Academicianul Ilie Bădescu despre idealismul politic – soluția la criza sălbatică dezlănțuită de coronavirus. Interviu

Redăm mai jos un interviu – profetic am putea spune – realizat de ActiveNews cu profesorul Ilie Bădescu în urmă cu un an. Profetic, pentru că sunt semne că numai aceasta ar mai putea să ne salveze – un idealism inexistent astăzi în spațiul politic din România.

Directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române „Dimitrie Gusti”, academicianul Ilie Bădescu, ne oferă o perspectivă sociologică privind schimbările geopolitice pe care le aduce Europei epidemia covid-19, de la scurt-circuitarea globalismului la modelul polonez al suveranismului și, totodată, face câteva propuneri pentru revenirea României din criza pandemiei.

Reporter: Domnule profesor, cum schimbă lumea criza covid-19 din punct de vedere geopolitic, după părerea dumneavoastră? Ce vor face societățile în noul context mondial generat de coronavirus?

Ilie Bădescu: Întrebarea aceasta o percep ca o punte spre un alt unghi de privire: a lumii de după coronavirus. Aceasta deja traversează ceea ce aș denumi o mutație. Mutațiile sunt procese care implică schimbarea codurilor, adică a schemelor de manifestare vitală. Deja eu întrevăd mâine în peisajul lumii o nouă frontieră noopolitică: de o parte vor fi societățile care au înțeles lecția și au făcut trecerea (schimbarea) de la profilul de ieri al societății care s-a pus la dispoziția sistemelor de gândire ale globaliștilor, de la care veneau avantaje directe, dar totuși foarte costisitoare (accesul la resurse, la bunurile de consum era controlat de marea piață, de marea finanță, de marea dependență, adică de colonialismul de tip nou al corporațiilor transnaționale), la profilul societăților care au optat spre ceea ce aș denumi „idealism politic”.

Pe scena lumii se vor distinge societățile ale căror elite au optat pentru idealismul politic, adică au ales să se orienteze după chemarea unui ideal capabil să aducă transformarea destinelor colective (renunțând astfel la obținerea de avantaje materiale imediate cu prețul sacrificării demnității popoarelor și a viitorului acestora). Acestea se vor deosebi radical de societățile ale căror elite continuă să se revendice de la ideologia „realismului politic”, care le-au făcut dependente întru totul de cei mari (de marea metropolă, marea finanță, marea corporație, marea piață etc.).

Acest stil de gândire dominat de paradigma „realismului politic” a fost suportul globalismului. Elitele cu acest stil de gândire vor justifica subalternismul și dependența prin „rațiuni” de ordin internațional, prin argumentul că cei puternici „știu ce fac” și oricum e benefic să asculți comanda lor sub ideea că ei fac istoria și deci ceea ce fac ei este norma obiectivității în istorie etc. etc. Vom observa că elitele astfel „educate” au un profil materialist: ele judecă după principiul avantajului imediat, al satisfacerii imediate, pe baza a ceea ce-ți oferă schema de realitate a lumii, așa cum este ea croită de globaliști.

Globaliștii se reprofilează

Rep.: Și totuși, o parte din acești vectori ai globalismului și-au negat propriile linii directoare propagandistice, trecând la protejarea internă în numele intereselor imediate de securitate națională – să vedem abandonarea Italiei, de exemplu. După ce l-au persiflat pe președintele SUA, Donald Trump, acum parcă s-au întors la vorbele lui care au răscolit din arcuri fotoliile de la ONU: „Respingem ideologia globalismului și îmbrățișăm doctrina patriotismului”.

Ilie Bădescu: Cu adevărat, pandemia actuală a aruncat în criză totală această schemă internaționalistă. Cei mari, mă refer aici în primul rând la statele puternice (în Europa: Germania, Franța și un eșalon din clasa semiperiferialilor, adică Italia, Spania, Elveția, Austria etc.), au renunțat, în primul rând ei, cumva paradoxal, la schema globalistă și au adoptat scheme pe care le putem încadra în formula suveranistă (o putem numi „egoism naționalist”?): a) au oprit exporturile la bunurile de bază, încadrând această politică în ceea ce au denumit opțiune strategică; b) au declinat cererile de ajutor, precum s-a petrecut cu Italia, cu Spania, cu Serbia, care au fost întâmpinate în primă instanță cu tăcere, ca și cum nu s-ar fi auzit strigătul lor. Cu această turnură, schema realismului politic al globaliștilor și-a arătat arama: la materialismul de fond s-a devoalat și egoismul etnopolitic: „întâi eu și, dacă mai pot, vom discuta”. Acesta este raționamentul încununat al acestui stil de gândire a elitelor până ieri globaliste. Acestea au făcut tranziția de la globalism la suveranism rapid și fără preaviz, oarecum cinic, am putea spune.

De cealaltă parte a frontierei noopolitice sunt elitele „idealismului politic”, care au înțeles că realismul politic nu le ajută, adică au priceput că respectarea condițiilor conjuncturii create în lume de globaliști nu aduce niciun avantaj celor mici și în aceste condiții au modificat și ei foaia de parcurs, fără de vreun suport în ceea ce există (piață, finanță globală, corporații, state mari etc), căci acest suport se subtilizase pentru cei mici și, prin containment, s-a recompus în serviciul (avantajul) celor mari. Ca atare, singura lor sursă era și este idealismul politic, adică un energetism întemeiat pe idealul național, al sentimentului de prețuire și demnitate națională, al căutării prin resurse proprii a unei căi alternative, bazată pe suveranism doctrinar cu toate că, în cazul lor, suveranismul este mai degrabă un ideal decât o schemă instituțională. Elitele statelor mici din cercul central european, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia etc., au înțeles devreme aceasta, au operat modificarea codului politic și au înregistrat victorii în serviciul propriilor popoare.

Cu o Românie fără elite, Rusia face ce știe: atentează la securitatea NATO și UE

Rep.: România?

Ilie Bădescu: Din păcate, state ca România și Bulgaria au optat pentru vechea schemă a „realismului politic”, care își descoperă profilul demagogic, încât în fața marilor provocări precum actuala pandemie, sunt nevoite să se bazeze pe propriile resurse, care, însă, sunt subțiate la praguri de alarmă vitală, adică spre parametrii de insecuritate. În aceste condiții deja apar „experții” care îndrumă statele spre o nouă cedare în fața strategiei globaliste, sugerând relansarea cursei împrumuturilor de la instituțiile pivot ale filosofiei globaliste, precum FMI. Elita românească a împins așa de departe schema realiștilor globaliști încât astăzi se arată a fi cea mai osificată elită din Europa, cea mai dependentistă și, prin efecte, nevoită să recurgă la cel mai pur stil demagogic, pentru că, în realitate, în situații de criză gravă, țara va trebui să se sprijine pe sine însăși ori să tragă nădejdea săracului Lazăr că bogatul îi va azvârli un colț de pâine de la masa opulentă (ceea ce nu s-a petrecut nici în Biblie și, evident, nu se va petrece nici la masa bogatului nemilostiv de la poarta pontică).

Între cei mari, trei state au reușit să utilizeze cu succes codul idealismului politic: America președintelui Trump, care a enunțat răspicat formula idealismului politic atunci când a spus: „viitorul nu este al globaliștilor, viitorul este al patrioților”, China și Rusia, ambele cu un substrat totalitar. Acest idealism a energizat, în cazul Americii, națiunea americană sub sloganul „America first”, în cazul Chinei, inițiativele care relansează geopolitica Drumului Mătăsii și, în cazul Rusiei, inițiativele geopoliticii unghiului sevastopolit, prin care Rusia a preluat controlul triunghiului geopolitic balto-ponto-caspic, de care depinde securitatea UE pe flancul nord-estic. În plus, prin operațiunile, aparent secundare cu Austria și Ungaria (și parțial cu Germania), Rusia a reușit să se insinueze în triunghiul carpato-danubiano-pontic, deformând astfel substratul geostrategic al securității pe flancul sud-estic al UE și al dispozitivului nord-atlantic.

Este evident că, în conjunctura actuală, atât America, cât și Rusia sau China au devenit adeptele și promotoarele suveranismului ca schemă de gândire și deci ca paradigmă geopolitică, ceea ce slăbește enorm atracția globalismului pre-pandemic. Pandemia de coronavirus a transformat iată geografia politică desenând o frontieră noopolitică planetară și un iureș geopolitic spre regrupare și deci spre redefinire a strategiei și poate chiar a alianțelor.

Boicot politic intern și zile negre pentru migranții diasporeni

Rep.: Ce se va petrece pe plan intern?

Ilie Bădescu: Pe plan intern se va acutiza conflictul axiologic dintre elitele conducătoare și majoritatea care, neavând un partid de reprezentare, va apela în continuare la strategia boicotului istoric, cum l-a definit Lucian Blaga, îndrăznind să creadă că vor veni poate vremuri mai bune, iar dacă nu vor veni, atunci singura șansă va fi tot boicotul însoțit de strategia exodului. Evident aceasta nu va mai deține potențialul de atractivitate de care s-a bucurat până ieri, fiindcă alternativa migrației sau a diasporei și-a descoperit foarte multe fațete critice și vulnerabilitatea, precum se vede în actuala Europă în cod galben (sau spre roșu, ca în Italia), în care statele au optat pentru strategia închiderii, astfel că mișcările (mai ales pe segmentul migrației pendulatorii sau alternative, cum este denumită acest tip de migrație) au devenit ele însele primejdioase sau, în orice caz, neatractive.

În plus, politicile interne ale statelor de destinație vor reduce drastic disponibilitățile asistențiale pentru cei dezavantajați, ceea ce evident va aduce o marginalizare drastică a segmentelor constituite din migranți, accentuându-le vulnerabilitatea care oricum îi însoțise și până ieri. Guvernele de acasă nu vor reuși să ofere alternative pentru întoarceri, astfel că pentru masa acestor migranți urmează zile triste și foarte triste, spre „zile negre”. Este o altă fațetă de rapidă devoalare și prăbușire a opțiunii globaliste.

Pentru acești migranți, globalismul nu mai are atractivitate și vor fi nevoiți să-și redescopere profilul de „nativi”, de care crezuseră că s-au despărțit definitiv când au optat pentru apartenența mânioasă la profilul de membru al „diasporei” (ca și cum diaspora ca apartenență ar putea să șteargă „nativitatea”). Chiar și acest proces sufletesc de redescoperire a nativității va fi unul dureros, mai ales că mulți dintre ei au plecat scrâșnind din dinți, mânioși pe tot și toate, dar mai ales pe România și pe faptul că s-au născut români, sau chiar pe ortodoxie etc. etc. Desigur că nu toți s-au lăsat ademeniți de duhul rupturii sufletești de țara mamă, dar unii, care au fost și cei mai guralivi, au procedat astfel rănindu-se fără de voie. Acestora tocmai astfel de răni li s-au redeschis în contextul crizei pandemiei, când și-au adus aminte, precum fiul rătăcitor, de casa părăsită cu atâta orgoliu și înșelătoare închipuire.

Pentru segmentele nefericite ale diasporei, redescoperirea profilului de nativi, repudiat ieri, disprețuit, ba chiar blestemat de unii, este una dintre dramele sociale ale post-pandemiei pe care este necesar s-o asumăm cu sufletul și cu raţiunea. Guvernul dependentist va fi necesar să rezolve și aceste probleme pe lângă cele deja sufocante ale pandemiei.

„Țineți cu poporul dacă vreți să nu rătăciți drumul”

Rep.: Care ar fi după dumneavoastră prioritățile României post-criză?

Ilie Bădescu: Trei chestiuni sunt, iată, pe agenda forțată a elitei conducătoare românești astăzi și mâine: a) redefinirea propriilor opțiuni și a profilului spiritual și deci axiologic pe axul globalism versus suveranism (operație târzie față de Ungaria, Polonia, Austria, Slovacia, Cehia, Slovenia, Croația etc.); b) re-evaluarea capacităților și competențelor în fața unor provocări amenințătoare, azi și mâine, precum actuala pandemie de coronavirus (în frunte cu cele două mari provocări; sistemul de sănătate și sistemul de educație, de care depinde radical reorientarea axiologică a României de mâine în raport cu principalele teme: Orient versus Occident, globalism versus suveranism, știință versus religie, și deci trup versus suflet etc.); c) căutarea unui răspuns alternativ la presiunea celor aproape 4 milioane de români din diaspora, care, pe toate segmentele lor, au nevoie de susținerea din backstage a guvernului de acasă.

Într-un cuvânt: „mâine” nu va mai putea fi ca „azi” prin nimic, indiferent de câtă obstinație globalistă se va adăposti în stilul de gândire al elitelor românești. Dacă țara nu-și va redobândi locul în gândirea și sufletul elitelor, în mod competent și sincer (cu angajament total), acestea vor deveni ele cea mai cruntă inutilitate și cel mai mare blestem al acestui popor. Pentru aceasta, ar fi nevoie ca elitele să nu se mai teamă de cei „puternici”, fiindcă aceștia sunt puternici doar cu cei speriați, și să-și aducă aminte de chemarea lui Simion Bărnuțiu: „Ţineți cu poporul dacă vreți să nu rătăciți drumul”.

România este nevoie să privească mai mult la Polonia

Rep.: Dar ce se va petrece cu prioritatea alianțelor strategice?

Ilie Bădescu: Nu trebuie încălcat niciun angajament strategic al României, doar că este necesar să ne amintim mereu și în toate situațiile că aceste angajamente sunt cadre pentru sporirea securității și a păcii în regiune, în care ar fi firesc să se regăsească și interesele locale, nu doar cele mondiale, astfel că, în toate „participările” și răspunsurile noastre este nevoie să avem grijă și de unele și de altele, fiindcă un conflict între ele încalcă tocmai aceste două axiome. România nu are obligații de război, ci de întărire a securității și de prezervare a păcii. Orice altă cerință nu poate fi acceptată tocmai fiindcă ar încălca premisa angajamentelor strategice ale statului român: securitatea și pacea.

Chestiunea este și aici una care ține de stilul de gândire, doar că în acest caz este vorba de diplomație. Și Polonia, cu care împărtășim un trecut similar, în ce privește ocupanții ruși și alături de care suntem imediat, ca mărime, în UE, își respectă angajamentele, dar pentru sine optează fără ambiguitate pentru formula suveranistă. Dacă nu vom ști să împăcăm angajamentele asumate pe plan extern cu datoria sfântă de apărare a ființei naționale, atunci totul devine absurd, cinic și primejdios. Un stil autocentrat în politica statului român nu implică niciun risc pentru angajamentele și alianțele noastre strategice pentru că rațiunea acestor alianțe este necesar să treacă prin asumpția apărării păcii, a securității în regiune și a propriilor noastre interese ca stat de cultură la Dunărea de Jos. Aceasta este axioma oricărei geopolitici românești. Fără de respectarea acestei asumpții funcția noastră regională, ca stat și ca popor, devine improbabilă încât aici, la Dunărea de jos, se vor reduce simțitor condițiile care generează securitate regională.

Geopolitica excluziunii este dăunătoare și pentru „marile” interese (ale statelor mari) și pentru „micile” interese naționale, ea este necesar să lase locul geopoliticii incluziunii și dialogului diplomatic. Dacă ne uităm la vecinii mai mici, Ungaria nu s-a sfiit să-l scoată din dispozitivul geocultural pe Soros, din cel geoeconomic FMI-ul, din cel ideologic Bruxelles-ul, fără a-și încălca însă angajamentele față de NATO, UE etc. S-a petrecut ceva? A căzut sistemul de securitate euroatlantic? Cred că dimpotrivă. Eroarea vecinilor noștri se vădește în unele abordări cu incidență asupra diadelor geopolitice, precum sunt cele care o leagă de România, de Serbia, de Slovacia etc., în gradații diferite, desigur. Asemenea erori s-ar putea să coste prea mult poimâine, chiar dacă astăzi stârnesc admirația unor naționaliști minori, de formulă îngustă, la unii dintre vecinii noștri.

Întoarcerea la „prin noi înșine”

Rep.: Ați putea să ne oferiți unele detalii asupra sintagmei de idealism politic. Ce înseamnă aceasta, mai precis, adică mai aplicat la cazul reacției unui guvern?

Ilie Bădescu: Însemnă trei aspecte: trezirea din somnambulismul geoeconomic al schemei colonialiste de gândire; abandonarea schemei „capitalismului politic” sau de suprastructură, adică renunțarea la atitudinea subalternistă care preschimbă clasa politică în aliat al capitalismului de pură exploatare, care vine aici să obțină avantajul resurselor bogate și ieftine (aproape gratuite) și a mâinii de lucru ieftine, în speță a unui paradis fiscal (al unui stat care scutește corporațiile de multe taxări și de sarcina contributorie la serviciile sociale și de sănătate etc.); adoptarea unei noi orientări bazate pe o răsturnare a axului de gravitație de la o atitudine de sprijinire pe suportul extern (asigurator pentru elitele subalterne și absolut iluzoriu pentru popor) la o politică bazată „pe noi înșine”, cum o calificase Brătianu în perioada interbelică, atunci când PNL era cu adevărat un partid național fără a fi, Doamne ferește!, anti-internațional.

Oricât de antipatică pare o politică bazată pe „strângerea curelei”, aceasta va fi acceptată de români dacă guvernul va fi sincer cu ei, adică va iniția programe autocentrate, subordonate interesului național cu adevărat, nu interesului oligarhic, acoperit de formulele viclene ale statului demagogic. Antreprenorul român va trebui să devină o entitate strategică a guvernelor, care este necesar să-și facă din acesta principalul aliat. Altminteri, efectele economice ale pandemiei vor mătura și bruma de capitalism național, atât cât a mai supraviețuit pe urmele atâtor raiduri și valuri ale marelui tsunami al „capitalismului politic” inter, multi și transnațional, la care au recurs marile corporații în operațiunile lor din Europa de sud-est și de care au reușit parțial să se apere plutonul statelor de la Vișegrad, Polonia, Ungaria, Slovacia etc.

Forme ale idealismului politic s-au ivit sub inițiativele tehnocratice ale unor miniștrii, precum a fost ministrul de la agricultură, Daea, care a inițiat un program de susținere a antreprenoriatului agricol, dar din păcate, incomplet, inconsecvent, cu multe defecțiuni, pe care un cercetător onest le cunoaște, dar și cu multe efecte bune. Inițiative ca cele privind redefinirea redevențelor, a condițiilor contractuale în domenii de maximă securitate națională, precum cel energetic, ori cele de tip laburist (de redefinire a pragurilor critice naționale la pensii și salarii) sunt și ele direcții care anunțau un start al idealismului politic și deci al unei opțiuni suveraniste.

Din păcate aceste inițiative nu par să aibă prea mulți aderenți în actualele partide de la guvernare și din opoziție. Și totuși aceste direcții pot oferi soluții la criza care se va dezlănțui sălbatic după actuala pandemie. Despre toate acestea, însă, s-ar putea vorbi într-un cadru distinct mijlocit de studiile, cercetările și lucrările mele și ale altor colegi de la Institutul de Sociologie, ori ale colegilor de la Institutul de cercetare a calității vieții etc. Vom pune la dispoziția celor interesați asemenea studii prin mijlocirea site-ul Institutului, a revistelor noastre și a site-ului Sociologia-azi.ro.

Rep.: Vă mulțumim și le așteptăm cu interes!

Citiţi şi:
Prof. dr. Ilie Bădescu: Spălarea creierelor se realizează acum prin mijloace «blânde»
Criza Covid-19 arată că, de fapt, «noi, europenii» este o perfectă «formă fără fond» (I)

yogaesoteric
3 iunie 2021