Asociația Baroului Indian notifică legal cercetătorul șef al OMS pentru dezinformarea publică adusă Ivermectinei

Deși de naționalitate indiană, doamna Soumya Swaminathan este autoarea morală a mai multor decese din India. Fiecare țară are călăii ei legați ombilical ori de Big Pharma, ori de OMS!

Dr. Soumya Swaminathan

Pe 25 mai 2021, Asociația Baroului de Avocați din India a transmis o notificare legală către dr. Soumya Swaminathan, cercetător șef al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), referitoare la prejudiciul pe care l-ar fi cauzat poporului din India, făcând campanie agresivă împotriva utilizării Ivermectinei.

Asociația o acuză pe dr. Swaminathan de „lansarea unei campanii de dezinformare împotriva Ivermectinei prin suprimarea deliberată a eficacității medicamentului ca profilaxie și pentru tratamentul covid-19, în ciuda existenței unor cantități mari de date clinice compilate și prezentate de persoane apreciate, înalt calificate, cu experiență în medicină și oameni de știință”.

În plus, Swaminathan a fost acuzată că „a emis declarații în reţelele de comunicare virtuală și în mass-media, influențând astfel publicul împotriva utilizării Ivermectinei și atacând credibilitatea organismelor / institutelor apreciate precum ICMR și AIIMS din Delhi, care au inclus Ivermectina în lista «Orientările naționale pentru gestionarea covid-19.»

Dr. Swaminathan s-a pronunțat public împotriva utilizării Ivermectinei în lupta împotriva coronavirusului. Într-o postare pe Twitter (care a fost eliminată rapid) comenta: „Siguranța și eficacitatea sunt importante atunci când se utilizează orice medicament pentru o nouă indicație. (OMS) se poziționează împotriva utilizării ivermectinei pentru [covid-19], cu excepția studiilor clinice.”

Cartea de vizită a dr. Swaminathan este foarte interesantă. Apar legături clare între specializarea ei, protocolul emis de OMS în tratamentul anti-covid-19 (majoritatea medicamente experimentale și extrem de scumpe!!!) și Big Pharma. În concluzie, totul se reduce la bani și moarte!

Dr. Soumya Swaminathan a fost numită primul om de știință șef al OMS în martie 2019. Pediatru din India și cercetător recunoscut la nivel mondial în tuberculoză și HIV, aduce cu ea 30 de ani de experiență în îngrijirea și cercetarea clinică și a lucrat de-a lungul carierei sale pentru a implementa cercetarea în programe de impact. Dr Swaminathan a fost secretar al Guvernului Indiei pentru cercetare în domeniul Sănătății și director general al Consiliului indian de cercetare medicală din 2015 până în 2017. În această poziție, s-a concentrat pe aducerea științei și dovezilor în procesul de elaborare a politicilor de sănătate, consolidarea capacității de cercetare în școlile medicale din India și stabilirea de parteneriate sud-sud în științele Sănătății. Din 2009 până în 2011, a ocupat funcția de coordonator al Programului special UNICEF / PNUD / Banca Mondială / OMS pentru cercetare și formare în domeniul bolilor tropicale din Geneva.

De ce OMS-ul nu are aceeași poziție fermă, publică și împotriva serurilor letale care au demonstrat în bloc nesiguranță, efecte adverse grave și decese mai multe decât dacă statele lumii ar fi lăsat imunizarea naturală în masă să-și urmeze cursul? Pentru că nu sănătatea oamenilor este o prioritate, ci moartea lor?

Dacă Ivermectina, medicament aflat pe piață de zeci de ani, negenerator de efecte adverse, a fost admis de același OMS doar pentru studii clinice, de ce serurile experimentale, neaprobate de CDC & FDA, sunt impuse populației globului prin constrângeri, șantaj sau recompense, deși toți știm că ucid la propriu, datele fiind publice? Numărul victimelor post-injectare depășesc de peste 100 de ori numărul decedaților din cauza covid-19 (Seychelles este un exemplu: ZERO decedați în perioada gripei, 535 decedați după injectarea populației!)

De ce, dragă OMS plin de „specialiști” plătiți de Big Pharma & Gates, ați transformat 7 miliarde de oameni în cobai?

Citiţi şi:
Cu ivermectina la tribunal. Medicamentul este aprobat în instanță pentru tratarea bolnavilor Covid din Africa de Sud
Ivermectina reduce durata infectării cu SARS-Cov-2, demonstrează un studiu israelian. „Elimină virusul în doar șase zile”
Războiul declarat de autoritățile române Ivermectinei

 

yogaesoteric
6 iulie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More