Mierea care înlocuieşte antibioticele. Are importante proprietăţi antibacteriene

 

Cu rezistenţa la antibiotice în creştere, cercetătorii îşi îndreaptă atenţia la metode alternative de a lupta împotriva patogenilor. Unul dintre produsele care au stârnit interesul este mierea de manuka – miere obţinută de la polenizarea plantei manuka (Leptospermum scoparium) din Noua Zeelandă.

O nouă descoperire arată că o varietate de miere din Australia are aceleaşi proprietăţi antibacteriene ca mierea de manuka. Deşi aceasta este eficientă în inhibarea creşterii bacteriilor, încă nu se poate prescrie miere în loc de antibiotice în cazul infecţiilor.

Cererea pentru miere de manuka este mult mai mare decât pot să producă albinele – în jur de 1.700 de tone sunt produse într-un an în Noua Zeelandă, în condiţiile în care se vând 10.000 de tone de miere „manuka” despre care se spune că este autentică.

Cercetătorii conduşi de Liz Harry, de la Universitatea de Tehnologie din Australia, au arătat că mierea australiană obţinută din alte flori tot din genul Leptospermum are aceleaşi proprietăţi antibacteriene.

Nural Cokcetin, unul dintre cercetătorii implicaţi în studiu, susţine că „aceste descoperiri pun mierea de manuka australiană pe radarul internaţional într-o perioadă în care rezistenţa la antibiotice este recunoscută drept o criză globală”.

Acesta continuă dezvăluind că „ceea ce face mierea de manuka atât de specială este nivelul foarte ridicat de activitate antibacteriană care apare datorită unui compus natural conținut în nectarul florilor manuka”. Acest compus este eficient acolo unde bacteriile au dezvoltat imunitate la antibiotice.

Liz Harry adaugă faptul că „mierea nu doar omoară bacteria la contact, dar am observat că bacteria nu devine rezistentă la aceasta”.

Descoperirea faptului că și mierea obținută din alte plante din genul Leptospermum are proprietăți antibacteriene similare cu cele ale mierii de manuka, înseamnă că va fi mai multă miere de acest gen pe piaţa internaţională. În plus, cercetarea crează un precedent pentru demararea unor studii asemănătoare, care să descopere compuşi antibacterieni asemănători.

Într-o lume în care antibioticele îşi arată limitele, este important ca cercetarea să-şi îndrepte atenţia spre alternative, mai ales că acestea se găsesc în proximitate, chiar în natura înconjurătoare.


Citiți și:

Mierea de ochi – un produs apicol uitat de lume

Tratamente cu miere de albine

Mierea de mană

 

yogaesoteric
20 iulie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More