Adevărul privind țara de la margine (U-craina). Interviu cu istoricul Corvin Lupu (I)

„Manipularea conflictului dintre Rusia și Ucraina de presa din zona de influență a SUA este colosală”, declară prof. univ. dr. Corvin Lupu.

Pe zi ce trece, devin tot mai evidente tehnicile de psyops (operațiuni psihologice speciale de manipulare a comportamentului cetățenilor cu privire la un eveniment) folosite de propaganda occidentală. Mai ales, în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina, este din ce în ce mai greu să poți avea o analiză la rece a situației din teren fără să elimini falsurile grosolane cu care suntem bombardați de așa-zisa mass-media.

În acest context, vă prezentăm un interviu de excepție din seria adevărurilor incomode, acordat de profesorul Corvin Lupu, pe tema conflictelor internaționale generate de războiul din Ucraina.

Tudor Urse: Domnule profesor, opinia publică din România a sesizat că evenimentele din Ucraina sunt prezentate în mass-media aservită sistemului într-un mod subiectiv, formulându-se păreri, acuzații, „judecăți de valoare”, fără existența unor păreri alternative. Evenimentul istoric care se petrece în această perioadă în Ucraina este unul deosebit de important pentru relațiile internaționale, cert aflate într-o mare schimbare. Ce ne puteți spune despre modul de informare a românilor privitor la evenimentele internaționale care se petrec?

Corvin Lupu: Aveți dreptate, domnule Urse. Manipularea conflictului dintre Rusia și Ucraina de către presa din zona de influență a SUA este colosală. Orice fel de abordare obiectivă a dispărut complet din rândul mass-media curentului oficial. Orice abordare neutră este imediat catalogată drept „propagandă pro-rusă, pro-Putin, anti-europeană, anti-NATO, anti-occidentală” etc. E o nebunie.

Nu mai poți vorbi liber. Nu se mai admite să existe neutri, care nu țin cu niciuna dintre părți și care le privesc cu detașare pe amândouă. Nu mai poți avea opinii neutre, că ești imediat catalogat drept „putinist” și acoperit cu un cor gălăgios și strident de către armatele de propagandiști pe care sistemul le plătește generos. Nu mai poți aborda adevăruri istorice în mod științific, ci doar partizan, propagandistic, îndreptat împotriva Rusiei.

(Nota redacției: Profesorul Nicolae Iorga a spus la un moment dat următoarele: „Cântărețul cântă. 100 de derbedei de stradă se strâng în jurul lui și încep să urle… Și când zbieretul lor a acoperit cântecul cântărețului aceștia i-au spus: «Vezi? Noi ne auzim mai tare decât tine». Și-aveau de partea lor mulțimea…”)

Din această cauză, vă propun să purtăm discuția mai ales privitor la unele aspecte care nu sunt abordate în presa sistemului. Vă felicit pentru că acceptați să transmiteți cititorilor dvs. adevăruri incomode, pe care dumnealor nu au cum să le afle de la televiziunile și ziarele sistemului, pe care guvernanții noștri au ajuns să le plătească cu zeci de milioane de euro din banii românilor, pentru a susține propaganda sistemului.

Purtând această discuție, avem amândoi șanse să fim „promovați” pe lista de „putiniști” care s-a întocmit în februarie și care circula pe internet, care îi cuprindea pe dl. general Chelaru, pe Cozmin Gușă, pe Anca Alexandrescu și pe mulți alții, peste o sută. Dar avem și noi dreptul la opinie. Sau nu mai avem? Părerile pe care le voi spune eu se bazează pe o viață de studiu în domeniile istoriei, relațiilor internaționale și studiilor de securitate. În timp, cititorii noștri sunt cei care pot evalua în ce măsură le este utilă cunoașterea ideilor pe care le vom discuta noi în continuare.

Acum revin cu răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Propaganda care se face în România, ca și în celelalte părți ale sferei de influență în care ne găsim noi în acest moment istoric, este una agresivă și nu oferă poporului român o imagine corectă asupra evenimentelor.

Analiza de științe politice este important să se facă la fel ca în justiție. Eu așa i-am învățat pe studenții mei. Analistul politic de profesie este necesar să fie un judecător. El are obligația să asculte și să ia în seamă și în calcul ambele părți aflate în conflict. Nu se poate judeca / analiza un conflict între două părți doar prin prisma părerii, intereselor și dorințelor uneia dintre părți. Când adevărul este, ca de obicei, undeva pe la mijloc, judecătorul / analistul NU poate să îl dea în întregime unei singure părți. Aceasta ar fi o judecată nedreaptă, care nu poate fi luată în seamă și nu are valabilitate științifică.

În România, tot ce se vorbește și se scrie în presă despre conflictul din Ucraina se bazează pe informația care vine exclusiv din Ucraina sau de la aliații Ucrainei din Occident. În mass-media din România, controlată de magnații presei, de serviciile secrete și de statul „eșuat”, cum l-a numit Johannis, se face doar o analiză de propagandă politică pro-SUA, pro-NATO, pro-UE, pro-Ucraina și anti-Rusia, anti-China, anti-Bielorusia și anti-toate statele care susțin Rusia.

Întreaga proiecție este falsă din start, o parte fiind prezentată opiniei publice a cuprinde doar demoni / criminali, iar cealaltă parte, fiind prezentată opiniei publice ca și când ar cuprinde doar îngeri. Toate analizele / comentariile despre războiul din Ucraina, care se fac în presa sistemului euro-atlantic, nu au nimic a face cu știința politică. Pentru a întreține această situație, sunt mobilizați mai ales profitorii regimului „ticăloșit”: foști miniștri, foști generali și șefi ai armatei și serviciilor, politicieni, jurnaliști îmbogățiți, deținători de pensii speciale „nesimțite” de zeci de mii de lei pe lună etc.

Eventualele excepții, dacă au existat, sau dacă vor exista, nu fac decât să întărească regula. Puținele, foarte puținele, site-uri, ziare sau mici televiziuni, care nu sunt încă acaparate de sistem și care încearcă să echilibreze discursul despre acest eveniment istoric important sunt sub mare presiune, sunt amendate de cenzorii sistemului (CNA, ANCOM etc.), sau chiar sunt desființate, cum s-a petrecut în primăvara anului 2020 cu revista Justițiarul și încă alte site-uri.

Ticăloșii din sistem știu că ei încalcă grav Constituția și alte legi. De aceea, în vara lui 2020, șeful ANCOM, condus atunci de securistul deghizat în civil Sorin Grindeanu, a reușit să promoveze un act normativ prin care conducerea ANCOM nu răspunde penal pentru deciziile pe care le ia. Este colosal! Nimeni nu s-a scandalizat pentru faptul că în societatea românească euro-atlantică, „democratică” (?!), există oameni care și dacă încalcă Constituția și legile, nu răspund penal!! Avem de a face cu o caricatură de societate autointitulată „democratică”!

Aceste mici televiziuni, ziare și site-uri care încearcă să promoveze adevărurile nedistorsionat nu pot să penetreze adânc opinia publică, pentru că nu sunt lăsate și au, cel puțin deocamdată, un rating scăzut.

Ceea ce este mai grav este că acest mod păgubos de transmitere incorectă a informației este promovat și în universități, în departamentele facultăților de științe politice, de relații internaționale, de istorie contemporană și recentă, de studii de securitate și în academiile militare și de informații, peste tot în România… Este o tragedie ca în instituțiile care pregătesc viitorii oameni de știință, viitorii analiști obiectivi și viitori ofițeri corect informați, să se abordeze tematica evenimentelor în afara oricărui spirit științific. O eventuală viitoare evaluare pe criterii obiective, științifice, a învățământului superior din domeniile menționate mai sus, dacă s-ar face obiectiv, ar conduce la desființarea acestor componente universitare, în cvazi-totalitate și la resetarea întregului sistem.

Și în timpul regimului socialist de stat de până în 1989 se făcea o propagandă politică grețoasă și păguboasă, dar regimul de atunci a avut grijă ca, pe lângă propagandă, să permită și abordări științifice ale fenomenelor, iar în universități și în alte instituții de știință și cultură erau adeseori trimiși înalți demnitari de partid și oameni de știință și cultură din sfera oficială care să transmită adevăruri care nu puteau fi scrise în cărți și în cursuri universitare, sau în presă, pentru a nu supăra state străine cu care, pe vremea aceea, România întreținea relații de bună colaborare și promovare reciprocă a intereselor.

Astăzi, politicienii noștri, din păcate și unii profesori universitari, își permit un vocabular agresiv și o abordare extrem de subiectivă a evenimentelor internaționale, care nu are nimic în comun cu spiritul academic.

Când se abordează problematica aplicării de sancțiuni împotriva Rusiei, acestea sunt salutate și aplaudate de presă și de euro-atlantiști, cu toate că ele sunt un fel de autogoluri, ele afectând în măsură mai mare pe europeni decât pe ruși. „Să moară capra rușilor”, este noua deviză triumfalistă a Occidentului. Dar nu cumva moare și capra noastră? De bucurie că moare capra rușilor, ceea ce nici măcar nu se petrece, acceptăm să moară și capra noastră și să bem apă, în loc de lapte. Când rușii aplică și ei sancțiuni împotriva statelor „neprietenoase” din UE, cum le numesc ei, acestea nu mai sunt numite în presă și în vocabularul politic „sancțiuni”, ci sunt numite „șantaj”. Am dat un singur exemplu, dar sunt și altele.

Acest joc al dublului limbaj propagandistic, prin care aceleași fapte sunt numite într-un caz cu sens favorabil și în celălalt caz, cu sens nefast, zăpăcește de cap persoanele mai puțin instruite și, din nenorocire, numărul acestor neinstruiți crește mereu, în ritm cu decăderea continuă a învățământului românesc, care spală creiere într-un ritm debordant. Pe măsură ce criza regimului euro-atlantic crește, crește și propaganda și manipularea și cenzura.

În discursul politic actual, liderii politici ai Occidentului abordează un aer de superioritate față de puterile din Eurasia, în special față de Rusia și de China. Se comportă de parcă liderii occidentali ar fi șefii acestor țări. Prin aceasta încearcă să acrediteze opiniei publice internaționale ideea că ei sunt șefii, ei dau ordine. Președintele SUA îl numește pe președintele Federației Ruse „criminal”. Vladimir Putin n-a numit niciodată criminali pe președinții SUA care au declanșat războaie de agresiune în diverse părți ale lumii și au făcut ravagii, mai mari ca cele actuale din Ucraina. Am să menționez câteva.

George Bush Senior a făcut agresiunea împotriva statului Panama, invadând această țară în 25 decembrie 1989, cu arestarea șefului statului, generalul Manuel Noriega, care nu dorea decât să naționalizeze canalul Panama în folosul țării sale. Tot George Bush Senior a declanșat războiul din Golf, după ce SUA recunoscuseră că Emiratul Kuweit este parte integrantă a Irak-ului, ambele locuite de unul și același popor și-l încurajaseră pe Saddam Hussein să anexeze Kuweitul.

(Nota redacției: Și fostul asasin economic John Perkins a scris cu lux de amănunte în cartea sa, Confesiunile unui asasin economic, în cadrul capitolelor: Președintele și Eroul Panama, Negocierile Canalului Panama și Graham Greene, Panama: Altă moarte prezidențială, Statele Unite invadează Panama).

Președintele Bill Clinton a bombardat din senin Irakul, în decembrie 1998 – ianuarie 1999, iar în martie-mai 1999 a bombardat Iugoslavia cu o sălbăticie la fel de mare cum este astăzi bombardată Ucraina. A bombardat chiar și Ambasada Chinei. NATO a bombardat Serbia timp de 75 de zile. Putin mai are de bombardat, ca să-i egaleze! NATO a distrus 90% din industria Serbiei, țară care nu i-a deranjat cu nimic, niciodată, iar în al Doilea Război Mondial a fost aliata SUA și a Marii Britanii.

George W. Bush, care și-a depășit tatăl în numărul și dimensiunea agresiunilor, și-a detonat singur Turnurile Gemene din New York (a se citi cartea Noile Confesiuni ale unui Asasin Economic, de John Perkins, capitolul 11 Septembrie și consecințele sale pentru mine, personal) ca să aibă motiv să înceapă război și să atace Afganistan și Irak, războaie cu milioane de morți! În iunie 2020, comandanții în funcție ai pompierilor din New York au afirmat într-o conferință oficială de presă că Turnurile Gemene nu s-au prăbușit din cauza avioanelor care au intrat în ele și nici nu se puteau doborî de către niște avioane care le loveau pe la etajele 30-35, ci au fost detonate la baza lor, din subteran. Apoi a atacat Afganistanul și Irakul. L-a spânzurat pe Saddam Hussein. După ce l-a spânzurat s-a constatat că nu avea arme chimice și că acuzațiile care i-au fost aduse erau minciuni. După ani, președintele Donald Trump a declarat că „lumea de azi cu Saddam Hussein și cu colonelul Moammar Gadaffi ar fi fost o lume mai bună”.

După George W. Bush a urmat la conducerea Casei Albe președintele Barack Obama, care este autorul „Primăverilor Arabe”, un lanț de lovituri de stat care au distrus țări întregi, ca Libia, de exemplu, și au provocat o mulțime de morți și de dezechilibre geostrategice. Tot el a declanșat agresiunea împotriva Siriei, în încercarea de a schimba regimul politic al președintelui Bashar al Assad. Barack Obama și Hillary Clinton au fost acuzați public de președintele SUA, Donald Trump, că au creat Statul Islamic, organizație teroristă care a comis numeroase crime și agresiuni odioase în Orientul Mijlociu. De altfel, președintele Donald Trump a declarat public că războaiele de agresiune ale SUA în Orientul Mijlociu au fost „mari greșeli”.

Numindu-l „criminal” pe Vladimir Putin, președintele Joe Biden tocmai a informat opinia publică internațională despre faptul că toți președinții americani numiți de mine mai sus au fost și ei criminali, alături de Vladimir Putin. Formulările lui Joe Biden, formulări de ignorant în ale diplomației, au determinat chiar Departamentul de Stat al SUA să reformuleze, după care a revenit și Biden, care a spus că, de fapt, ar fi vrut să spună altceva.

De asemenea, președintele Franței a criticat și el, cu timiditate, acuzațiile de criminalitate la adresa președintelui Putin. Criticile lansate la adresa președintelui Biden au fost urmate de acuzațiile la adresa Rusiei de „masacre” și „genocid”, comise în orășelele din jurul Kievului. Ni s-au arătat cadavre și ni se vorbește de genocid, masacre etc. Păi există oare războaie fără morți? Aceste cadavre, puse unul lângă altul, se dorea a fi receptate de public ca și probe ale „masacrului”. Dar ce am văzut noi erau doar câteva. Masacru înseamnă altceva. După care, președintele Biden a revenit și a spus că a fost criticat pe nedrept că l-a numit pe Putin „criminal” și că „masacrele” de la Bucha dovedesc că Putin este într-adevăr criminal. Deci, stimabilii care l-au criticat pe Biden să-și retragă cuvintele, pentru că Biden are totdeauna dreptate. Doar este omul lui Rothschild, nu?

T.U.: Dar sunt atacate grădinițe și spitale…

C.L.: Legat de aceste acuzații, într-adevăr propaganda insistă că rușii atacă grădinițe, spitale, școli, orfelinate și altele asemenea. Oare chiar așa de proști să fie rușii să creadă că vor câștiga un război atacând grădinițele? Problema reală este cu totul alta. Dorind să-i atragă pe ruși într-un război de gherilă urbană, luptătorii din unitățile de mercenari instruite special și aduse în Ucraina, plătite cu 500 $ pe zi fiecare luptător, s-au adăpostit în clădirile unor instituții de stat, iar când au executat focuri de acolo, firesc, s-a răspuns și se fac mari distrugeri și se pierd multe vieți omenești.

Conducătorii khazari ai Ucrainei nu au avut milă de ucraineni. În cartierele de locuințe, ucrainenii au evacuat etajele superioare ale clădirilor de locatari și au instalat în locuințele lor luptători, mai ales lunetiști, cu scopul arătat anterior de a atrage armata rusă în acțiuni de gherilă urbană. În aceste acțiuni, superioritatea este totdeauna de partea celui aflat în apărare, care este susținut de populație. Rușii nu s-au angajat în acest tip de acțiuni militare, ci au replicat cu lovituri de artilerie.

Primii care au datoria să-i ocrotească pe civilii ucraineni și locuințele lor sunt conducătorii politici și militari ai Ucrainei. Dar, după părerea mea, ei nu conduc operațiunile de război în folosul poporului ucrainean, ci în interesele familiei Rothschild, cea care vrea să apere doar teritoriul pe care deține toate activele statului Ucrainean. Pierderea acestui teritoriu înseamnă și pierderea acestor active. Ei au folosit strategia lor de a determina pe ruși să lovească cu artileria blocurile de unde se trăgea în ei pentru propaganda antirusă și pentru a crea starea de emoție care să determine ajutorarea Ucrainei cu arme și altele multe.

Au fost înarmați și rezerviști, care luptă și ei. Armata regulată a Ucrainei se pare că este mai puțin folosită în interiorul localităților. Oricum, deocamdată, cifrele morților și răniților care se vehiculează sunt absolut false și, deocamdată, greu de precizat. Un inventar corect al morților se va face când se termină războiul, ceea ce nu înseamnă că cifra corectă va fi cea care se va transmite opiniei publice.

Interesant și trist este că față de popoarele care au suferit și ele crunt în timpul altor războaie, declanșate de SUA și de NATO, inclusiv față de vecinii noștri sârbi, românii și conducătorii lor politici n-au arătat nicio compasiune. N-au trimis ajutoare, n-au primit refugiați etc. Oare de ce? Popoarele bombardate de americani sunt proscrise și „demne” de a fi pedepsite, iar cele bombardate de ruși sunt eroice și demne de respect, compasiune și mult sprijin. Oare așa să fie? Oare așa este necesar să împărțim popoarele lumii globalizate? Asta este democrația globalistă?

Această dublă măsură nu face cinste în niciun fel presei, politicienilor și regimului politic, în ansamblul său. Toate popoarele agresate merită compasiune. Popoarele sunt cele care suferă pentru deciziile conducătorilor lor care nu mai găsesc soluții diplomatice în anumite momente istorice, când se confruntă marile interese ale lumii.

Sârbii au fost și ei vecinii noștri și sunt ortodocși, ca și noi. În istorie, cu sârbii ne-am avut mai bine decât cu ucrainenii, care sunt catolici și i-au persecutat și îi persecută pe românii ortodocși. Pe sârbi nu i-am plâns deloc și nu i-am ajutat cu nimic, din contră, ne-am pus țara la dispoziția atacatorilor din NATO, încălcând articolul 5 din tratatul bilateral de prietenie care ne lega. Vedeți, când yankeii din NATO nu vor să atace, spun că sunt organizație defensivă, iar dacă au interes să atace, NATO devine agresor, ca în cazul Iugoslaviei (1999) și Afganistanului (2001). Se poate și așa, și invers, după interese.

Aerul de superioritate pe care îl manifestă conducătorii Occidentului se manifestă și când SUA, NATO sau UE „avertizează” Rusia, China, Bielorusia și posibilele alte state care ar susține Rusia să nu facă aceasta. UE a transmis Chinei, cu ocazia summit-ului China-UE de la sfârșitul lunii martie 2022, avertismentul că o eventuală susținere a Rusiei „îi va păta grav reputația”. Dar cine sunt ei să dea avertismente Chinei? Nu mai poate China de avertismentele lor!

Citiți continuarea articolului

Citiți și:
Conflictul din Ucraina și actorii săi
O dovadă a lipsei de interes sincer pentru adevăr
Războiul de propagandă eșuează

 

yogaesoteric
31 iulie 2022