Am divorțat de Facebook și de Instagram și am descoperit cu surprindere că există viață și dincolo de social media
După îndelungi cugetări, frământări și cumpăniri, la finele lui 2018 am luat decizia de a mă decupla de la social media pe parcursul noului an ce urma să vină. Am început cu Facebook, am perseverat și cu Instagram.
N-am fost vreodată un fan înfocat al acestor platforme, mai degrabă am încercat să le folosesc eu pe ele decât să se folosească ele de mine pentru interese de business mai mult sau mai puțin legale, ceea ce s-ar fi putut petrece fără știința mea (vezi scandalul Cambridge Analytica, și da, acea companie accesase ilegal și sute de mii de conturi din România).
Uneori din nevoie și alteori din comoditate am coabitat câțiva ani cu acest cuplu Facebook&Instagram într-o relativă pace și armonie. Nu am de gând să le neg cu totul utilitatea întrucât ar fi un demers complet absurd. Evident, au și părțile lor care pot fi bune, cum ar fi de pildă faptul că pot mobiliza rapid oamenii pentru susținerea unor cauze (proteste, manifestații, acțiuni caritabile).
De la o vreme însă, am observat fenomene nocive pentru societate total scăpate de sub control, care m-au convins definitiv că e cazul să „divorțez” de social media. Le voi analiza pe fiecare în parte în cele ce urmează, începând cu cele prezente pe Facebook.
Fiind un mare consumator de presă online, cea mai importantă funcție a Facebook-ului pentru mine era aceea de agregator de informații preluate din media. Evident, după ce terminam de citit titlul știrii iar apoi știrea în sine, aruncam un ochi și asupra comentariilor ca să iau „temperatura” opiniilor publicului.
De la un punct încolo însă, zona de comentarii a devenit un teren fertil pentru cultivarea și propagarea „discursului urii” în toate formele sale, în special prin atacuri grosolane între internauți, invective rudimentare, manipulări de cea mai joasă speță, propagandă și, evident, colac peste pupăză, subminarea limbii române. Totodată rasismul, xenofobia, amenințările prin violență verbală, stereotipurile și prejudecățile erau la ele acasă. Ce e drept, puteai observa și comentarii pertinente, raționale și argumentate, dar erau într-o evidentă minoritate printre rafalele de cuvinte tastate într-un mod răstit ce emanau o ură viscerală greu de înțeles, printr-un delir de calomnii și insinuări nesusținute de nimic concret.
Deși ura/lehamitea sunt sentimente ce pot fi justificabile și cu care poți empatiza în anumite situații de profundă sfidare și dispreț, am simțit că liniile roșii ale unui discurs decent fuseseră demult depășite, căci cu totul altceva este acea ură exprimată pe o direcție total paralelă cu topicul și în general față de orice persoană sau curent de opinie care îmi pune la îndoială convingerile inflexibile, cam ceea ce a ajuns acum chintesența discursivă în mediului online.
Știu, veți spune că acest nivel extrem de coborât al disputelor online este întâlnit în mai mică sau mai mare măsură și pe site-urile de știri. De acord, cu atât mai rău. Dar pe unele site-uri mai există încă o minimă instituție a filtrării comentariilor pentru a înlătura derapajele, ceea ce pe Facebook ar fi o muncă de Sisif din cauza numărului imens de postări și comentarii. A ajuns o mașinărie aproape imposibil de controlat.
Iar Facebook pare indiferent la acest aspect al degradării nivelului de exprimare, intuiesc doar că administratorii săi sunt foarte mulțumiți de profitul uriaș (ăsta e scopul oricărei firme, nu?) generat de numărul record de utilizatori pe care rețeaua l-a atins, fără să le mai pese dacă acum se mai poate vorbi despre un spațiu pentru dialoguri civilizate și schimb de opinii sau dacă nu cumva Facebook a fost invadat și acaparat de utilizatori care răspândesc nederanjați de nimeni o cultură toxică a urii și a fricii.
Știu, sunt zone mai elevate și zone mai suburbane ale Facebook-ului, dar armatele de postaci/trolli și conturi false erau în plin asalt pe toate palierele în momentul plecării mele, iar Facebook părea complet impotent în a face ceva să combată această chestiune.
Mai apoi, fake-ul promovat intens de diferiții „prieteni” de pe Facebook, care se străduiau din răsputeri să își expună acolo o viață infailibilă pe care o trăiesc într-un mod savuros, postând poze care de care mai zâmbărețe și debordante, atinsese paroxismul ridicolului. Un exemplu extrem de bipolaritate dintre viața reală și social media era o persoană despre care știam că se despărțise de iubit într-o vineri și tot week-end-ul plânsese în urma acelui moment dificil din viața sa, dar ce să vezi, pe Facebook postase tot în acel week-end o poza prin care încerca să emane o fericire dublată de efervescență. Voia să îi arate fostului că ea poate duce o viață minunată în continuarea și în lipsa lui, dar in realitate… nu era tocmai așa.
Rețelele sociale s-au mulat perfect pe nevoia umană a de a îi convinge pe ceilalți că ești și eventual poți fi cu ușurință ceea ce nu ești de fapt, chiar stimulează această căutare neobosită a impresiei de întruchipare a perfecțiunii vieții tale prin intermediul imaginii tale online, iar oamenii ajung să-și creadă utopia auto-imaginată în viața reală. Totul se joacă pe cartea manipulărilor perceptive și pe păstrarea anumitor aparențe.
Când toate acestea au devenit dizgrațioase și când vedem că petrec pe Facebook cam o oră și ceva de-a lungul unei zile, am decis că este cazul să investesc acea oră în scopuri mai productive. Facebook-ul a devenit istorie de atunci, dar apropo, poți intra pe Facebook dacă ai neapărat nevoie să vezi ceva și poți viziona pagini publice, chiar dacă nu ai cont.
Despărțirea de Instagram
Evident, Facebook și Instagram diferă destul de mult întrucât al doilea este centrat pe poze și filmulețe, dar au și multe asemănări, amândouă devenind între timp fabrici de „meme-uri”, multe dintre ele foarte amuzante și inventive.
Odată cu instrumentul insta-story-ului s-a deschis calea către un spam incontrolabil al celor mai intime clipe ale vieții cuiva, dar care „se impun” a fi share-uite într-un șir nesfârșit de capturi una după alta. Nu aveam o problema cu oamenii care postau mult în general, atât timp cât conținutul era relativ ok calitativ, ci cu cei care erau redundanți și postau lucruri pe care le consideram complet irelevante. Și da, fiecare e liber să posteze ce vrea, nu încerc să îngrădesc acest drept, nu ești obligat să urmărești ceea ce nu-ți place, de aceea, printre altele, am ales să dau „quit” și de pe Insta.
În continuare voi cita din analiza unui psiholog despre efectele nu tocmai benefice ale Instagram-ului asupra utilizatorilor, mai ales asupra celor tineri.
Psihologul Lenke Iuhoş atrage atenţia că folosirea Instagram-ului poate produce anxietate, depresie, singurătate, poate afecta calitatea somnului, impactul asupra imaginii propriului trup şi teama de a nu fi la curent.
„Cunoaşterea persoanelor noi de pe Instagram, ştiri noi, poze ca la carte, doar gândul asupra lor e capabil să provoace nelinişte profundă în cazul persoanelor vulnerabile. Stresul acela necontrolat, care dispare doar atunci când e vizualizată o postare, dă impuls neliniştii fără a şti măcar de ce. Oamenii care îşi trăiesc viaţa mai mult în mediul online au tendinţa de a trata viaţa reală numai pe fugă.
Se bucură când primesc calificative în mediul online şi nu prea îi mai interesează opinia oamenilor despre ei în viaţa reală. Instagram-ul, mai nou, oferă o imagine distorsionată, în sensul că sunt evidenţiate, tăiate din context, doar momentele în care zâmbim pentru câteva secunde, clipe percepute de mulţi ca un model care se poate îndeplini, drept care stările de anxietate au crescut exponențial”, afirmă psihologul.
Sunt aserțiuni la care subscriu, observând empiric aceste tendințe la persoanele din jur despre care știu că petrec mult timp pe aceste rețele, în special nevoia permanentă de validare.
Despre viața socială de după retragerea de pe Facebook și Instagram
Nu a fost câtuși de puțin afectată, ba chiar din contră, de exemplu, acum când mă văd cu prietenii nu mai am reflexul de a butona periodic telefonul și mă pot bucura în liniște de clipe frumoase, fără să fiu cu mintea la ce am văzut pe Insta acum 15 minute, fără a fi în permanență distras de notificări și postări de ultimă oră.
În rest, acest proces s-a dovedit a fi până în prezent un detox fizic (mai puțin stat cu ochii în telefon până la ore târzii) și psihic, odată cu eliminarea stării de spirit în care mă simțeam invadat de energiile nefaste pe care Facebook-ul le emană inerent prin tot felul de certuri suburbane fără nicio logică și prin frustrarea unor oameni care își varsă tensiunea în acest spațiu de tip supapă.
A fost o eliberare de tensiune socială efectuată la momentul potrivit, iar tranziția către o viață din care a dispărut prezența acestor două rețele nu a fost deloc anevoioasă așa cum aș fi crezut. Există viață și dincolo de social media, chiar dacă pare că a devenit un element indispensabil și atotprezent. Și chiar o viață mai așezată și mai relaxantă ca până atunci.
Autor: Octavian Șilcov
Citiți și:
Facebook-ul e acel gen de lucruri pe care nu-l prea poți ține sub control decât dacă-l elimini total
«Reţelele de socializare dau actualmente cuvântul unor legiuni de imbecili!»
Steve Hilton, afaceristul din Silicon Valley care nu posedă niciun telefon mobil și vorbește numai la telefonul fix
yogaesoteric
15 aprilie 2019