Acord final al statelor UE asupra legislaţiei ce stabileşte obiectivele de mediu

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat în luna iunie, cu o singură abţinere, cea a Bulgariei, textul legislativ prin care ţintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră devin obligatorii din punct de vedere juridic, în timp ce Comisia Europeană pregăteşte un pachet consistent de politici menite să combată schimbările climatice, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Acordul statelor membre a survenit după ce plenul Parlamentului European a dat undă verde angajamentului Uniunii Europene de a atinge neutralitatea climatică până în anul 2050, adică să nu emită mai multe gaze cu efect de seră decât poate absorbi şi să-şi reducă emisiile nete de CO2 cu cel puţin 55% în anul 2030 faţă de 1990.

Miniştrii celor 27 de state membre au aprobat legea ce cuprinde acest angajament, cu excepţia reprezentantului Bulgariei, care s-a abţinut. „Compromisul final nu reflectă suficient poziţia noastră naţională”, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului de la Sofia, fără alte explicaţii.

Legislaţia europeană necesară aplicării Pactului Verde european nu stabileşte obiective precise de reducere a emisiilor pentru fiecare ţară în parte, ci doar o ţintă globală la nivel comunitar, concesie făcută pentru a obţine consimţământul statelor cu economii încă intensive în carbon, precum Polonia, Ungaria sau Slovacia.

În timp ce statele mai bogate vest-europene sunt în general favorabile unor politici de mediu mai dure, ele se lovesc de opoziţia ţărilor central şi est-europene, care atrag atenţia că economiile lor încă nu sunt suficient de competitive pentru a face faţă modificărilor implicate de atingerea obiectivelor de mediu europene şi, prin urmare, au nevoie de finanţări pentru a putea susţine costurile generate de aceste transformări.

Consecinţa compromisului legislativ la care s-a ajuns astfel va fi o revizuire a circa 50 de norme legislative europene ce privesc diferite teme, precum comercializarea certificatelor pentru emisiile de CO2, impulsionarea folosirii vehiculelor electrice, fiscalitatea verde sau dezvoltarea tehnologiilor pe bază de hidrogen şi a noilor materiale mai sustenabile.

Textul legislativ adoptat de statele membre prevede şi crearea unui organism care să verifice coerenţa între obiectivele climatice şi politicile implementate pentru a le atinge, precum şi a unui mecanism de tip bugetar prin care vor fi calculate emisiile totale pe care le va putea produce UE în perioada 2030-2050 conform ţintelor stabilite.

Citiți și:
Dictatura Verde – Planurile Comisiei Europene pentru taxarea emisiilor de carbon și dubla tranziție verde și digitală
Curtea Constituţională din Germania: o marionetă a ideologiei „verzi”?

 

yogaesoteric
22 octombrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More