Adevăratul Donald Trump

 

de Sylvain Laforest,
15 noiembrie 2019

Este momentul potrivit pentru ca toată lumea să înțeleagă ce face Donald Trump și să încerce să decripteze ambiguitatea modului în care o face. Controversatul președinte are o agendă mult mai clară decât își poate imagina oricine atât în politica externă, cât și în afacerile interne, dar din moment ce este necesar să rămână la putere sau chiar să rămână în viață pentru a-și atinge obiectivele, strategia sa este atât de rafinată și subtilă, încât aproape nimeni nu o poate distinge. Obiectivul său general este atât de ambițios, încât este nevoie să urmeze trasee eliptice aleatorii pentru a ajunge din punctul A în punctul B, folosind tiparele care-i induc în eroare pe majoritatea celor care îl urmăresc. Aceasta include majoritatea jurnaliștilor independenți și așa-numiții analiști din media alternativă, la fel de mult ca și promotorii de știri false din occident și o mare majoritate a populației.

În legătură cu strategia lui, aș putea face o analogie rapidă și precisă cu medicația: majoritatea pastilelor sunt concepute pentru a vindeca o problemă, dar vin cu o serie de efecte secundare. Ei bine, Trump folosește medicamentele doar pentru efectele lor ulterioare, în timp ce prima intenție a pastilei este de a-l menține la putere și în viață. Până la sfârșitul acestui articol, veți vedea că această metaforă se aplică pentru aproape orice decizie, mutare sau declarație pe care a făcut-o. După ce veți înțelege despre ce este vorba, veți putea aprecia președinția extraordinară pe care Trump o conduce, precum niciun alt predecesor.

Pentru a începe, lămurim un aspect al misiunii sale, care este extrem de important și de direct: este primul și singurul președinte american care a diagnosticat cel mai grav defect colectiv al umanității, completa sa ignoranță asupra realității. Deoarece mediile și educația sunt controlate de o mână de miliardari care conduc planeta, nu știm nimic despre istoria noastră reală care a fost răstălmăcită complet de către câștigători și nu avem un indiciu despre lumea noastră actuală. Pe măsură ce pășea pe arena politică, Donald a popularizat expresia „fake news” pentru a-i convinge pe cetățenii americani și populația mondială că media îi minte. Expresia a devenit ceva obișnuit, dar vă dați seama cât de profund șocant este faptul că aproape tot ceea ce credeți că știți este total fals?

Minciunile mass-media nu acoperă doar istoria și politica, ci v-au modelat percepția falsă asupra unor subiecte precum economie, alimente, climă, sănătate, despre orice. Ce ați spune dacă v-aș informa că știm cu exactitate cine l-a împușcat pe JFK, că atacul de la Pearl Harbor a fost cunoscut dinainte este ceva deja dovedit în instanță, că efectul de seră al CO2 este o absurditate științifică, că banii noștri sunt creați prin împrumuturi de către bănci care nici măcar nu au fonduri sau că știința dovedește cu o certitudine de 100% că 11 Septembrie a fost un atac înscenat? Ați auzit vreodată despre un jurnalist, un documentar PBS sau un profesor universitar care să vă povestească despre așa ceva? 44 de președinți au venit și au plecat fără să scoată măcar un cuvânt despre această problemă uriașă înainte de a veni al 45-lea. Trump știe că eliberarea oamenilor din această ignoranță este primul pas către libertatea generală, așa că a început să îi numească direct pe jurnaliștii principali și sursele de știri: mincinoși patologici.

„Mii de profesioniști din domeniul sănătății mintale sunt de acord cu Bob Woodward, editorialistul New York Times: Trump este periculos.” – Bandy X. Lee, The Conversation 2018

„Întrebarea nu este dacă președintele este nebun, ci dacă este nebun ca o vulpe sau nebun ca un nebun.” – Masha Gessen, The New Yorker 2017

Haideți să lămurim un aspect: pentru establishment, Trump nu este o provocare intelectuală, dar cu siguranță a fost văzut ca un pericol pentru lumea lor. De când s-a mutat la Casa Albă, Trump a fost înfățișat ca narcisist, rasist, sexist și sceptic în ceea ce privește climatul, încărcat de povești tenebroase din trecut și suferind de probleme mintale. Chiar dacă aproximativ 60% dintre americani nu mai au încredere în mass-media, mulți au cumpărat povestea că Trump ar putea fi puțin nebun sau incapabil să se stăpânească, iar statistica urcă și mai mult atunci când ieșiți din SUA. Desigur, Donald nu face nimic special pentru a transforma percepția profund nefavorabilă pe care o au atât de mulți jurnaliști și oameni deopotrivă despre el. Este în mod deschis scandalos și provocator pe Twitter, sună impulsiv și pare prostănac de cele mai multe ori, acționează aparent irațional și aruncă sancțiuni și amenințări ca și cum ar fi acadele ce cad din geanta laterală a unui elf într-un mall în decembrie. Imediat putem distruge un mit mediatic persistent: imaginea pe care Trump o proiectează este autodistructivă și este exact opusul modului în care acționează narcisiștii patologici, deoarece aceștia încearcă să fie iubiți și admirați de toată lumea. Pur și simplu, lui Donald nu-i pasă dacă îți place sau nu, ceea ce îl face mai degrabă anti-narcisist, ca profil psihologic. Și asta nu este nici măcar o opinie, ci este un fapt destul de simplu și incontestabil.

Planul său general este exprimat într-unul din motto-urile sale preferate: „Vom da puterea înapoi oamenilor”, deoarece Statele Unite și rețeaua sa imperialistă țesută în întreaga lume au fost în mâinile câtorva bancheri globalişti, ale complexului militaro-industrial și ale multinaționalelor pentru mai mult de un secol. Pentru a-și atinge planul, el este necesar să pună capăt războaielor în străinătate, să readucă militarii acasă, să demonteze NATO și CIA, să obțină controlul asupra Rezervei Federale, să taie fiecare legătură cu aliații străini, să desființeze sistemul financiar Swift, să demoleze puterea de propagandă a mass-media, să asaneze mlaștina statului paralel care conduce agențiile de spionaj și să dezactiveze guvernul din umbră constituit din Council on Foreign Relations și Comisia Trilaterală. Pe scurt, el este necesar să distrugă Noua Ordine Mondială și ideologia ei globalistă. Sarcina este uriașă și periculoasă pentru a ne exprima moderat. Din fericire, nu este singur.

Înainte de a ne trece la tehnici și tactici, este nevoie să știm puțin mai multe despre ceea ce se petrece cu adevărat în lume.

Un secol de minciuni

Este important să înțelegem că deoarece un guvern din umbră dă ordine directe către CIA și NATO în numele băncilor și industriilor, Trump nu are control asupra armatei. Statul profund este un rozariu al oficialilor permanenți care conduc Washington și Pentagonul, care nu răspund decât la ordinele lor. Dacă mai credeți că de fapt „comandantul șef” este responsabil, explicați de ce de fiecare dată când Trump a ordonat să scoată soldaţii din Siria și Afganistan, au intrat mai multe trupe? În timp ce scriu acest text, trupele americane și NATO au evacuat zonele kurde, au plecat în Irak și au revenit cu echipamente mai grele în jurul rezervelor de petrol din Siria. Donald mai are multe asanări de mlaștină de făcut înainte ca Pentagonul să asculte de fapt ceea ce spune. Trump ar avea motive să fie indignat și să denunțe cu voce tare că militarii nu-i ascultă ordinele, dar acest fapt ar aprinde un haos inimaginabil și poate chiar ar genera un război civil în SUA, dacă cetățenii care dețin aproximativ 393 de milioane de arme ar afla că armata națională se află în serviciul unor forțe private. Aceasta ar duce, de asemenea, la o întrebare foarte simplă, dar dramatică: „Care este exact scopul democrației?” Aceste arme sunt singura protecție în fața unui stat totalitar de tip Big Brother.

Mai întâi este necesar să conștientizăm prin câte probleme au trecut armata americană și agențiile de spionaj timp de mai bine de un secol, pentru a crea pretexte (operațiuni false flag) astfel încât intervențiile lor să pară întotdeauna drepte, în numele promovării democrației, drepturilor omului și al justiției. Au aruncat în aer nava Maine în 1898 pentru a intra în Războiul Hispano-American, apoi Lusitania în 1915 pentru a intra în Primul Război Mondial. Au împins Japonia să atace Pearl Harbor în 1941, şi deși știau despre atac cu 10 zile înainte, nu transmis nimic bazei hawaiene. Tot ei au înscenat o torpilare nord-vietnameză a navelor americane în Golful Tonkin pentru a justifica trimiterea de militari pe frontul vietnamez. Aceleași forțe au alcătuit o poveste despre soldații irakieni care distrugeau incubatoare de copii pentru a invada Kuweitul în 1991. Au inventat povestea armelor de distrugere în masă pentru a ataca Irakul din nou în 2003 și au organizat atacurile din 11 septembrie pentru a distruge Constituția din 1789, pentru a ataca Afganistanul și a lansa un Război Împotriva Terorii. Această mască de virtute total falsă este nevoie să fie păstrată pentru a controla opinia cetățenilor americani și arsenalul lor intern. Ei trebuie să creadă că poartă pălăriile de cowboy albe ale democrației.

Deci, cum a reacționat Trump când a aflat că trupele americane reintră în Siria? El a repetat din nou și în fiecare interviu că „ne-am asigurat câmpurile petroliere din Siria” și chiar a adăugat „Mă gândesc să trimit Exxon în regiune pentru a avea grijă de petrolul sirian”. Neoconii, sioniștii și băncile au fost încântați, dar toți ceilalți sunt jigniți, deoarece marea majoritate nu înțelege că Trump înghite această pilulă doar pentru efectele sale. Pe această singură sticlă este scris cu litere fine că „utilizarea acestui medicament ar putea să forțeze trupele americane/NATO să plece din Siria sub presiunea opiniei publice mondiale unite și a populației americane exasperate”. Trump a făcut ca situația NATO în Siria să devină nesustenabilă și deoarece repetă această poziție profund șocantă, incorectă din punct de vedere politic, arată clar care e intenția sa reală. El a distrus peste un secol de virtute falsă într-o singură propoziție.

Trump este o anomalie istorică

Trump este doar al patrulea președinte din istoria SUA care a luptat de fapt pentru oameni, spre deosebire de alţi 41, care au canalizat în principal banii oamenilor într-o conductă de dolari care ajunge în băncile private. Mai întâi a fost Andrew Jackson care a fost împușcat după ce a distrus a doua Bancă Națională pe care a acuzat-o deschis că a fost controlată de Rothschild și The City din Londra. Apoi, a fost Abraham Lincoln, care a fost ucis după ce a imprimat „banii verzi”, banii naționali pe care statul i-a emis pentru a plăti soldații, deoarece Lincoln refuzase să împrumute bani de la Rothschild la dobândă de 24%. Apoi, a fost JFK, care a fost ucis din zeci de motive, care au fost în mare parte împotriva profiturilor băncilor și industriilor militare, iar acum este Donald Trump, care a strigat că va „da America înapoi oamenilor”.

Ca majoritatea oamenilor de afaceri, Trump urăște băncile, pentru puterea formidabilă pe care o au asupra economiei. Aruncați o privire la singura carte a lui Henry Ford, Evreul internațional pentru a afla cât de profundă a fost neîncrederea și ura sa față de băncile internaționale. Afacerile lui Trump au suferit foarte mult din cauza acestor instituții care, practic, vă vând o umbrelă, doar pentru ca să o ceară înapoi imediat ce începe ploaia. Controlul băncilor private asupra creării de bani și a ratelor dobânzii, prin fiecare bancă centrală din aproape fiecare țară, este o putere permanentă asupra națiunilor, mult peste ciclul efemer al politicienilor. Până în anul 2000, acești jefuitori ai națiunilor erau la doar câțiva pași de visul lor totalitar planetar, dar câteva detalii rămâneau nemișcate: Vladimir Putin și 393 de milioane de arme americane. Apoi a apărut Donald cu fața portocalie, ultima piesă din puzzle-ul de care noi, oamenii, aveam nevoie să punem capăt la 250 de ani de imperiu bancar.

Tehnici și tactici

La începutul mandatului său, în mod naiv Trump a încercat abordarea directă, înconjurându-se de rebeli împotriva establishmentului ca Michael Flynn și Steve Bannon, enervându-i pe toți și pe aliații săi străini, aruncând la gunoi tratatele de liber schimb, impunând taxe vamale pe importuri și insultându-le liderii în față la ședințele G7 din 2017 și 2018. Reacția a fost puternică și toți inamici s-au aruncat asupra absurdei Russiagate, întrucât părea unica opțiune de a opri omul pe cale să distrugă globalismul. În mod previzibil, abordarea directă nu a dus nicăieri; Flynn și Bannon au fost nevoiți să plece, iar Trump s-a trezit încurcat într-o serie de audieri care l-au făcut să-și dea seama că nu va obține nimic prin transparență. A fost necesar să găsească o cale de a anihila cei mai periculoși oameni de pe planetă, dar, în același timp, să rămână la putere și în viață. A fost nevoit să devină mai abil.

Atunci geniul lui a explodat. Și-a modificat complet strategia și abordarea și a început să ia decizii absurde și să emită declarații scandaloase pe Twitter. Oricât de amenințătoare și periculoase ar părea unele dintre aceste mesaje, Trump nu le-a folosit în sensul lor primar, ci a urmărit efectele secundare. Nu i-a păsat de ce au crezut oamenii despre el, ci doar de rezultatul final. A jucat chiar și rolul de bufon pe Twitter, a părut naiv, lunatic sau de-a dreptul idiot, probabil cu speranța că va reuși să lase impresia că nu știe ce face si că nu poate fi chiar atât de periculos. În mod intenționat a devenit incorect politic cu scopul de a arăta adevărata față pe care Statele Unite o au în spatele măștii.

Primul test al noii sale abordări a fost acela de a căuta să oprească pericolul tot mai mare de atac și invazie a Coreei de Nord de către NATO. Trump l-a insultat pe Kim Jung-Un prin Twitter, l-a numit Rocket Man și l-a amenințat că va rade de pe fața pământului Coreea de Nord bombardând-o nuclear. Incorecta sa politică înfiorătoare a continuat săptămâni întregi, până când în conştiinţa tuturor s-a trezit ideea că nu există motive temeinice pentru a ataca țara. El a paralizat NATO. Trump s-a întâlnit apoi cu „Rocket Man” au mers în parc ca într-un început de frumoasă prietenie, râzând împreună. Nu au realizat absolut nimic în negocierile lor, deoarece nu au nimic de negociat. Mulți vorbeau despre premiul Nobel pentru pace, pentru că mulți nu știu că, de obicei, aceste distincții sunt înmânate pentru a spăla imaginea unor criminali de război, precum Obama sau Kissinger.

Apoi a venit Venezuela. Trump și-a împins tactica cu un pas mai departe, pentru a se asigura că nimeni nu poate susține un atac asupra acestei țări libere. El a alocat cazului cei mai feroce neoconi disponibili: Elliott Abrams, condamnat anterior pentru conspirație în afacerea Iran-Contras din anii ’80 și John Bolton, faimos pentru agresivitate. Ulterior, Trump l-a confirmat pe Juan Guaido drept alegerea sa pentru președintele Venezuelei; o marionetă goală, atât de prost încât nici măcar nu realiza cât de mult este folosit. Din nou, Trump a amenințat că va pune țara la pământ. În timp ce comunitatea mondială urmărea cu uimire lipsa totală de subtilitate și diplomație din comportamentul lui Trump, rezultatul a fost că Brazilia și Columbia s-au sucit și au spus că nu doresc să aibă nimic de-a face cu un atac asupra Venezuelei. Medicamentul administrat de Trump a avut ca efect că doar 40 de țări satelit la nivel mondial au avut președinți și prim-miniștrii atât de idioți încât să-l susțină timid pe Guaido. Donald a bifat căsuța din dreptul Venezuelei pe lista lui și a continuat să defileze.

Apoi au venit cele două daruri către Israel: Ierusalimul drept capitală și confirmarea posesiei Israelului asupra platoului sirian Golan. Netanyahu, care nu este cel mai ascuțit creion din cutie, a sărit de bucurie și toată lumea a strigat că Trump este un sionist. Adevăratul rezultat a fost că întregul Orient Mijlociu s-a unit împotriva Israelului, pe care nimeni nu îl mai poate susține. Chiar și complicele lor istoric Arabia Saudită a fost nevoit să respingă în mod deschis această palmă imensă în fața Islamului. Cele două cadouri ale lui Trump au fost de fapt înjunghieri din spate pentru Israel, al cărui viitor nu pare prea luminos în zilele noastre, deoarece NATO va fi necesar să se mute din regiune. Bifat din nou.

Pe măsură ce realitatea devine evidentă

Dar sunt mai multe de discutat! Prin lipsa sa de control asupra NATO și a armatei, Trump este foarte limitat în acțiunile sale. La prima vedere, înmulțirea remarcabilă a sancțiunilor economice asupra unor țări precum Rusia, Turcia, China, Iran, Venezuela și alte națiuni pare dură și fără milă, însă realitatea a fost că sancțiunile au împins acele țări în afara sistemului financiar Swift conceput pentru a le menține înrobite în zona de hegemonie a dolarului și a băncilor internaționale. Sancțiunile au forțat Rusia, China și India să creeze un sistem alternativ de plăți comerciale bazat pe monedele naționale, în locul atotputernicului dolar. Realitatea bipolară a lumii este oficială, iar odată cu sancțiunile sale viitoare, Trump va împinge mai multe țări din sistemul Swift să se alăture celeilalte părți, în timp ce băncile importante încep să cadă în Europa.

Chiar și în uraganul politic în interiorul căruia se găsește, Trump tot găsește timp ca să-și afișeze umorul arogant aproape copilăresc. Priviți la batjocorirea lui Hillary Clinton și Barrack Obama, în timp ce se așeza cu cei mai drepți generali pe care i-a putut găsi, pentru a face o poză într-o așa-numită „situation room”, pretinzând că urmăresc monitorizarea morții lui Baghdadi într-un loc în care acesta nu se putea găsi, exact așa cum făceau predecesorii săi criminali cu mult timp în urmă în cazul falsei ucideri a lui Bin Laden.

Trump a împins farsa chiar mai departe adăugând detaliile unui câine care-l recunoaște pe falsul calif al Daesch, după ce îi mirosise lenjeria. Acum că ați înțeles ce este cu adevărat Trump, veți putea, de asemenea, să apreciați spectacolul, în toată splendoarea și adevăratul său sens.

„Am asigurat câmpurile petroliere din Siria.” Într-adevăr, cu această scurtă frază, Trump și-a unit vocea cu cea a generalului Smedley Butler care a zguduit lumea în urmă cu 80 de ani cu o carte minusculă numită Războiul este o escrocherie. Jaful și furtul de petrol nu sunt cu siguranță la fel de virtuoase ca promovarea democrației și a justiției. Ceea ce mă uimește sunt acei numeroși jurnaliști și analiști „alternativi”, care cunosc pe vârful degetelor fiecare problemă tehnică despre 11 septembrie sau realitatea științifică despre povestea absurdă a încălzirii globale, dar încă nu au nicio idee despre ceea ce face Trump. După 3 ani de mandat, încă nu realizează ce se petrece pentru că au cumpărat mesajul mass-mediei mainstream care i-a convins pe toți că Trump este retardat mintal.

Cei care încă mai păstrați îndoieli cu privire la agenda lui Trump, credeți cu adevărat că implozia evidentă a imperialismului american pe planetă este o coincidență? Mai credeți că, din cauza influenței ruse asupra alegerilor din 2016, CIA, FBI, întreaga mass-media, Congresul american, Rezerva Federală, partidul democrat și jumătatea războinică a republicanilor lucrează împotriva lui încercând să-l pună sub acuzare? Ca majoritatea materialelor care provin din mass-media, realitatea este exact opusul a ceea ce vi se spune: Trump ar putea fi omul cel mai dedicat care a pus vreodată piciorul în biroul Oval. Și cu siguranță cel mai ambițios și incorect din punct de vedere politic.

Concluzie

Lumea se va modifica drastic între 2020 și 2024. Al doilea și ultimul mandat al lui Trump coincide cu ultimul mandat al lui Putin în funcția de președinte al Rusiei. Este posibil să nu existe niciodată o altă coincidență de genul acesta pentru o lungă perioadă de timp și amândoi știu că este acum sau poate niciodată. Împreună este necesar să pună capăt NATO şi Swift, iar Uniunea Europeană ar ajunge să se prăbușească. Terorismul și încălzirea globală antropică vor sări în vortex și vor dispărea odată cu creatorii lor. Trump va fi necesar să asaneze mlaștina din CIA și Pentagon și să naționalizeze Rezerva Federală. Alături de Xi și Modi, Trump și Putin ar putea pune capăt intervenției băncilor private în afacerile publice, refuzând să plătească un singur ban din datoriile lor și resetând economia mondială prin trecerea la monedele naționale produse de guverne, deoarece băncile private vor cădea ca un joc de domino, fără un servitor asemănător cu Obama care să-i salveze pe cheltuiala voastră. Odată făcută această trecere, o pace și o prosperitate nemaiîntâlnite ar putea stăpâni planeta, deoarece impozitele noastre ar fi folosite pentru dezvoltarea țărilor noastre în loc pentru a cumpăra echipamente militare inutile și plata dobânzilor la împrumuturi de către bancheri care nici măcar nu aveau bani în primul rând.

Dacă tot nu-l înțelegeți pe Donald Trump după ce ați citit cele de mai sus, sunteți de nesalvat. Sau puteți fi Trudeau, Macron, Guaido sau orice alt idiot util, fără să știți că de fapt covorul de sub picioarele dvs. a alunecat deja.


Citiţi şi:

Informații revelatoare privind confruntarea lui Donald Trump cu Deep State

Războiul lui Donald Trump cu judeo-globaliștii «iluminați» este cea mai grea confruntare ideologică și de practică politică a epocii contemporane…

 

yogaesoteric
18 octombrie 2020


 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More