Adriana Vitan Balint: Despre manipulare, dezinformare si intoxicare
Dacă ați văzut zeci de documentare despre propaganda nazistă și despre marele propagandist Goebbels, foarte puțini au aflat despre marele lui rival în intoxicare și propagandă, Sefton Delmer.
Practic, întregul al Doilea Război Mondial a fost un duel în informații false trimise pe frontul advers de către cei doi, Goebbels lucrând pentru nemți si Delmer pentru britanici – britanici care creaseră un birou intitulat Doublecross (cruce dublă, înșelătorie, păcăleală), prin care au adus dezinformarea la un înalt grad de perfecționare.
Spre deosebire de Goebbels, care lucra pe față pentru frontul german, era ministrul propagandei germane, avea în subordine 300 de ofițeri și 500 de angajați care munceau 24/24 pentru manipulare, Delmer era „un simplu” om de presă, un jurnalist la un post de radio care transmitea știri în limba germană și italiană.
Delmer nu făcea altceva decât să aplice regula simplă că niște știri atent alese, prezentate abil, se pot preschimba în cea mai subversivă propagandă.
Postul de radio de unde transmitea Delmer se numea Gustav Siegfried Eins, dându-se drept post de radio al armatei germane, care difuza, „nevinovat”, muzică si buletine de știri „camarazilor din Wehrmacht”. Toate informațiile nu erau de natură să îi încurajeze pe nemți, ba din contră.
Când Goebbels a anunțat că va distribui provizii muncitorilor din uzine, postul de radio al lui Delmer a anunțat că aceste medicamente conțin o substanță toxică, menită doar să le crească nemților productivitatea muncii, cu prețul sănătății și chiar al vieții.
Când, după bombardamentele de la Hamburg, copiii germani au fost evacuați, Delmer a anunțat că în lagărele unde erau duși pentru a fi protejați de bombardamente, de epidemie, de difterie, din cauza penuriei de medicamente mor 60 de copii pe săptămână. Știrea era prezentată ca un omagiu adus medicilor din acele lagăre care se luptau zi și noapte pentru salvarea micuților.
A aranjat ca niște polonezi care au asasinat un german, să lase urme care indicau că acesta fusese omorât de o mișcare de rezistență germană. (Vezi masacrele din Ucraina).
Tot Delmer a aruncat din avioane porumbei voiajori morți, având legate de picioare chestionare ale Aliaților chipurile completate de unii germani influenți care ar fi avut de gând să trădeze, astfel că Gestapo-ul i-a arestat pe mulți dintre liderii importanți ai partidului nazist.
A lansat în Germania o broșură prin care îi invita pe ofițerii germani să își crească vigilența pentru că e o problemă (falsă, bineînțeles) cu creșterea îngrijorătoare a numărului de dezertori din armata germană (cam cum dezertează și sutele de ruși acum din armata lui Putin).
Cu ajutorul norvegienilor, a aplicat afișe în Oslo cu chipul unui soldat german greu de recunoscut care ar fi fost căutat pentru omor, un nazist extrem de periculos, care făcea nenumărate victime printre civilii nevinovați.
Transmitea știri (toate false) care sub aparența patriotică și măgulitoare pentru șefii armatei, anunțau pierderi enorme pentru mașina de război germană.
De exemplu: „Din cauza unei pierderi de circa 30 de submarine pe lună (cam ca la tancurile rusești de azi), amiralul și-a pierdut o parte din energia și prospețimea sa tinerească.”
Și nu mă mai întind, că aș scrie ditamai pomelnicul.
Bineînțeles că tot ce a făcut Delmer a contribuit la câștigarea războiului de către aliați și că e unul dintre marii eroi ai celui de-al Doilea Război Mondial.
Însă, toate tehnicile acestea de manipulare nu ne garantează nimeni că pot fi folosite numai de partea bună, ele pot oricând să servească și pentru a întărâta populația și a o ațâța să ceară război total până va muri „dușmanul universal”, chiar cu prețul vieții acelora care nu fac parte din acel război.
Abia aici este necesar să fim atenți! Pentru că, luați de val, s-ar putea să fim folosiți de cei care au interesul să stăpânească toate bogățiile lumii. Și până aici le-a cam ieșit, au pus mâna pe tot ce au vrut. Și în America Latină, și în Africa, și în Peninsula Arabă. Se împiedică puțin de Rusia și China, of, și ce bogate sunt, ce bine le-ar prinde să pună mâna și pe ele.
Autor: Adriana Vitan Balint
Citiți și:
Propaganda are un singur obiectiv: să cucerească masele
Manipularea în sfera conștiinței: Edward Bernays și relațiile publice
Manipularea, cel mai mare blestem al acestei societăți credule și speriate
yogaesoteric
27 iunie 2022