Alchimia Internetului și topirea statuii generalului Robert Lee – O înfrângere transformată în biruință

 Pe 27 octombrie 2023 s-a topit statuia generalului sudist Robert Lee, situată în Charlottesville, care a fost subiectul controverselor în 2017 când avusese loc marșul Unite the Right. Fiind considerată un simbol al rasismului, s-a procedat la topirea statuii într-o locație secretă, „de frica amenințărilor și a intimidărilor”.

În realitate, Unite the Right a avut loc tocmai pentru că încă din 2017 a început să se ceară demolarea statuii. Naționaliștii au reușit să oprească atunci demolarea statuii și cu o seară înaintea marșului programat au făcut un miting spontan cu torțe în jurul acesteia.

La șase ani de la acest marș, statuia a fost în sfârșit înlăturată și topită în secret. Acest gest simbolic de ștergere a istoriei și de umilire a americanilor ar fi fost de așteptat să stârnească tristețe profundă, dezamăgire, frustrare, sentimente de vibrație joasă și, desigur, demoralizare. Cum altfel am putea noi să privim, de exemplu, topirea statuii lui Avram Iancu, decât cu o tristețe răvășitoare și cu o rușine de neînchipuit?

Totuși, altceva s-a petrecut. Ceva neașteptat, surprinzător și extrem de energic.

Internauții au luat imaginile și filmările cu topirea statuii și au făcut puțină alchimie.

Transmutarea unui simbol

Imaginea statuii topite a fost preluată și asumată de internauți, similar cu felul cum crucea ca simbol al uciderii lui Hristos a fost preluat și transformat într-un simbol al învierii și al biruinței asupra morții. Într-o mișcare organică, descentralizată, necoordonată, Internetul și-a asumat chipul topit al generalului ca simbol al determinării și perseverenței de a lupta pentru sângele lor și ca simbol al credinței în biruința ce va să vie.

Demoralizare? Strivită.
Tristețe? Zdrobită.
Frustrare? Alungată.
Tot ce rămâne este voință pură.

Imprimarea 3D a chipului lui Robert E Lee

Mai mult, Internetul a început o campanie de tipărire 3D a chipului generalului.

La început ca pretext pentru participarea la Halloween, iar ulterior ca un soi de mască Guy Fawkes, dar pentru naționaliști. Am rămas profund și plăcut surprins de această răsturnare de situație; probabil că cei care au publicat imaginile cu topirea statuii acum regretă asta.

A apărut un model pentru tipărire 3D aici.

Am învățat o lecție valoroasă despre cum o comunitate de oameni în același duh poate să transforme înfrângerea în victorie. Am văzut cum sentimente înalte i-au calăuzit să respingă demoralizarea și i-au determinat să-și făurească o armură din actul teribil al ștergerii istoriei lor, folosind astfel circumstanțele nefaste pentru a-și alimenta hotărârea și a-și oțeli voința. Un exemplu fascinant și încurajator de alchimie, transmutând o situație nefastă în ceva favorabil, benefic.

Acest fapt ne arată nu doar că trezirea este inevitabilă, ci că deja își manifestă efectele și nici măcar un război mondial nu o va putea opri.

Autor: Claudiu Egregor

Citiți și:
Războaiele Americii (II)
Proasta educație a elitelor Americii (II)

 

yogaesoteric
3 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More