Apocalipsa lui Ioan, partea a III-a
VIII
1. Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut acolo, în cer, o tăcere de aproape o jumătate de ceas.
2. Şi am văzut atunci pe cei şapte îngeri de lumină care stau înaintea lui IISUS HRISTOS că li s-au dat şapte trâmbiţe.
3. Apoi a venit un alt înger de lumină, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă drept jertfă lui DUMNEZEU, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur, care este înaintea scaunului de domnie al lui IISUS HRISTOS.
4. Fumul de tămâie s-a ridicat atunci din mâna îngerului înaintea lui IISUS HRISTOS, împreună cu rugăciunile sfinţilor care erau adresate Lui şi lui DUMNEZEU.
5. Apoi îngerul de lumină a luat cădelniţa, a umplut-o cu foc din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi imediat după aceea s-au stârnit pe pământ tunete, glasuri, fulgere şi a fost un mare cutremur pe pământ.
6. Şi cei şapte îngeri de lumină care aveau cele şapte trâmbiţe, s-au pregătit atunci să sune din ele.
7. Îngerul de lumină dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit atunci grindină şi foc amestecate cu sânge, care toate au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost arsă, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost atunci arsă.
8. Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare; şi a treia parte din mare s-a făcut sânge;
9. şi a treia parte din toate făpturile, care erau în mare şi aveau viaţă, au murit; şi a treia parte din corăbii s-au scufundat şi au pierit datorită valurilor uriaşe care au apărut după aceea.
10. Al treilea înger de lumină a sunat atunci din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare [UN ASTEROID GIGANT (TOUTATIS) CARE DEJA ÎN ANUL 2000 ESTE CU PUTINŢĂ SĂ LOVEASCĂ ÎN PLIN PĂMÂNTUL n.t.] care ardea ca o făclie; imediat după ce a căzut a afectat peste a treia parte din râuri şi izvoarele apelor.
11. Steaua cea mare care căzând pe pământ ardea ca o făclie se chema “Pelin”; şi atunci a treia parte din ape au fost otrăvite şi s-au prefăcut în ceva amar precum pelinul. Şi am văzut atunci că mulţi oameni au murit din pricina apelor otrăvite, pentru că acestea fuseseră făcute să fie amare.
12. Al patrulea înger de lumină a sunat apoi din trâmbiţă. Şi atunci a fost lovit prin întunecarea cerului a treia parte din lumina soarelui, şi a treia parte din lumina lunii, şi a treia parte din lumina stelelor, de au ajuns ca a treia parte din lumina lor să fie mult întunecată, atât ziua ajungând sa-şi piardă a treia parte din lumina ei, cât şi noaptea de asemenea.
13. M-am uitat atunci pe pământ, şi am auzit un vultur care, în timp ce zbura prin mijlocul cerului, zicea cu glas tare: “Vai, vai, vai şi amar de locuitorii pământului, din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celorlalţi trei îngeri de lumină, care au să mai sune.”
IX
1. Îngerul al cincilea de lumină a sunat apoi din trâmbiţă. Şi am văzut atunci o stea care a căzut din cer pe pământ şi prin aceasta i s-a dat cheia fântânii Adâncului spre a o deschide
2. şi astfel s-a deschis fântâna Adâncului (Lumea infernului). Din fântâna Adâncului [ERUPŢIA URIAŞĂ a unui Vulcan n.t.] s-a ridicat un fum gros, ca fumul unui cuptor mare. Şi atunci soarele şi tot văzduhul s-au întunecat din cauza fumului fântânii Adâncului ce a fost deschisă.
3. Şi odată cu acest fum au ieşit nişte lăcuste multe şi mari pe pământ. Şi li s-a dat o asemenea putere de distrugere întocmai ca puterea pe care o au scorpiile din infern care acţionează asupra pământului.
4. Li s-a zis doar să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care n-aveau pe frunte pecetea de lumină a lui Dumnezeu [Trezirea ochiului divin, spiritual (AJNA CHAKRA) care le permite oamenilor să vadă tainele divine ale lui DUMNEZEU prin clarviziune şi îi fereşte de ispitele duhurilor rele satanice şi demoniace n.t.].
5. Li s-a dat putere să nu-i omoare imediat, ci pentru păcatele lor să-i chinuiască cinci luni; şi aşa chinul lor era cumplit întocmai aşa cum este chinul când SCORPIONUL înţeapă mortal pe om.
6. În acele zile, din cauza chinurilor groaznice, unii oameni îşi căutau mai repede moartea şi nu o puteau găsi; ei îşi doreau cât mai grabnic să moară şi moartea fugea de ei.
7. Lăcustele acelea erau foarte mari şi semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau însă cu feţele de oameni.
8. Aceste lăcuste mari aveau părul ca părul de femeie, iar dinţii lor erau mari ca dinţii de lei.
9. Ele aveau nişte platoşe ca nişte armuri de fier şi vuietul pe care-l făceau aripile lor, erau ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă.
10. Aceste lăcuste mari aveau nişte cozi întocmai ca acelea ale scorpionilor şi ele se terminau cu un fel de ace la vârf. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oamenii cei răi timp de cinci luni până le lua viaţa.
11. Peste ele, aceste lăcuste mari aveau ca împărat pe îngerul cel întunecat (satanic) al Adâncului (lumea infernală), care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.
12. După ce am văzut că această dintâi nenorocire a trecut, iată că am aflat că urmează să mai vină încă două nenorociri mari după ea.
13. Îngerul al şaselea de lumină a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit atunci un glas ce venea din cele patru coloane ale altarului de aur, care se află înaintea lui IISUS HRISTOS,
14. şi am auzit când i s-a spus îngerului al şaselea de lumină, care avea trâmbiţa: “Dă-le libertatea necesară celor patru îngeri, care se află acum pregătiţi la râul cel mare Eufrat!”
15. Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pregătiţi pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost atunci dezlegaţi, ca să omoare cam o a treia parte din oameni.
16. Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de zece ori zece mii de călăreţi; căci le-am auzit numărul.
17. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii; aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor lor erau ca nişte capete de lei şi din gura lor ieşea foc, fum şi pucioasă.
18. Cam a treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile cailor.
19. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau precum nişte şerpi cu capete şi chiar şi cu ele caii aceia vătămau.
20. Dintre ceilalţi oameni care au scăpat şi n-au fost ucişi de aceste urgii, mulţi nu s-au pocăit de faptele mâniilor lor şi nu au renunţat să se mai închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de piatră şi de lemn, care idoli nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21. Şi mulţi dintre aceştia care nu au fost atunci ucişi nu s-au întors către Dumnezeu şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor şi nici de furtişagurile lor.
X
1. Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era un mare curcubeu; faţa lui era albă şi intens strălucitoare ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi uriaşi de foc.
2. În mână el ţinea o cărticică deschisă. Îngerul acela, după ce a coborât, a pus piciorul drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ,
3. şi apoi l-am auzit cum a strigat cu glas tare, aşa cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte tunete au făcut să se audă şi glasurile lor.
4. Şi atunci când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas care zicea: “Pecetluieşte ca o taină ce au spus cele şapte tunete, şi nu scrie ce au spus!”
5. Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ, şi-a ridicat apoi mâna dreaptă spre cer,
6. şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor şi care a făcut cerul şi toate lucrurile din el, pământul şi toate lucrurile de pe el, marea şi toate lucrurile din ea, că după aceea nu va mai fi nici o zăbavă,
7. ci că în zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trîmbiţa lui, atunci se va sfârşi şi va fi dezvăluită taina lui Dumnezeu, după cum a fost profetizată vestea cea mai bună vestită de El robilor Săi prin intermediul proorocilor.
8. Şi glasul pe care-l auzisem atunci din cer, mi-a vorbit din nou si mi-a zis: “Du-te şi ia cărticica deschisă din mâna îngerului, care stă în picioare pe mare şi pe pământ!”
9. M-am dus imediat la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. “Ia-o”, mi-a zis el, “şi apoi mănânc-o”; vei simţi că ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta ea va fi dulce ca mierea.”
10. Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o: în gura mea ea a fost dulce ca mierea, dar după ce am mâncat-o, am simţit că mi s-a umplut pântecele de amărăciune.
11. Apoi mi-au zis: “Trebuie să prooroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi.”
XI
1. Apoi mi s-a dat o trestie asemenea unei prăjini şi mi s-a spus: “Scoală-te acum şi măsoară cu atenţie Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce urmează să se închine în el.
2. Dar curtea de afară a Templului las-o la o parte ca să fie nemăsurată; căci ea a fost dată Neamurilor, care vor călca în picioare sfânta cetate patruzeci şi două (42) de luni.
3. Voi da putere şi inspiraţie celor doi martori ai mei ca să proorocească, îmbrăcaţi în saci, o mie două sute şaizeci (1260) de zile.
4. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice, care stau înaintea Domnului pământului (IISUS HRISTOS).
5. Dacă umblă cineva să le facă rău, le iese din gură un foc, care mistuie pe vrăjmaşii lor; şi dacă vrea cineva să le facă rău, acela trebuie să piară în felul acesta.
6. Ei au mare putere de la Dumnezeu şi pot chiar să închidă cerul când vor, ca să nu cadă ploaie în zilele proorociei lor, şi ei au de asemenea o putere mare de la Dumnezeu [SUNT SUSŢINUŢI DE CELE 10 MARI PUTERI COSMICE ALE LUI DUMNEZEU n.t.] şi pot să prefacă apele în sânge şi de asemenea ei pot să lovească pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi.
7. Când îşi vor isprăvi mărturisirea (misiunea lor Dumnezeiască) lor, fiara cea rea (SATANA) care se va ridica din Adânc, va face război cu ei, îi va birui şi-i va omorî.
8. Şi trupurile lor moarte vor zăcea în piaţa cetăţii cele mari, care, în înţeles duhovnicesc, se cheamă “Sodoma” şi “Egipt”, unde a fost răstignit şi Domnul lor (IISUS HRISTOS).
9. Şi atunci oamenii din orice norod, din orice seminţie, de orice limbă şi de orice neam, vor sta trei zile şi jumătate şi vor privi [prin intermediul televizoarelor care vor transmite imagini cu, n.t.] trupurile lor moarte, fiindcă Dumnezeu nu va da voie ca trupurile lor moarte să fie puse în mormânt.
10. Şi atunci locuitorii de pe pământ care sunt răi şi nu vor avea de loc credinţă în DUMNEZEU se vor bucura în nemernicia lor şi se vor veseli de moartea acestora; şi chiar îşi vor trimite daruri unii altora, pentru că, în orbirea (mentală) pe care le-o va face să apară răutatea lor, vor gândi şi vor spune că aceşti doi prooroci chinuiseră pe locuitorii pământului.
11. Dar iată că un mare MIRACOL DUMNEZEIESC s-a făcut după cele trei zile şi jumătate, când duhul de viaţă venit de la Dumnezeu a intrat din nou în ei şi atunci ei s-au ridicat nevătămaţi în picioare, şi o mare frică i-a apucat fulgerător pe toţi cei ce i-au văzut atunci ÎNVIAŢI prin puterea lui DUMNEZEU.
12. Şi au auzit apoi din cer un glas tare care zicea: “Suiţi-vă aici!” Şi ei s-au suit după aceea în cer, iar vrăjmaşii lor îngroziţi de acest MIRACOL i-au văzut.
13. În clipa aceea am văzut că s-a făcut un cutremur mare de pămînt şi atunci s-a prăbuşit cam a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au fost ucişi în cutremurul acela de pământ. Şi cei rămaşi în viaţă s-au îngrozit şi au dat slavă Dumnezeului cerului.
14. A doua nenorocire a trecut. Dar iată că a treia nenorocire vine curând.
15. Îngerul al şaptelea a sunat apoi din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice, care ziceau: “Împărăţia lumii a trecut acum PE DEPLIN în mâinile Domnului DUMNEZEUL nostru şi ale Hristosului Său. Şi El (IISUS HRISTOS) va împărăţi în slavă de acum înainte in vecii vecilor.”
16. Şi atunci cei douăzeci şi patru de bătrâni, care stăteau înaintea Domnului nostru IISUS HRISTOS pe scaunele lor de domnie, s-au aruncat cu feţele la pământ şi plini de veneraţie, s-au închinat cu toţii Domnului nostru IISUS HRISTOS,
17. şi au zis: “Îţi mulţumim Doamne, Dumnezeule, Atotputernice, care eşti, care erai şi care în veşnicie vei fi, că prin puterea Ta cea mare l-ai întronat acum pe Fiul Tău IISUS HRISTOS şi prin El, Tu ai început acum să împărăţeşti pe deplin în această lume.
18. Doamne IISUSE HRISTOASE, neamurile se mâniaseră, dar iată că a venit mînia Ta; acum a venit vremea să judeci pe cei morţi în credinţa faţă de DUMNEZEU şi să răsplăteşti aşa cum se cuvine pe robii Tăi prooroci, pe sfinţi şi pe toţi cei ce se tem de Numele Tău, mici şi mari, şi să prăpădeşti după cum merită pe cei răi ce prăpădesc pământul!”
19. Şi Templul cel sfânt al lui Dumnezeu, care este în cer, a fost atunci deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Şi am văzut că atunci au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pământ şi o grindină mare.