Artur Gabriel Silvestri – un izvor de tămăduire a sufletului

„Omul sophos, adevăratul înțelept, ținta tuturor învățaților, se bucură prin ataraxia și apatheia de toate ale puterii de judecată pentru că el trăiește împăcat în sine, într-o viață menită înainte de toate cunoașterii de sine și binelui tuturor!” (Mihail Diaconescu)

Înzestrat de Bunul Dumnezeu cu mulți talanți, i-a sporit și i-a dăruit multora, dar tot mulți dintre ei i-au îngropat, astfel că puțini au fost în care au odrăslit talanții, darurile alese. Artur Gabriel Silvestri a fost hărăzit de Mântuitorul Hristos și de Maica Sa, Fecioara Maria, să fie un fiu iubitor al neamului său legendar, un fiu ales și jertfitor al bisericii străbune, un ocrotitor și un păzitor al Panteonului spiritual, un călăuzitor de generație, un îndrumător întru spirit, un pedagog creștin, un tribun al istoriei naționale, un sacerdot al literaturii ortodoxe, un propovăduitor al scrisului de esență, un fondator de carte aleasă.

Artur Gabriel Silvestri a pășit pe urmele marilor înaintași ai geniului și ai profetismului zamolxian și hristic, descoperind valorile Neamului, în întreaga sa fibră a existenței, a esenței, a continuității, în măsura chemării și înălțarea alegerii, din fașa ancestrală până în zilele sale, binecuvântate de Dumnezeu, Duhul Sfânt ‒ Izvorul tuturor tămăduirilor.

Admirația sa pentru cultura spirituală a neamului nostru primordial era pe măsura creșterii ei milenare, pentru unicitatea și creația serafică, ce a adus omenirii lumină, armonie și spirit. Munca sa de creație era aproape fără odihnă fizică, fără răgaz, cantitativ de talia marelui Iorga, iar de esență, de cea a filosofilor creștini ortodocși Nae Ionescu și Petre Țuțea. Amploarea proiectului său de Literatură creștină se asemăna simbolic cu faima stejarului carpatin, ce crește egal în înălțime, către cer și în lățime acoperind cu ramurile sale mari margini de pământ vlah.

Talantul său de suflet a fost haric, mângâietor, pilduitor, călăuzitor, pe care l-a onorat de la debutul literar până la arderea mistică a rugului aprins al Ortodoxiei și de aici până în ceasul urcării la ceruri, în rândul cetei marilor cărturari ai Neamului dacoromân.

Erudiția însușită clipă de clipă și harul picurat de Sus l-au rânduit în locul său de onoare din Pantheonul spiritual al Neamului, modelându-i artistic darul eseului creștin, de esență, profund, rafinat, sacral, cu putere de seducție estetică și de originalitate a frumuseții carpatine.

Conștient de valoarea sa, nu s-a mulțumit doar cu sine, ci s-a lăsat „lucrat și pe dinlăuntru” de harul Duhului Sfânt, ca să se împlinească spiritual întru sine și întru neam, pentru chemarea și alegerea de a fi ctitor, de a pune stâlp și temelie la România tainică, spre care să ne hărăzească Bunul Dumnezeu în aceste vremuri crunte, curat-murdare, democrato-apocaliptice.

România Tainică este necesar să renască creștinul, să-l reîncreștineze în spiritul liturgic ortodox primar, să-l reașeze în matca Neamului prin continuitatea jertfei și a iubirii întru Hristos!

„Un Neam atâta prețuiește, mărturisea savantul geograf și marele pedagog Simion Mehedinți, cât a înțeles din Evanghelie și cât poate să ÎL urmeze pe Hristos!” (Despre Rostul Românilor la 2000 de ani de la Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Ed. Scara, 2000, p.15).

Lucrând la modelul Omului Mare, el însuși model și mare, a dobândit harul vederii cu inima, făcându-și astfel, din viziunea lăuntrică de taină, un oracol, iar din laboratorul de lucru un impunător sanctuar, îngemănând într-o corolă a sublimului, frumosul diversității specificului național cu spiritul cultural universal, care l-au cuibărit în sânul elitei „uomo universal”.

Artur Gabriel Silvestri, precum toți marii noștri profeți ‒ luminătorii strămoșilor și străbunilor de-a lungul lungii noastre istorii arhimilenare, și-a agonisit o mare cultură pe lângă marea sa dragoste de Dumnezeu și de Neam, pentru a le dărui cu întreaga mireasmă spirituală a sufletului său, înflorită și doldora de rod, Neamului și lui Dumnezeu. „Omul, mărturisea o mare poetă a Crucii, întemnițată religios, Eugenia Indreica Damian, se poate înălța până la Dumnezeu prin dragoste și poate coborî până în tenebrele iadului, prin ură.” (Un popas la Sâmbăta de Sus cu părintele Arsenie Boca, în Aspazia Oțel Petrescu, In Memoriam Spice, Ed Elisavaros, București, 2008)

Cu foșnet de rouă ‒ lacrimă a dimineții, prelinsă pe verdele brocart al vieții, cu dragoste și lumină în suflet, cu căldură și poezie în inimă, cu licăriri serafice în cuget, Artur Gabriel Silvestri a pornit pe calea chemării, pe drumul lăuntrului său, suiș cu abisuri, povârnișuri și creste, cu neteziri și ispite, cu credință, nădejde și dragoste, întru veșnicia vieții, tânjind înspre piscurile dragostei absolute, acolo, unde sălășluiește Iubirea veșnică ‒ Hristosul-Dumnezeu. „Cred neclintit în veșnicia vieții, mărturisea unul dintre marii profeți ai Crucii, Ioan Ianolide, întemnițat religios peste 23 de ani, vinovat de Iubirea de Neam și dragostea de Dumnezeu, de aceea am apărat-o până la moarte!” (Ioan Ianolide, Testamentul unui nebun, Ed. Bonifaciu-Bacău, 2015)

Asemeni tuturor marilor elite ‒ modele spirituale ale Neamului și ale Bisericii lui Hristos, sufletul lui Artur Gabriel Silvestri clocotea ca un mare vulcan, spre a revărsa lava spiritului peste Dacia Mare, patria și Grădina Maicii Domnului, Crăiasa Maria ‒ Vlaherna ‒ Carpatina.

Naționalismul său creștin-ortodox, vibrant, mărturisitor, apărat continuu și prelins din patriotismul străbun, era glasul pământului Patriei sale sfinte, care împletit cu dreapta credință a strămoșilor, unde grăia vocea cerului, pulsa de iubire și demnitate, ca un „simțământ firesc, larg, religios, care suie din adâncuri spre înălțimi, un grai viu pe care îl auzi tremurându-ți în măruntaie și în oase, ce te leagă cu talpa de glia și căminul tău, ridicându-te cu fruntea în soare și în stele”. (Sandu Tudor, Universalism Românesc, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2013, p. 173)

Cartea aleasă a fost Biblia vieții sale spirituale!

„O carte bună, recomanda marele Mitropolit al Țării Românești, Antim Ivireanul, el însuși mare iubitor, ctitor de carte aleasă, este prietenul cel mai bun; drept aceea te însoțește cu drag cu dânsa, când n-ai vreun prieten ca să-i încredințezi ale inimii tale, pentru că aceasta nu-ți va vădi tainele tale, ci încă îți mai tălmăcește și înțelepciunea!” (Pilde filosofești, Târgoviște, 1713)

Iubirea de carte i-a conferit sceptrul de mare cărturar, iar scrisul l-a proslăvit cu râvna și autoritatea unui mare sacerdot al literaturii religioase. El a rămas smerit, cucernic și radios în fața sufletului său, urzindu-și gândurile, țesându-și cuvintele, brodându-și expresiile alese, cu tâmpla zvâcnind de fierbințeală, cu respirația adâncă și rară, pentru a-și auzi bătăile inimii în nemărginiri nesfârșite, resfirate clipă de clipă, pe întinderea nesfârșită a cugetului rafinat, ațâțând văpaia rugului voinței, care face clocotul creației să se reverse peste țară și peste univers.

Asemeni marilor săi înaintași întru spirit, Artur Gabriel Silvestri ‒ ambasadorul culturii spirituale, a aparținut geniului getic ‒ osia primordială a lumii, geneza spiritualității pelasge, care a născut Neamului și omenirii, cultura primordială din care s-au desprins înfloritor, rodnic, Decalogul, Legile frumoase, muzica, arta pură, astrologia, cosmogonia, medicina, știința numerelor, arhitectura, profetismul, monahismul, poezia, literatura, filosofia, teologia…….

Geniul getic ‒ un izvor inepuizabil de valori spirituale în care s-a condensat multiplicitatea tuturor posibilităților creatoare prin autenticitate, claritate, calitate, cantitate, grație, simplitate, har, spontaneitate, armonie, mistică, isihasm carpatin, filocalie, sofianism, manifestându-se astfel, ca fiind cel mai bogat, cel mai complex și posedând o posibilitate nelimitată de a naște, de a se renaște, de a se întrece pe sine însăși!

„Misiunea istorică a unui popor, sublinia marele Filosof religios Mircea Eliade, se judecă după creațiunile lui spirituale. Singure valorile culturale justifică existența și misiunea unui popor”. (Mircea Eliade, Despre Eminescu și Hașdeu, Ed. Junimea, 1987, p. 25).

Creațiunile spirituale ale poporului valah sunt suma geniilor, elitelor, profeților în care pulsează crucial, ca o cruce, naționalismul și dreapta credință, pământul și cerul străbunilor! Marele savant Bogdan Petriceicu Hașdeu, afirma că „Naționalismul este condiția esențială a tuturor creațiunilor mari în sfera ideii. Ceea ce-i originalitate pentru un om, este naționalitatea pentru un popor!” (B. P. Hașdeu, Cauzele și rezultatele cosmopolitismului, în „Columna lui Traian” II, Nr. 7).

Privesc deseori chipul său, aura sa, de pe cărțile, Pseudo-Imobiliaria a lui Constantin Stancu și In memoriam ‒ Artur Silvestri… Prima, reflectă chipul pe care se revarsă lumina caldă de candelă aprinsă, flacără lăuntrică a căutătorului, a revelatului, care încântă prin spiritualitatea străbătută de fiorul unei taine aproape negrăite, precum fiorul unui mister plin de farmec.

Cealaltă imagine reflectă integral chipul unei tulburătoare mărturii, privind patria și poporul său. Silueta lui fină se încadra expresiv cu fruntea eminesciană, boltită de soarele lăuntric, pe care apăsau norii negrii ai unei tristeți lucide, dar neliniștitoare, în care își ascultă sufletul întristat într-o tăcere și însingurare mai puternică decât durerea, dincolo de timp, dincolo de spațiu, ce vibrează trist, tainic, copleșitor, mai presus de lacrimi, pe coardele sufletului meu.

Pendula sufletului său, ca un mare Rug aprins, a vibrat în scurta viață biologică și în lunga viață spirituală întru dragoste și întru suferință pentru patrie și Biserică, pentru Pământ și Cer. „Numai în dragoste, mărturisea marea poetă, Eugenia Indreica Damian, dorim să țină clipa o veșnicie, în suferință ea se confundă cu eternitatea!” (cf. Aspazia Oțel Petrescu, In Memoriam Spice, op. Cit., p. 32).

Peste sufletul său mare, atât cât să încapă patria noastră cu cerul neamului ei cu tot, a nins cu stele de argint, cu luceferi, cu tunete dese, înfricoșetoare și fulgere cardinale, cu îngeri albi, ce și-au împletit aripile peste pașii suavi de dalbe gânduri, care s-au cernut peste Pantheonul spiritual al neamului valah, ca slovirea unei vechi cazanii, de sacră mănăstire voievodală.

Presimțea că dușmanii îl vor răpune. Intuia că vrășmașii vor răstigni, ca pe Golgota, patria sa. Fiind un creștin ortodox liber, a ales să se jertfească întru nație și întru Biserică, fiindcă spune înțelepciunea Profetului Zamolxe că „numai cine e slobod cu adevărat se poate jertfi!” În lumina cugetului, în sufletul nostru și în cerul inimii suntem slobozi deplin și viața atinge valoarea ei supremă atunci când îi creăm puterea de jertfă, după Modelul lui Hristos, fiindcă Jertfa nu este moarte!

Moartea jertfelnică, cea sacră este doar o trecere înspre Viața adevărată!

Mai însemnat decât însăși moartea este înțelesul ei, așa cum mai însemnată decât viața firească este suma înțelesurilor ei, taina ei revelată dincolo de moarte, în transcendent!

A nins imaculat, miraculos, serafic, peste primăvara și vara vieții sale, dar a și viscolit furtuna răului diabolic, care i-a retezat-o, în plină vigoare, prin iudele, irozii și fariseii urii, ai răstignirii a tot ce e frumos, adevărat, demn, eroic, martiric, sfânt, deasupra luminilor ce pogorau din Ceruri, peste florile dalbe ‒ creația sa – darul ceresc, împrăștiind mireasma lor spre absolut.

Spre absolut

„Sînt lacrimi sfinte care n-au secat,
Soții, copii ce-au plîns și s-au rugat
Și mame ce-au răcnit și blestemat
Un timp hidos de ură și păcat.

Sînt vieți de tineri ce s-au stins discret
Pe-nalte cruci de fiere și oțet,
Sînt amintiri doar pulberi și regret
Pe-amurguri încrustate violet.

Sînt răstigniri ce nu au contenit
Și sîngerări ce nu mai au sfîrșit,
Sînt vise care nu s-au împlinit
Și mari iubiri ce-n taină au murit.

Sînt victime-ale marelui complot
Ce subminează lumea peste tot
Ca omul să devină un robot,
Domnia lui Satan și Tartacot.

Sînt fapte, schingiuiri de necrezut,
Bolnave minți stăpîne pe-un veac slut
Și mucenici și sfinți ce s-au zbătut,
Pe-un drum ne-ndurător, spre absolut.”

(Dumitru Oniga, Suceava, 4 Noiembrie 2000, cf. Puncte Cardinale, Periodic Independent de Orientare Național-Creștină, Anul X, Nr. 12/120, Dec. 2000).

Autor: Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio

Citiți și:
Actualitatea jurnalisticii lui Mihai Eminescu. Scrisul lui Eminescu este expresie a demnităţii naţionale
Petre Țuțea – Hrisostomul filosofiei creștin-ortodoxe (II)

 

yogaesoteric
20 iunie 2023