Amazon a fost criticată pentru că algoritmii lor au promovat o carte aşa-zis conspiraţionistă
Interesul arătat de populaţie faţă de dezvăluirile făcute de Qanon a stârnit furia establishmentului, care în eforturile lui disperate de a menţine controlul îşi arată din ce în ce mai mult adevărata faţă. Astfel, compania Amazon a fost criticată pentru algoritmii pe care îi foloseşte, care au permis cărţii intitulate QAnon: o invitație la marea trezire să urce în top 75 cărți vândute pe Amazon şi să apară în pagina de recomandări. Cartea a ocupat anul trecut prima poziţie la secţiunea Cenzură şi a fost numărul 9 la secţiunea cărţi despre politică.
Iată că nici măcar câştigurile financiare nu pot scuza o asemenea „scăpare”, dat fiind că dezvăluirile făcute în această carte sunt de natură să îi trezească la cumplita realitate pe oamenii amorţiţi de poveştile servite de mass-media oficială. Ceea ce le provoacă fiori de groază globaliştilor.
Cartea expune Cabala satanică ce conduce din umbră lumea, arătând rolul important jucat de fostul candidat la președinția SUA, Hillary Clinton, în cadrul acestei sinistre grupări, precum şi unele dintre crimele cumplite pe care aceştia le-au săvârşit. Ea oferă totodată numeroase indicii asupra acţiunilor derulate în secret pentru a elimina această Cabală, acţiuni în care președintele Donald Trump și consilierul special Robert Mueller ocupă un loc central.
NBCNews (care face parte din presa globalistă) a urmărit să creeze un adevărat scandal pornind de la urcarea în top pe Amazon a acestei cărţii şi să creeze o presiune publică asupra companiei care „a îndrăznit” să lase ca aşa ceva să se petreacă.
„Amazon sub foc pentru cartea conspiraţionistă aflată pe lista best-seller-urilor”, titra NBCNews. Dar cine a creat această presiune? Publicul? Oamenii obişnuiţi? Bineînţeles că nu! Tot cei din presa globalistă.
Ceea ce sugera NBC, era ca cei de la Amazon să intervină în softul algoritmilor astfel încât o asemenea carte, care în opinia lor promovează aşa-zise teorii aberante ale conspiraţiei, să nu mai apară în faţă. Evident este vorba de un apel la cenzură.
Deşi Amazon nu a oferit niciun răspuns la interpelările care i-au fost adresate, dacă aruncăm acum o privire la lista cărţilor cuprinse în top 100 best-sellers, constatăm un fapt curios, care trezeşte serioase suspiciuni că algoritmii au fost reglaţi astfel încât să promoveze ceea ce educă populaţia în sensul dorit: primele cinci locuri sunt ocupate de cărţi despre diversitate etnică şi rasism!
Dacă informaţiile cuprinse în cartea QAnon: o invitație la marea trezire ar fi fost simple aberaţii, credeţi că s-ar mai declanşat un asemenea scandal? Cu siguranţă niciun trust media nu s-ar fi sinchisit de ea, dar tocmai pentru că expune adevărul, ea deranjează atât de mult. Partea bună în această poveste este că atunci când vrei să împiedici o carte să se vândă şi declanşezi o controversă în jurul ei, oamenii cu atât mai mult o vor cumpăra.
Ca să se facă şi mai mult de râs, cei de la NBC au adus şi un aşa-zis „expert în teoria conspirației”, care a declarat că „această carte este o nouă modalitate de a face bani, deoarece modificările recente ale algoritmului YouTube fac mai dificile câştigurile şi s-au exploatat deficiențele în algoritmii Amazon”. Să fie oare o coincidenţă că acest specialist în teoria conspiraţiei se numeşte Mike Rothschild? Da, aţi citit bine… Rothschild! Marea familie globalistă Rothschild a făcut averi incomensurabile încă de acum 200 de ani, prin simple speculaţii financiare. Există deja zeci de cărţi care aduc dovezi concludente asupra faptului că Rothschild-zii (şi aliaţii lor) au influenţat decizii guvernamentale peste tot în lume, au finanţat războaie şi revoluţii (Revoluţia din Rusia, Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial). Şi iată că un descendent al acestei familii vine să ne ţină lecţii de… teoria conspiraţiei! Ca şi cum ai pune un lup să le vorbească oilor de la stână că nu este adevărat că lupii ar mânca oi…
Citiți și:
Companiile tehnologice mari conspiră întru cenzură
Stop urgent pentru cenzura pe internet!!!… Pentru cine lucrează rețeaua Facebook condusă de Mark Zuckerberg?
yogaesoteric
3 iunie 2020