Arhiepiscopul romano-catolic de București: Europa de Vest a întors spatele creștinismului. Liderii UE au adoptat o ideologie de umanism ateu

Într-un mesaj către credincioși caracterizat de luciditate și curaj, Aurel Percă, arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de Bucureşti, a punctat faptul că Europa de Vest „a întors demult spatele creştinismului”, iar liderii Uniunii Europene „au adoptat o ideologie de umanism ateu şi materialist, pe care o impun tot mai mult popoarelor.

ÎPS Percă

ÎPS Percă a început prin a aminti că România e de 16 ani membră a UE. „De 16 ani România face parte din Uniunea Europeană. La 1 ianuarie 2007, cu toţii ne-am bucurat că facem parte din Uniunea Europeană. Am sperat că Europa secularizată va prelua spiritul creştin din ţările postcomuniste, în special ţările catolice, mai întâi, şi apoi din ţările ortodoxe, România, Bulgaria.

Când Biserica din ţările din estul Europei a stârnit temeri legate de secularismul şi ateismul din ţările occidentale, euro-entuziaştii ne-au spus că se deschidea o mare oportunitate pentru aceste ţări, inclusiv pentru România, de a introduce valorile creştine în Uniunea Europeană. După câţiva ani, a devenit evident că echipele noastre guvernamentale cedau în faţa influenţei liderilor Uniunii Europene, care promovau un sistem de valori fără Dumnezeu”, a spus ÎPS Percă.

Europa de Vest „a întors demult spatele creştinismului”, consideră arhiepiscopul. Înaltul prelat a continuat dând ca exemple situația din școli, din Olanda sau Franța, cu privire la prezentarea istoriei. „Europa de Vest a întors demult spatele creştinismului. În şcolile olandeze sau franceze, de exemplu, este prezentată de mult timp o viziune falsă asupra istoriei. Acolo se învaţă că civilizaţia a apărut în Europa doar ca urmare a Revoluţiei Franceze – la sfârşitul secolului al XVIII-lea – şi că ceea ce a fost înainte a fost doar întuneric şi înapoiere.

Şi să ne gândim şi cei care, poate, sunteţi în sistemul de învăţământ, cum încearcă acum cărţile de istorie să prezinte creştinismul sau apariţia creştinismului.

Totuşi acest aspect este complet fals; la urma urmei, ştim foarte bine că toată ştiinţa s-a născut şi s-a dezvoltat în universităţile catolice medievale. Biserica a învăţat Europa să citească şi să scrie. A devenit promotorul nu numai al ştiinţei şi al culturii, ci şi al ospitalităţii şi al grijii faţă de cei bolnavi, săraci şi persoane fără adăpost”, a menționat arhiepiscopul.

Țările occidentale îşi pierd identitatea naţională

Mai mult, referindu-se tot la Europa de Vest, ÎPS a atras atenţia asupra „fenomenului îngrijorător al „pierderii identităţii naţionale”, afirmând că acest fapt este „impus de sus.

Un alt fenomen îngrijorător, care poate fi observat în Europa de Vest, este faptul că ţările occidentale îşi pierd identitatea naţională. Acest proces are loc nu pentru că oamenii înşişi doresc aceasta, ci pentru că le este impus de sus.

Constituţia Europeană, nu constituţia ţării proprii. (…) Parlamentele naţionale pot vota şi pot decide asupra unor chestiuni complet secundare. Deciziile cu adevărat importante sunt luate de organisme restrânse, sunt luate la Bruxelles, cum se spune. Sf. Ioan Paul al II-lea i-a întrebat pe nişte studenţi olandezi în anii 1980 cum se face că până în anii 1950 Olanda era ţara care trimitea cei mai mulţi misionari, iar acum este o ţară în care credinţa este aproape absentă?

Cu ochiul liber se poate vedea că liderii Uniunii Europene au adoptat o ideologie de umanism ateu şi materialist, pe care o impun tot mai mult popoarelor”, a susţinut ÎPS Percă.

Totodată, arhiepiscopul a spus că „această nouă ideologie este un fel de pseudo-religie bazată pe mituri”. Și a dat câteva exemple considerate a fi concludente.

Care sunt aceste mituri? Pentru a numi câteva: mitul egalităţii căsătoriei tradiţionale. Nu mai este bărbat, nu mai este femeie…, mitul credinţei în omnipotenţa ştiinţei. Prin ştiinţă rezolvăm toate. Se spune că ştiinţa ne va salva pe noi şi lumea din jurul nostru. Şi vedem, ştiinţa a dus la încălzirea climei, la atâtea evenimente care se produc ca urmare a acestor «progrese» ale ştiinţei. Pentru că lumea spune: de astăzi nu mai este nevoie de Dumnezeu. Omul este capabil să se salveze singur”, a afirmat înaltul ierarh.

Despre situația din școli, ÎPS: Se scoate religia, îl scoatem pe Dumnezeu şi iată efectele

Un alt mit, a menționat ÎPS Percă, este „predicarea negării sufletului uman şi a negării conştiinţei, promovând astfel o falsă imagine a omului”.

Iar acest fapt are consecinţe fatale în toate domeniile culturii şi ale vieţii socio-politice şi economice. Doar observaţi cât de perversă este această introducere în şcoli, unde se scoate religia, unde se învaţă tot felul de teorii gender şi tot felul de aberaţii, vedem cum drogurile proliferează în şcoli, crimele care încep să apară între elevi……. Se scoate religia, îl scoatem pe Dumnezeu şi iată efectele. În acest sens, se vehiculează teza că vinovăţia este o nevroză, o boală psihică de care este cazul să te vindeci.

Apoi, mitul lipsei de păcat a omului este, aşadar, o ficţiune. Relativismul: poţi să faci totul, pentru că este permis. S-a raportat în Occident că mulţi psihiatri şi psihologi, care au fost credincioşi în tinereţe, şi-au pierdut credinţa ca urmare a propagării acestor mituri”, a spus Percă.

Asistăm la o intensificare a luptei împotriva Bisericii”, a mai afirmat ÎPS Aurel Percă. Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de Bucureşti a îndemnat la apărarea „valorilor noastre religioase şi naţionale”.

Nu vreau să fac o analiză nici politică, nici socială. Am voit să spun aceste aspecte într-un context în care, iată, creştinismul parcă devine ceva secundar, tangenţial şi, mai ales, lipseşte motorul care să pună în mişcare conştiinţele noastre. Dragi fraţi şi surori, suntem conştienţi de faptul că aceste tendinţe pătrund în ţara noastră. Asistăm la o intensificare a luptei împotriva Bisericii. Este necesar să ne apărăm valorile noastre religioase şi naţionale. Este necesar să ne apărăm pentru că suntem ameninţaţi. 

Din fericire, există multe semne bune în societatea noastră şi acest fapt ne ridică speranţa că vom putea să apărăm credinţa şi îl vom putea apăra pe Cristos, care să fie prezent mai departe în societate. Aspectul esenţial este să nu ne fie frică să fim martorii lui Cristos cel Înviat!”, a mai afirmat ÎPS Aurel Percă.

Citiți și:
Orice luptă fără Dumnezeu este sterilă ‒ să deosebim duhurile
Inteligența Artificială va fi folosită ca armă împotriva Creștinismului
Legătura ecumenismului cu Francmasoneria, despre care se ştie că luptă împotriva legii naturale, voite de Dumnezeu

 

yogaesoteric
12 iulie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More