Apendicită fără bisturiu

 

Se poate?
Da, se poate.
Evident că se poate, atunci când cunoaştem legile biologice ale naturii, când suntem oameni maturi emoţional care îşi asumă răspunderea pentru propria viaţă şi sănătate, precum şi (mai ales) pentru a copiilor noştri care au nevoie de noi!

Apendicita din punct de vedere alopat

Pe pagina Medlife găsim următoarea definiţie:
„Apendicita acută se caracterizează prin inflamaţia apendicelui cecal şi reprezintă cea mai frecventă cauză de abdomen acut atât la copil, cât şi la adult. Nu există un tratament conservativ (medicamentos) al apendicitei acute, singura soluţie fiind intervenţia chirurgicală.”

Mai departe, pe aceeaşi pagină:
„Simptomatologia apendicitei cuprinde:
– dureri abdominale cu caracter continuu şi iritativ; în mod clasic acestea sunt localizate în fosa iliacă dreaptă, dar pot apărea iniţial în epigastru sau periombilical; de asemenea pot iradia în membrul inferior drept;
– lipsa poftei de mâncare;
– febră 38-39 grade Celsius; valorile mai mari apar în cazul complicaţiilor sau ne pot îndrepta atenţia spre alte boli;
– vărsătură unică sau repetată, la început alimentară, în stadiile avansate bilioasă;
– tulburări de tranzit: atât constipaţie (mai frecvent), cât şi diaree prin mecanism iritativ”.

Pe pagina Ce se întâmplă, doctore? găsim următoarea afirmaţie:
„Nimeni nu este absolut sigur care este funcţia apendicelui însă, ceea ce ştim este că putem trăi şi în lipsa lui, aparent fără consecinţe.”

Aceste afirmaţii sunt tipice pentru medicina alopată: nu avem habar de ce un organ există în trup, dar îl putem extirpa chirurgical fără să vă omorâm, aşa că gata, am găsit şi „tratamentul”! Oare chiar aşa să fie?

Se continuă cu o altă perlă:
„Odată pornit procesul inflamator al apendicelui, acesta nu poate fi stopat medicamentos, tratamentul acestei afecţiuni fiind de natură chirurgicală.”

Dar oare când a devenit extirparea unui organ echivalentă cu „tratamentul” unei inflamaţii a organului respectiv?

Pe aceeaşi pagină, afecţiunea este descrisă astfel:
„Simptomele clasice includ:
– durere surdă aproape de centrul sau partea superioară a abdomenului ce devine mai apoi ascuţită şi se deplasează spre partea din dreapta jos a abdomenului. Acesta este, de obicei, primul semn;
– pierderea apetitului;
– greaţă şi/sau vărsături imediat după ce încep durerile abdominale;
– umflarea abdomenului;
– febră nu foarte ridicată.
Alte simptome:
– durere surdă sau ascuţită oriunde în partea superioară sau inferioară a abdomenului, spatelui sau în zona rectului;
– urinări dureroase;
– crampe severe;
– constipaţie sau diaree”.

Apendicita din perspectiva legilor biologice ale naturii

Apendicele aparţine de endoderm – foiță embrionară controlată prin intermediului trunchiului cerebral.
Tipul de conflict care afectează apendicele este un conflict de indignare şi supărare nedigerabilă legată de un aspect sau de un obiect. Aici nu este vorba de o supărare obişnuită, o ceartă obişnuită, ceva abstract legat de vreo persoană, ci este un conflict legat de o „îmbucătură” concretă, percepută ca esenţială, existenţială, o îmbucătură toxică ce este necesar să fie eliminată cât mai rapid.

Este nevoie să priviţi aceste aspecte dintr-o perspectivă strict biologică! Nu evenimentul respectiv determină conflictul, ci doar percepţia noastră din acel moment!

Întrucât chiar mulţi cunoscători ai Noii Medicine Germane (NMG) se limitează la expresii generale precum „conflict de furie nedigerabilă” atunci când este vorba de conţinutul unui conflict care afectează tractul gastrointestinal, autorul David Münnich precizează în cartea sa Sistemul legilor biologice ale naturii că această descriere se potriveşte într-adevăr stării de spirit a persoanei, dar în conţinutul conflictului este vorba întotdeauna concret de un obiect anume, pe care nu îl putem prelucra în conformitate cu funcţia acelui organ (stomac, intestin, rect etc.). Este vorba aici de o „îmbucătură” concretă şi de principiul „a digera”.

O supărare generală legată de anumiţi oameni sau obiecte implicate în acea problemă mai largă nu are nimic de-a face cu tematica „îmbucăturii” şi nu este cazul să fie amestecate aceste aspecte. De exemplu, programele biologice care se manifestă la nivelul rectului nu sunt doar legate de o situaţie foarte neplăcută, ci este întotdeauna vorba de ceva concret la acea situaţie, care este perceput ca periculos, de care vrem să scăpăm. Dispoziţia „de rahat” poate fi suma tuturor programelor active, dar nu a conflictului punctual.

Din experienţa doctorului Hamer, oamenii care au anumite programe biologice folosesc mai mereu acelaşi vocabular pentru a-şi verbaliza conflictul, de aceea el a folosit o anume descriere pentru un anumit program. Însă descrierea aceea provine din faza de conflict activ, de la nivelul psihicului, modul de percepţie a conflictului poate fi deja simptomul conflictului la nivel psihic. El nu are însă nimic de-a face cu adevăratul conflict biologic. Conflictele biologice nu sunt niciodată conflicte psihologice şi deci nici nu prea pot fi verbalizate. Natura nu cunoaşte „supărări nedigerabile”.

Concluzie: În cazul apendicitei întotdeauna este vorba de ceva concret care este perceput ca necesar pentru supravieţuire sau care ameninţă supravieţuirea. Iar oamenii nu sunt „îmbucături”; pericolul din partea oamenilor este perceput în alte părţi ale creierului.

Şocul care declanşează conflictul

Criteriile pentru declanşarea conflictului sunt explicate în graficul de mai jos. Fără îndeplinirea acestor criterii nu se porneşte niciun conflict biologic!

Bifazicitatea conflictelor biologice

Orice conflict biologic decurge în mod bifazic, având o fază activă şi o fază postconflictuală, aşa cum este explicat foarte clar în schema de mai jos.

În faza activă a conflictelor, creierul comută imediat de pe respiraţia pe oxigen, pe fermentaţie (o respiraţie care să ne asigure supravieţuirea pe termen mai lung). În cazul ţesuturilor endodermale, în faza activă organul îşi amplifică funcţia şi are loc o proliferare celulară.

În faza post conflictuală masa celulară excedentară va fi descompusă, aspect care se petrece întotdeauna în prezenţa bacteriilor şi a unor inflamaţii uşoare („inflamaţie” este de fapt un termen alopat, pe care oamenii îl asociază cu ceva nefast, când în realitate este vorba de un proces de reparaţie!).

Descompunerea „brânzoasă”, „tuberculoasă” (cu ajutorul micobacteriilor) a ţesutului excedentar are loc cu transpiraţie nocturnă.

În schemă vedeţi şi criza epileptoidă, care apare cam la jumătatea fazei postconflictuale. Criza epileptoidă este retrăirea „cu acceleratorul” a întregului conflict, cu simptome foarte puternice, însoţite de trecerea creierului de la fermentaţie înapoi la respiraţie pe oxigen, pentru încheierea definitivă a programului biologic. Gestionarea acestei faze este cheia încheierii programului fără recidive şi fără conflicte suplimentare.

A treia lege biologică a naturii

Iată schema apartenenţei diverselor ţesuturi la foiţele embrionare din care a apărut trupul nostru.

În această schemă puteţi vedea că intestinul gros (cu apendicele) aparţin de endoderm (controlat de trunchiul cerebral) care reacţionează în faza activă a conflictului prin proliferare de celule.

Mai jos aveţi şi schema detaliată despre cum se comportă fiecare ţesut în fiecare fază a conflictului.
Concret pentru apendice (endoderm, trunchi cerebral), vedeţi în rândul cel mai de jos: ţesutul creşte pentru a asimila mai mult din „bucata” dorită, pe care noi o considerăm crucială pentru existenţa noastră în acel moment în care ne-a detonat şocul conflictual!

Pentru a identifica mai bine conflictul, aveţi la dispoziţie şi un ghid de anamneză din perspectiva NMG.

Studiu de caz – David şi apendicita

Am spus la începutul articolului că se poate fără bisturiu. Teoria alopată zice că nu se poate. Ei bine, am demonstrat că se poate! Şi am să vă relatez în continuare detaliile.

Luni – se detonează conflictul
La David, conflictul a pornit într-o luni (zi de sărbătoare în Germania), după o ceartă bruscă şi foarte puternică între el şi tatăl lui, în care tatăl lui şi-a pierdut cumpătul şi l-a ameninţat că nu-i mai cumpără niciodată Lego şi că i le ia pe cele pe care le are deja! Ei doi fuseseră plecaţi dimineaţa devreme la fotbal, iar eu când m-am trezit l-am găsit pe David singur în sufragerie, plângând amarnic pe canapea, de parcă îi murise toată familia – semnul clar al impactului acelui şoc conflictual suferit („Niciodată nu s-a enervat tati aşa tare pe mine şi niciodată nu m-a ameninţat cu asemenea pedepse”).

Seara ei s-au împăcat, evident, iar marţi după-amiază au plecat împreună să cumpere Lego. Deci conflict rezolvat.

Miercuri – începe faza post conflictuală

Miercuri au început simptomele. La început David mi-a spus că-l doare tare burta. I-am dat miere de Manuka, i-am reamintit să respire adânc şi liniştit şi am stat lângă el toată ziua, uitându-ne la filme. Nu a vrut să mănânce nimic. Nu am intrat în panică, pentru că am mai trecut prin asemenea zile şi el întotdeauna îşi revenea rapid.

Joi dimineaţa se înrăutăţiseră simptomele, vomitase ce mâncase la micul dejun, mergea deja cocoşat de durere, avea un pic de febră şi mi-a spus că îl doare „doar în partea din dreapta”, adică exact unde se afla apendicele. Am ţinut mâna pe acel loc şi l-am simţit fierbinte şi pulsând, moment în care am conştientizat că are apendicită. Ştiind şi conflictul, nu m-a surprins. Ştiam că se afla deja în faza de rezolvare, faza de reparaţie prin descompunere „brânzoasă” a ţesutului excedentar, plus o uşoară inflamaţie.

În acel moment, am modificat strategia. Primul pas pe care l-am făcut a fost să-i pun comprese reci la locul durerilor. Prin aceste comprese se încetineşte un pic procesul de inflamaţie, ceea ce prelungeşte faza post conflictuală, dar asta nu e grav, fiindcă prima prioritate aici este gestionarea durerilor. Pentru mine personal nu intervin aproape niciodată; de exemplu, am avut într-un concediu dureri de cap vreo 5 zile, din 10 în 10 minute simţeam că mi se descărcau fulgere în cap, şi nu am luat nimic, nu am făcut nimic, am aşteptat să-mi treacă de la sine, ceea ce se petrece de fiecare dată; nu se moare de la acele dureri şi nici nu am văzut pe nimeni să aibă dureri de cap 2 ani în continuu, în schimb frica de durere este mult mai dăunătoare. De la un copil însă nu poţi avea asemenea aşteptări, aşa că orice intervenţie este indicat să fie strict pe gestionarea durerilor, fără a deranja prea mult procesul de vindecare. Ca atare, am început cu compresele reci.

Crucial: i-am explicat lui David cauza simptomelor, natura şi derularea conflictului, să înţeleagă că deja conflictul este rezolvat, iar acum trupul repară apendicele şi de acolo vin inflamaţia şi durerile. Înţelegând exact procesul biologic care avea loc, deja i-a fost ceva mai uşor să suporte simptomele.

Interesant este că la şcoală, la lecţiile despre trup, învăţătoarea lui le spusese copiilor că la apendicită se impune neapărat să se facă operaţie (!) şi că asta păţise chiar fetiţa ei, de 4 ani (!!). Norocul nostru că David ştie deja că majoritatea teoriilor alopate sunt false, aşa că a stat fără frică, având ca întotdeauna încredere în mine. Citat: „Mami, tu nu m-ai minţit niciodată şi întotdeauna totul a fost aşa cum ai spus tu”.

Apropo de frică şi de teoriile greşite, prezența febrei nu face parte din programul necesar de reparaţie tisulară, ci este un conflict separat aflat în faza activă!

Gabriel Mărgărit, autorul cărţii Noile legi biologice, a descoperit că febra este consecinţa programului biologic al hipotalamusului, unde conflictul este „vreau să scap de ceva/cineva, vreau să scap dintr-o situaţie neplăcută, periculoasă”. Evident, acest conflict apare frecvent când un copil are dureri, de aceea se face o confuzie crezând că febra face parte din tabloul clinic obligatoriu, în timp ce ea este cel mult o consecinţă a simptomelor! Mulţi copii fac febră fără niciun alt simptom, iar după scurt timp (când se liniştesc) le trece complet. Când ştim natura conflictului înţelegem care este cauza reală a febrei.

Dovada că febra este faza activă a unui conflict nou şi nu ţine neapărat de faza de reparaţie a unui conflict aflat în rezolvare este faptul că poţi opri febra (ceea ce în faza de reparaţie nu merge), fie prin remedii homeopate adecvate, fie (cum am procedat eu) ajutând persoana să înţeleagă natura şi evoluţia conflictului. De îndată ce David a înţeles ce conflict avusese şi în ce fază se afla, febra a dispărut complet şi nu a mai reapărut deloc, deşi faza de reparaţie a mai durat zile bune!

Joi seară David a mai încercat să mănânce ceva şi iar a vomitat. Mi-a spus că şi-a indus singur voma, pentru că după aceea se simte uşurat. Deştept copil! De asemenea, a refuzat să mai mănânce, din nou o decizie bună dictată de trupul lui, fiindcă la un proces de reparaţie la nivel intestinal nu este recomandat să mâncăm.

I-am dat remediul homeopat Natrium Muriaticum CH200, ca să-l ajut să-i treacă mai repede supărarea. El de fapt nu mai era supărat, de altfel de aceea intrase în faza de rezolvare, dar am vrut să-i susţin mai bine sufleţelul şi cu remedii homeopate, să se liniştească definitiv.

De asemenea, i-am dat apă cu bicarbonat pentru alcalinizare şi pentru purificare prin drenaj. Hidratare continuă. De asemenea, i-am dat cu combinaţia de uleiuri esenţiale DigestZen de la doTerra pe zona unde avea durerile.

Vineri seara tot cu dureri. Dormise prost, era palid, mergea tot cocoşat de dureri. În seara aceea i-am pus ulei esenţial de lavandă pe tricou, câte o picătură pe fiecare umăr, ca să poată dormi mai profund. Hidratare masivă. Stătusem din nou toată ziua împreună, la filme. Pe la prânz îmi ceruse nişte căpşuni reci. Noaptea, din nou dureri mai accentuate, datorită stării de linişte mai profundă.

Sâmbătă mi-a cerut îngheţată. Trupul cerea ceva rece şi pe dinăuntru. I-am făcut îngheţată din căpşuni congelate. Tot sâmbătă am început să-i fac masaje reflexoterapeutice, după ce verişoara mea (terapeut acreditat) mi-a arătat pe video exact cum se face masajul special pentru probleme cu intestinul şi cu apendicele. Tot sâmbătă am început să-i dau şi apă cu plasmă de Quinton.

Duminică a reuşit să aibă scaun chinuit, evident cu dureri. A băut multă apă, a mâncat o jumătate de banană, câteva căpşuni şi din nou îngheţată de căpşuni făcută de mine. Era îngrijorat că va mai lipsi de la şcoală. L-am liniştit, spunându-i că îl ţin acasă toată săptămâna la nevoie, până când trupul termină reparaţiile şi până când îşi va reveni. Îi dădeam în continuare tot ce am menţionat mai sus, făcându-i în continuare şi masajele reflexoterapeutice şi stând mereu lângă el, consolându-l, mângâindu-l, oferindu-i atenţie şi iubire.

Luni – marţi
Am rămas şi eu acasă cu el. Am mers la doctor şi am explicat că avem (amândoi) o „infecţie gastrointestinală”, am enumerat ceva simptome şi am obţinut concediu medical pe toată săptămâna. Durerile deja se mai atenuaseră, dar era tare slăbit. Pierduse 2,5 kg – s-a dus singur să se cântărească, era ultimul gest pe care l-aş fi făcut eu, dar tocmai îmi ceruse să-l măsor şi constatasem că el crescuse în 4-5 săptămâni aproape 2 centimetri, după care a dispărut în baie şi s-a cântărit! I-am spus să nu mai facă aşa ceva, căci cifrele nu sunt relevante şi riscă doar să-şi facă cine ştie ce conflict de devalorizare dacă îl şochează prea mult greutatea. Doar mai avusese şi prin 2015 o fază de câteva zile când vomitase mult şi nu mâncase nimic, slăbise tot vreo 2 kg, după care recuperase splendid în 2 săptămâni totul!

Miercuri – Criză epileptoidă

La procesele din endoderm, criza epileptoidă durează aproximativ 3-4 ore. La David asta s-a petrecut miercuri când l-au deranjat cel mai tare durerile, el fiind deja şi complet constipat (erau ca nişte colici, aici fiind implicată musculatura netedă care reacţiona împreună cu cea striată şi cu vasele de sânge). Mâncase un pic mai normal şi deja reîncepuse şi digestia, avea şi gaze.

Era supărat şi furios, mi-a zis chiar că e supărat pe Dumnezeu, că de ce ne dă asemenea dureri. I-am explicat că durerile nu sunt de la Dumnezeu, ci de la noi înşine care ne provocăm conflicte şi supărări inutile, că ar fi bine să scape de furiile alea care au potenţial de alte conflicte, că ar fi bine să nu se mai ataşeze aşa mult de obiecte, iar în plus i-am explicat că nu avem niciodată dureri care să nu poată fi suportate.

Toată ziua de miercuri, la recomandarea unei bune prietene (o farmacistă excepţională, care cunoaşte homeopatie şi NMG) i-am dat lui David din oră în ora Lycopodium CH30 pentru a-l ajuta să scoată gazele şi să suporte mai uşor colicile. L-a ajutat enorm!

În seara aceea, Bogdan (care şi-a învăţat şi el la modul dureros lecţia văzând câtă suferinţă poate provoca o ieşire nervoasă necugetată) s-a decis să doarmă pe jos pe saltea în camera lui David şi să-l lase pe el în patul nostru lângă mine, ca să nu ne mai chinuim toţi trei.

Joi – Dispariţia simptomelor

Joi dimineaţa ziceai că suntem în alt film. Adormisem şi eu pentru prima oară ceva mai profund, văzându-l pe David lângă mine că doarme pentru prima oară fără întreruperi de la începutul simptomelor. Mă relaxasem şi eu un pic, ştiind că suntem aproape de linia de finish. Ei bine, pe la ora 10 mă trezeşte un David vesel ca un cintezoi şi mă anunţă că se trezise de la 7, că a avut scaun foarte uşor şi fără probleme şi că i-au dispărut complet toate durerile: „Mamă, șampanieee!!!” – au fost cuvintele cu care m-a trezit.

Faptul că a urinat masiv după aceea a fost încă o confirmare că trecuse cu bine de criză epileptoidă şi intrase în a doua jumătate a fazei de rezolvare.

Şi asta a fost! Iată aşa am bifat noi o apendicită fără bisturiu, cu ajutorul cunoştinţelor din NMG şi al următoarelor intervenţii:
– miere de Manuka
– exerciţii de respiraţie
– comprese reci
– hidratare corespunzătoare
– Natrium Muriaticum CH200
– apă cu bicarbonat
– uleiuri esenţiale DigestZen
– ulei esenţial de lavandă
– îngheţată
– masaje reflexoterapeutice
– plasmă de Quinton
– Bryonia CH30
– Belladonna CH30
– Lycopodium CH30

Iubire şi atenţie continuă

Mai presus de toate, înţelegerea conflictului şi prezenţa mea continuă, iubitoare, liniştitoare şi încurajatoare lângă el au fost factorii cruciali în procesul de autovindecare, aşa mi-a spus David la final, adăugând: „Ce norocos şi fericit sunt să am o mamă puternică şi informată, care nu mă duce la cuţit!”.

Pot să vă spun că nicio secundă nu am stat cu frică, deoarece ştiam exact ce se petrece. De aceea vă rog să vă informaţi, să vă faceţi temele şi să aprofundaţi legile biologice ale naturii, ca să vă puteţi asuma răspunderea şi să nu vă mai abandonaţi copiii pe mâna unor străini care de cele mai multe ori habar nu au ce fac şi riscă să cauzeze vătămări ireparabile copiilor!

Susţinerea sufletului şi a trupului în procesul de autovindecare sunt cruciale. O mamă responsabilă, puternică, informată, iubitoare şi calmă este cea mai bună susţinere când un copil are simptome de boală.

V-am descris cu lux de amănunte cum a decurs totul, poate aşa se mai trezesc şi unii (ignoranţi sau răuvoitori) care cred că NMG înseamnă „o modă cu conflictele astea” sau „aeroterapie” sau „nu fac nimic, stau cu mâinile încrucişate şi aştept”. Culmea, aşa ceva veţi auzi mereu fie de la cei care nu au habar de NMG, fie de la cei cu interese comerciale cărora NMG-ul (o ştiinţă gratuită) le deranjează afacerile.

NMG nu este despre a nu face nimic! Dimpotrivă! A nu face nimic este atunci când fugi de răspundere, când alergi, iresponsabil, ca găina decapitată, la dom’ doctor sau la spital (cauzând copilului alte şi alte traume).

În schimb, ai nevoie de cunoştinţe solide, inteligență, tărie de caracter, intuiţie, empatie, forţă interioară şi multe alte calităţi pentru a aplica în viaţa ta sistemul ştiinţific al NMG, intervenind în mod inteligent prin metode terapeutice care nu vatămă organismul. A cunoaşte NMG înseamnă să ştii exact ce procese au loc în trup şi în ce fază a procesului se află trupul, ceea ce te ajută să rămâi calm şi să fii un real sprijin pentru persoana suferindă.

A cunoaşte NMG înseamnă şi să ştii exact cum şi când să intervii pentru susţinerea acelor procese, ca ele să se încheie fără repercusiuni.

Dacă vreţi şi voi să căpătaţi această putere (care nu este deloc magică, ci se poate învăţa prin autoeducaţie), atunci puteți să aprofundaţi toate materialele următoare:

Documentarul despre cele cinci legi biologice ale naturii

– Johannes Jürgenson – Noua Medicină Germanică - Partea I  şi Partea a II-a

Crina Veres

Blog Autovindecarea

Noua Medicină Germanică – Conferinţă de prezentare

Noua Medicină Germanică – Imaturitatea emoţională 

Emisiune la Medicina TV

Cancerul, program al trupului de adaptare la realitate

Edith Kadar

Blog Vibraţia vindecării

Alergii – Cauze emoţionale

Ce boli fizice dă (sunt generate de) suferinţa sufletului?

Bolile genitale – Cauze emoţionale

De ce ne îngrăşăm şi nu slăbim?

Dr. Adrian Cacovean

Despre Noua Medicină Germanică 

Vă recomand din tot sufletul: faceţi-vă un bine (vouă şi familiei, mai ales copiilor voştri) învăţând cât mai corect şi exact ştiinţa legilor biologice ale naturii! Sănătate, informare şi decizii înţelepte vă doresc!


Feli Popescu

 


Citiți și:

Un medic german a bulversat lumea medicală. Susţine că dacă «bolnavul înţelege cauza bolii, trupul se vindecă singur» (I)

Terapiile cu remedii naturale – Importante forme de medicină neconvenţională care totodată asigură menţinerea stării de sănătate

Terapiile naturale, medicina viitorului

 

yogaesoteric
25 ianuarie 2020


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More