AICI şi ACUM: repere fundamentale în practica yoga
În practica spirituală se pune un accent important pe conştientizarea momentului prezent, adică a lui „aici” şi „acum”. În goana sa după fericire, mentalul inferior al omului speră neîncetat să-şi găsească împlinirea printr-o evadare din condiţiile obiective în care el se află. Astfel, fericirea este mereu amânată pentru mai târziu, într-un „atunci şi acolo” fantasmagoric în care proiectăm de cele mai multe ori dorinţe confuze şi contradictorii. Cu toate acestea, YOGA arată că adevărata fericire nu poate fi atinsă decât printr-o reală şi profundă cunoaştere de Sine, iar pentru ca această cunoaştere să apară este necesară o permanentă atenţie faţă de clipa prezentă.
Împărţirea timpului în trecut, prezent şi viitor este un paradox. Nimeni nu poate trăi în trecut sau viitor. Ceea ce desemnăm prin noţiunea de „trecut” sau „viitor” nu poate fi experimentat efectiv decât ca prezent. Chiar în cazul călătoriei paranormale în timp, trecutul sau viitorul sunt percepute ca „prezent” în momentul în care sunt experimentate. Putem sesiza astfel că noţiunile de „trecut” şi „viitor” nu pot fi acoperite de o experienţă efectivă. Ele sunt doar categorii temporale prin care mentalul ordonează evenimentele; prin urmare, trecutul şi viitorul aparţin în mod aparent lumii obiective, dar ele nu pot fi experimentate de subiectul cunoscător.
În privinţa timpului, singura experienţă pe care o poate avea subiectul cunoscător este doar prezentul. Cu toate acestea, omul obişnuit are o percepţie foarte vagă asupra prezentului. El înregistrează sub numele de „prezent” un interval de o zi sau chiar câteva zile în jurul momentului în care se află efectiv.
Pe măsură ce mentalul se rafinează, yoghinul realizează că – din punctul de vedere al lumii obiective (al derulării evenimentelor exterioare) – prezentul nu este un interval (o oră, o zi, o săptămână), ci este o fracţiune infinitezimală, „o cuantă” de timp, el fiind suspendat între ceea ce s-a petrecut deja (şi numim trecut) şi ceea ce nu s-a petrecut încă (şi numim viitor).
Mentalul obişnuit nu sesizează decât în condiţii cu totul excepţionale acest aspect „infinitezimal” al prezentului. Spre exemplu, atunci când se confruntă cu o situaţie neaşteptată foarte neplăcută, mintea comună este stupefiată să constate că ceea ce s-a petrecut cu doar câteva secunde înainte este deja ireversibil (aparţinând de trecut).
Pe de altă parte, rafinarea percepţiilor lăuntrice ce apare ca urmare a practicii spirituale îi permite yoghinului să realizeze faptul că, din punctul de vedere al subiectului conştient, nu există trecut sau viitor, ci doar un etern prezent. Dacă mentalul ar fi mai puţin agitat de reamintirea trecutului şi de dorinţele legate de viitor, orice fiinţă ar trăi în mod spontan starea de etern prezent care este accesibilă yoghinului în timpul stării de extaz divin (SAMADHI). Trăirea repetată a acestei stări favorizează apariţia şi fundamentarea gradată a unei profunde stări de pace şi libertate lăuntrică. Astfel, chiar în timpul activităţii obişnuite, yoghinul renunţă la agitaţia obişnuită a minţii întrucât el a realizat interior, prin experienţă directă, că oriunde s-ar proiecta mental în trecut sau viitor se întâlneşte tot cu el însuşi – şi această întâlnire cu Sine este plină de savoare.
Dispare astfel aviditatea de a devora timpul. În mod paradoxal, oamenii aleargă clipă de clipă după veşnicul „mâine”. Chiar şi în clipele cele mai fericite ei sunt avizi de viitor. Tinerii sunt avizi de viitor, deşi viitorul le aduce bătrâneţea. Bătrânii sunt şi ei avizi de viitor, deşi viitorul le aduce moartea. În momentele în care acest „viitor” pare să întârzie, intervine imediat plictiseala. Omul trăieşte astfel întreaga viaţă într-un cerc vicios: el aleargă veşnic după „mâine”, care „mâine” nu poate fi experimentat niciodată întrucât atunci când este atins de subiectul cunoscător, „mâine” devine „azi”. El se îndreaptă astfel cu paşi repezi către moarte, alergând după fantoma a ceea ce nu poate să existe.
Există un criteriu simplu după care puteţi recunoaşte cât de mult are acces o fiinţă la starea de eternitate: urmăriţi cât de des foloseşte expresia „abia aştept să…”. Este o expresie foarte frecventă în limbajul multor oameni. Abia aşteptăm să vină vacanţa, abia aşteptăm să mergem la mare, abia aşteptăm să ne întoarcem de la mare şi să mergem la munte etc. Există chiar persoane care afirmă: „Nu ştiu ce să mai fac: când ajung la serviciu abia aştept să plec acasă; când ajung acasă abia aştept să mă întorc la serviciu…”. Această situaţie arată cu claritate că aviditatea de a „devora” timpul nu reflectă o necesitate reală a fiinţei, ci ea este de fapt rezultatul unei stări de agitaţie interioară.
Pe măsură ce experimentează starea de eternitate în timpul stărilor de extaz divin (SAMADHI), yoghinul ajunge să simtă efectiv că întreaga savoare a tuturor timpurilor există chiar în această clipă. El înţelege astfel de ce scrierile sacre afirmă că Eliberarea spirituală se află AICI şi ACUM.
Pe de altă parte, TIMPUL înseamnă succesiune, adică el implică totdeauna trecutul şi viitorul. Nu putem vorbi despre timp în lipsa acestor două noţiuni (trecut şi viitor), care implică în realitate o percepţie falsă a mentalului nostru. Într-adevăr, observând cu luciditate mecanismele de funcţionare ale minţii, vom remarca faptul că ea (mintea) se raportează aproape în mod exclusiv la noţiunile de trecut şi viitor (care implică timpul) şi la spaţiu. Conştientizarea profundă a momentului prezent determină însă o blocare efectivă a activităţii mentale şi realizarea saltului în domeniul universal al supramentalului, acolo unde nu mai există limitările impuse de timp şi spaţiu. Din această cauză, etapele din ce în ce mai profunde ale expansiunii conştiinţei în procesul elevării spirituale sunt totdeauna corelate cu accesarea domeniului supramental, aceasta fiind de fapt cheia fundamentală a iluminării spirituale, adică a perceperii şi conştientizării unui etern prezent.
Tratatul yoga fundamental „Yoga Sutra” de Patanjali începe cu un aforism lapidar care enunţă, în traducere literală: „Acum disciplina yoga”. De regulă, comentatorii au completat acest text astfel: „Acum urmează instrucţiuni cu privire la disciplina yoga”, însă marele înţelept Vyasa a preferat următoarea formulare: „ACUM este disciplina yoga”, deoarece trăirea plenară în ACUM este chiar esenţa stării de yoga.
Citiţi şi:
Ce urmăreşte yoghinul prin practica yoga
YOGA: o cale către Infinit
yogaesoteric
