Cele şapte alegeri ale sufletului
de Melania Radu
Citiţi aici prima parte a acestui articol
Bucuria şi împlinirea armonizării profunde în cuplul spiritual sunt stări pe care le putem atinge dacă, în momentele de cumpănă, facem anumite alegeri conştiente. În lucrarea The Conscious Heart (Inima conştientă) Kathlyn şi Gay Hendricks prezintă şapte tipuri de astfel de alegeri care, clipă de clipă, ne pot ajuta să ne modelăm relaţia.
Acestea sunt numite alegeri ale sufletului pentru că, exprimând ceea ce simţim cu adevărat, ne aduc tot mai aproape de sufletul nostru şi de cine suntem noi în realitate. De fiecare dată când facem o astfel de alegere, mai facem un pas către starea de armonie şi cu cât le repetăm mai mult, cu atât armonia în care trăim devine tot mai reală şi mai vie.
Iată-le prezentate pe scurt:
1. Generozitatea
Atunci când suntem tentaţi să ne întrebăm „Ce primesc eu în schimb?” am putea alege să ne întrebăm „Cu ce ne ajută aceasta pe amândoi?” şi apoi să vedem ce se petrece. S-a observat că atunci când cineva alege generozitatea în locul zgârceniei, se produc chiar şi modificări fizice: pielea radiază, iar privirea este mai strălucitoare şi mai profundă. Apare şi o diferenţă în modul de ascultare: nu mai asculţi ce spune celălalt pentru a căuta greşeli, ci îl asculţi pentru a-l înţelege.
Pe de altă parte, fiind generos cu tine însăţi intri în rezonanţă cu starea de bine şi de împlinire din univers, iar bogăţiile acestuia încep să curgă spre tine. Generozitatea are şi un efect vindecător pentru că îşi are sursa în esenţa spirituală a fiinţei şi oferă sufletului nostru ceea ce cu adevărat îi este necesar, nu doar ceva efemer. De asemenea, ne ajută să fim iubiţi pentru ceea ce suntem în profunzime.
Iată câteva întrebări care pot fi adresate iubitului/iubitei, într-o conversaţie despre generozitate, spiritualitate şi cunoaştere reciprocă:
– Ce anume din ceea ce îţi doreşti este cu adevărat important pentru tine?
– Dacă totul ar fi posibil ce ţi-ar place să faci?
– Ce experimentezi în momentele în care eşti în profundă armonie cu tine însăţi şi cu lumea?
– Ce îţi place atât de mult să faci încât te face să te dai jos din pat dimineaţa fără ceas deşteptător?
– Care sunt calităţile tale fără de care nu te-ai recunoaşte?
2. Autenticitatea
Autenticitate înseamnă adevăr. Aşa cum nu îl minţim pe Dumnezeu atunci când ne rugăm, la fel trebuie să fim şi în relaţiile noastre. Adevărul conferă siguranţă, el aduce vindecare, lumină şi binecuvântare. Cea care generează durerea este ignoranţa. Transparenţa este necesară atât în ceea ce priveşte acţiunile, cât şi sentimentelor şi imaginaţia. De multe ori evităm să spunem adevărul de teama reacţiei pe care ar putea-o avea celălalt. Totuşi, spunând adevărul arătăm că dăm importanţă relaţiei, că nu o considerăm doar o aventură. Spunând adevărul îi arătăm celuilalt că îi acordăm încredere, că îl considerăm egalul nostru, capabil de a auzi adevărul.
Intenţia cu care spunem adevărul este esenţială. Nu trebuie să spunem adevărul pentru a scăpa de un sentiment de vinovăţie, ci pentru că dorim să împărtăşim totul cu fiinţa pe care am ales-o să ne fie alături în viaţă. În cazul în care am fost obişnuiţi să ne ascundem este recomandat să începem prin a spune adevăruri simple, cum ar fi cele despre senzaţiile corporale. Apoi, devenind mai familiari cu atitudinea de transparenţă, putem trece treptat la adevăruri mai profunde şi secrete ascunse. Aceasta duce la aprofundarea şi întărirea relaţiei.
3. Echilibrul
Marea majoritate a cuplurilor ajung în situaţia în care unul dintre cei doi domină. Dacă însă ne dorim o relaţie de cuplu spiritual este necesar să alegem egalitatea. La nivelul sufletului echilibrul vine din recunoaşterea faptului că universul este o realitate unică şi noi toţi suntem părţi din ea. Aceasta ne face egali între noi şi egali cu orice altceva din univers. Ceea ce ne face să pierdem această stare este teama. Din cauza ei proiectăm asupra altora sentimentele noastre şi îi considerăm sursa tuturor neplăcerilor: astfel ne pierdem legătura cu sursa creaţiei şi starea de egalitate cu orice altă creatură. Victimizarea (adică plăcerea de a te considera nedreptăţit) este principala sursă a dezechilibrului într-o relaţie. După ce ne dăm seama de aceasta, putem alege în mod conştient echilibrul.
Dacă alegem echilibrul, alegem responsabilitatea. Luptele pentru putere apar doar dacă procentul de responsabilitate în relaţie este mai mic de 100%. Iată câteva comparaţii între starea de victimă şi cea de fiinţă responsabilă:
– Din poziţia victimei căutăm mereu confirmare în afara noastră. Din poziţia celui responsabil ştim că „dacă mă iubesc pe mine însămi atrag mai multă iubire din exterior.”
– Din poziţia victimei ne aşteptăm ca ceilalţi să ne citească gândurile. Dacă alegem egalitatea ştim că: „Este responsabilitatea mea să ştiu ce vreau şi să o exprim cu claritate.”
– Din poziţia victimei aşteptăm să fim invitaţi să spunem adevărul. Cel responsabil ştie că: „Este responsabilitatea mea să spun adevărul.”
– Victima încearcă să observe ce nu este în regulă la ceilalţi. Cel responsabil ştie că: „Ceea ce judec la alţii, nu am acceptat în mine însămi.”
– Victima depune mult efort încercând să-i transforme pe ceilalţi. Cel responsabil ştie că: „Trăiesc ceea ce trăiesc datorită atitudinilor mele. Trebuie doar să învăţ din aceasta lecţia necesară.”
4 şi 5. Mirarea şi jocul
Sunt atitudini esenţiale mai ales în etapele trei şi patru. Atunci când suntem încredinţaţi că ştim cum se petrec lucrurile suntem blocaţi într-o stare a cărei soluţie o pot aduce mirarea, curiozitatea jucăuşă şi cercetătoare. Dacă, în loc să dăm vina pe celălalt, ne spunem „Sunt uimit că am ajuns în această situaţie. Mă întreb cum am ajuns în această situaţie.”) se poate produce un miracol. Această atitudine duce la saltul din starea de conştiinţă în care problemele apar în aceea în care problemele se rezolvă.
Jocul, pe de altă parte, ne poate scoate din rutină. După o seară de dans ori o plimbare cu bicicleta, problemele se rezolvă mult mai uşor şi mai repede. Nu ne putem juca atunci când suntem blocaţi în automatisme, încruntaţi şi previzibili. Mirarea şi simţul jocului ne ajută să ne regăsim propria identitate în dosul măştilor pe care ni le-am creat de-a lungul timpului.
6. Recunoştinţa
Uneori apare în mod surprinzător, alteori trebuie să o invocăm în mod conştiincios. Pe măsură ce învăţăm să spunem adevărul şi să ne asumăm responsabilitatea vieţii noastre, valuri de recunoştinţă apar spontan în noi, adesea când ne aşteptăm mai puţin. Este răspunsul universului la încercarea noastră de a învăţa adevărul şi armonia.
Suntem obişnuiţi să aşteptăm ca ceilalţi să facă ceva bun pentru a-i aprecia. Este ca şi cum i-am spune grădinii: „Dă-mi nişte legume şi apoi poate că o să ud şi eu straturile.” Exprimarea aprecierii este un act de credinţă, la fel ca şi îngrijirea seminţelor în grădină. Cu deosebirea că, în relaţii, rezultatele pot să apară mult mai repede.
În multe cupluri cei doi tânjesc de fapt după puţină apreciere atunci când se confruntă cu stări de nemulţumire despre care nu ştiu de unde apar. Trecerea de la criticism la apreciere presupune un efort, dar ne poate schimba viaţa pentru că una din nevoile umane cele mai profunde este ca esenţa noastră să fie recunoscută de ceilalţi. De aceea momentele în care suntem apreciaţi pentru ceva bun al nostru sunt magice.
Poate fi suficient să exprimăm chiar şi numai aprecieri extrem de simple, ca de exemplu:
– „Îmi place cum te-ai îmbrăcat azi.”
– „Îţi mulţumesc pentru continua ta bună dispoziţie.”
– „Apreciez felul în care vorbeşti cu oamenii.”
7. Creativitatea
Multe din problemele de cuplu apar din cauza nemanifestării creativităţii. Oamenii s-au obişnuit să fie mai puţin decât ar putea fi şi să nu trăiască fiecare moment ca şi cum ar fi important. Atunci când ne simţim limitaţi de celălalt aproape întotdeauna înseamnă că există aspecte ale creativităţii noastre pe care nu le exprimăm. Când în relaţia noastră apare starea de cooperare şi camaraderie ne simţim încurajaţi şi susţinuţi să ne exprimăm, să fim creativi, să ne manifestăm potenţialul ascuns până atunci. Iar dacă ne asumăm responsabilitatea de a ne manifesta în faţa lumii, atunci lumea îşi deschide porţile în faţa noastră.
Responsabilitate, conştienţă, optimism, curaj – sunt calităţi necesare celor care abordează o relaţie de cuplu spiritual. Dar, important e că această realizare este posibilă şi că fiecare strop de efort pe care îl depunem merită. Pentru că şi răsplata este pe măsură. Iubind pe altcineva învăţăm să ne iubim pe noi înşine şi pe toţi ceilalţi oameni, iar aprofundând intimitatea cu fiinţa pe care o iubim ne apropiem de Dumnezeu, împlinindu-ne astfel ţelul principal al vieţii noastre pe Pământ.
Citiţi şi:
Cuplul spiritual
În cazul cuplurilor de yoghini, calea către fericirea deplină trece prin poarta bucuriei copleşitoare
yogaesoteric
14 ianuarie 2011