Americanii sunt sceptici în privința corectitudinii alegerilor

Americanii din întregul spectru politic sunt îngrijoraţi de pericolul fraudelor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, de posibilitatea amestecului străin şi de obstrucţionarea votării, arată un sondaj Reuters/Ipsos.

Aproximativ jumătate dintre alegătorii înregistraţi în SUA, inclusiv 80% din republicanii care au răspuns chestionarului, se tem că votul prin corespondenţă în proporţie mai mare va duce la fraude electorale pe scară largă.

Potrivit Reuters, opinia majoritară reprezintă un indiciu că mulţi americani nu vor accepta cu uşurinţă rezultatul alegerilor, indiferent dacă va fi reales Donald Trump sau – aşa cum indică în prezent sondajele – va câştiga candidatul democrat Joe Biden.

Sondajul Reuters/Ipsos arată că aproape trei sferturi dintre cei care au răspuns sunt îngrijoraţi că unii alegători nu vor putea vota sau că vor exista amestecuri în alegeri.

În prezent, 74% dintre cei înregistraţi pe listele electorale se tem de „frauda electorală organizată de actori politici care speră să influenţeze rezultatul alegerilor”; în rândul democraţilor, procentajul este de circa 70%, iar în al republicanilor – de aproximativ 80%.

Împiedicarea votării este un motiv de îngrijorare pentru 73% dintre alegători în total, respectiv pentru 80% dintre democraţi şi 60% dintre republicani.

Democraţii şi grupurile pentru drepturile electorale sunt de părere că votul prin corespondenţă este o modalitate de a proteja alegătorii de coronavirus şi că dacă nu se va asigura această posibilitate, mulţi vor fi descurajaţi să voteze – în special săracii şi afro-americanii, consideraţi mai vulnerabili la îmbolnăvire, care sunt în mare măsură susţinători ai democraţilor.

O majoritate bipartizană de 67% (8 din 10 democraţi, respectiv 6 din 10 republicani) sunt încrezători că dacă vor vota prin corespondenţă, votul lor va fi numărat corect. Însă 8 din 10 republicani sunt îngrijoraţi că votul prin corespondenţă va duce la fraude masive; părerea este împărtăşită doar de 3 din 10 democraţi.

Republicanii se tem în proporţie de 80% că vor trimite buletine prin poştă şi persoane care nu au drept de vot; dintre democraţi, doar 40% sunt preocupaţi de acest risc. Totodată, majoritatea republicanilor (70%) şi o minoritate democrată (30%) sunt de părere că fraudele de orice fel comise de alegători sunt o problemă larg răspândită.

Sondajul Reuters/Ipsos a fost efectuat online, în limba engleză, pe întregul teritoriu al Statelor Unite. Votul prin corespondenţă nu este o noutate în SUA. La alegerile prezidenţiale din 2016 au votat în acest mod circa 20% dintre alegători. Unii experţi şi oficiali estimează că anul acesta proporţia s-ar putea dubla.

Mai multe anchete academice, guvernamentale şi de presă au găsit puţine dovezi de fraudă la acest tip de vot. În statele Utah, puternic republican, Hawaii, Oregon, Washington şi Colorado s-a votat aproape exclusiv prin poştă şi nu s-au raportat multe probleme.

Citiţi şi:

Legătura candidaturii lui Joe Biden la preşedinţia Americii cu isteria Covid-19, confirmată

George Soros a încercat schimbarea sistemului de vot în SUA în timpul crizei Covid-19 pentru a-l elimina pe Donald Trump la viitoarele alegeri

Fenomenul «astro-turf» sau cum au devenit nişte femei anonime, peste noapte, premieri, preşedinţi, vedete politice propulsate în prim-plan



yogaesoteric

27 octombrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More