Acerola – un superaliment excelent împotriva răcelilor, una dintre cele mai bogate surse naturale de vitamina C din lume

 

I se mai spune cireașă de Barbados, vișină tropicală sau cireașă portoricană. De fapt, nu e nici vișină, nici cireașă. Provenită de pe meleaguri fierbinți precum Mexic, America de Sud și America Centrală, acerola seamănă doar la aspect cu cele două fructe amintite mai sus. Este prețuită de mii de ani de nativii din aceste zone, şi de ceva vreme i s-au descoperit calitățile extraordinare și a devenit cunoscută în întreaga lume. Acerola a devenit membru cu drepturi depline al familiei selecte a superalimentelor.

În țările de origine, acerola este folosită ca aliment. Micuțele fructele au un gust distinct, o combinaţie între măr şi cireaşă. Se consumă cam la fel ca cireșele: crude, stoarse sub formă de suc sau smoothie-uri, dar se pot adăuga şi la prăjituri, înghețate sau gemuri.

Cele mai importante beneficii ale consumului de acerola sunt date de aportul uriaș de substanțe nutritive și de vitamine pe care le conține, împreună cu o mulţime de antioxidanți. Este fructul cu una dintre cele mai ridicate concentrații de vitamina C dintre toate fructele existente.

Iată o parte dintre numeroasele beneficii pentru sănătate ale fructelor de acerola:

Tinereţe fără bătrâneţe? A fost odată ca niciodată, acerola!

Nivelul ridicat de antioxidanți din acerola contribuie nu doar la încetinirea progresiei cancerului, dar și la curățarea organismului de toxine și substanțe periculoase care pot conduce la apariția problemelor de sănătate. Carotenoizii din acerola protejează vederea și contribuie la întinerirea pielii, iar bioflavonoizii stimulează funcția cognitivă și previn declanșarea diverselor afecțiuni asociate înaintării în vârstă.

Prevenirea cancerului? Acerola!

Acerola conține un adevărat cocktail de antioxidanți naturali, inclusiv carotenoizi și bioflavonoide, care contribuie la neutralizarea efectelor radicalilor liberi din organism. Radicalii liberi pot face ca celulele sănătoase să se transforme în celule disfuncționale sau canceroase și, de asemenea, exacerbează alte boli grave.

Întărirea sistemului imunitar? Multă vitamina C, adică… acerola!

Acerola are una dintre cele mai mari cantități de vitamina C naturală din lume. Pentru persoanele care vor să-și stimuleze rapid sistemul imunitar, acerola este o soluție excelentă. Urmărește să consumi acerola pentru câteva săptămâni și vei vedea diferența. Vitamina C stimulează producția de leucocite (celulele albe ale sângelui) care constituie principala linie de apărare împotriva virusurilor și bacteriilor. În plus, vitamina C este o componentă crucială pentru producția de colagen, ceea ce înseamnă că organismul tău se poate vindeca singur mai repede, reparând vasele de sânge, organele și țesuturile afectate în urma îmbolnăvirilor sau a rănirilor.

Reglarea metabolismului? Desigur, acerola!

Metabolismul este ca un motor: atunci când merge ca uns, trupul tău este în perfectă stare de funcționare. Unele dintre cele mai importante vitamine care contribuie la această „ungere” sunt vitaminele din grupul B. Ele ajută la reglarea producției de hormoni și a proceselor metabolice, iar acerola conține îndeajuns de multe pentru a ajuta aceste procese.

Controlul diabetului? Tot acerola!

Conform studiilor, antioxidanții din acerola pot încetini eliberarea glucozei în sânge. Reglarea cantității de insulină și de glucoză constituie una dintre principalele modalități de a preveni puseele de hipo și hiperglicemie, care pot fi foarte periculoase pentru persoanele care suferă de diabet. În plus, acerola poate preveni declanșarea diabetului prin reglarea nivelului de glucoză din sânge, în cazul persoanelor sănătoase.

Cum puteți consuma acerola? Simplu, e cel mai bine.

Deși fructele ca atare nu se găsesc la noi, există sucuri naturale de acerola, pulpă de fructe congelate, sau sub formă de pudră ecologică, ce pot fi achiziționate din magazine naturiste. Pudra de acerola poate fi adăugată la sucuri sau smoothie-uri de fructe sau o puteți presăra peste laptele cu cereale de la micul dejun. Cel mai bine este să o consumați adăugată în preparate reci, raw, pentru că, după cum ştiți, vitamina C se distruge repede la temperaturi ridicate.


Citiți și:

Fructul camu camu are cea mai mare concentrație de vitamina C din lume. Vezi 10 motive pentru a-l consuma 
Companiile farmaceutice nu vor să ştii adevărul despre vitamina C! Ce legătură are această vitamină cu vindecarea cancerului? 
Aceste fructe mici sunt adevărate bombe de vitamine. Ce beneficii extraordinare au agrișele 

 

yogaesoteric
7 decembrie 2018


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More