Armata obligatorie, patriotismul, nu

Am parcurs câteva răspunsuri ale unor tineri privitoare la serviciul militar și la apărarea țării. Unii mai că n-au zis „hai sictir”! Oricum, toți erau împotrivă. Să ne apere NATO că suntem membri și ne bucurăm de „cea mai mare securitate din istorie”. Nu asta ne zic fantomaticii noștri președinți și premieri de fiecare dată când este vorba despre NATO și despre achiziții de tehnică militară sau despre exerciții și posibile pericole?

Atâta ne-am lăudat cu NATO că în capul tuturor noi nu mai este necesar să facem nimic. De-aia și plătim. Să ne apere. Din bugetul României, o mare parte se duce pe cheltuieli militare și pe armament. Plătim și mai vedem.

Pregătire militară? Anii de gărzi patriotice și pregătire militară a fetelor au lăsat în urmă un gust amar amestecat cu secvențe comice. Și educația patriotică s-a făcut praf. Poezie patriotică, marii scriitori români cu textele lor înflăcărate, muzica, istoria României, geografia, toate au fost minimalizate sau scoase din uz. Sau se fluieră după ureche.

Să meargă Liiceanu și Patapievici, și Andrei Pleșu, și Cărtărescu să-i îndemne pe cei tineri să se pregătească pentru vreme de război și pentru apărarea țării. Și Tudor Chirilă cu orchestra! Și la revista de front să le spună Patapievici că sufletul românesc este ca un c*r și că este nevoie să lupte pentru a apăra onoarea lui Traian Băsescu și a lui Klaus Iohannis, să apere numele lor scris cu oi pe dealuri și cu coloane de mașini BMW pe Valea Oltului. Și să vină toți de prin spitale și de pe șantierele din Europa de Vest și din universitățile engleze și americane să apere Bucureștii! Nu vine nimeni pentru că tineretul a fost crescut și injectat cu dispreț, cu libertăți de tot soiul și cu bășcălie față de tot ce vine din trecutul țării noastre. Iar cei bătrâni, chiar dacă unii și-ar pune pieptul la bătaie, au luat prea multe țepe. Sunt prea uzați de discursurile behăite ca să se mai pornească pentru cauze sfinte.

În aceste zile, de la Ciolacu și Ciucă, la fantome politice, toți pledează pentru pregătire militară. Dar să nu speriem poporul. Cu calm, cu seriozitate, cu dăruire, dar fără a „agita spiritele total inadecvat” (panseu de trăitoarea politică la TV Cristina Trăilă – PNL).

Să adoptăm o reglementare modernă, eficientă pentru apărare, dar și de drag, sau pe bani, bani. Știți pe cât? Pentru soldați 2.236 lei net, plus sporuri de tranșee, de izolare, de pericol și de bombe și de nu mai știu eu ce. Să văd eu câți parlamentari și miniștri, câți mahări și-ar trimite copiii cu 2.236 să se încorporeze ca voluntari! Sau ca sergenți, câți vor pleca din facultăți cu 2.618 lei pe lună ca să execute ordinele lui Angelicu de Tîlvăr sau ale lui Ciolacu sau ale căprarului de Iohannis?

Nu este cazul să vă speriaţi. Şeful Apărării va urma să detalieze un pic, nu a fost foarte bine înţeles. Eu am înţeles exact ce a vrut să spună pentru că a fost vorba de o lege de pregătire a teritoriului şi a populaţiei pentru apărare, care există deja, dar e vorba de una care să fie primenită şi adaptată la contextul şi la condiţiile actuale.”

Ați înțeles că n-ați înțeles ce-a vrut să zică generalul Gheorghiță? Nu este cazul să vă speriați!

România are nevoie de tot ceea ce este necesar pentru a fi în măsură să se apere”. Cumpărăm avioane, drone, tancuri, rachete, iar cei care iubesc haina militară le mânuiesc și le declanșează. Dacă sunt plecați, le mișcă pensionarii! Este nevoie să vă obișnuiți cu gândul, cu armele, cu prețurile, cu linia roșie a lui Ciolacu. O sare numai cine are pile. Noi ne jucăm, dar de apărat de dușmani ne apără NATO, deși moș Ciucă strigă de la cazanul Senatului că „România are nevoie de tot ceea ce este necesar pentru a fi în măsură să se apere”.

Avem plutoane de generali și de șefi, dar ne lipsesc soldații care să moară pe front. La asta le stă gândul când vor să schimbe legea. Unii cu linguroiul, alții cu pușca, dar toți pregătiți de război, chiar dacă ar fi să luptăm aplaudând sau blestemând ca CTP.

Cum să luptăm la ordinele lor câtă vreme cele pe care le-au dat ne-au dus la disperare și ne-au făcut viața un infern?

Cum să luptăm cu o putere când Căprarul nostru n-a fost în stare să scrie trei-patru reguli simple pentru grădiniță și învățământ?

Cum să facem pregătire militară conduși de idioții care au întors țara cu fundul în sus și ne zic că asta-i democrație? Oricât ne-am pregăti de luptă, eu tot n-o văd pe madam Von der Leyen călare pe tanc sau sărind obstacole pe terenurile de instrucție ale Europei!

Tot pe copiii noștri pică!

Autor: Cornel Nistorescu

Citiți și:
De ce ar dori europenii să se înroleze în armată
Comandament de forţe speciale în România: Intrăm într-o nouă etapă în evoluţia stării de insecuritate regională

 

yogaesoteric
15 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More