«Așa arată un stat polițienesc»

Fostul judecător al Curții Supreme de Justiție, lordul Jonathan Sumption, a criticat reacția polițienească în fața coronavirusului, susținând că Marea Britanie suferă de o „isterie colectivă”. Ceea ce urmează este un transcript al interviului realizat de BBC Radio 4, care poate fi ascultat aici.

Lordul Jonathan Sumption

Ţinem să menţionăm însă că este naiv să ne imaginăm că măsurile de restrângere a libertăţii personale sunt luate de guverne la presiunea oamenilor, cum susţine lordul Sumption. Şi în această situaţie se poate observa cu uşurinţă că s-a recurs la schema clasică „problemă – reacţie – soluţie”: prin intermediul ştirilor difuzate de mass-media oficială (ce este pe deplin controlată din umbră) s-a indus panica în rândul populaţiei, pentru ca aceasta să accepte apoi măsurile restrictive aberante, aşa-zis „salvatoare”.

Redactorul BBC, John Dymond: „O alunecare isterică spre un stat polițienesc. O rușinoasă intruziune a poliției în disprețul bunului simț și al tradiției. O reacție exagerată și irațională motivată de frică”. Acestea nu sunt acuzații ale unui activist fanatic, ci provin din gura unuia dintre cei mai respectabili juriști ai țării noastre, lordul Sumption, fost judecător al Curții Supreme.

Lord Sumption: Adevărata problemă este că în momentul în care societățile își pierd libertatea, aceasta nu se petrece cel mai adesea pentru că le-au răpit-o tiranii. Cel mai adesea oamenii renunță voluntar la libertatea lor în schimbul unei protecții contra unei amenințări externe. Amenințarea poate fi cel mai adesea reală, dar se petrece să fie și exagerată. Asta mă tem că vedem acum. Presiunea asupra politicienilor a venit din partea oamenilor. Ei vor fapte. Ei nu stau să se întrebe dacă faptele vor funcționa. Ei nu se întreabă dacă va merita costul pe care îl plătesc acum. Ei vor fapte indiferent cum. Și oricine a studiat istoria va recunoaște, în cazul de față, simptomele clasice ale isteriei colective. Isteria este contagioasă. Ne facem singuri sânge rău și exagerăm pericolul și nu ne întrebăm dacă remediul nu ar putea fi mai rău decât boala.

Dymond: În astfel de vremuri, după cum recunoașteți, cetățenii se uită la stat așteptând protecție, ajutor, așa că nu ar trebui să fim surprinși dacă statul își asumă noi puteri pentru a răspunde. Asta a fost rugat să facă, aproape că i s-a poruncit.

Sumption: Exact, este întru totul adevărat. Nu ar trebui să fim surprinși. Dar este necesar să acceptăm în același timp că în acest fel societățile devin despotice. Și să acceptăm că este un proces care conduce în mod normal la exagerări. Simptomele coronavirusului sunt, cu siguranță, foarte grave pentru aceia care suferă și de alte boli, în special dacă sunt vârstnici. Există și excepții, în care tinerii au fost loviți de boală, excepții care s-au bucurat de o mare acoperire în rândul presei, dar sunt foarte puține. Dovezile din Italia sugerează, de pildă, că doar 12% dintre decese pot fi atribuite coronavirusului. Așadar, da, avem de-a face cu ceva serios și este de înțeles de ce oamenii strigă la guvern. Dar întrebarea reală ar fi: este aceasta o amenințare suficient de gravă încât să punem cea mai mare parte din populație în arest la domiciliu, să ne distrugem economia pentru o perioadă nedeterminată, să distrugem afaceri pe care oameni cinstiți și muncitori s-au spetit ani de zile ca să le construiască, încărcând generațiile viitoare cu datorii, crize, stres, infarcturi, sinucideri și tulburări de necrezut, pentru milioane de oameni care nu au fost în mod special vulnerabili și care vor suferi doar niște simptome ușoare sau niciun fel de simptome, precum ministrul sănătății sau primul ministru?

Dymond: În acest moment guvernul a devenit dintr-odată foarte puternic și mai degrabă foarte nemonitorizat. Parlamentul s-a retras, primul ministru este izolat, comunicând prin telefon, nu avem foarte mult control sau nu putem să monitorizăm foarte atent ce se petrece.

Sumption: Nu. Desigur că nu avem metode de monitorizare instituțională. Presa s-a implicat să cerceteze puțin, a existat și ceva jurnalism bun și provocator. Dar în cea mai mare parte, presa, cred, s-a făcut ecoul și a amplificat panica generală.

Dymond: Restricțiile de deplasare au schimbat de asemenea relația dintre poliție și cei pe care, nominal, îi slujesc. Poliția le dă nume și îi face de ocară pe cetățenii care călătoresc la ore sau în locuri pe care poliția le consideră greșite. Pentru dumneavoastră, în calitate de fost senior al baroului, nu este ceva îngrijorător?

Sumption: E nevoie să recunosc că mă îngrijorează. Vreau să spun că tradiția poliției din această țară este aceea a unor cetățeni în uniformă. Ei nu sunt membrii ai unei ierarhii disciplinate care operează strict la comanda guvernului. Dar cu toate acestea, în unele locuri din țară, poliția a încercat să oprească oamenii de la a călători în spații deschise la țară, ceea ce nu este împotriva reglementărilor, doar pentru că autoritățile au spus că ar prefera ca noi să nu facem asta. Poliția nu are puterea de a pune în aplicare preferințele miniștrilor, ci doar reglementările legale – care nu merg nicicum atât de departe pe cât recomandările guvernului. Este necesar să spun că acțiunile și comportamentul poliției din Derbyshire care a încercat să-i facă de ocară pe oamenii care se foloseau de dreptul lor indubitabil de a face exerciții la țară și care au stricat peisaje pentru ca oamenii să nu se ducă acolo, este, vă spun cinstit, dezgustător.

Astfel arată un stat polițienesc. Este un stat în care guvernul poate emite ordonanțe sau își poate exprima preferințe fără nicio autoritate legală, iar poliția va pune în aplicare preferințele miniștrilor. În cea mai mare parte, forțele de poliție s-au comportat decent și moderat. Poliția din Derbyshire a făcut de râs tradiția noastră. Există, bineînțeles, o tendință naturală și o tentație puternică din partea poliției de a pierde din vedere funcția lor reală și să se transforme din cetățeni în uniformă în prefecți glorioși de școală. Cred că este trist că poliția din Derbyshire nu a putut rezista acestei tentații.

Dymond: Există oameni care vă admiră înțelepciunea juridică, dar care vor spune, de asemenea, „ei bine, el nu este un epidemiolog, nu știe cum se răspândește boala, nu înțelege riscurile asupra sistemului de sănătate, în cazul în care situaţia scapă de sub control”. Cum răspundeți la această acuzație?

Sumption: Le răspund astfel: nu sunt un om de știință, dar este dreptul și datoria fiecărui cetățean să privească și să vadă ceea ce au spus oamenii de știință, să analizeze pentru el însuși și să tragă singur concluziile de bun simț. Suntem cu toții capabili să facem asta și nu există niciun motiv special pentru care natura științifică a problemei să însemne că ar fi necesar să ne cedăm libertatea în mâinile oamenilor de știință. Avem cu toții facultăți critice și este mai degrabă important ca într-un moment de panică să urmărim să ni le păstrăm.

Citiți și:

Sfârşitul inevitabil al capitalismului şi naşterea statului poliţienesc global 
Statul orwellian: cum a devenit Marea Britanie un stat polițienesc…

yogaesoteric
9 iulie 2020