ABC-ul practic al amorului cu continenţă

Pentru a face dragoste cu continenţă, ceea ce se urmăreşte este aşa-zisul control al energiei sexuale, pe care o simţim ca fiind proporţională cu intensitatea senzaţiei erotice, iar prin controlul ei se înţelege, în  principal, împiedicarea cu orice preţ a ejaculării, la bărbat sau a descărcării explozive, la femeie. De altfel, pentru femeie, controlul energiei sexuale sau continenţa sexuală este, de obicei, uşor de realizat şi rar necesită un minim de antrenament. În general, ea trebuie să urmărească să evite orgasmul cu descărcare energetică explozivă, care duce energiile în jos şi generează spasme uterine. Femeia poate dirija mental « energia plăcerii » către în sus, aceasta răspândindu-se în valuri plăcte în tot corpul.

Un aspect foarte important este să avem bun simţ şi măsură potrivită în toate acţiunile noastre. Deşi există nişte reguli, chiar foarte valoroase, nu trebuie să luăm nimic mecanic, ci să adaptăm permanent la ceea ce simţim şi la ceea ce se petrece.

Realizând un preludiu de minim 10 minute, se fac apoi penetrări lente, blânde, savurând vraja inefabilă a actului amoros şi frumuseţea fiinţei iubite, fiind însă atenţi la energia sexuală care se amplifică din ce în ce mai mult. Vom simţi plăcerea procesului de absorbţie a secreţiilor sexuale feminine prin organul sexual al bărbatului, ca şi prin întreaga suprafaţă de contact dintre cele două organe sexuale. Tensiunea erotică creşte tot mai mult şi simţim că suntem aproape de punctul în care ar putea avea loc o descărcare…

ACUM ESTE MOMENTUL CHEIE când trebuie să :
-ne oprim;
-rămânem pe loc sau ieşim brusc din contact (în funcţie de starea de excitare şi de experienţa noastră) ;
-ne oprim respiraţia, fie pe plin, fie pe gol ;
-contractăm foarte ferm sfincterul anal (muşchiul care controlează conştient defecaţia) ;
-contractăm foarte ferm sfincterul urinar, ca atunci când avem nevoie foarte intensă de a urina şi dorim să împiedicăm urinarea;
-contractăm foarte ferm muşchiul pubococcigian (acest muşchi se contractă şi când urmărim să nu urinăm, deşi avem o senzaţie intensă de urinare; el se află între anus şi sex);
-contractăm foarte ferm muşchii de la baza lingam-ului sau cei ai yoni-ului şi de la baza clitorisului;
ASTFEL SE CONTRACTĂ, PRACTIC, ÎNTREGUL PLANŞEU PELVIAN AFLAT ÎNTRE PENIS (clitoris – la femnei) ŞI ANUS ;
-strângem puternic pumnii şi dinţii (fără să exagerăm totuşi);
-contractăm fesele;
-ţinem limba cât mai în spate, lipită de cerul gurii (desigur, fără a o înghiţi);
-cu mintea vizualizăm intens existenţa unei energii, în zona inferioară a corpului, concentrată în organele genitale şi pe care o dirijăm mental să urce în partea superioară a corpului, cât mai sus, de-a lungul coloanei vertebrale; o vom concentra, de preferinţă, în zona aflată în mijlocul frunţii.

Aceste acţiuni se fac toate odată, cu intensitate maximă, sau doar unele dintre ele, după nevoie şi în funcţie de eficienţa constatată, 5-10 secunde sau cât dorim, până când tensiunea sexuală a scăzut sub un anumit nivel, acceptabil pentru a putea continua fără să pierdem controlul energiei sexuale.

După aceasta reluăm penetrările, care vor fi mai degrabă lente decât rapide, atât cât simţim noi că este potrivit pentru controlul eficient al energiei sexuale. Dacă simţim că este necesar, putem chiar să rămânem imobili perioade mai lungi de timp şi să realizăm mişcări doar când simţim că erecţia tinde să fie mai puţin viguroasă, după care putem relua repausul (cu menţinerea contactului). Continuăm să simţim plăcerea procesului de absorbţie a secreţiilor sexuale feminine prin organul sexual al bărbatului, ca şi prin întreaga suprafaţă de contact dintre cele două organe sexuale.

Vom descoperi bucurii deosebite, pe care nu le bănuiam că le putem trăi realizând penetrări lente sau stând în repaus (dar în contact).

Contracţiile descrise şi concentrările mentale se pot realiza, de altfel, pe perioade lungi de timp, fără a ne opri din mişcare (deci nu numai în momentele de « criză »). Prevenim astfel apariţia situaţiei în care ne apropiem vertiginos de un moment periculos din punct de vedere al controlului energiei sexuale.

Dacă totuşi bărbatul nu a apreciat bine şi a ajuns într-un punct dincolo de care pare că ejacularea nu mai poate fi oprită, o ultimă şansă este „manevra celor trei degete”, care constă în a presa cât mai puternic cu vârfurile a trei degete de la o mână de-a lungul uretrei, în zona dintre anus şi sex. În acelaşi timp se vor menţine contracţiile descrise şi concentrarea mentală. În acest fel este posibil să oprim ejacularea sau să eliminăm o cantitate mult mai mică de spermă decât în cazul în care nu am fi aplicat această manevră.

Postludiul este foarte necesar şi el trebuie să fie întotdeauna realizat, după care, cel mai bine este ca iubiţii să se separe, la o distanţă cât mai mare, timp de cel puţin 7 ore. Astfel, apare o polarizare deosebită între iubiţi şi la următoarea întâlnire ei vor fi atraşi mai puternic unul de celălalt.

Putem să ne antrenăm în vederea unei continenţe sexuale cât mai bune realizând pe perioade cât mai lungi de timp şi cât mai ferm contracţia sfincterului anal, practicând retracţia abdominală şi urinarea fracţionată. Aceasta din urmă se poate realiza ori de câte ori urinăm, fracţionând jetul urinar în cât mai multe etape, prin contracţia fermă a sfincterului urinar şi menţinerea acestuia astfel contractat o perioadă de cel puţin 1-3 secunde între etape. Contracţia sfincterului urinar şi a muşchiului pubococcigian se poate face şi fără să urinăm (în timpul realizării altor activităţi cotidiene), aceasta producând o senzaţie de energizare foarte plăcută în întregul corp.

Procedând astfel, vom ajunge să fim uimiţi de performanţele noatre sexuale. Nu trebuie să realizăm aceasta ca un sport, folosind noile noastre capacităţi pentru a impresiona persoane de sex opus prin acţiuni lipsite de iubire. Continenţa sexuală este un instrument, o abilitate prin care putem să ne împlinim viaţa şi fiinţa pe care o iubim. Prin acţiuni lipsite de iubire, fiinţa decade, irosind darurile şi capacităţile cu care a descoperit că este dotată.

Toate acţiunile fizice prezentate până acum au o mare eficienţă dar, când folosim MINTEA FERM CONCENTRATĂ, eficienţa creşte foarte mult; uneori, este posibil ca doar cu mintea, fără nici o altă acţiune din cele descrise, să putem realiza perfect controlul energiei sexuale.

Deci, să urmărim să facem dragoste doar dacă este dragoste. Să iubim cât mai mult şi din toate puterile. De altfel, chiar şi continenţa sexuală este mai uşor de menţinut atunci când iubim şi suntem iubiţi.

După cum am spus, important este bunul simţ şi măsura potrivită în toate acţiunile noastre. Şi să nu uităm că pe maestru îl face exerciţiul !

Un procedeu excepţional de eficient pentru controlul energiei sexuale!

După actul amoros, pentru a ne simţi mai bine şi a fructifica perfect efectele amorului cu continenţă, este bine să realizăm de cât mai multe ori  procedeul yoghin uddiyana bandha, retracţia abdominală. Acesta se realizează astfel :
– poziţia de execuţie este în picioare, aplecat, cu mâinile pe genunchi;
– la începutul seriei, respirăm profund, după care, printr-o expiraţie puternică, urmărim să golim cât mai complet plămânii de aer;
– printr-o contracţie puternică a diafragmei, retargem puternic în sus şi înapoi organele abdominale, care parcă tind să se lipească de coloana vertebrală; deşi poziţia aceasta poate părea insolită, succesul tehnicii depinde de cât de bine realizăm această retracţie a organelor abdominale în sus şi înapoi şi de cât de mult timp reuşim să menţinem aceasta. Nu trebuie să ne îngrijorăm, căci, deşi pare o poziţie neobişnuită, are doar urmări pozitive;
– în timpul retracţiei ne concentrăm, la fel ca în timpul întâlnirii amoroase, ca energia din zona inferioară abdominală să ajungă în partea superioară a corpului, cel mai bine la nivelul capului, în zona din mijlocul frunţii;
– la sfârşitul retracţiei, relaxăm diafragma lăsând organele abdominale în jos: atunci şi numai atunci inspirăm; urmează o retenţie pe plin lejeră şi reluăm tehnica imediat sau după câteva respiraţii de voie.
Pentru efecte vizibile trebuie să repetăm procedeul retracţiei abdominale, cu intensitate, de cel puţin 30 de ori. Este bine să realizăm această tehnică cu minim 30 min. înainte de masă.
Această tehnică are rareori contraindicaţii (în caz de ulcer, colită, apendicită, când execuţia poate fi dureroasă).

yogaesoteric

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More