Asistentă medicală din Wisconsin, de 28 de ani, a făcut anevrism și a intrat în moarte cerebrală la 5 zile după a doua doză de vaccin experimental Pfizer bazat pe ARNm

Covid blog relatează că Sara Stickles din Beloit, Wisconsin, asistentă medicală în vârstă de 28 de ani, angajată a SwedishAmerican Hospital din 31 ianuarie 2020, a suferit ruperea unui anevrism cerebral și se află acum în moarte cerebrală, la doar 5 zile după ce a fost injectată cu a doua doză de vaccin experimental anti-covid pe bază de ARNm de la Pfizer, potrivit site-ului Vaccine Impact News.

Din păcate, acesta este încă un caz raportat în care un lucrător medical tânăr, în floarea vârstei și fără nicio afecțiune preexistentă, a murit după injectarea cu unul dintre vaccinurile experimentale anti-covid, bazate pe ARNm. Din cauză că își dăduse acordul să i se preleveze organele, ea va fi ținută în viață până la momentul în care se vor găsi primitori pentru organele ei.

Ea lasă în urmă un băiețel, frați și surori, prieteni și rude care și-au mărturisit pe Facebook șocul față de „moartea” ei subită. Sora ei, Jamie Lynn Cruz, a anunțat pe Facebook că familia își ia rămas bun de la Sara pentru că „nu mai există speranță de recuperare”. Acest fapt, deși sugerat de medici, nu este întotdeauna pe deplin adevărat, întrucât există cazuri de pacienți care și-au revenit din moarte cerebrală dacă au avut șansa să fie ținuți în viață pe aparate.

În cazul unui donator de organe, au existat numeroase cazuri care au arătat că alte interese prevalează. Tocmai de aceea în România și în alte țări s-au ridicat voci împotriva conceptului de „consimțământ prezumat” pentru statutul de donator de organe, având în vedere că un gest altruist îl poate costa pe donator, în anumite circumstanțe cu scor indecis, propria șansă la supraviețuire.

Fostul președinte al Colegiului Medicilor, prof. dr. Vasile Astărăstoae, arăta într-un articol din 2018 care sunt diferențele dintre moartea cerebrală și moartea reală. De asemenea, un grup de medici din Elveția solicita în 2019 interzicerea prelevării de organe de la persoane declarate „în moarte cerebrală”, argumentând că persoanele respective sunt vii în momentul în care li se recoltează organele și că „oamenii nu este bine să ucidă alți oameni nici măcar de dragul de a-i ajuta pe ceilalți, pentru că fiecare viață contează în sine”.

În țara noastră, autoritățile prezintă în comunicările oficiale la modul elogios orice prelevare de organe, care a „salvat viața” altcuiva, dar foarte puțină atenție i se acordă omului de la care au fost luate aceste organe. Iar asta în ciuda faptului că mulți dintre pacienții aparent lipsiți de speranță, dar care nu au fost imediat deconectați de la aparate, au mai trăit sau chiar și-au revenit.

O sportivă portugheză, aflată de 3 luni în moarte cerebrală, a dat naștere, prin cezariană, unui băiețel. O femeie din E.A.U. și-a revenit după 27 de ani în care s-a aflat în stare vegetativă din cauza unui traumatism cranian sever, singura ei șansă fiind dragostea și perseverența fiului său, care a ținut-o spitalizată și a îngrijit-o în tot acest timp. Cazuri de acest fel continuă să impresioneze, deși nu sunt suficient mediatizate.

Citiți și:
67 de cazuri de tromboză după vaccinarea cu vaccinul AstraZeneca, identificate în Germania
O doctoriță gravidă a pierdut sarcina după ce s-a vaccinat anti-covid

 

yogaesoteric
12 iunie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More