Abecedar militar pentru analfabeții funcționali la realitate

Vă dau două exemple de analfabetism. Întrebat de Lavrov (ministrul de Externe rus) care este definiția ordinii internaționale, Anthony Blinken (secretarul de stat al USA) nu a putut răspunde.

Iar dicționarul Cambridge a venit cu următoarea definiție a femeii, care de curând a devenit versiunea oficială în vest: „un adult în viață care se identifică cu o femeie

Gâgă e doctor academician.

Dacă am rămas cu gura căscată la habarniștii care cred că înțeleg ceva din războiul din vecini, ar fi necesar să le cer scuze. Sunt victime ale unei ignoranțe globale care crește și tot crește peste cotele de inundație ale neuronilor.

Am urmărit să nu mă dau bătut, dar cele câteva rânduri pe care m-am străduit să le pun pe hârtie cât mai lizibil (ce-i războiul, care sunt criteriile și scopurile lui, cum și cu ce se duce un război) m-au făcut să înțeleg că mai ușor scol din mormânt un nefericit bătut de soartă decât să aduci lumină în conștiința unuia care și-a mutilat neuronii de bunăvoie.

Habarniștii de pe facebook sunt într-o societate bună, generali și amirali de peste ocean, sau din UK, politicieni din întreaga Europă, derbedei de Kiev și de prin alte orașe lăsate fără curent, toți preferă să moară pe altarul incapacității de a deschide ochii.

Deci redactarea acestui abecedar care ar explica de ce Rusia este mult superioară oricărei alte puteri din punct de vedere militar mi-ar mânca din timp fără să aducă nimănui atât de necesarele clarificări. Las evenimentele să se desfășoare și să convingă pe cine este de convins și să-i lase amețiți pe ceilalți care oricum altceva nu mai pot să facă.

Autor: Dan Stoica

Citiți și:
Uniunea Europeană va face „tot posibilul” pentru ca Ucraina „să câştige războiul” împotriva Rusiei lui Vladimir Putin
Cristian Troncotă: istoria ne demonstrează că Rusia nu a fost și nu va fi vreodată îngenunchiată

 

yogaesoteric
17 februarie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More