Peste 60% din banii europeni pe fonduri structurale care intră în România se întorc afară
Peste 60% din banii europeni pe fonduri structurale care intră în România se întorc afară, a declarat în octombrie 2016 europarlamentarul Cătălin Ivan, în cadrul dezbaterii „Unde se duc profiturile din România? – Traseul banilor făcuţi în România şi de ce firmele româneşti nu au şanse reale de dezvoltare”.
„Noi ne stabilim priorităţile la nivel de stat în ceea ce priveşte cheltuirea banilor europeni, dar să nu ai o politică de susţinere a industriilor cu înalt grad de tehnologizare, cu valoare adăugată, cu locuri de muncă bine plătite nu este o scuză. Ţine de noi, nu de Bruxelles. Un calcul foarte simplu făcut arată că peste 60% din banii europeni pe fonduri structurale care intră în România se întorc afară, pe achiziţii, pe tot felul de utilaje de care avem nevoie ca să facem proiectele ambiţioase pe care ni le stabilim dar ghiciţi ce, nu le producem noi. Atunci calculele sunt mult mai complicate şi nu primim de la Uniunea Europeană bani pur şi simplu”, a spus Ivan.
El a precizat că României îi lipseşte, printre altele, cercetarea.
„E un întreg mecanism economic care aduce bani în ţară, aceasta ar putea crea, dacă noi am şti cum să îi folosim, plus valoare şi un nivel de trai mai ridicat dar se întorc foarte mulţi în ţările care au industrie, care produc, care fac cercetare şi care creează produse noi, exact ceea ce lipseşte României în acest moment”, a precizat europarlamentarul.
Dezbaterea „Unde se duc profiturile din România? – Traseul banilor făcuţi în România şi de ce firmele româneşti nu au şanse reale de dezvoltare”, este pasul al doilea din campania „Să luăm banii înapoi” („Letʼs get the money back”) iniţiată de europarlamentarul Cătălin Ivan în calitatea sa de membru al Comisiei speciale din Parlamentul European care investighează scandalul Panama Papers. Prima dezbatere a avut loc săptămâna trecută la Bruxelles, având ca invitaţi specialişti Interpol, Europol, ai Comisiei Europene şi ai altor organisme legate de fraudele internaţionale.
Concluziile campaniei „Letʼs Get the Money Back” vor constitui baza de elaborare a unei directive europene menite să limiteze eludarea plăţii taxelor şi frauda fiscală în UE.
În cadrul dezbaterii, Cătălin Ivan spunea că multinaţionalele plătesc taxe foarte mici, capitalul autohton nu este încurajat în Europa, iar paradisurile fiscale trebuie să respecte nişte standarde internaţionale.
Citiți și:
Vrăjeala secolului cu fondurile europene
Multinaţionalele din România sunt ineficiente pentru economie. Cum fraudează corporaţiile țara noastră
România a pierdut deja în anii capitalismului sălbatic mai mult decât în timpul celor două războaie mondiale
yogaesoteric
27 ianuarie 2017