Acţionează acum!

Atât în situaţiile de zi cu zi cât şi atunci când vă confruntaţi cu momente de cumpănă, de răscruce, în care totul în jur pare că se năruie, acest scurt memento alcătuit din 10 reguli vă va ajuta să aveţi o atitudine stenică, constructivă şi să faceţi alegeri înţelepte, care vor conduce la un deznodământ mai bun pentru voi înşivă şi generaţiile viitoare.

  1. Nu mai urmăriți să modificaţi trecutul – ce-a fost, a fost. Folosiţi-vă toată energia și optimismul pentru a vă antrena pentru viitor.
  1. Puneţi la treabă gândirea rezilientă. Faceţi loc unor obiceiuri benefice în viaţa voastră:

– Priviţi realitatea în faţă şi acceptaţi-o aşa cum este.
– Găsiţi înţelesuri benefice la situaţiile în care vă aflaţi.
– Improvizaţi soluţii din orice aveţi la îndemână.

  1. Renunţaţi neîntârziat la mentalitatea de victimă. Renunţaţi la resentimente şi recăpătaţi-vă puterile.
  1. Faceţi exerciţii fizice și yoga în mod regulat. Stresul inhibă creierul, dar puteţi inversa această tendinţă, respectând cu religiozitate un program zilnic de exerciţii atât fizice, cât și spirituale.
  1. Nu vă daţi bătuţi – faceţi ceva! Realiştii optimişti acţionează, iar cei care nu fac decât să viseze nu ajung nicăieri.
  1. Nu acţionaţi întruna – mai opriţi-vă puţin! Meditaţia reduce stresul prin provocarea răspunsului de relaxare şi stimulează emisfera dreaptă a creierului, al cărei mod de gândire este indispensabil, dacă vreţi să găsiţi calea către un viitor mai bun.
  1. Rămâneţi mereu în fluxul vieţii. Izolarea şi înstrăinarea duc la stres şi depresie. Dacă sunteţi deprimaţi, intensificați-vă practica spirituală și apelați la medicina naturistă.
  1. Întoarceţi-vă atenţia către ceilalţi. Ajutându-i pe alţii, mutaţi atenţia de pe propriile voastre probleme, iar acest fapt duce la eliberarea de hormoni ai fericirii, care vindecă, inspiră şi dau sens vieţii.
  1. La sfârşitul fiecărei zile, manifestați recunoștință pentru tot ce ați primit. Recunoştinţa, ca şi alte sentimente binefăcătoare, întăresc reziliența şi vă ajută să deveniţi mai cuprinzători, mai înţelegători și mai buni.
  1. Aliaţi-vă cu un prieten. Puneţi în practică ce aţi învăţat şi ajutaţi-vă unul pe celălalt tot timpul în demersurile de a realiza transformări benefice în vieţile voastre.

Citiți și:
«Acţiunea ciudată la distanţă»: inseparabilitatea cuantică
Acţiunea de a observa este o poartă către Conştiinţa Supramentală

  

 yogaesoteric
21 aprilie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More