Comisia Europeană a dat în judecată Ungaria din cauza legii de protecție a copiilor

Bruxelles-ul consideră că accesul copiilor la LGBT ar fi un „drept fundamental” și o „valoare” a UE

Comisia Europeană dă în judecată Ungaria în legătură cu legea ungară de protecție a minorilor, care restricționează accesul copiilor la conținuturi care au tangență cu homosexualitatea și transgenderismul, fără acordul părinților.

Uniunea Europeană consideră această lege drept discriminatorie față de comunitatea LGBT+, potrivit agențiilor de presă străine.

Comisia consideră că legea încalcă regulile pieței interne, drepturile fundamentale ale persoanelor (în special ale celor LGBT+), precum şi (…) valorile UE”, se arată într-un comunicat citat de Reuters.

În același timp, executivul european a sesizat CJUE – Curtea de justiţie a Uniunii – în legătură cu revocarea licenței ultimului post independent de radio din Ungaria, Klubradio, se menționează în comunicat.

Legea care a stârnit mânia UE a fost propusă de anul trecut și face parte dintr-un proiect mai amplu de protecție a minorilor.

Printre altele, legea include și pedepsirea pedofiliei sau necesitatea acceptului parental privind educația sexuală în școli.

Din cauza acestei legi, ale cărei prevederi erau de la sine acceptate acum 20 de ani, Ungaria a fost admonestată de 18 state ale Uniunii Europene, care au semnat un document comun.

România nu s-a aflat printre aceste țări.

Expunerea copiilor, de la vârste foarte fragede, la conținut LGBT a început să devină foarte răspândită în Occident și în special în Statele Unite. Compania Disney a lansat un film de desene animate în care apare, pentru prima oară, un cuplu de lesbiene care are un copil. „Lightyear” este disponibil și în România, fără restricții.

Citiți și:
Dubla măsură a „virtuoșilor”: În timp ce Ungaria este crucificată pentru o lege de protecție a minorilor, UE tace în privința suprimării conturilor activiștilor LGBT de către China
UE va impune ideologia LGBT chiar trecând cu bocancii peste democrație

 

yogaesoteric
5 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More