«Am învățat să vorbesc cu trupul meu»

 

„Boala apare mai întâi în minte și tot în puterea minții stă și vindecarea ei, dar și salvarea în fața provocărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim.” – Dorel Vișan

Reporter Formula As:
În urmă cu câțiva ani, admiratorii dumneavoastră și întreaga lume a teatrului românesc au intrat în panică auzind că sunteți foarte bolnav de o boală, cel mai adesea, fatală. Peste câtva timp, când zâmbetul dumneavoastră a apărut din nou pe micul ecran și pe scena Teatrului Național din Cluj, toată lumea a respirat ușurată. Acum, când norii negri au trecut și sunteți mai în formă ca niciodată, ne gândim că minunea pe care ați trăit-o le-ar putea fi de folos și altora. Cum s-a petrecut?

Dorel Vișan: Acum câțiva ani, am avut o infecție la o coardă vocală și am făcut o operație. La analize, s-a descoperit și „bucuria” asta la ficat: hepatită cronică virală! N-am știut până atunci de ea, duceam boala pe picioare, cum se spune. A fost un semnal de alarmă foarte dur, pe care a fost nevoie să-l gestionez cât mai repede, căci boala aceasta este foarte vicleană. Primul impuls a fost că e necesar să fie făcut ceva de urgență, altfel mă găt din lumea asta. Așa că am început rapid cu tratamentul prescris de medic. Dar n-a fost suficient și atunci am început tratamentul cu interferon, care este un medicament extraordinar, dar are niște reacții secundare teribile, care pot mai degrabă să strice decât să repare în organism. Poți să-l iei, să te chinui degeaba și să n-aibă niciun efect. Eu am avut noroc, la mine a avut efect într-o oarecare măsură, dar tot nu am fost restabilit și vindecat total.

În perioada aceea, întâmplarea – care niciodată nu e întâmplătoare! – a făcut să cunosc un medic mai tânăr, care m-a ajutat mult pentru că m-a orientat spre medicina naturistă și spre alte metode de tratament, care țin de medicina complementară. Așa am ajuns să-mi planific singur vindecarea și iată că acum sunt un om vindecat.

Rep.:
Să le luăm pe rând. Ați înțeles, la un moment dat, că medicina alopată nu este suficientă pentru a trata boala dumneavoastră sau că este incapabilă să rezolve toate problemele pe care le aveați?

D.V.: Da, am înțeles și am simțit că medicina alopată a acoperit doar o parte a vindecării. Atunci m-am hotărât să caut și alte metode de tratament. Eu citisem înainte câte ceva despre medicina complementară și despre cea orientală, dar nu am folosit până atunci ceea ce știam. Dacă am văzut că e bai mare, am reluat lecturile, învățăturile și notele mai vechi și am început să practic unele dintre aceste metode. Primul pas a fost că am învățat să-mi cunosc trupul, „să vorbesc” cu el. Am urmat mai departe sfaturile medicinii alopate, dar, în paralel, am aplicat tehnici orientale de echilibrare, de energizare, de setare a ficatului. Se spune că există o ierarhie a organelor. De exemplu, stomacului poți să-i ordoni să se alinieze la un standard, dar ficatul este un nobil cu care este necesar să te porți frumos. Inima este regele, plămânii – statul major, vezica biliară este tribunalul, ficatul e consiliul de miniștri, stomacul este ariergarda, aprovizionarea, intestinele și rinichii sunt servitorii, debarasează, au o muncă de salahor. Poate nu le-am spus pe toate, dar cam așa este organizată armata trupului.

Dar să revin la boala mea. Lăuntric, am vorbit cu ficatul, l-am scos, l-am luat în brațe și l-am mângâiat și i-am făcut o carapace de apărare, ca aceea a unei broaște țestoase. Tot mental, în jurul ficatului am pus o plasă care să-i permită respirația, dar prin care virușii care îl înconjurau să nu mai poată ajunge la el. Pe viruși mi i-am imaginat ca pe niște căluți de mare ce încercau să-și bage nasurile alungite prin plasa de care v-am vorbit. Or, acolo, în interiorul ficatului, lângă plasa aceea, mai aveam eu niște „oameni” ai mei, aliații mei, care mă slujeau și care veneau cu niște săbii și tăiau nasurile căluților, adică ale virușilor. Pare copilăresc ceea ce vă spun, pare un joc de copil. E ca o poveste. Căluții răniți mergeau la ceilalți și le spuneau: măi, nu mai veniți și voi, că acolo vă taie nasul. Eu vedeam mental, îmi imaginam că nu mai vin alții, că nu se mai apropie și chiar simțeam că nu mai vin. Așa am procedat și mi-am planificat ca în trei săptămâni să scap de virușii care mi-au atacat ficatul, și așa a și fost, în trei săptămâni n-am mai avut niciun virus. După alte trei săptămâni, au venit din Scoția rezultatele analizelor făcute la un laborator specializat în asemenea boli. Scria negru pe alb: „Virus hepatic nedetectabil”. Doctorița care mă îngrijea m-a întrebat ce am făcut și i-am spus că mi-am planificat vindecarea. Am spus că vreau ca atunci așa să fie și așa a fost. Asta înseamnă să planifici mental. Așadar, dacă-ți impui un program în creier, programul acela chiar funcționează. Asta este ceea ce nu înțeleg occidentalii și medicina alopată, din păcate. Ei râd de chestia asta, dar eu am mai vorbit și cu alți oameni care mi-au spus că instinctiv au procedat așa, adică și-au imaginat vindecarea și chiar s-au vindecat.

„Concentrare, meditație, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării”

Rep.:
Spusă așa, sub forma unei povești, vindecarea pare foarte simplă. Chiar așa să fie?

D.V.: Când crezi în puterea conștiinței tale, în puterea gândului, chiar așa este. Numai că este necesar să fii perseverent în aplicarea acestor metode și să nu le întrerupi total niciodată. Chiar și după ce ai primele semne de vindecare, este indicat să le practici.

În cazul meu, situația s-a complicat, în sensul că tratamentul cu interferon a avut niște efecte secundare extrem de neplăcute. Mi-a distrus un genunchi total, piciorul s-a umflat și s-a format ceea ce medicii numesc chist Baker, care a ajuns la o mărime de 12 cm. Medicii care m-au văzut mi-au spus că soluțiile în cazul meu erau puncția, operația și un genunchi de plastic. I-am spus unui profesor de la București că aș vrea să aplic niște metode complementare de tratament, care se bazează pe concentrare, meditație, vizualizare a locului bolnav, planificare a vindecării, dar mi-a spus că acelea sunt niște prostii. Dacă am văzut că asta este situația, că toți îmi spun de baston și de cărucior, am venit aici la țară, la mine, la Mărtinești și zilnic mi-am făcut masaj, presopunctură, gimnastică, reglare energetică și multe altele. După șase luni, a început să se stabilizeze situația oarecum, piciorul s-a dezumflat și, încet, încet, și-a reluat activitatea.

Când m-am dus la profesor la București, la control, el mi-a zis: „Ai văzut, domnule, ce bine ți-au făcut medicamentele pe care ți le-am prescris, îți mai dau încă șase luni de tratament”. Eu nu i-am mai spus că, de fapt, nu le-am luat nici pe primele, așa că nici n-am mai cumpărat alte medicamente. Am revenit acasă și am reluat tratamentele complementare, am făcut și masaj în apă sărată la Turda și într-un an de zile puteam deja să merg normal. Mai rămăsese doar un chist de 2 centimetri sub genunchi, despre care doctorița mi-a spus că nu se va închide, că așa e boala și că, și dacă se închide, apare apoi în altă parte.

Rep.:
Bănuiesc că dumneavoastră nu v-ați mulțumit cu un asemenea verdict și că v-ați pus iar armata de aliați să vă ajute…

D.V.: Să știi că i-am pus la lucru și chistul a dispărut în cinci zile. I-am pus însă într-o altă formă decât în cazul ficatului, dar nu-mi prea place să povestesc despre asta, pentru că mulți nu pricep și batjocoresc metoda. Este o vindecare cu lumină violetă, care, fiind la marginea spectrului, are niște energii speciale. De altfel, am practicat și metoda Silva de liniștire și de ajungere în stadiul alfa.

Concret, am rugat-o pe doctoriță să-mi arate o imagine interioară a chistului. „Păi, degeaba vi-l arăt, că ăsta nu se mai vindecă, tot o să se mute de colo, colo și nu mai scăpați de el”. Am insistat să mi-l arate: „Domnișoară, i-am zis, numa’ arată-mi-l, vorba ciobanului, că de restul mă ocup eu”. Mi-a arătat radiografia genunchiului, care avea o formă confuză și o linie albă, unde era localizat chistul. M-am dus acasă și mi-am imaginat că pun la baza genunchiului deformat o fantă de lumină violetă, că aceasta se ridică treptat, acoperă tot genunchiul și nu se mai vede dunga aceea albă a chistului. A doua zi, am făcut același exercițiu, îmi imaginam genunchiul tot violet, a treia zi, la fel, a patra, la fel și în a cincea zi chistul a dispărut.

Dar cum e posibil, o să mă întrebați, și vă răspund așa cum mi-au spus și mie alții, mult mai specializați decât mine în asemenea metode de tratare. Vindecarea s-a făcut prin intermediul conștiinței. În momentul în care am închis mental boala în partea aceea a trupului (prin imaginarea culorii violet vindecătoare), celulele genunchiului au făcut o întrebare la creier: „Șefule, aici s-a dat ordin că-i vindecat, dar în spatele luminii nu e vindecat. Ce facem?” „Vindecați!”, a zis creierul. Așa se vindecă orice parte a organismului. Mental. Dar asta presupune să depășești emoțiile nefaste, să te concentrezi și să te autocontrolezi în orice moment. Eu pot acum să fac aceste exerciții de autocontrol foarte repede pentru că le practic de multă vreme.

Nici nu știți cât este de mare puterea gândului. Niciodată să nu spui că ești bolnav. Niciodată să nu spui că ești bătrân, nefericit sau supărat. Tot timpul să ai în față partea bună a vieții. Să spui mereu, chiar dacă nu e chiar așa: „Sunt sănătos, sunt tânăr, în putere, sunt fericit, sunt mulțumit”.

„Boala se naște în minte și tot acolo se vindecă”

Rep.:
În literatura, medicina și filozofia orientală se afirmă că este necesar să existe un echilibru în tot și în toate; oare ceva din viața dumneavoastră a atras îmbolnăvirea?

D.V.: Mintea mea a atras boala. Boala se naște în minte și tot acolo se și vindecă. Toți avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună și mândrie, până la invidie, egoism și ură, de la lene și gelozie, până la ignoranță, poftă și necunoaștere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în altul, sunt pedepsite. Totul se plătește pe lumea asta, nimic nu rămâne nepedepsit, iar scopul final al acestei judecăți supreme este reinstaurarea echilibrului între toate, și aceasta se poate face prin puterea minții. Ceea ce gândești, spun orientalii, aia ești. Boala apare mai întâi în minte și tot în puterea minții stă și vindecarea ei, dar și salvarea în fața provocărilor tot mai stresante ale timpului în care trăim.

Tibetanii au trei metode de apărare și salvare de stres. Prima este metoda antidotului: când cineva se gândește la tine cu ură, tu să te gândești la el cu iubire. Este cea mai simplă formă de apărare. Dacă țipă la tine, răspunde-i liniștit. A doua metodă este aceea a conștientizării: când cineva te urăște, tu este necesar să înțelegi că ura este trecătoare pentru că totul este zădărnicie, după cum spune și Ecleziastul. În momentul în care vin ca o avalanșă necazurile asupra ta, este bine tu să te gândești că toate sunt trecătoare și că vor lua sfârșit. Prin a treia metodă, folosești emoțiile nefaste drept catalizator. Este ca și cum ai cădea în mare și te-ai folosi de forța valurilor ca să ieși la mal. Este cea mai periculoasă dintre cele trei, care sunt toate o cheiță de deschidere a minții și a sufletului și de înțelegere a vieții. Despre această metodă, numită a Păunului, înțeleptul Milarepa zice că este ca și cum ai lua un giuvaer de pe capul unei vipere, care se poate întoarce în orice moment asupra ta să te muște. Astea-s metode de a te apăra de stres. Din păcate, noi nu le cunoaștem și nici nu le practicăm. Este necesar să învățăm că, alături de libertate, dreptate și pace, iubirea este unul dintre țelurile și idealurile oamenilor de pretutindeni și ea se află ca o regină pe primul loc.

Rep.:
Dincolo de faptul că v-ați recâștigat sănătatea, ce altceva ați mai învățat în acești ani?

D.V.: Am ajuns la concluzia că poți muri din lumea asta fără să știi cine ești, adică fără să știi unde-i popa cu crucea. Or, se știe că omul care trăiește în confuzie nu poate fi un om sănătos pentru că nu judecă bine. Primul câștig este că am ajuns să mă cunosc foarte bine și că am înțeles că poți să te ajuți singur, dacă-ți disciplinezi mintea. Am fost în lumea întreagă pentru a învăța din înțelepciunea medicinei tradiționale de pretutindeni. Am călătorit în Noua Zeelandă, Australia, China, Congo, India, Vietnam, Mexic, Uruguay, Paraguay, Argentina, Tibet, Thailanda, Peru, Cambodgia, Japonia, Canada, nici nu mai știu pe unde n-am fost și, peste tot pe unde am umblat, am văzut cât de mult prețuiesc oamenii simplitatea, naturalul, traiul în aer liber, aproape de pământ, în concordanță cu ciclurile mari ale anotimpurilor.

Eu mi-am modificat total viața. Trăiesc acum într-o casă țărănească, lângă Cluj, lucrez zilnic în grădină, am plantat pomi, viță-de-vie, am stupi, flori, straturi de castraveți, ceapă și morcovi, usturoi; fac zilnic exerciții fizice, am ajuns la câte 100 de abdomene pe zi, fac automasaj, gimnastică, de la o oră și jumătate, până la trei ore pe zi. Ninge, plouă, picură de rouă, numai asta am de făcut și asta fac. Când a fost baiul mare, am respectat o dietă severă, acuma e mai relaxată, am adoptat o cale de mijloc. E drept însă, câteodată, tot într-o parte mă trage și mai mănânc și ce nu-i potrivit. Altfel, n-am încetat să învăț să trăiesc cât mai simplu și învăț cât de multe pot despre trupul meu. Oi, Doamne, câtă zoală, câte exerciții, cât studiu, până am ajuns să înțeleg, cât de cât, ce-i cu mine pe lumea asta, până am înțeles că trupul singur are tot ce-i este necesar ca să se vindece și să se refacă. Medicina clasică vindecă partea, dar omul este chemat să vindece întregul.

Un trup uzat nu este nevoie să fie reparat pe ici, pe colo, ci „refăcut” în totalitate prin hrănirea cu energie naturală, aceea pe care o primește și copilul la naștere. Această forță de refacere a sănătății au intuit-o și popoarele primitive, care au folosit însă și puterea poveștilor și a miturilor, a artei, în general, pentru întoarcerea la lucrurile ancestrale și, mai ales, la Lumina dintâi sub care Dumnezeu i-a dăruit omului din energia Lui vie și vindecătoare.

Citiți și:

Puterea extraordinară a imaginaţiei creatoare

În fiecare dintre noi există o forţă mai presus decât orice boală

Credința vindecă și restructurează codul genetic al organismului!

 

yogaesoteric
20 iulie 2019


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More