Apusuri aurii și lipsa de caracter a omului nou

Îmi zice cineva vizavi de atitudinea Dianei Iovanovici Şoşoacă în Senat, cu privire la educaţia sexuală şi libertăţile românilor, că ce rezolvă la urma urmei, în afară de faptul că trece drept mahalagioaică. Nu ştiu ce-ar putea reuşi un partid cu 10% în condiţiile în care sunt şi cam singuri împotriva tuturor, este adevărat. Însă interlocutorul meu care se regăseşte şi în alte persoane, a scos în evidenţă, mai mult nevrând decât vrând, un fapt cât se poate de real. Dar cât se poate de real! Anume că Dumnezeu are un plan cu fiecare din noi. Nu în sensul de predestinare, ci în sensul că Dumnezeu lucrează prin oameni. Iar gândurile Lui nu sunt precum gândurile noastre.

Desigur şi puterea răului se manifestă tot prin oameni. Prin libera voinţă şi manifestarea ei alegem implicit o tabără. Cu alte cuvinte, sau altfel spus, în funcţie de ce atitudine alegi să ai, eşti fie pe potriva planului Lui, fie împotriva.

Binele biruieşte în final fie şi numai pentru că răul se destramă singur. Dar, câteodată, pentru o anumită perioadă, mai câştigă şi răul. A adopta o poziţie de partea Binelui este întotdeauna onorant pentru persoana respectivă. Şi o datorie pentru toţi. Însă cu atât mai mult a-ţi menţine poziţia în condiţii de adversitate, de ameninţare sau de riscuri diverse (pierderea locului de muncă, afectarea imaginii, pierderea sprijinului familiei, prietenilor şamd) este mai onorant. Şi mai admirabil. La urma urmei, principial vorbind, omul se cunoaşte cu adevărat numai în anumite situaţii.

Mă uit la Diana şi văd o femeie. O femeie obişnuită, cu copii, o femeie care face o muncă enormă (care presupune timp, efort şi cum am zis, riscuri) pentru binele comun. Asta denotă tărie de caracter!

În acelaşi timp văd o serie de bărbaţi care-şi lustruiesc muşchii la sală, cu potenţial intelectual şi spirit de observaţie dar care aleg să remarce în baza acestor virtuţi detalii stupide, care nici măcar nu-s reale: că AUR e sprijinit de Putin, că fac jocurile ocultei, că sunt extremişti, că tralala. Şi, prin urmare, aleg să stea deoparte. Să comenteze pe unde apucă şi să se vaite că deşi sunt în rahat până în gât şi nu le place, totuşi parcă mâna întinsă de AUR nu e chiar curată, iar ei, în imensa lor deşteptăciune, s-ar compromite şi mai abitir dac-ar apuca-o. Aşadar, aleg să rămână în rahat, ba chiar îi îndeamnă şi pe alţii s-o facă, că nu cumva salvându-se din mizeria în primul rând spirituală, să nu sufere vreo dezamăgire că salvarea lor din latrină s-a produs de braţe străine şi înşelătoare. De parcă cei care i-au băgat în mizerie le-au dorit binele, au fost oameni educaţi, curaţi şi români neaoşi!

Spre deosebire de Diana şi AUR, care măcar încearcă să împlinească lucrarea Binelui, fiţoşii ăştia fac indirect lucrarea răului! Un prost aruncă o piatră într-o baltă şi zece înţelepţi caută s-o descopere şi s-o scoată. Numele înţelepţilor se pierde întotdeauna în istorie, nu-i mai ştie nimeni. Conştienţi de starea lor sunt doar ei. Şi cu Dumnezeu din Cer. Pildă în acest sens este situaţia deţinuţilor politici anticomunişti. Puteau ieşi uşor din închisoare, puteau să-şi continue viaţa dacă jurau credinţă partidului. În schimb au ales suferinţă. De ce? Pentru că au avut caracter. Au avut un ideal şi s-au ţinut de el. N-au fost laşi, au fost curajoşi, drepţi, oneşti cu ei şi cu ceilalţi.

Şi ce mai fac fiţoşii mei educaţi, ’telectuali, avocaţi, doctori, profesori? Păi stau relaxaţi în condiţiile în care se coace ditamai dictatura mondială, fac reclamă la vaccinuri dubioase, ca să nu zic criminale şi întind perdeaua de fum mai ales dacă obţin şi ceva foloase materiale.

De ce tac doctorii şi nu spun că există remedii naturiste eficiente împotriva covid, făcându-se complici morţilor cu care suntem speriaţi? De ce încă pun în aplicare un protocol ineficient pentru bolnavii de covid? Pentru că n-au caracter. De ce n-au caracter? Pentru că n-au credinţă în Dumnezeu.

În general, intelectualilor li se pare ceva firesc să se trezească dimineaţa şi să se îmbarce spre locul liberei profesii. Nu-şi pun problema că au ajuns unde au ajuns datorită faptului că Dumnezeu a îngăduit să se nască sănătoşi şi capabili să înmagazineze informaţii şi iscusinţă. Sau dibăcie, după caz. Nu, ei iau totul de bună şi se cred superiori prin propriile puteri. Dar dacă te năşteai, domnu’ doctor, într-o familie modestă de la ţară şi nu puteai trece prin şcoală, măcar să fi avut intelect? Dar dacă te năşteai, domnu’ doctor, pe timpul unui accident nuclear care te-ar fi marcat fizic? Decide cineva când şi unde se naşte? Sau dacă apucă dimineaţa ori sfârşitul de săptămână?

De ce se prostituează intelectual mari personalităţi literare, filosofi, scriitori, nu dăm nume, îi ştim cu toţii? Aia care promovează legebetismul şi globalizarea sub emblema libertăţii şi egalităţii. Aia care au dileme mai vechi sau mai noi, sau care se consideră umanişti. De ce în 30 de ani n-au participat la o demonstraţie, de ce intraţi în politică nu au făcut mai mult, de ce atacă mişeleşte AUR şi simpatizanţii, dintr-un orgoliu debordant? Pentru că n-au caracter. De ce n-au caracter? Pentru că păcatele intelectuale sunt mai mari decât păcatele trupeşti. Nu suportă să vină nişte smeriţi să spună adevărul într-o manieră sinceră şi simplă. Chiar şi dacă Dumnezeu alege pe cele neputincioase şi slabe ca să facă de ruşine pe cele mari. Dacă nu se despică firu-n paişpe şi nu se face uz de cuvinte greu de pronunţat şi citit, din categoria termenilor tehnici care se folosesc în 0,013% din conversaţii şi dacă nu se alunecă deseori în abstract invocându-se ce-ar fi putut fi dacă ar fi fost să fie sau să nu fie, atunci e clar că discuţia e submediocră pentru standardul lor.

C.S. Lewis în Marea Despărţire surprinde foarte bine aceste aspecte, unde intelectuali ajunşi în Rai refuză locul, nu pentru că ar fi ceva urât sau de chin, ci pentru că e altfel decât şi l-au imaginat ei. E cu adevărat un şoc să constaţi că, după ce ai dezbătut toată viaţa sexul îngerilor la modul în care ai fost atât de preocupat de treaba asta încât ai renunţat să te implici şi să faci lumină în probleme practice şi de interes general, îngerii nu au sex. Şi că de fapt, raiul este literalmente aşa cum spune Biblia, iar explicaţiile tale metaforice şi plastice nu fac nici cât un măr stricat în faţa realităţii evidente şi mai ales, infinite şi neschimbabile. Trist. Dar adevărat.

De ce tac avocaţii, profesorii? N-au caracter. De ce n-au caracter? Pentru că au destui bani ca să nu le pese de binele amărâţilor şi de libertăţile noastre ale tuturor. Ei ştiu să lupte pentru libertăţile lor la o adică. Pentru ce să-şi complice existenţa?

De ce tac preoţii, ierarhia, Biserica? Ba mai mult fac spoturi de promovare a vaccinării? N-au caracter. De ce n-au caracter? Pentru că n-au înţeles cui slujesc. Sunt nişte rataţi.

Toţi laolaltă nu sunt decât urmaşii (de ce nu şi trupeşti?) ai cărturarilor şi fariseilor din vechime, care L-au răstignit pe Hristos. Sămânţa răului s-a perpetuat în toţi aceştia, pentru că în vieţile lor au împlinit lucrarea răului, s-au închinat Banului şi Bunăstării, iar acum zeul lor îşi cere sacrificiile.

Toţi care sunt lipsiţi de caracter sunt închinători la idoli, la stricăciune şi la moarte şi se fac vinovaţi de păcate străine, deci se încarcă atât pe ei cât şi neamul lor cu blesteme grozave. Plata păcatelor lor va fi aproape imposibil de achitat pentru că ramificaţiile acţiunilor lor se întind peste mase întregi de oameni. E una când răspunzi doar pentru ale tale şi diferit când răspunzi de alţii.

Prin urmare, când cei care sunt în măsură să ţipe, tac, atunci pietrele vor striga. Când slujitorii lui Hristos aduc urâciunea pustiirii în locul cel sfânt, cercetarea lui Dumnezeu este aproape.

Mă îngrozeşte faptul că mulţi chiar nu-şi dau seama de aceasta şi se amăgesc făcând compromisuri şi agăţându-se în continuare de comodităţile acestei lumi, în măsura în care moartea este un adevăr tot mai des în zilele noastre. La ce-ţi foloseşte statutul social şi traiul mai mult decât decent, dacă trăieşti într-o lume decăzută şi suferindă? La ce este bun progresul când la capăt te-aşteaptă moartea? Uneori, consecinţă a acestui progres.

Mulţi aleg să se vaccineze pentru a nu-şi pierde locul de muncă. Păi şi dacă te regăseşti în rândul celor care ajung incapacitaţi pe viaţă de la acest experiment, la ce-ţi mai foloseşte? Şi dacă nu rămâi handicapat după vaccinare, dar indirect susţii ideea şi o promovezi ca atare şi rămân alţii handicapaţi, cu ce îţi foloseşte? Şi dacă eşti din HoReCa şi dai reducere celor vaccinaţi şi tu însuţi te vaccinezi ca să-ţi redeschizi afacerea, cu ce-ţi foloseşte, când ajuţi la propagarea răului? Şi, dacă peste ani, se constată că totul a fost o eroare şi că sunt consecinţe drastice pe termen lung, cine poartă responsabilitatea morală? Vă veţi dezvinovăţi precum fariseii şi cărturarii, că n-aţi ştiut? Că Iuda poartă vina? Veţi arunca pisica moartă în ograda fiecăruia, că doar fiecare a ales liber?

M-au disperat ăştia de la RRA, postul naţional de radio, care ar fi necesar să slujească binelui comun. Şi presa în general. Nu scapă o vorbă despre un efect secundar, nu publică nici măcar un comentariu în subsol, comentariu citit de mai nimeni. Toţi au interesul să ascundă adevărul, să se promoveze numai ştirea aşa-zis oficială. Ei, nu sunteţi ticăloşi? Voi sunteţi mahalagioacele şi dezinformatorii. Manipulatorii de ev mediu şi asasinii binelui, trădătorii şi extremiştii care refuzaţi dialogul, urâţii şi buboşii, incubatoare ambulante de viruşi şi idei virusate. Dacă Hristos ar veni acum cu slava-I dumnezeiasca, voi aţi anunţa că totul este un mare fake-news pus la cale cel mai probabil de Dragnea şi agenturi ruseşti!

Vai de cei care şi-au amăgit conştiinţa în anii vieţii lor. Care visaţi cu Mironov şi Elonie la colonizarea planetelor şi viaţa veşnică prin transumanism.

În toată pâcla asta, se întrevăd totuşi nişte străluciri finale, ultime zbateri înaintea marelui întuneric. Dumnezeu a arătat aceste licăriri de speranţă pentru ca urmaşii Lui să-şi dea seama că nu sunt singuri. Aceste străluciri sunt de aur, dar nu răzbat întunericul conştiinţei multora. Semn al mizeriei în care zac!

Autor: Sceptik