Adevăratele minuni

– O pildă care te trezește la realitate –

Un tânăr excesiv de raţional şi lipsit de credinţă – cum sunt mulţi în zilele noastre –spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, în timp ce mergea pe stradă, a întâlnit un om care se plimba încet, oprindu-se la tot pasul şi care, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:
– Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!

– Nu te supăra, a întrebat tânărul necredincios, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?

– Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!

– Ce-i cu tine, omule, a mai spus tânărul sceptic, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi păsările zburând?

– Nu! – a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naştere, însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraş la un medic celebru care m-a operat şi m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi şi, după ce a văzut că nu mai am nimic şi m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.

De când am ieşit din spital, mă plimb însă pe străzi şi nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară şi, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste frumuseţi pe care le-a creat şi pentru faptul m-a ajutat să pot, în sfârşit, să le văd şi eu şi să mă bucur de ele.

Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o biserică, fiindcă vreau să aprind o lumânare şi să mulţumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o astăzi cu mine.

Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoţit pe acesta până la o bisericuţă apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare şi au început să se roage încet, în faţa unei icoane.

În sufletul său, omul necredincios a înţeles că nu lumea era de vină, ci el. Toate erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă. Trecea pe lângă ele, fără să le observe.

Ce minune este mai frumoasă decât o floare care se deschide, oferindu-şi parfumul? Sau există vreo minune mai mare decât dragostea şi devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atât de crud, încât să nu simtă dragostea – minunea minunilor?

Adevăratele miracole nu este necesar să le vezi, ci să le simţi. Şi în orice om se produce un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste, simte cum se apropie de Dumnezeu.

„Sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi.” – Sfântul Ioan Gură de Aur

Citiţi şi:

Frumuseţea, expresie a perfecţiunii divine

Minunea Dumnezeiască. Legământul dintre om și Tatăl Ceresc este viu

yogaesoteric
11 octombrie 2019