă pe subiect. Așa că vă voi sugera două motive pentru a gândi ca mine. Ar fi politicos și generos, și în virtutea vârstei voastre, chiar și rezonabil să presupun că niciunul dintre voi nu este încă un ticălos. Pe de altă parte, prin simpla lege a probabilităților (nu zic nimic împotriva liberului arbitru), este aproape sigur că cel puțin doi, trei dintre voi veți deveni, până să muriți, niște ticăloși. Există în această încăpere premizele pentru cel puțin doi-trei egoiști fără scrupule, înșelători și cruzi. Alegerea este încă înaintea voastră: și sper să nu luați cuvintele mele grele despre posibilul vostru caracter viitor ca pe o lipsă de respect pentru caracterul vostru actual.

Și profeția pe care o fac este următoarea: Pentru nouă din zece dintre voi, alegerea care v-ar putea conduce către ticăloșie va veni, atunci când va veni, într-o formă cât se poate de banală. E aproape cert că nu vor veni oameni în mod vădit răi, care să vă amenințe sau să vă mituiască flagrant. La un pahar, la o cafea, deghizat ca o trivialitate, înghesuit între două glume, din gura unui bărbat sau a unei femei pe care i-ați cunoscut recent și pe care sperați să îi cunoașteți încă și mai bine – chiar în momentul în care sunteți cel mai îngrijorat să nu păreți nesofisticați, naivi sau snobi – vi se va bate un apropo.

Va fi o aluzie la ceva pe care publicul, ignorantul și romanticul public, nu l-ar înțelege niciodată: ceva de care până și neinițiații din profesia voastră sunt susceptibili să facă mare caz: dar este ceva pe care „noi”, va spune noul vostru prieten – și la cuvântul „noi” vei urmări să nu roșești de plăcere – ceva pe care „noi îl facem întotdeauna”.

Și o să fiți atrași înăuntru, dacă veți fi atrași, nu de vreo dorință de câștig sau în virtutea altor avantaje, ci pur și simplu pentru că, la momentul respectiv, când paharul a fost atât de aproape de buzele voastre, nu ați putut rezista să vă rupeți și să fiți aruncați înapoi în frigul de afară.

Ar fi ceva de nesuportat să vedeți fața interlocutorului vostru – acea față cordială, confidențială, delicios de sofisticată – cum îngheață brusc într-o expresie de răceală și de dispreț, să știți că ați fost testat pentru Cercul Inițiaților și respins. Și apoi, dacă sunteți atrași înăuntru, săptămâna viitoare va fi ceva puțin mai departe de reguli, și anul viitor și mai departe puțin, dar totul va rămâne în cel mai vesel și cordial spirit cu putință. S-ar putea termina într-o prăbușire, într-un scandal sau chiar în închisoare; s-ar putea sfârși în milioane, un titlu nobiliar și premii înmânate la vechea voastră școală. Dar tot un ticălos veți fi.

Acesta este primul meu motiv. Dintre toate pasiunile, pasiunea pentru Cercul Inițiaților este cea mai în măsură de a face pe un om, care nu este încă un om foarte rău, să facă acte rele. Al doilea motiv este acesta: Pedeapsa care le-a fost dată Danaidelor în lumea de apoi clasică, aceea de a umple un ulcior spart cu apă, nu este simbolul unui singur viciu, ci al tuturor viciilor. Este semnul distinctiv al unei dorințe perverse, aceea de a căuta să obții ceea ce este imposibil de obținut. Dorința de a fi în interiorul liniei invizibile ilustrează această regulă. Atâta timp cât ești condus de această dorință, nu vei obține niciodată ceea ce îți dorești. Urmărești să cureți o ceapă: dacă reușești, nu va mai rămâne nimic din ea. Până nu îți vei învinge frica de a fi un exclus, vei rămâne un exclus.

Acest aspect devine foarte clar atunci când începi să te gândești la el. Dacă vrei să faci parte dintr-un anumit cerc pentru un motiv sănătos – să zicem că vrei să faci parte dintr-o societate muzicală pentru că ești foarte pasionat de muzică – atunci e posibil că vei găsi satisfacție în acest demers. Te vei trezi poate cântând într-un cvartet și te vei bucura din plin. Dar dacă tot ce vrei este să fii un inițiat, atunci plăcerea ta va fi de scurtă durată. Cercul nu poate avea, din interior, același șarm pe care îl avea din afară. Prin simplul fapt că ai fost admis, și-a pierdut magia.

După ce dispare farmecul noutății, membrii acestui cerc nu vor fi mai interesanți decât vechii tăi prieteni. De ce ar fi? Nu căutai virtute sau bunătate sau loialitate sau umor sau erudiție sau istețime, sau oricare dintre aceste calități care pot fi cu adevărat apreciate. Tot ce ai vrut a fost să fii „înăuntru”. Iar aceasta este o plăcere care nu are cum să dăinuie. Imediat ce noii tăi asociați vor fi fixați de rutină în viața ta, vei începe automat să cauți următorul Cerc. Capătul curcubeului va fi încă în fața ta. Vechiul cerc va fi de-acum doar un fundal cenușiu pentru tentativa de a pătrunde într-unul nou.

Și le veți găsi întotdeauna din ce în ce mai greu accesibile, dintr-un motiv pe care îl cunoașteți prea bine. Voi înșivă, odată inițiați, veți urmări să faceți demersul mai greu pentru următorul candidat, tot astfel cum cei care erau în grup înaintea voastră v-au făcut și vouă intrarea dificilă. E firesc. În orice grup integru de oameni, pe care îi sudează laolaltă un scop bine întemeiat, excluziunile sunt întrucâtva accidentale. Trei sau patru oameni, care sunt aduși împreună în scopul unei activități de muncă, îi exclud pe alții pentru că munca este îndeajuns doar pentru numărul lor sau poate pentru că ceilalți nu ar ști să o facă.

Micul vostru grup muzical își limitează numărul de membri pentru că încăperea în care vă întâlniți nu poate găzdui decât un anumit număr de oameni. Dar adevăratul Cerc al Inițiaților există pentru a exclude. Nu ar fi distractiv dacă nu ar exista excluși. Linia invizibilă nu ar avea niciun sens dacă majoritatea oamenilor nu ar fi de partea greșită a ei. Excluziunea nu este un accident; este însăși esența.

Căutarea Cercului Inițiaților vă va frânge inima dacă voi nu frângeți cercul. Dar dacă îl frângeți, un fapt surprinzător se va petrece. Dacă în timpul orelor voastre de lucru, faceți din muncă scopul vostru, o să vă treziți fără să băgați de seamă în interiorul singurului cerc din profesia voastră care contează cu adevărat. Veți fi unul dintre artizanii buni, și alți artizani buni vă vor recunoaște. Acest grup de artizani nu va coincide în niciun caz cu Cercul Inițiaților sau cu Oamenii Importanți sau cu Oamenii care Știu. Nu va influența acea politică profesională, nici nu va pune în mișcare acea influență care luptă pentru profesie ca întreg în detrimentul publicului: nici nu va conduce la acele scandaluri și crize periodice pe care le produce de obicei Cercul Inițiaților.

Dar va face acele acțiuni pentru care există profesia respectivă, și va fi responsabil, pe termen lung, pentru tot respectul de care se bucură acea profesie și pe care discursurile și publicitatea nu ar putea să îl mențină.

Și dacă în timpul tău liber te întâlnești doar cu oamenii care îți plac, vei realiza că ai mai făcut încă o descoperire remarcabilă: că ești într-adevăr confortabil și în siguranță în centrul a ceva ce, văzut din exterior, arată exact ca un Cerc al Inițiaților. Dar diferența este că secretul este accidental, și exclusivitatea o consecință secundară și nimeni nu a fost condus în nicio direcție de mirajul ezotericului: pentru că e vorba doar de patru sau cinci oameni care își caută compania pentru a face împreună ceea ce le place. Asta este prietenia. Aristotel o plasa printre virtuți. Probabil că este responsabilă de jumătate din toată fericirea din lume și niciun Cerc al Inițiaților nu va avea vreodată parte de așa ceva.

Ni se spune în Scriptură că celor care cer, li se va da. Aceasta este adevărat, în sensuri pe care nu le pot explora acum. Dar într-un alt sens, este foarte mult adevăr în principiul școlăresc „cei care cer n-or să primească”. Pentru o persoană tânără, care abia intră în viața adultă, lumea pare plină de „înăuntru-uri” pline de intimități și confidențialități delicioase, pe care dorește să le exploreze. Dar dacă își dă frâu liber acestei dorințe, nu va ajunge la niciun „înăuntru” care să merite. Drumul adevărat se întinde în cu totul altă direcție.

Seamănă cu casa din Alice în Tara Oglinzilor.

Autor: C.S. Lewis

Citiți și:
Prietenia, mai rară ca dragostea? Prietenia și onestitatea
Dumnezeu este oricând gata să ne ofere cea mai frumoasă prietenie posibilă (I)

yogaesoteric
5 iunie 2022