Alfabetul condensat al metaştiinţei în lumina tradiţiei milenare a sistemului yoga (I)

 

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Metaştiinţă = Domeniu subiacent care transcende toate ramurile caracteristice ale ştiinţei; desemnează anumite discipline noi ce sunt înrudite totuşi cu unele discipline vechi, tradiţionale. Obiectul metaştiinţei este, la modul general vorbind, studiul naturii, abordat cu înţelepciune, obiectiv, un studiu al structurilor fundamentale, al modului în care funcţionează manifestarea dumnezeiască, al aspectelor misterioase şi uimitoare, greu de explicat chiar şi la ora actuală. (Termenul „metaştiinţă” este utilizat aici în sensul oferit de dicţionarul Webster.)

A. Şi în cadrul universului fizic (material), şi în cadrul universului astral (alcătuit dintr-o mulţime de tainice tărâmuri paralele) sau al celui cauzal, tot ce a fost, există şi va exista reprezintă, la modul fundamental, manifestări energetice ce implică întotdeauna existenţa anumitor energii ce au fiecare o anumită frecvenţă distinctă de vibraţie. Mai mult decât atât, toţi şi toate cele care există se supun implicit Legii rezonanţei oculte, Legii analogiei oculte, Legii corespondenţei oculte şi Principiului holografic ocult.

B. În microcosmosul fiecărei fiinţe umane, în universul tainic al fiecărui om există mai multe sisteme energetice ce prezintă frecvenţe distincte de vibraţie. Sunt şapte sisteme energetice fundamentale care alcătuiesc centrii subtili de forţă (CHAKRA-ele). Fiecare receptează anumite energii subtile specifice, acţionând şi reacţionând prin declanşarea în sfera lor specifică a unor procese de rezonanţă ocultă.

C. Trupul este alcătuit din majoritatea elementelor chimice expuse în tabelul periodic al lui Mendeleev, prezente în diferite proporţii în structura materială umană, şi se încadrează în gama de vibraţie a celor mai joase frecvenţe vibratorii. Dar atunci când analizăm cu atenţie fiecare dintre aceste elemente chimice componente ale trupului, descoperim că nu sunt altceva decât lumină condensată şi că toate sunt alcătuite din energii tainice distincte.


D.
Învelişul energetic vital (PRANAMAYA KOSHA), învelişul mental (MANOMAYA KOSHA), învelişul supramental (VIJNANAMAYA KOSHA) şi învelişul cauzal (ANANDAMAYA KOSHA) prezintă fiecare o gamă de frecvenţe caracteristice de vibraţie. În centrul esenţial al acestor învelişuri se află Sinele suprem nemuritor (ATMAN). Aceste corpuri subtile pot genera (când sunt foarte bine trezite şi dinamizate) un câmp subtil energetic specific, vizualizat întocmai ca o sferă proporţională de forţă. Această sferă este un sistem energetic de natură vibratorie ce apare ca fiind separat, însă în acelaşi timp se întrepătrunde şi interacţionează într-o manieră complexă, la unison cu toate celelalte învelişuri, inclusiv cu cel trupesc (ANAMAYA KOSHA).

Fiecare dintre aceste corpuri subtile prezintă un domeniu distinct de vibraţie. În cadrul fiecărui înveliş sunt receptate, captate, manifestate şi apoi emise anumite energii subtile cu frecvenţe distincte de vibraţie. Sfera specifică a fiecăruia dintre cei şapte centri subtili de forţă receptează şi, în anumite condiţii, emană anumite forme de energii mai mult sau mai puţin subtile.

Astfel, în universul fiinţei umane este fără încetare receptată, acumulată sau manifestată o gamă vastă şi complexă de forme de energie subtile sau extrem de subtile, pe care chiar şi în prezent le cunosc prea puţini oameni în afară de cei special antrenaţi să le perceapă, să le conştientizeze şi să le folosească la momentul potrivit, după cum este necesar. Toate aceste energii alcătuiesc, în strânsă legătură cu predominanţa unora dintre ele, ceea ce se numeşte aura fiecărei fiinţe umane şi fac să apară un câmp sferic de forţă în jurul trupului fiecărui om. De la caz la caz, acest câmp poate să fie normal, mai mare sau enorm, atingând chiar zeci de kilometri ca rază de manifestare.

Practicanţii avansaţi ai sistemului YOGA sau ai anumitor ramuri ale sistemului YOGA, precum: BHAKTI YOGA, LAYA YOGA, KUNDALINI YOGA, KARMA YOGA, JNANA YOGA, HATHA YOGA, TANTRA YOGA etc. se regăsesc printre fiinţele umane cu înzestrări lăuntrice cu totul neobişnuite, cunoscute de cei iniţiaţi sub numele de puteri paranormale (SIDDHIS). Majoritatea acestor energii subtile sau extrem de subtile există dincolo de conceptul nostru actual referitor la spectrul electromagnetic.

E. Formarea trupului, dezvoltarea, întreţinerea, menţinerea, regenerarea, perfecţionarea, precum şi refacerea firească a celulelor sale componente sunt rezultanta operării adecvate, optime a învelişului energetic vital care, în ordinea sa de manifestare, se află imediat dincolo de corpul fizic, material (ANAMAYA KOSHA). Acest înveliş este cunoscut adeseori sub denumirea de „structură energetică vitală”, corp eteric sau structură bioplasmatică. În cadrul sistemului milenar YOGA, este supranumit înveliş energetic vital (PRANAMAYA KOSHA). Majoritatea tehnicilor clasice cunoscute în HATHA YOGA sub numele de PRANAYAMA acţionează la nivelul acestui corp energetic vital.

F. În microcosmosul fiinţei umane există cinci învelişuri distincte: învelişul trupesc, material (ANAMAYA KOSHA), învelişul vital energetic (PRANAMAYA KOSHA), învelişul mental (MANOMAYA KOSHA), învelişul supramental (VIJNANAMAYA KOSHA), învelişul beatific (ANANDAMAYA KOSHA), iar în centrul esenţial al acestor învelişuri şi corpuri se află Sinele suprem nemuritor (ATMAN), ce este scânteia misterioasă din esenţa ultimă a lui Dumnezeu Tatăl.

În microcosmosul fiecărei fiinţe umane există, de asemenea, ceea ce yoghinii numesc corpul astral, corpul cauzal şi trupul sau corpul material. Unele dintre aceste învelişuri, precum şi ceea ce yoghinii numesc corpul astral şi corpul cauzal, prezintă frecvenţe globale de vibraţie cu mult mai înalte decât cele ale trupului. De aceea astfel de structuri continuă să existe perioade de timp mai mari sau mai mici şi permit fiinţei umane să trăiască după aşa-zisa moarte a corpului fizic fie în universul astral, fie în universul cauzal. Iar în felul acesta existenţa fiinţei umane continuă chiar şi după moartea sau dezintegrarea completă a trupului.

G. Fiecare gând care apare la un moment dat în universul lăuntric al fiinţei umane este caracterizat de forme speciale de energie subtilă, captate instantaneu datorită procesului de rezonanţă ocultă care se produce când gândim ceva anume. Gândurile binefăcătoare ne influenţează întotdeauna pozitiv şi ne ajută să fim sănătoşi, armonioşi, liniştiţi, buni şi puternici în bine. Gândurile rele ne afectează însă, generând boală, declanşând suferinţe, tulburări, dizarmonii care ne pervertesc fiinţa, ne înăbușă sufletul şi ne îndepărtează de Dumnezeu, făcându-ne să descoperim şi să experimentăm din ce în ce mai des răul.

Yoghinii avansaţi şi marii înţelepţi au definit în mod succint binele dumnezeiesc drept absenţa răului şi răul drept absenţa binelui dumnezeiesc. Când hrănim în universul lăuntric răul şi încălcăm legile dumnezeieşti ale firii, mai devreme sau mai târziu suntem obligaţi să suportăm consecinţele fireşti ale gândurilor noastre malefice. Gândurile bune, în mod divin integrate, ne ajută să-L descoperim pe Dumnezeu, potenţează apariţia şi menţinerea unor stări profunde şi intense de fericire, de bucurie şi creează premisele unei sănătăţi înfloritoare şi ale unei stări de armonie trupească, psihică şi chiar mentală. Tocmai de aceea în folclor se spune: „Bine faci, bine găseşti. Rău faci, rău găseşti”.

Trebuie să fim întotdeauna atenţi la gândurile pe care le manifestăm, căci prin intermediul lor apar treptat în universul nostru lăuntric predominanţe care în cazul gândurilor bune ne transformă profund în bine, iar în cazul gândurilor rele ne schimbă fiinţa şi ne aduc răul, boala şi chinurile de tot felul. De aceea marii înţelepţi şi yoghinii avansaţi au spus: „Devii exact ceea ce gândeşti în mod preponderent şi apoi ceea ce devii vei avea mai mereu tendinţa să gândeşti.”

Yoghinii avansaţi şi iniţiaţii au afirmat că fiecare gând pe care îl manifestăm sau pe care îl hrănim, amplificându-l, prezintă proprietăţi universale tainice de „câmp” asemănătoare într-o oarecare măsură cu cele ale câmpului gravitaţional, câmpului magnetic şi, mai mult decât atât, prezintă afinităţi cu câmpurile subtile caracteristice ale tuturor entităţilor invizibile ce există în tărâmurile tainice ale universului astral.

Toate acestea prezintă, de asemenea, anumite afinităţi cu câmpurile specifice ale entităţilor ce există în universul cauzal. Toate aceste câmpuri specifice pot fi cercetate într-o manieră sistematică, riguroasă, prin intermediul unor metodologii adecvate, binecunoscute practicanţilor avansaţi ai sistemului YOGA. Este însă esenţial să reţinem că fiecare gând pe care-l manifestăm şi-l hrănim prin declanşarea unor procese specifice de rezonanţă ocultă este o forţă bună sau rea. De aceea atunci când respectivul gând este transmis apoi la nu contează ce distanţă, generează asupra ţintei pe care o are efecte subtile specifice care corespund cu natura gândului respectiv.


H.
Câmpurile subtile specifice ale gândurilor includ întotdeauna energii subtile caracteristice care apar prin declanşarea anumitor procese de rezonanţă ocultă survenite în urma manifestării gândului respectiv. Datorită proprietăţilor lor caracteristice, câmpurile specifice ale gândurilor pot să interacţioneze la orice distanţă cu orice aspect din Macrocosmos. Chiar şi atunci când nu suntem conştienţi de asta, gândurile puternice, clare, manifestate în anumite condiţii, sunt capabile să traverseze instantaneu spaţiul, să transceandă timpul şi să penetreze fulgerător chiar şi materia. Deoarece sunt alcătuite din energii subtile specifice atrase instantaneu datorită procesului de rezonanţă ocultă, de îndată ce ne gândim ferm şi cu putere la cineva sau la ceva anume, în strânsă legătură cu afinităţile şi receptivităţile rezonatorii pe care le avem, anumite gânduri pot determina efecte caracteristice evidente, întotdeauna conforme cu ele.

În condiţii cunoscute de cei iniţiaţi, roadele anumitor gânduri puternice pot fi chiar instantanee. De îndată ce sunt emise, gândurile omului devin forme energetice care acţionează în intimă corelaţie cu conţinutul lor şi subzistă în acea formă specifică, consumându-se lent, ca nişte focuri alimentate chiar de acea energie. Atunci când ştim cum să acţionăm, energiile subtile specifice ale anumitor gânduri pot fi utilizate cu succes ca modalitate de a ne proiecta instantaneu în timp. Aşa devine posibil să cunoaştem trecutul apropiat sau chiar foarte îndepărtat, iar în anumite condiţii energii subtile specifice ale gândului fac cu putinţă proiecţia în viitor şi ne permit cunoaşterea viitorului.

I. Datorită naturii lor, energiile subtile caracteristice sunt atrase instantaneu în universul fiinţei umane prin declanşarea anumitor procese de rezonanţă ocultă pe care le receptăm fără încetare din focarele nesfârşite ale Macrocosmosului. Gândurile puternice şi ferme pe care le manifestăm ne fac să receptăm instantaneu în microcosmosul fiinţei noastre energii subtile specifice care pot fi atrase, apoi pot fi acumulate pentru a exista în permanenţă în universul lăuntric al unei fiinţe spirituale evoluate.

În acelaşi mod beneficiem din plin atunci când prin gândurile noastre elevate hrănim un nobil ţel care atrage instantaneu în universul nostru lăuntric energii subtile sublime corespunzătoare unui anumit ideal dumnezeiesc. Asta face ca existenţa noastră să aibă apoi un sens divin, autentic ce asigură o stare de fericire durabilă şi ne ajută să ne simţim integraţi, armonioşi şi să fim sănătoşi.

În condiţii binecunoscute de cei iniţiaţi, gândurile ferme, puternice pot fi proiectate şi apoi integrate în cadrul câmpurilor energetice caracteristice ale materiei fizice, unde vor declanşa rapid efecte durabile în timp, fie de o natură profund benefică, fie de o natură malefică, în strânsă legătură cu intenţia clară şi fermă a fiinţei umane care le-a emis la origine. (William A. Tiller, Walter Dibble Jr., Michael Kohane, Conscious Acts of Creation, The Emergence of a New Physics, Pavior Publishing, 2001)

Citiți a doua parte a acestui articol.


Fragment din cartea în curs de apariție la editura Lux Sublima – Spaţiu­-timp şi dincolo de ele prin yoga.


Citiți și:

PANCHA-KOSHA – cele cinci învelişuri ale fiinţei umane

Puterea formidabilă a gândirii pozitive

Legea dumnezeiască a schimburilor oculte reciproce universale (I)

 

yogaesoteric
30 iunie 2016

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More