Arsenalul războiului geofizic ‒ cutremure, uragane, tsunami, declanșarea vulcanilor
Clima poate constitui, dacă este bine cunoscută şi dirijată, o armă care poate oferi supremaţia pe orice teatre de acţiuni militare. În momentul de faţă, când degradarea ecosistemelor Terrei are loc într-un ritm galopant din cauza activităţilor umane sau a accidentelor şi hazardelor (naturale şi antropogene), şi-a făcut apariţia un nou tip de arme, armele geofizice şi de aici un nou tip de război ‒ războiul geofizic, ce-şi bazează modul de acţiune pe tehnicile de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare.
Studiul prezent îşi propune să definească şi să prezinte armele geofizice, caracteristicile războiului geofizic şi influenţa acestuia asupra artei militare, cât şi modul în care acest concept a fost receptat în gândirea militară contemporană. Apărut şi experimentat în perioada Războiului Rece, războiul geofizic a fost abordat în literatura militară de specialitate mai întâi sub conceptul de război meteorologic şi de război ecologic (în SUA şi Occident) şi sub termenul de război geofizic sau geoclimatic (în URSS, China şi ţările Tratatului de la Varşovia).
Arthur Westin: „Războiul geofizic înseamnă manipularea mediului în scopuri militare ostile”
Conform unor specialişti militari sovietici (printre care generalul Ivan Rotnedin) „noţiunea de război geofizic cuprinde complexul de măsuri îndreptate în scopul perturbării pe teatrele de operaţiuni militare a condiţiilor naturale şi a formării unor condiţii noi, care exclud sau îngreunează în mod esenţial acţiunile de luptă ale trupelor şi viaţa populaţiei paşnice”.
În literatura de referinţă, unii autori occidentali (Arthur H. Westing) folosesc „noţiunea de război ecologic înţelegând prin aceasta manipularea mediului în scopuri militare ostile. El considera că manipulările ostile ale mediului, cele mai utile din punct de vedere militar, ar fi cele în care un consum relativ modest de energie declanşatoare ar conduce la eliberarea unei cantităţi considerabil mai mari de energie distructivă direcţionată. «Scopul unui astfel de atac asupra mediului terestru sau marin», susţine Hellen C. Noltimier, profesor la Universitatea statului Ohio, «ar putea fi distrugerea economiei unei ţări ţintă, a standardului de viaţă, a capacităţii de a purta un război sau chiar de a supravieţui pe termen lung»”.
Conform Lexiconului Militar, „prin război geofizic (ecologic) se înţelege o formă de purtare a războiului total în care se folosesc mijloace şi metode de modificare a mediului natural, considerându-se că acestea pot provoca distrugeri atât de mari, încât ar obliga adversarul să înceteze acţiunile de luptă”.
Operațiunile „Potopul”, „Era glacială”, „Vântul”, „Apa”
Într-un studiu politico-militar, generalul Dumitru I. Dumitru definea războiul geofizic ca „un război care ar consta în modificarea în scopuri distructive a mediului înconjurător, urmărindu-se ruperea echilibrului existent în natură şi declanşarea, prin mijloace tehnice, a unor fenomene şi procese cu efecte distrugătoare asupra populaţiei şi mediului ambiant terestru, aerian şi maritim”.
Arthur Westing, unul dintre specialiştii Institutului pentru Studierea Problemelor Păcii şi ale Războiului din Stockholm, spunea că „războiul geofizic se referă la manipularea mediului în scopuri militare ostile. Manipulările ostile ale mediului cele mai utile din punctul de vedere militar ar fi cele în care un consum relativ modest de energie declanşatoare conduce la eliberarea unei cantităţi considerabil mai mari de energie distructivă direcţionată.”
În cartea Starea vremii, după dorinţă, ziaristul Georg Breuer, specializat în probleme ştiinţifice, dezvăluie pericolele influenţării meteorologice, prezentând eforturile unor specialişti din SUA, Australia, URSS, China şi alte ţări, de a realiza o „bombă climatologică”.
Colonelul Emanoil Stanislav şi gl. bg. (r) Nicolae Ciobanu defineau războiul geofizic, „ca presupunând activarea unor energii şi a instabilităţii existente în natură, prin intervenţia deliberată a omului în structura şi dinamica factorilor de mediu şi folosirea lor în scopuri distructive”.
Vladimir Ivanovici, director ştiinţific al Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie, arăta într-un interviu că în Australia, Israel şi Italia a fost testată cu succes practica însămânţării artificiale a norilor cu nuclee de condensare în scopul realizării ploilor artificiale.
Atsuma Ohmura, directorul Institutului pentru Studierea Fenomenelor Meteorologice din Zurich, a dezvăluit cotidianului Bild câteva din scenariile terifiante care ar putea fi puse în aplicare de armata SUA, cum ar fi operaţiunile „Potopul”, „Era glacială”, „Vântul”, „Apa”, care nu reprezintă altceva decât materializarea şi perfecţionarea mijloacelor prin care fenomenele meteorologice pot fi produse şi controlate de către om în scopuri militare.
Prima ploaie artificială a fost provocată în 1931, de Ştefania Mărăcineanu
Unii oameni de ştiinţă studiind efectele războiului geofizic apreciază că influenţarea artificială a vremii, ca procedeu de luptă, prezintă pericolul potenţial de a da naştere la distrugeri necontrolabile, cu urmări de neprevăzut. Faptul cel mai grav constă în probabilitatea mare ca asemenea distrugeri să aibă urmări mai grave pentru populaţie decât pentru forţele armate.
Din punct de vedere istoric, prima ploaie artificială a fost provocată la Bucureşti în anul 1931, de cercetătoarea Ştefania Mărăcineanu. Datorită rezultatelor obţinute, Ştefania Mărăcineanu a primit sprijin din partea guvernului francez şi a repetat aceste experienţe în anul 1934 în Algeria, fiind încununate de succes.
Cercetările următoare în acest domeniu au continuat abia după cel de-al Doilea Război Mondial, când în anul 1946, inginerul american Vincent J. Shaefer a făcut o experienţă pe muntele Washington. Aici, într-o zi când deasupra acestuia pluteau nori denși, el a dispersat din avion, la baza norului, zăpadă carbonică, ceea ce a dat naştere unei averse puternice.
Prima ploaie artificială în scopuri militare a fost provocată în anul 1963 de armata americană în Vietnam, iar în anul 1966, tot americanii au provocat ploi torenţiale cu urmări dezastruoase pentru provinciile din nordul Laosului. Comparând efectele armelor cunoscute cu cele ale războiului geofizic mai ales asupra forţei vii, reiese că ultimele pot provoca distrugeri mari, oarbe; se pot folosi într-un război secret, sunt mai puternice decât cele cunoscute şi se datorează capacităţii omului de a cunoaşte, dirija şi controla fenomenele naturale ale planetei noastre.
În prezent, războiul geofizic prezintă perspectivele posibilului, dar cu menţiunea că, într-un asemenea conflict, noţiunile de învingător şi învins s-ar putea confunda, fără a se putea face distincţie între victimele militare şi cele civile, între agresor şi atacat, fapt ce accentuează şi mai mult monstruozitatea căutărilor unor savanţi în acest domeniu.
Un experiment cu efecte neaşteptate a avut loc în China în primăvara anului 2000. Cercetătorii chinezi au lansat în atmosferă, într-o regiune secetoasă, mai multe rachete cu iodură de argint în scopul obţinerii ploii. Neluându-se în calcul toţi factorii de mediu ai zonei respective, savanţii chinezi s-au trezit într-un interval foarte scurt de timp în zona menţionată cu ninsori abundente.
SUA a deturnat uragane spre alte țări
Conform ziarului The New York Times din 10, respectiv 21 iulie 1972, folosirea conştientă a substanţelor chimice în scopul desfrunzirii (defolierii) pădurilor şi, ca urmare, a distrugerii acestora în scopuri militare, urmărind împiedicarea ascunderii inamicului şi facilitarea acţiunilor de luptă ale trupelor proprii, au fost folosite de subunităţi specializate ale armatei americane în războiul din Vietnam, iar în Orientul apropiat de către trupele israeliene în conflictul din 1967.
Revista Obozrenie prezintă folosirea în scopuri militare a furtunilor de foc în cadrul operaţiunilor militare prin folosirea masivă a armelor nucleare, substanţelor chimice incendiare de tipul napalmului, supernapalmului, termitului şi aliajului electron, bombelor incendiare cu magneziu, cât şi folosirii cantităţilor megalitice de combustibili clasici. Specialistul englez Michael Hatley descrie un asemenea fenomen, provocat de o bombă nucleară cu un echivalent de 20 de megatone TNT.
Clima şi, sub unele din aspectele ei, vremea pot constitui, dacă sunt bine cunoscute şi dirijate, o armă care poate oferi supremaţia pe orice teatre de acţiuni militare.
Unele ţări din America Centrală, printre care Honduras, Nicaragua, Guatemala şi altele, au reclamat la ONU în repetate rânduri că SUA a deturnat uragane către coastele lor, producându-le pagube incalculabile. Dacă americanii n-ar fi făcut aceasta, uraganele respective ar fi devastat Florida şi alte state americane.
În anul 1976, conducerea R.P. Chineze le-a reproşat oficial „fraţilor sovietici” că „storc” norii în apropiere de graniţa comună, pentru ca ploile atât de aşteptate în China să cadă în URSS, în regiuni binecunoscute pentru ariditatea lor.
Arsenalul războiului geofizic
De altfel, este notoriu că în ultimele trei, patru decenii, în zilele când în capitalele marilor puteri aveau loc manifestări naţionale (parăzi militare, mitinguri, mari spectacole culturale şi sportive) era vreme însorită sau, în cel mai rău caz, nu au fost semnalate niciodată precipitaţii sau vreme rea.
Cercetările realizate până în prezent au creat un adevărat arsenal de tehnici ale războiului geofizic, astfel:
- Modificări ale atmosferei inclusiv ale atmosferei înalte şi ionosferei (păturii de ozon);
II. Modificări ale caracteristicilor mărilor şi oceanelor;
III. Modificări ale uscatului (litosferei);
IV. Modificări ale climei.
Acestea se refereau la:
- Dispersarea ceţii, a norilor şi modificarea regimului de precipitaţii;
2. Formarea ceţii şi a norilor;
3. Producerea grindinei;
4. Obţinerea unor materiale necesare modificării proprietăţilor electrice ale atmosferei;
5. Introducerea în atmosferă a câmpurilor electromagnetice;
6. Provocarea şi dirijarea furtunilor, tornadelor şi a uraganelor;
7. Producerea artificială a ploii şi zăpezii;
8. Controlul fulgerelor şi al maselor plasmatice atmosferice;
9. Modificări ale climei prin topirea calotei polare;
10. Deteriorarea stratului de ozon şi a ionosferei;
11. Modificări ale parametrilor fizici, chimici şi electrici ai mărilor şi oceanelor, controlul fenomenului El Nino;
12. Utilizarea concentrărilor de materiale radioactive în apele mărilor şi oceanelor;
13. Producerea valurilor mareice mari ‒ tsunami;
14. Provocarea cutremurelor de pământ şi a valurilor de cutremur;
15. Incendierea de la mari distanţe pe mari întinderi a vegetaţiei;
16. Provocarea avalanşelor şi a alunecărilor de teren;
17. Modificări în marile întinderi polare cu gheţuri permanente (zonele permafrost);
18. Devierea cursurilor de apă terestre, subterane şi carstice;
19. Activarea vulcanilor;
20. Schimbarea unghiului de înclinare a axei Pământului;
21. Folosirea în scopuri militare a asteroizilor, meteoriţilor şi a altor corpuri cosmice (inclusiv prin instalarea de oglinzi pe Lună şi în spaţiul circumterestru în scopul realizării zilei artificiale permanente);
22. Utilizarea ca armă a diferitelor tipuri de radiaţie (EM ‒ electromagnetice, IR ‒ infraroşii, UV ‒ ultraviolete, X ‒ radiaţii Roentgen, ELF ‒ unde cu lungimea de undă ultralungă, infrasunete şi ultrasunete, unde laser, maser şi iraser, undele emanaţiilor nucleare, impulsul electromagnetic, undele neutrino, unde ale particulelor de ultra înaltă energie, a radiaţiilor cosmice Van Allen, solare şi telurice etc.).
Este de remarcat faptul că arma geofizică cu infrasunete a fost inventată la începutul anilor ’20 de savantul român George Constantinescu, creatorul sonicităţii. Fotografia unui tun cu infrasunete şi descrierea funcţionării sale poate fi găsită în revista Energia nr.2/februarie 1921. Abia în anii ’60 americanii şi francezi vor „descoperi” această teribilă armă.
Atuul războiului geofizic: costuri mici, efecte apocaliptice
Războiul geofizic distruge imaginea limitată, îngustă, asupra condiţiilor de spaţiu / mediu ce era redusă numai la teren, introducând conceptul de factor geoclimatic ce conţine într-un singur termen toată complexitatea elementelor de natură geografică, geospaţială şi climatică.
Unele dintre cele mai importante atuuri ale războiului geofizic sunt:
– Costul deosebit de mic al acestor tehnologii, în raport cu efectele extrem de devastatoare ce le pot produce;
– Întrebuinţarea în secret, de cele mai multe ori victima agresiunii neputând deloc, foarte greu sau prea târziu dovedi agresiunea sau identifica atacatorul;
– Mascarea manifestării celor mai multe dintre efecte sub aspectul şi forma unor fenomene naturale comune, a căror producere este de regulă aparent întâmplătoare;
– Simplitatea unor tehnologii de modificare a mediului în scopuri militare nu cere existenţa unei industrii de război;
– Surprinderea inamicului, atât sub aspectul (forma) manifestării efectelor atacului, cât mai ales al duratei acestora (amploare spaţială, temporală etc.);
– Universalitatea folosirii la orice eşalon a acestor tehnici în funcţie de scopul urmărit (eşalon tactic, operativ şi strategic) putându-se acţiona la nivel local, regional, continental sau chiar global;
– Multiplicarea efectelor ‒ capacitatea de realizare a unor efecte deosebit de distrugătoare combinând arme cu acţiuni şi urmări limitate;
– Conversia (reconversia) extrem de simplă şi ieftină a majorităţii covârşitoare a acestor tehnologii militare geofizice spre domeniul civil şi invers;
– Impactul (şocul) traumatizant, demoralizator din punct de vedere psihologic asupra luptătorilor şi în special asupra populaţiei;
– Dificultatea sau uneori imposibilitatea contracarării efectelor şi a combaterii urmărilor folosirii armei geofizice;
– Efecte deosebite de distrugătoare pornind de la energii mici şi foarte mici;
– Operatorii acestor arme şi tehnologii nu mai sunt militarii profesionişti, ci specialiştii din diferite domenii de activitate.
– Pentru a-şi impune voinţa, un agresor nu mai are nevoie să ocupe terenul adversarului, ci va acţiona de la distanţă. Aspect valabil şi în apărare sau ripostă cu armă geofizică la agresiuni altele decât cele de natură geofizică.
Efectele devastatoare și ireversibile
La cele enumerate mai sus pot fi adăugate şi unele inconveniente. Astfel, cele mai multe tehnologii de modificare a mediului în scopuri militare se află în prezent în stare de idee, proiect sau de experiment, foarte puţine dintre ele fiind în exploatare la trupe.
– Unele dintre efectele secundare ale acestor tehnici nu pot fi controlate în totalitate deocamdată;
– Pentru unele dintre acestea nu poate fi stabilită cu precizie raza de acţiune, urmările exacte pe care le provoacă sau arealul afectat;
– Cele mai multe dintre ele provoacă pagube imense, uneori incalculabile, afectând de cele mai multe ori şi teritoriul celui care iniţiază atacul;
– Efecte ireversibile, iremediabile asupra ecosistemelor planetei cât şi asupra societăţii umane ale unora dintre aceste tehnologii;
– Greutăţi foarte mari pentru înlăturarea efectelor chiar în cazul unor tehnologii mai „blânde”;
– Pericolul scăpării de sub control a unor astfel de tehnici (radiaţiile, bolile, tehnicile de manipulare genetică, nanotehnologia etc.) ce ar putea duce chiar la extincţia unor ecosisteme, specii ale florei şi faunei, rasei umane sau chiar a vieţii pe Terra;
– Posibilitatea ca aceste tehnici să încapă pe mâna grupărilor şi organizaţiilor teroriste sau ale crimei organizate.
În prezent, cele mai multe dintre mijloacele destinate războiului geofizic se sustrag convenţiilor şi tratatelor internaţionale de neproliferare, nefiind cuprinse în legislaţia de specialitate în vigoare. Multe state nu au semnat tratatele şi convenţiile ce interzic tehnicile de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare. Multe sunt cazurile când testele pentru astfel de arme sunt realizate (de obicei de către statele deţinătoare) deasupra teritoriilor altor ţări, în afara graniţelor naţionale.
Citiți și:
Modalități de utilizare a armamentului geofizic – Agresiunea geofizică și modalitățile de identificare și contracarare a acesteia
Conceptul de război geofizic, abordări conceptuale
yogaesoteric
19 mai 2023