Multe aspecte trec neobservate din pricina războiului din Ucraina. Și tocmai de aceea, multe nefăcute se fac tocmai acum

Camera Deputaților a votat o lege care pedepsește cu închisoare de la 6 luni la trei ani incitarea la ură, discriminare și violență pe criterii de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Câteva dintre aceste criterii sunt cel puțin bizare. Pentru mine nu e deloc clar ce înseamnă incitare, cu ce etalon se măsoară ea, când o atitudine dorește doar să convingă sau, în plus, să incite. Apoi, nu mi-e clar cum se stabilește dacă un sentiment este de ură sau, pur și simplu, de ostilitate, cine trasează granița dintre ele și de ce e nevoie să pedepsim sentimentele cu închisoarea.

Nu înțeleg ce înseamnă discriminare pe criterii de limbă sau de opinii. Dacă un ziar e de stânga și nu angajează o persoană de dreapta, directorul ziarului e pasibil de pușcărie? Dacă la Gara de Nord e nevoie, pentru a anunța la megafoanele gării, de cineva care să vorbească limpede și corect românește, înseamnă că-i discriminez pe cei care nu știu românește?

În cazul „muie PSD” ar fi fost nevoie să băgăm la pușcărie zeci de mii de români, în frunte cu președintele țării? Din moment ce Facebook e considerat spațiu public, vă imaginați că ar fi nevoie să construim cartiere întregi de pușcării pentru a-i vârî acolo pe toți cei care sunt incitanți prin patimile lor.

Vorbind de discriminarea prin vârstă, ar fi fost nevoie să-i trimitem la închisoare pe cei de la Ministerul Sănătății care interziceau celor de peste 65 de ani să iasă din casă?

Mie mi se pare că, în forma asta, textul de lege e, mai degrabă, un fragment dintr-o scriere utopică, o descriere a unui ținut unde îngerii zboară printre noi, decât o normă care să țină cont de lumea în care trăim. Ori dacă cineva își închipuie că oamenii se vor dușmăni mai puțin și se vor iubi unii pe alții obligați de lege, se înșală amarnic. Educația nu se face prin Codul Penal, ci prin familie și școală.

Ca să vezi dacă e o lege e aplicabilă, o duci până la ultimele consecințe. Ori ultimele consecințe la o lege care interzice polemicile aprinse, strigătele de „Jos Guvernul” ori preferințele accentuate, ne conduc către o societate în care preferințele le dictează cel care aplică legea, adică autoritatea.

Varujan Vosganian

Citiți și:
Un fost ministru dezvăluie cine a câștigat din dictatura sanitară, în spatele dramelor
Războiul cognitiv (I)

yogaesoteric
16 iunie 2022