Apocalipsa lui Ioan, partea a IV-a

XII

1. În cer s-a arătat apoi un semn mare: a apărut o femeie foarte frumoasă învăluită într-o lumină alb strălucitoare ca soarele, care avea luna sub picioare şi o cunună de douăsprezece stele pe cap.
2. Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască.
3. În cer s-a mai arătat tot atunci un alt semn: iată s-a văzut cum a apărut un mare balaur roşu, cu şapte capete, zece coarne şi care avea şapte cununi împărăteşti pe cele şapte capete.
4. Cu coada trăgea după el cam a treia parte dintre stelele cerului şi le arunca (puterea acestora) pe pământ.
Balaurul a stătut înaintea femeii, care sta să nască, pentru ca să-i mănânce copilul când ea îl va naşte.
5. Ea a născut un fiu care era un copil de parte bărbătească. Am înţeles că el are să cârmuiască cu putere de la DUMNEZEU toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost apoi răpit şi dus la Domnul nostru IISUS HRISTOS lângă scaunul Lui de domnie.
6. Şi femeia a fugit în pustie, într-un loc pregătit dinainte de IISUS HRISTOS Fiul lui Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci (1260) de zile.
7. Şi apoi am văzut că în cer s-a făcut un mare război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
8. dar până la urmă n-au putut birui; şi, fiind învinşi cu toţii, locul lor nu li s-a mai găsit (nu au meritat să-l aibă) în cer.
9. Şi am văzut atunci că balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit Diavolul şi Satana, acela care mereu înşeală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ fiind lăsat să acţioneze acolo; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi lăsaţi să acţioneze acolo şi îngerii lui.
10. Şi apoi am auzit în cer un glas tare, care zicea: “Acum a venit cu adevărat mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru care îşi exercită domnia şi stăpânirea prin Hristosul Lui; pentru că pârâşul şi tentatorul (ispititorul) fraţilor noştri, care zi şi noapte pâra şi incita la rău înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat mult mai jos decât a fost până acum.
11. Mihail împreună cu îngerii lui Dumnezeu l-au biruit pe Satana, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii acelora (MARTIRII) care nu şi-au iubit viaţa şi s-au dăruit lui Dumnezeu chiar până la moarte.
12. De aceea bucuraţi-vă, ceruri, întru DUMNEZEU, şi voi toţi cei care locuiţi în toate aceste ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci iată diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă el ştie că mai are puţină vreme.
13. Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ şi slobod, a început să urmărească plin de ură pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească.
14. Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date atunci femeii, ca să zboare cu ele în pustie, în locul ei unde ea va fi hrănită o vreme, vremi, şi jumătatea unei vremi, pentru a fi departe de faţa şarpelui celui rău.
15. Atunci şarpele cel rău , Satana, a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
16. Dar atunci pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis imediat gura, şi a înghiţit tot râul, pe care-l aruncase balaurul din gură.  
17. Şi atunci balaurul cel rău, mâniat la culme de femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţiei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi care ţin la loc de cinste mărturia lui Iisus Hristos.

XIII

1. Apoi am stătut pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi cu şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe cele şapte capete avea nume de hulă împotriva lui DUMNEZEU.
2. Fiara pe care am văzut-o atunci semăna cu un leopard; avea labe de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul (Satana) i-a dat puterea lui şi fiindcă ea se afla lângă scaunul lui de domnie, i-a dat acesteia o stăpânire mare precum a lui.
3. Unul din cele şapte capete ale acestei fiare părea rănit de moarte; dar rana de moarte fusese vindecată. Şi aproape tot pământul (locuitorii acestuia) se mira (se lăsa influenţat şi era condus) după (cum vroia aceasta) fiară.
4. Şi mulţi au început atunci să se închine balaurului (Satana) pentru că el dăduse din puterea lui cea rea fiarei. Şi alţii care se lăsau amăgiţi şi au căzut în capcană au început în orbirea lor să se închine plini de supunere fiarei, zicând: “Cine se poate asemăna cu fiara, şi cine oare se poate lupta cu ea?”
5. I s-a dat apoi o gură, care rostea vorbe mari cu viclenie meşteşugite şi hule împotriva lui Dumnezeu şi a Fiului său IISUS HRISTOS. Şi acestei fiare i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două (42) de luni.
6. Ea şi-a deschis gura, şi a început apoi să rostească hule cumplite împotriva lui Dumnezeu, necontenind să-I hulească Numele, împărăţia Sa şi pe cei sfinţi şi drepţi ce locuiesc în cer.
7. Fiarei i s-a dat chiar putere de la Satana să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască. Şi numai de la Satana i s-a dat stăpânire şi mare putere peste aproape orice seminţie, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.
8. Şi aproape toţi locuitorii pământului i se vor închina, printe aceştia fiind toţi aceia al căror nume n-a fost scris (datorită necredinţei şi a lipsei lor de dragoste şi dăruire către DUMNEZEU), de la întemeierea lumii (de la apariţia omului pe acest pământ), în cartea vieţii Mielului, care a fost înjunghiat.
9. Cine are urechi, să audă! Cine pricepe tâlcul acestor cuvinte să vegheze şi să nu se lase niciodată ispitit de Satana!
10. Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine duce pe alţii la rău, va ajunge să i se facă şi lui tot atâta rău. Cine chinuieşte pe alţii, va fi şi el chinuit. Cine înşeală pe alţii va fi şi el înşelat. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie la rândul său ucis cu sabie. Aici este taina răbdării şi credinţei sfinţilor.
11. Apoi am văzut ridicându-se şi apărând din pământ o altă fiară, care avea două coarne ca acelea ale unui miel şi vorbea ca un balaur.
12. Ea lucra de asemenea tot cu ajutorul fiarei celei dintâi care fusese înaintea ei; şi făcea totul ca pământul şi locuitorii lui să se lase tentaţi (ispitiţi) pentru ca să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată.
13. Această fiară săvârşea la rândul ei semne mari şi ajungea până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în faţa oamenilor.
14. A doua fiară îi amăgea plină de viclenie pe locuitorii pământului prin semnele, pe care i se dăduse putere să le facă în faţa fiarei. Ea chiar a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei celei dintâi, care avea rană de sabie şi trăia.
15. I s-a dat tot de la Satana putere să dea suflare icoanei fiarei cea dintâi, pentru ca icoana fiarei să vorbească şi să facă astfel încât să fie omorâţi toţi cei care nu se vor închina icoanei fiarei.
16. Şi această fiară a făcut aproape ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi, să primească un semn anume pe mâna dreaptă sau pe frunte,
17. şi, făcându-se aceasta, s-a urmărit ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul secret al numelui ei.
18. Aici este necesară priceperea şi înţelepciunea. Cine cu adevărat pricepe, să socotească numărul fiarei. Căci acesta este un număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase (666).

XIV

1. Apoi m-am uitat, şi iată că am văzut Mielul (IISUS HRISTOS) care stătea pe muntele Sionului; şi împreună cu El stăteau o sută patruzeci şi patru de mii (144000), care aveau cu toţii scris pe frunte Numele Său şi purtau de asemenea semnul Numelui Tatălui Său (care este CRUCEA +).
2. Şi am auzit venind din cer un glas ca un vuiet de ape mari, ca vuietul unui tunet puternic; şi glasul, pe care l-am auzit, era al celor ce cântă cu alăuta şi care atunci cântau din alăutele lor.
3. Toţi cântau o cântare nouă şi sfântă înaintea scaunului de domnie al lui IISUS HRISTOS şi înaintea celor patru făpturi vii şi înaintea celor 24 de bătrâni. Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea cea Dumnezeiască, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care în întregime fuseseră răscumpăraţi de pe pământ.
4. Ei nu s-au lăsat deloc să fie întinaţi (coborâţi) de către femei, şi ajungând să fie puri îl urmează pe Miel (IISUS HRISTOS) oriunde merge El. Ei au fost răscumpăraţi dintre oameni, ca cel dintâi şi cel mai valoros rod pentru Dumnezeu şi pentru Miel (IISUS HRISTOS).
5. În sufletul şi în mintea lor nu s-a aflat răutatea iar în gura lor nu s-a găsit minciună, şi din această cauză ei sunt nepătaţi şi fără vină chiar înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
6. Şi am văzut atunci un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod.
7. El zicea cu glas tare: “Temeţi-vă voi cei răi şi fără credinţă în Dumnezeu, şi daţi-I acum când încă mai puteţi slavă şi iubire, căci în curând va veni ceasul judecăţii Lui. Închinaţi-vă cu evlavie cât mai este timp, Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!”
8. Apoi a urmat un înger, al doilea care a zis: “A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul curviei ei care a stârnit mânia lui Dumnezeu!”
9. A urmat apoi un alt înger, al treilea, şi el a zis cu glas tare: „Dacă cineva se lasă ispitit şi ajunge a se închina fiarei şi icoanei ei şi dacă acceptă şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână,
10. Acela va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat din paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în locul scrâşnirii dinţilor (infern) în foc şi în pucioasă şi el nu va putea să se înfăţişeze înaintea sfinţilor îngeri ai lui Dumnezeu şi înaintea Mielului (IISUS HRISTOS).
11. Şi fumul chinului lor deplin meritat se va sui în sus până la ispăşirea tuturor păcatelor lor cumplite. Şi nici ziua, nici noaptea nu vor avea odihnă cei rătăciţi şi răi care se vor închina fiarei şi icoanei ei şi de asemenea oricine primeşte în cunoştinţă de cauză semnul numelui ei!
12. Aici este taina răbdării sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi care au credinţă în IISUS HRISTOS.
13. Şi am auzit un glas din cer, care zicea: “Scrie: Ferice de acum încolo de morţii care mor cu gândul şi cu o credinţă de nezdruncinat întru Domnul!” – “Da”, a zis Duhul; “ei se vor odihni în lăcaşuri pline de fericire care sunt binemeritate pentru ostenelile lor, căci pe toţi cei care părăsesc această lume faptele lor îi urmează!”
14. Apoi m-am uitat şi iată că am văzut un nor alb; şi pe nor şedea cineva care semăna cu un fiu al omului (IISUS HRISTOS); pe cap avea o cunună de aur, iar în mână, o secere ascuţită.
15. Şi un alt înger a ieşit din Templu şi striga cu glas tare Celui ce şedea pe nor: “Pune secerea Ta şi seceră; pentru că a venit ceasul să seceri fiindcă secerişul pământului trebuie să urmeze atunci când grâul este copt.”
16. Atunci Cel ce şedea pe nor Şi-a aruncat secerea pe pământ. Şi am văzut cum pământul a fost secerat.
17. Şi din templul care este sus în cer, am văzut cum a ieşit un alt înger, care avea şi el un cosor (cuţit scurt cu vârful încovoiat) ascuţit.
18. Şi apoi un alt înger, care avea stăpânire asupra focului, a ieşit din altar şi a strigat cu glas tare către cel ce avea cosorul cel ascuţit: “Pune cosorul tău cel ascuţit la lucru şi culege strugurii viei pământului, căci acum strugurii ei sunt copţi.”
19. Şi îngerul şi-a aruncat cosorul pe pământ şi am văzut cum a fost culeasă via pământului iar strugurii culeşi au fost aruncaţi în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu.
20. Şi teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu a fost apoi călcat în picioare afară din cetate; şi din teasc am văzut cum a ieşit numai sânge, până la zăbalele cailor pe o întindere de o mie şase sute (1600) de stadii.

XV

1. Apoi am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, care aveau şapte urgii, căci cu ele urma să se isprăvească mânia lui Dumnezeu.
2. Şi am văzut apoi ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc; şi pe acea mare de sticlă, cu alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau toţi biruitorii fiarei, ai icoanei ei şi ai numărului ei (666);
3. Ei cântau plini de iubire către DUMNEZEU o cântare lui Moise, robul lui Dumnezeu şi cântarea Mielului. Şi ziceau: “Mari şi minunate sunt lucrările tale, Doamne, Dumnezeule, Atotputernice! Drepte, pure şi adevărate sunt căile Tale, Împărate veşnic al tuturor Neamurilor!
4. Cine dintre cei răi nu se va teme de tine o, Doamne, şi cine dintre cei buni şi drepţi nu va slăvi Numele tău? Căci numai Tu eşti cu adevărat Pur şi Sfânt şi toate Neamurile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, când îşi vor da seama că judecăţile Tale le-au fost arătate!”
5. După aceea, am văzut deschizându-se sus în cer Templul cortului mărturiei.
6. Şi din Templu au ieşit cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte urgii. Erau îmbrăcaţi în in curat, alb strălucitor şi erau încinşi împrejurul pieptului cu brâie de aur.
7. Şi atunci una din cele patru făpturi vii a dat celor şapte îngeri cele şapte potire de aur, pline de mânia lui Dumnezeu, care este viu şi veşnic în vecii vecilor.
8. Şi atunci Templul s-a umplut de fumul slavei oferite Domnului nostru IISUS HRISTOS lui Dumnezeu şi puterii Lui. Şi nimeni nu a mai putut să intre în Templu, până nu se vor sfârşi cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.

Continuare