Anthony Fauci este revoltat de atitudinea comediantului Joe Rogan, care a recomandat tinerilor să nu se vaccineze

Joe Rogan, unul dintre cei mai importanți realizatori de podcast din Statele Unite (10,6 milioane de abonați pe YouTube), și-a exprimat opinia despre imunizarea tinerilor adulți: „Dacă ai 21 de ani și mă întrebi dacă să faci vaccinul, aș spune că nu. Dacă ești o persoană sănătoasă și faci exerciții fizice tot timpul, ești tânăr și mănânci bine, nu cred că este cazul să-ți faci griji pentru asta.

Comentariul a creat revoltă în Statele Unite unde obiectivul guvernului este vaccinarea aproape totală a adulților. Rogan a primit „o mustrare aspră de la Casa Albă și de la dr. Anthony Fauci [consilierul medical al Administrației Biden], care l-au acuzat de egoism și de periclitarea societății”.

Dar, având în vedere morbiditatea pe grupe de vârstă, declarația lui Joe Rogan este plină de sens. Nu ar fi mai altruist să lași doza de vaccin cuiva care are mai mare nevoie de el?

Mai mult, având în vedere modul în care campania de vaccinare a fost implementată, un anumit scepticism din partea lui Joe Rogan și a populației în general este ceva normal. Dozele au devenit disponibile atât de repede încât fazele II și III au fost efectuate aproape în paralel și încă nu au fost finalizate.

În acest context, cu siguranță nu este șocant ceea ce a spus Joe Rogan, că tinerii sănătoși nu au cu adevărat un motiv pentru a fi vaccinați.

Cazul lui Joe Rogan demonstrează o amenințare la adresa libertății de exprimare prin intimidare

De fapt, întrebarea nu este dacă Joe Rogan a avut dreptate sau a greșit. Critica guvernului SUA față de un simplu cetățean este tulburătoare, indiferent de natura discuției. Unde este libertatea de exprimare atunci când autoritățile statului critică discursul unei persoane?

Primul amendament din Constituție oferă teoretic o protecție extrem de robustă cetățenilor: „Congresul nu va aproba nicio lege care să limiteze libertatea de exprimare sau libertatea presei”.

Așa cum a raportat avocatul și jurnalistul independent Glenn Greenwald, prin astfel de practici guvernul restricționează libertatea de exprimare. El citează un comisar al Comisiei federale de comunicații care a menționat că: „Politicienii și-au dat seama că pot, prin intimidare publică, să-i reducă la tăcere pe cei cu opinii politice diferite”.

Autoritățile nu văd cu ochi buni abaterile de la versiunea oficială când este vorba despre probleme sensibile din punct de vedere politic. Situația dăunătoare a existat cu mult înainte de pandemie. Acum este vorba de politica de vaccinare, dar în trecut a fost vorba despre războiul împotriva terorismului, afacerea Russiagate sau mita lui Joe Biden.

Greenwald explică: „Când vine vorba de conținut sensibil politic, uneori nu sunt necesare cereri explicite de cenzură. Acolo unde există un climat de cenzură, întreprinderile anticipează ce vor directorii lor să facă, cenzurându-se în prealabil pentru a evita represaliile oficiale. Discursul este apoi controlat fără a fi necesare ordine directe de cenzură.”

În termeni practici, ori de câte ori un Joe Rogan este criticat public de autorități, nenumărate alte publicații nu văd niciodată lumina zilei. Procesul de autocenzurare a mass-mediei fără o constrângere deschisă din partea puterii politice, desigur, face parte din sistemul de propagandă pe care Herman și Chomsky l-au numit „fabricarea consimțământului”.

Pentru jurnaliștii imprudenți care își asumă totuși riscul de a sfida public consensul oficial, pozițiile prestigioase și profitabile din mass-media nu mai sunt accesibile. După cum arată Greenwald, riscul de defăimare este real, deoarece sunt și victime sistematice ale practicilor fără scrupule, cum ar fi acuzațiile de conspirație sau incitare la terorism.

Din păcate, toate aceste nu se termină aici. Autoritățile merg mult mai departe decât aceste metode mafiote de intimidare. Rețelele majore de comunicare virtuală au devenit, de asemenea, buni soldați, filtrând și cenzurând postări la cererea diferitelor instituții de stat.

În cazul politicii de vaccinare, de exemplu, Facebook și Youtube cenzurează comentariile și videoclipurile care nu se potrivesc cu versiunea oficială a guvernelor și a OMS. Faptul că aceste instituții și-au schimbat adesea opinia cu privire la politica de sănătate care este impusă nu pare să fie o problemă.

Constituția nu oferă protecție adecvată

Episodul Joe Rogan ne reamintește tuturor că lupta pentru libertățile individuale, inclusiv libertatea de exprimare și libertatea de acces la informație este o luptă continuă. Niciun document, fie el Constituția SUA sau Declarația drepturilor omului și a cetățenilor, nu poate oferi o garanție absolută împotriva încălcării acestor libertăți de către stat, așa cum arată atâtea exemple istorice.

Abuzurile autoritare ale guvernelor democratice nu sunt nimic nou. Au un interes natural în a urmări să influențeze opinia publică.

Istoria recentă arată că, în colaborare cu mass-media, fie că sunt tradiționale sau noi, guvernele sunt dispuse să facă orice pentru a împiedica electoratul să înțeleagă consecințele depline ale acțiunilor lor. Notorietatea lui Joe Rogan va contribui cel puțin la expunerea acestui adevăr.

Citiţi şi:
Elemente cruciale – de care nu s-a ţinut cont – în studiile destinate validării vaccinurilor împotriva covid-19
Opinia unui medic: ‘Este necesar să refuzăm vaccinul împotriva Covid-19’
Jurnalist american despre erorile lui Anthony Fauci: «Avem vreun motiv special să credem că se pricepe cu adevărat?»

 

yogaesoteric
18 septembrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More