Aspecte inedite şi revelatoare despre Operaţiunea Christ (partea a III-a)

de George Preda
 
Citiţi aici primele două părţi ale acestui articol:
Aspecte inedite şi revelatoare despre Operaţiunea Christ (partea I)
Aspecte inedite şi revelatoare despre Operaţiunea Christ (partea a II-a)
 

Arătam în articolele anterioare că denumirea „Operaţiunii Christ” nu a fost deloc întâmplătoare şi că, în luna martie 2004, au existat mai multe sincronicităţi uimitoare şi elemente prevestitoare ale evenimentelor din 18 martie şi din perioada care a urmat. Desigur, mulţi dintre noi îşi amintesc că în primii ani de după revoluţie, cei care fuseseră alături de Grieg în perioada comunistă spuneau că el a afirmat că, peste ani de zile, va mai urma o nouă represiune foarte dură a mişcării yoghine, în care el însuşi va fi forţat să părăsească ţara. Alte persoane au povestit că în zilele premergătoare percheziţiilor din 2004, Grieg i-ar fi prevenit mai voalat sau mai direct despre iminenţa acestora. Dar, dincolo de toate acestea, elementele premonitorii care s-au petrecut pe 12 martie 2004 sunt de factură publică şi nu pot fi negate de nimeni.

Unul dintre acestea este proiectarea filmului Patimile lui Christos, în premieră absolută în România. Aşa cum ştim cu toţii, filmul redă, printre altele, periplul lui Iisus, care a fost prins şi judecat noaptea, iar apoi a fost târât dintr-un tribunal în altul, în încercarea de a-l condamna cu orice preţ. Deoarece el nu era vinovat şi nu putea fi învinuit că a încălcat vreo lege, acuzatorii lui încercau diferite tertipuri cu diferite acuzaţii, care ar fi putut determina condamnarea sa. Atât acuzatorii lui, cât şi cei care reprezentau „autoritatea” – politică, administrativă, religioasă – aveau propriile planuri şi interese ascunse în toată această poveste şi le puneau, desigur, înaintea dreptăţii. Sentinţa fusese practic pronunţată dinaintea procesului: condamnarea la moarte.

Filmul redă modul în care duşmanii lui Iisus au asmuţit şi întărâtat oamenii împotriva lui, prin intermediul unor agitatori şi modul în care, până la urmă, el a fost răstignit nu pentru că ar fi avut vreo vină, ci de teama unei răzmeriţe – altfel spus, pentru a da satisfacţie unei aparente „opinii publice”, care în realitate era „opinia” celor care, fiind plini de ură, strigau cel mai tare şi făceau cel mai mare scandal. Printre altele, aceste evenimente redau în mod cutremurător faţete deplorabile ale firii umane; plăcerea sadică a unor oameni cruzi de a chinui şi lovi o fiinţă lipsită de apărare, satisfacţia meschină a unor personaje mărunte de a umili o personalitate grandioasă, invidia proştilor care i-au aruncat în faţă propriile cuvinte, răstălmăcite etc. etc. Contagiunea cruzimii şi răutăţii este incredibilă printre fiinţele murdare şi mărunte, mulţi oameni participând la actele de tortură şi batjocorire a lui Iisus. Periplul acestuia de la un tribunal la altul, pe drumuri lungi şi întortocheate – pentru ca inamicii lui să îşi poată strânge toţi acoliţii şi să-şi regândească strategia este descris în detaliu în cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care a inspirat filmul realizat de Mel Gibson.

Permanent, de-a lungul calvarului lui Iisus, forţele demoniace au acţionat din plin, prin intermediul fiinţelor umane care au acceptat să fie un canal de manifestare pentru acestea. Viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich redau terifiant realitatea şi concreteţea acestor influenţe demoniace. Să remarcăm faptul că aceste forţe acţionează întotdeauna pe tipare similare, folosindu-se de viciile, defectele de caracter, de slăbiciunile fiinţei umane. Invidia, lăcomia, răutatea, prostia, orgoliul, egoismul sunt doar câteva dintre „pârghiile” prin care oamenii sunt tentaţi şi, dacă se lasă pradă acestor sentimente negative, devin instrumente de manifestare ale forţelor demoniace.

De 2000 de ani – şi probabil şi înainte de Iisus – aceleaşi forţe malefice dezlănţuite acţionează de fiecare dată când se doreşte anihilarea sau distrugerea unei grupări spirituale autentice şi puternice. Ele se folosesc de aceleaşi „pârghii” prin care păcălesc fiinţele umane să le facă jocul, chiar dacă acele sărmane fiinţe au senzaţia că acţionează cum doresc ele şi „după capul lor”. Articolele noastre anterioare din secţiunea „Cruciada împotriva spiritualităţii” conţin suficient de multe cazuri similare, pe care vă rugăm să le parcurgeţi, din nou sau în premieră, analizându-le din perspectiva acestor idei.

Vom exemplifica această idee în cazul atacurilor autorităţilor române asupra Şcolii de Yoga MISA. Spaţiul nu ne permite să intrăm foarte mult în detalii, astfel încât vom puncta doar elementele care evidenţiază similitudinile cele mai şocante. Să fie doar o coincidenţă asemănarea cutremurătoare a detaliilor, tertipurilor, conjuncturilor? Oare cei care au denumit „operaţiunea Christ” în batjocură, chiar au vrut să imite toate detaliile? Să începem cu „sărutul” lui Iuda, trădătorul care l-a dat pe Iisus pe mâna fariseilor… În casetele care sunt intercalate în textul articolului puteţi citi unele citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich şi a fost sursa de inspiraţie pentru filmul lui Mel Gibson.

Trădătorul din interior şi cei „30 de arginţi”

În cazul „operaţiunii Christ”, „IUDA” a fost Simion Lupescu, cursant yoga care (conform propriei mărturii din anul 2005) a fost ameninţat şi presat de procurori, urmărit şi supravegheat continuu luni de zile. Pe plan personal, Lupescu se afla într-o situaţie penibilă deoarece împrumutase sume mari de bani de la unii colegi de la cursurile de yoga şi nu avea cum să le returneze. Iar apoi, a fost momit de procurori cu tentaţia unor sume colosale de bani, pe care, i s-a spus, urma să le primească în urma proceselor, ca daune materiale. Nu doar el, ci şi soţia lui şi tatăl lui au cerut daune materiale neverosimil de mari în procesul de la Sibiu şi în cel de la Cluj.

Toate acţiunile autorităţilor care au început în martie 2004 au fost posibile datorită  declaraţiilor incriminatoare ale unui aşa-zis „martor sub acoperire” (care ulterior s-a autodeconspirat şi s-a dovedit a fi Simion Lupescu), declaraţii care au făcut posibilă justificarea emiterii mandatelor de percheziţie. Desigur, acesta a fost doar un pretext, deoarece comanda politică a precedat aceste percheziţii, dar a fost necesar pentru a da o (minimă) aparenţă de legalitate acţiunilor.

Noţiunea în sine de „martor sub acoperire” este caraghioasă în acest caz şi probabil autorităţile s-au folosit de ea pentru a contribui la tabloul general pe care au vrut să-l creeze, acela că MISA este o organizaţie periculoasă. Iar, pe de altă parte, ascunderea identităţii martorului era necesară pentru că acesta a dat declaraţii mincinoase, iar confruntarea sa ar fi scos la iveală toate scornelile care, aşa cum a reieşit ulterior, i-au fost dictate de procurori.

Simion Lupescu a declarat toate aceste lucruri în 2005, în faţa unui notar public din Suedia. În schimb, în mod şocant, la procesul de la Sibiu nu a mai dat nicio declaraţie, deşi era martorul „cheie” al acuzării. Prezenţa şi mărturia sa în cadrul procesului ar fi fost revelatoare, pentru că tot dosarul s-a construit pornind de la primele lui declaraţii, mincinoase.
 

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Iuda era încrezător şi cu simţul datoriei, însă aceste calităţi erau umbrite de avariţie, ambiţie şi invidie, trăsături pe care nu făcea niciun efort să şi le înfrâneze. Mintea sa era ocupată în mod exclusiv cu iubirea pentru câştig, iar câţiva farisei şi saduchei vicleni cu care s-a împrietenit îl împingeau spre trădare, măgulindu-l. Se săturase de viaţa nomadă, grea şi plină de privaţiuni pe care o duceau Apostolii. Deja de câteva luni fura din donaţiile care îi erau încredinţate. […]
Treptat, începu să intre în contact cu iscoadele lor, care permanent îl linguşeau şi îl asigurau că, într-un fel sau altul, ascensiunii Mântuitorului nostru i se va pune grabnic capăt. După ce Iuda, săvârşind un sacrilegiu, a primit Sfânta Împărtăşanie, Satan l-a luat cu totul în posesie. Acesta a plecat apoi imediat să îşi ducă la împlinire fărădelegea.
[…]
În timpul întregii mese am văzut o creatură înspăimântătoare care a rămas aproape de Iuda, cu un picior ca un os uscat, dar când a ajuns la uşă am văzut trei diavoli ce mişunau în jurul lui. Unul i-a intrat în gură, altul l-a îndemnat înainte şi al treilea mergea în faţă. Era noapte şi se părea că diavolii îl luminează în timp ce gonea înainte ca un nebun….
[…]
Aceste ameninţări ale lui Iuda au avut un oarecare efect, propunerile i-au fost acceptate, şi a primit banii pentru trădarea sa – 30 de monede de argint. Iuda nu avea cum să nu îşi dea seama că ei îl priveau cu dispreţ şi neîncredere, căci limbajul şi gesturile le trădau sentimentele, […] el nu se aşteptase să culeagă fructele amare ale trădării chiar mai înainte ca aceasta să se fi petrecut, însă mersese atât de departe cu oamenii aceştia încât se afla în puterea lor şi nu mai avea scăpare. Îl urmăreau cu foarte mare atenţie şi nu l-au lăsat să plece până când nu le-a arătat întocmai ce paşi trebuiau făcuţi pentru a-l prinde pe Iisus.

Falsele pretexte, inventarea de noi şi noi acuzaţii

În luna martie a anului 2004, percheziţiile brutale la locuinţele yoghinilor au fost justificate legal de existenţa „unor infracţiuni de natură informatică”. Ca şi acum 2000 de ani, s-au folosit pentru demersurile legale false pretexte, dar ele au fost însoţite de o campanie mediatică de diabolizare a yoghinilor care vehicula drept acuzaţii cu totul alte presupuse infracţiuni. Cu cât devenea mai evident că nu există probe care să dovedească infracţiunile invocate, cu atât mai inventivă devenea presa în inventarea altora, cu totul noi, invocând întotdeauna, „surse judiciare”.

Astfel, s-au trâmbiţat pe rând acuzaţii precum: trafic de droguri, organizaţie paramilitară, prostituţie, trafic de persoane, evaziune fiscală, încălcarea drepturilor de autor etc. (nicidecum infracţiuni de natură informatică).
 

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Caiafa şi câţiva din membrii consiliului său au început să îi adreseze întrebări lui Iisus şi să îşi bată joc de răspunsurile Sale. „Ce fel de rege eşti tu? Fă dovada puterilor tale! Cheamă legiunile de îngeri despre care ai vorbit în Grădina Măslinilor! Ce ai făcut cu banii pe care ţi i-au dat văduvele şi ceilalţi săraci cu duhul pe care i-ai păcălit cu învăţăturile tale false? Răspunde de-ndată: vorbeşte; eşti cumva mut? Ai fi făcut dovada unei mai mari înţelepciuni dacă, în mijlocul mulţimii lipsite de minte, ai fi tăcut din gură, în loc să fi vorbit atâtea.”
Caiafa se întoarse către martorii principali, fariseii şi saducheii ce se adunaseră din toate colţurile ţării. […] Expresia feţelor şi comportamentul le trădau invidia şi furia virulentă ce le cuprinsese inimile. Ei repetau aceleaşi acuzaţii la care el răspunsese de atâtea ori: „Că a tămăduit bolnavii, că a scos diavolii din oameni cu ajutorul diavolilor, că a profanat sabatul, că i-a stârnit pe oameni la revoltă, că i-a numit pe farisei năpârci şi adulteri, că a prezis distrugerea Ierusalimului, că s-a însoţit cu crâşmari şi păcătoşi, că a adunat oamenii şi s-a proclamat rege, profet şi Fiu al lui Dumnezeu”. Martorii nu se puteau pune de acord în declaraţiile lor […] contrazicându-se unii pe alţii. S-a constatat că era practic imposibil să se dovedească măcar un cap de acuzare, iar martorii se părea că ies în faţă mai degrabă cu scopul de a-l insulta pe Iisus decât de a demonstra adevărul spuselor lor.
[…]
Mânia fariseilor spori şi mai mult când Nicodim a făcut observaţia că membrii consiliului au fost jigniţi de contradicţiile flagrante din declaraţiile martorilor şi că felul grăbit în care a fost condusă întreaga afacere dovedeşte că răutatea şi invidia au fost singurele motive care i-au determinat pe acuzatori să aducă acest caz în justiţie, într-un moment în care toată lumea era ocupată cu pregătirile pentru cea mai mare sărbătoare a anului.

 

Deşi activitatea şcolii de yoga este publică, se vorbeşte de aspecte ascunse

Activitatea şcolii de yoga este practic publică, întrucât oricine se poate înscrie la cursurile de yoga şi, exceptând un număr rezonabil de prezenţe la curs, nu există nicio altă restricţie în promovarea dintr-un an de curs în următorul, iar participarea la evenimentele şi acţiunile MISA este deschisă tuturor cursanţilor şi invitaţilor lor, chiar şi atunci când sunt necesare anumite formalităţi de înscriere.

Este drept că filmarea şi înregistrarea cursurilor şi a unor evenimente nu este permisă tuturor participanţilor, dar, cu toate acestea, numărul mare de „cadre” înscrise la cursurile noastre – şi supravegherea acerbă a SRI, recunoscută public din 1995, sunt garanţii suficiente că la aceste activităţi nu se petrece nimic ascuns, ciudat, ilegal sau imoral. Cu toate acestea, neavând probe împotriva yoghinilor, presa se face portavocea autorităţilor invocând presupuse evenimente care se desfăşoară în secret şi sunt accesibile doar „iniţiaţilor”. Deşi Gregorian Bivolaru a fost permanent supravegheat de Securitate şi apoi de SRI, începând cu anul 1971, autorităţile vor să creeze impresia că el desfăşoară activităţi ilegale, pentru că ceea ce le deranjează cu adevărat – succesul mişcării yoghine – nu poate fi invocat ca motiv!
 

Citat semnificativ din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Atunci, Iisus şi-a ridicat capul şi, privind spre Ana, a spus: „Eu am vorbit pe faţă lumii; întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi evreii şi nu am spus nimic în ascuns. Pentru ce mă întrebi pe Mine? Întreabă pe cei care M-au auzit despre ce le-am vorbit; iată, ei ştiu ce am spus.”

Presiunea maximă la care au fost supuşi yoghinii

În 18 martie, zeci de yoghini au fost brutalizaţi, ameninţaţi, sechestraţi, li s-au furat sau „confiscat” lucrurile, inclusiv banii, actele şi telefoanele mobile, iar apoi au fost duşi cu dubele la parchet pentru a da declaraţii. Au fost ţinuţi în frig, înfometaţi, terorizaţi ore în şir, nepermiţându-li-se să ia legătura cu un avocat, iar în final, când au fost lăsaţi să plece, au fost filmaţi de jurnalişti şi imaginile, alături de cele de la percheziţii, au fost date pe post la ore de maximă audienţă. În zilele următoare, s-a creat o puternică stare de presiune şi teroare asupra yoghinilor, prin campania mediatică agresivă, prin alte percheziţii, interogatorii şi citaţii, iar ulterior prin tracasări la locul de muncă etc. Nici până în prezent nu s-au stins complet efectele, chiar şi după mai bine de şase ani.
 

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Se puteau auzi foarte clar uşile ce erau baricadate, pentru că mulţi se temeau de o revoltă, în timp ce se formulau o mie şi una de variante şi de opinii: […]Adepţii acestui fanatic, ai acestui instigator, au pretins că sunt plini de milă şi compasiune faţă de cei care privesc lucrurile într-o altă lumină decât ei, iar acum nu vor mai şti pe unde să se ascundă de ruşine. […] Ipocriţii aceia care au pretins că sunt mai buni decât toţi ceilalţi oameni vor primi cea ce merită, pentru că toţi sunt în cârdăşie cu Galileeanul. Treaba este mult mai serioasă decât părea la prima vedere. […] Totul va fi adus acum la lumină.
[…]
Femeile sfinte [Fecioara Maria şi însoţitoarele ei] erau obligate să se ascundă pe la colţuri şi pe la pragurile uşilor, de teamă să nu le vadă duşmanii lui Iisus. Însă chiar cu aceste precauţii ele adeseori erau batjocorite şi luate drept femei de moravuri uşoare – de multe ori sentimentele le erau rănite de cuvintele răuvoitoare şi de mimica triumfătoare a cruzilor evrei, şi doar rareori la urechi le ajungea şi câte un cuvânt de compasiune. Erau frânte de oboseală chiar mai  înainte de a ajunge la locul de refugiu, însă încercau să se aline una pe cealaltă.
[…]
Majoritatea Apostolilor, copleşiţi de spaimă, rătăceau prin văile ce înconjurau Ierusalimul, sau se refugiau în grotele de pe Muntele Măslinilor. Mai întâi s-au ascuns într-o grotă, apoi în alta, ulterior au îndrăznit să se întoarcă în oraş, în timp ce o parte au urcat pe vârful Muntelui Măslinilor privind plini de spaimă torţele a căror licărire o puteau vedea în jurul Sionului. Au ascultat fiecare sunet îndepărtat, au speculat pe marginea lor în o mie de feluri, iar apoi au coborât în vale, cu speranţa de a obţine vreo informaţie sigură.
[…]
Iosif din Arimateea se întoarse acasă târziu şi mergea trist pe strada Sionului împreună cu încă câţiva discipoli şi câteva femei, când, dintr-o dată, un grup de oameni înarmaţi care aşteptau ascunşi în întuneric s-au năpustit asupra lor şi l-au prins pe acesta, în timp ce cei care-l acompaniau au luat-o la fugă cuprinşi de frică. După ce l-au prins, l-au închis într-un turn lipit de zidul oraşului, nu departe de tribunal. Aceşti soldaţi erau păgâni şi deci nu ţineau Sabatul, astfel încât Caiafa a putut să apeleze la serviciile lor în această situaţie. Intenţia lor era să-l lase pe Iosif să moară de foame şi să păstreze tăcerea asupra dispariţiei lui.

Instigarea opiniei publice

Probabil la scurt timp după percheziţii şi interogatorii a devenit evident pentru autorităţi că nu au cum să ofere presei probele şi „surprizele” pe care le-au trâmbiţat în primele declaraţii oficiale de după 18 martie 2004. Aşa că au preferat să se folosească de presă pentru a instiga opinia publică într-un mod complet lipsit de ruşine şi discernământ, împotriva yoghinilor. Culmea a fost atinsă de declaraţia lui Isopescu într-o emisiune televizată: „Suntem un popor întreg împotriva a 90.000 de yoghini”.

Mai mult, în speranţa de a obţine totuşi probe, mărturii şi justificări, s-au realizat o serie de emisiuni gen „talk-show” care instigau pe faţă oamenii să dea declaraţii împotriva MISA (şi nu despre MISA, căci adevărul şi părerile pozitive nu interesau pe nimeni). S-a apelat furibund la absolut toate resorturile posibile pentru a instiga publicul, pentru a-i trezi ura şi resentimentele, reluându-se, într-o avalanşă nestăvilită, toate principalele teme, aberante şi false, ale campaniei de dezinformare împotriva MISA, care durează de ani de zile. S-a vorbit de familii distruse, copii plecaţi de acasă, părinţi disperaţi, droguri, prostituţie, orgii sexuale, boli psihice, sinucideri etc. etc.

Absolut oricine avea de spus ceva împotriva MISA a devenit în acele zile un personaj public important şi mediatizat, iar cei care cât de cât făceau apel la bun-simţ şi emiteau păreri echilibrate, chiar dacă fuseseră consultaţi de ziarişti pentru a emite o părere competentă, erau ulterior ridiculizaţi şi nu mai erau consultaţi asupra subiectului.
 

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Saducheii înfumuraţi […] pe care Iisus deseori i-a dezaprobat în faţa poporului, abia aşteptau să se răzbune. Ei s-au repezit prin toate hanurile să găsească acele persoane despre care ştiau că îl duşmănesc pe Domnul nostru, cumpărându-i pentru a se asigura că vor fi prezenţi la proces.  Însă, cu excepţia a câtorva calomnii ridicole, despre care sigur s-ar fi dovedit false dacă s-ar fi făcut o anchetă, nimic nu ar fi putut să i se reproşeze lui Iisus, cu excepţia, fireşte, a acelor acuzaţii prosteşti pe care de foarte multe ori le-a respins El însuşi în sinagogă. Cu toate acestea, duşmanii lui Iisus s-au grăbit spre tribunalul lui Caiafa, însoţiţi de scribii şi fariseii din Ierusalim şi de mulţi dintre acei negustori pe care Domnul nostru i-a gonit din Templu, precum şi de învăţaţii înfumuraţi pe care i-a redus la tăcere în faţa poporului, şi chiar de către unii dintre cei ce nu i-au putut ierta umilirea faptului de a fi fost dovediţi în disputa din Templu pe care au avut-o pe când El avea vârsta de doisprezece ani. Acolo se mai afla şi o masă destul de mare de oameni compusă din acei păcătoşi care nu s-au căit şi pe care a refuzat să-i tămăduiască, din cei care au căzut din nou în păcat şi cărora bolile le-au revenit, din tineri de lume pe care nu i-a primit drept învăţăcei, din avarii pe care i-a înfuriat pentru că a făcut astfel încât banii pe care aceştia sperau să îi obţină să ajungă să fie daţi drept pomană. Alţii erau cei cărora le-a vindecat prietenii şi care astfel au fost dezamăgiţi, pentru că se aşteptau să le moştenească averile, desfrânaţi cărora le-a convertit victimele şi alte personaje josnice ce şi-au câştigat averile,  pe seama patimilor celor aflaţi la putere.
[…]
Toţi aceşti soli ai lui Satan erau furioşi împotriva a tot ceea ce este sfânt, şi în consecinţă plini de o ură de nedescris împotriva Sfântului Sfinţilor. Pe ei îi stârnea duşmanii Domnului nostru şi îi aduna în jurul palatului lui Caiafa, să aducă mărturie mincinoasă şi să încerce să arunce oprobiul asupra Mielului cel fără de pată, care a luat asupra Sa păcatele omenirii, primind această greutate pentru a-l împăca pe om cu Dumnezeu. […] Mulţi dintre cei cu intenţii bune însă cu caracterul slab şi şovăitor au căzut pradă ispitei şi şi-au pierdut credinţa. Într-adevăr, numărul celor care au continuat să creadă a fost foarte mic. Lucrurile erau atunci cam la fel cum sunt şi astăzi. Oamenii doreau să-l slujească pe Dumnezeu atâta timp cât alţii nu se opuneau, dar se ruşinau de cruce dacă aceasta era batjocorită de ceilalţi. Unii însă au fost atinşi de liniştea pe care Domnul nostru o arăta în plină suferinţă, şi aceştia s-au îndepărtat tăcuţi şi trişti.

Comanda politică: mai întâi să fie închis şi apoi să se strângă probele

Raj Tunaru, deputat al partidului de guvernământ (la momentul respectiv, PSD-ul), a cerut în şedinţa Camerei Deputaţilor din 23 martie 2004: „Rog insistent organele de cercetare, în special pe Procurorul General al României, să emită urgent un mandat de arestare conform legislaţiei în vigoare, şi acesta să fie prelungit de judecători, conform legii, până când se vor strânge probele pentru arestarea ticălosului” (n. n., Gregorian Bivolaru). Fără comentarii.

Stenogramele PSD au ieşit la iveală în toamna anului 2004 şi au dovedit că în şedinţele secrete ale PSD această comandă a fost la fel de clară şi scopul urmărit era, printre altele, escamotarea afacerii Gabriel Bivolaru, deputatul care a devalizat BRD şi a scăpat după doar câţiva ani şi care, la momentul respectiv, era dat în urmărire generală, iar colegii lui din Parlament au făcut un marş public ca să-l susţină. Aşa ceva nu este posibil decât în România… Or, ca să-l facă scăpat pe acest hoţ (nu vom spune ordinar, căci a reuşit să fure o sumă remarcabilă, dar probabil a împărţit-o cu cine trebuie şi a fost bine recompensat), fără niciun fel de scrupul, greii PSD, în frunte cu Adrian Năstase, au avut ideea de a-l sacrifica public, realmente, pe Gregorian Bivolaru.
 

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Imediat ce Iisus a fost prins, au fost înştiinţaţi Ana şi Caiafa, care de-ndată au început pregătirile. Curând confuzia stăpânea peste tot. […] Înalţii prelaţi au trimis după toţi cei despre care ştiau că sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai acestuia, dorind ca ei să adune martorii şi orice dovadă posibilă şi să îi aducă înaintea consiliului.
[…]
„Ce acuzaţii aduceţi împotriva acestui om?” le-a zis Pilat adresându-se preoţilor. „Dacă nu era un răufăcător nu l-am fi adus înaintea ta” au declarat preoţii ursuzi. „Luaţi-l şi judecaţi-l după legea voastră” le-a zis Pilat. „Ştii bine” au spus aceştia, „că nu este potrivit pentru noi să condamnăm pe cineva la moarte”.
[…]
Potrivit unui vechi obicei oamenii aveau privilegiu de a cere eliberarea unui prizonier. Fariseii trimiseseră emisari care să-i convingă pe oameni să ceară moartea, nu viaţa Domnului. Pilat spera că ei îl vor alege pe Iisus şi a hotărât să le dea posibilitatea de a alege dintre el şi un criminal pe nume Baraba , care fusese condamnat pentru o crimă îngrozitoare şi care, mai mult, era detestat de oameni.
Pilat a întrebat din nou:
„Pe care din cei doi oameni vreţi să vi-l eliberez? Un strigăt general a răsunat în toată sala: „Nu pe acesta, ci pe Baraba!” „Dar ce să fac cu Iisus care este numit Hristos?” Cu toţii au exclamat în mod vehement: „Să fie răstignit! Să fie răstignit!” „Dar ce rău a făcut?” a întrebat pentru a treia oară Pilat? „Nu îi găsesc nicio vină. Îl voi biciui apoi îl voi achita.” Dar strigătul „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l” a ţâşnit din mulţime, iar sunetele aveau rezonanţa unei furtuni infernale. Marii Preoţi şi fariseii vociferau mişunând încoace şi încolo ca nişte nebuni.
[…]
Ura Marilor Preoţi şi a susţinătorilor acestora a crescut, la vederea lui Iisus şi au strigat: „Omoară-l; Răstigneşte-l”. „Nu sunteţi mulţumiţi?” a spus Pilat. „Pedeapsa pe care a primit-o este, fără îndoială suficientă pentru a-l vindeca de dorinţa de a se mai declara împărat.” Dar ei strigau şi mai tare, iar mulţimea s-a alăturat strigătului: „Răstigneşte-l, Răstigneşte-l!” „Noi avem o lege, iar după legea aceasta el trebuie să moară”, au replicat preoţii „pentru că s-a făcut pe sine Fiul Lui Dumnezeu.” […] „Dacă dai drumul omului acestuia nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului”.

Uneori, noaptea nu este un sfetnic bun, ci momentul prielnic pentru nelegiuiri 

Despre înscenarea de la Vama Nădlac şi modul în care a fost reţinut Gregorian Bivolaru, vom scrie pe larg într-un alt articol, clarificând această afacere dubioasă în lumina adevărului care a ieşit la iveală în cadrul procesului de la Sibiu. El a fost reţinut în clădirea Vămii şi, la momentul respectiv, avea asupra lui paşaportul valid şi asigurarea medicală încheiată cu o zi înainte. Deoarece autorităţile au lansat zvonul că el este dat în consemn la frontieră, Gregorian Bivolaru l-a rugat pe funcţionarul de la Vamă să verifice care este situaţia sa reală. Iar acesta susţine că pur şi simplu din neatenţie a greşit şi i-a spus că este, într-adevăr, dat în consemn şi nu poate părăsi ţara şi a făcut apel la forţele de ordine să îl reţină, deşi nu făcuse nimic ilegal… Vom reveni cu detalii.

Gregorian Bivolaru a fost reţinut în arestul Vămii, interogat din nou şi din nou, apoi dus la Bucureşti, interogat din nou şi din nou, judecat din nou şi din nou, într-o grabă năucitoare, într-o secvenţă de fapte şi acţiuni care ne-am fi închipuit că se pot petrece doar undeva în Lumea a patra şi nu într-o ţară presupus democratică. Deşi nimic nu justifica graba, a fost judecat în repetate rânduri noaptea, în „camera de consiliu” de complete de judecată instituite ad-hoc şi ţinute secrete până la momentul efectiv al procesului.
 

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Iisus fost prins de duşmanii lui noaptea:
„Aţi ieşit ca după un tâlhar, cu săbii şi ciomege să mă prindeţi? În toate zilele stăteam şi învăţam poporul în Templu şi n-aţi pus mâna pe mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului.”
A fost judecat în pripă, toiul nopţii, purtat în trei locuri:
– palatul lui Ana – el conducea un fel de tribunal instituit cu scopul de a-i cerceta pe cei acuzaţi că propovăduiesc învăţături false şi care, dacă erau condamnaţi, urmau să fie duşi în faţa Marelui Preot;
– tribunalul lui Caiafa – a fost judecat şi condamnat în lipsa dovezilor concludente de Caiafa şi acoliţi săi din Marele Consiliu;
– închisoarea subterană – Când Domnul nostru a pătruns în închisoare, El s-a rugat cu ardoare ca Tatăl Său Ceresc să primească tot ceea ce a suferit şi era pe cale să sufere ca un sacrificiu expiator, nu numai pentru călăii Săi, ci totodată pentru toţi cei care în epocile viitoare vor avea parte de chinuri de felul celor pe care era pe cale să le îndure.
Duşmanii Domnului nostru nu i-au permis acestuia nicio clipă de răgaz, nici măcar în această închisoare jalnică, ci l-au legat de un stâlp ce se afla în mijlocul încăperii, însă neîngăduindu-i să se sprijine de acesta, cu toate că era vlăguit de pe urma modului în care a fost tratat, de greutatea lanţurilor şi a numeroaselor căzături, încât abia că se mai putea ţine pe picioarele sale umflate şi pline de răni. Nu s-au oprit o clipă să nu-l jignească, iar când primii au obosit, alţii le-au luat locul.
Dimineaţa Iisus a fost „judecat” şi condamnat din nou în palatul lui Caiafa:
Caiafa, Ana, bătrânii şi scribi s-au adunat dimineaţa în sala mare a tribunalului, pentru a conduce un proces legal, din moment ce întâlnirile din timpul nopţii nu erau conforme legilor şi nu puteau fi considerate decât din perspectiva unor audienţe preliminare.
Cum preoţii evrei nu aveau voie să dea sentinţe de condamnare la moarte, Iisus a fost dus la palatul lui Pilat care după ce a audiat martorii şi pe Iisus la declarat nevinovat. Dar pentru că se făceau presiuni asupra lui pentru a-l condamna pe Iisus la moarte, aflând de la preoţi că Iisus este din Galilea l-a trimis să fie judecat de regele Irod al Galileei.
Acest l-a declarat nebun, dar nevinovat, aşa că Marii Preoţi, pentru a putea obţine condamnarea la moarte a lui Iisus l-au dus din nou la Pliat. A fost din nou declarat nevinovat de Pilat şi totuşi condamnat de acesta la biciuire. În final, a fost dus din nou în faţa lui Pilat, care având un caracter slab a cedat presiunilor şi ameninţărilor mulţimii şi ale preoţilor şi l-a condamnat pe Iisus la moarte.

Batjocorirea, arma prostului

Am aflat că la Vama Nădlac au fost prezenţi foarte mulţi jurnalişti, care ajunseseră acolo chiar înaintea lui Gregorian Bivolaru. Cu toate acestea, ei nu au relatat corect evenimentele, ci au profitat de ocazie pentru a contribui la oribilul complot al autorităţilor, prezentând versiunea denaturată a acestora, cu toate că unii dintre ei au fost martori la înscenarea respectivă. De exemplu, au văzut cum Gregorian Bivolaru a fost târât afară din clădirea Vămii şi striga după ajutor, că i se înscenează ceva, şi totuşi ei au filmat doar ce le-au spus autorităţile şi au prezentat imaginile ca şi cum acesta vroia să fugă din ţară.

Au văzut cum autorităţile l-au pus pe Gregorian Bivolaru să îşi pună peruca pe cap, l-au filmat cu perucă şi au spus pe post că el era deghizat ca să nu fie recunoscut. Iar când a fost închis, în loc să îi ia în considerare declaraţiile şi în ciuda faptului că asistaseră la derularea faptelor, ei l-au batjocorit şi şi-au exprimat satisfacţia de a-l vedea după gratii, întrebându-l de ce nu evadează, aşa cum a evadat din arestul Securităţii, cu ani în urmă. Câţi dintre jurnaliştii prezenţi s-au întrebat oare dacă acel om pe care, iată, îl urăsc atât de mult şi îi determină şi pe alţi oameni să-l urască, a făcut într-adevăr ceva rău sau greşit?

Fotografia lui Gregorian Bivolaru după gratii, ca şi imaginile filmate în acele zile, când era escortat de mascaţi, au fost reluate ulterior de presă cu o satisfacţie perversă, pentru a induce publicului ideea că el este un infractor, dar şi cu disperare, pentru că el este liber acum, iar duşmanii lui au rămas doar cu fotografia lui după gratii…

Mulţi jurnalişti au continuat să-l batjocorească pe Gregorian Bivolaru în perioada care a urmat, exprimându-se la adresa sa într-un mod incalificabil, uitând că sunt datori să prezinte faptele obiectiv şi să ţină cont de prezumţia de nevinovăţie. Şi nu ne referim doar la acuzaţii, ci la insulte gratuite, descalificante, oribile, bizare, la exprimări nejustificate precum: „omul cu faţa de peşte mort”. Sau altă culme a prostului gust şi perversiunii propagandistice, un editorialist întreba retoric în titlul scris cu litere de-o şchioapă pe prima pagină a ziarului: „V-aţi lăsa fata penetrată de Gregorian Bivolaru?”
 

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Imediat ce Caiafa împreună cu ceilalţi membri ai consiliului au părăsit tribunalul, o masă de nelegiuiţi – aceştia erau scursura societăţii – l-au înconjurat pe Iisus
[…]
După multe insulte, ei apucară laţul cu care era legat de gât şi îl traseră spre camera în care se retrase consiliul, îmboldindu-l cu bâtele şi strigând: „Mergi rege de paie ce eşti! Înfăţişează-te consiliului cu însemnele privilegiilor regale cu care te-am împodobit.” Gardienii, lipsiţi de cea mai mică urmă de compasiune, l-au acoperit cu noroi şi l-au scuipat, exclamând cu o gravitate batjocoritoare: „Primeşte ungerea profetică – ungerea regală.” Apoi au parodiat şi au profanat ceremoniile botezului.
Apoi, ei l-au târât pe Iisus de jur împrejurul camerei, prin faţa fiecărui membru al consiliului, şi fiecare i s-a adresat într-un limbaj jignitor. Fiecare chip arăta diabolic şi plin de mânie, şi totul împrejur era întunecat, confuz şi înspăimântător. Domnul nostru dimpotrivă, din momentul în care se declarase Fiul lui Dumnezeu, era înconjurat de un halou de lumină. Mulţi dintre cei de faţă păreau că au, într-un fel confuz, cunoştinţă de acest lucru, fiind destul de consternaţi să vadă că nici jignirile şi nici oprobiul nu îi puteau distruge expresia atât de majestuoasă a chipului său.
 Haloul ce strălucea în jurul lui Iisus din clipa în care declarase că El este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu cel Viu, îi stârni şi mai mult pe duşmanii Săi, dar, în acelaşi timp, strălucea atât de mult încât aceştia nu îl puteau privi. Eu cred că intenţia lor de a-i acoperi capul cu o cârpă murdară era pentru a-i ştirbi strălucirea.

Drumul lung şi complicat de la Arad la Bucureşti

Am mai aflat că, pe 29 aprilie 2004, atunci când Gregorian Bivolaru a fost adus de la Arad la Bucureşti, au fost mobilizate efective disproporţionate pentru paza lui – probabil că agresorilor le era frică de o eventuală evadare a acestuia. Probabil atâta aşteptau, sau vroiau să însceneze ceva similar cu „tentativa de trecere frauduloasă a frontierei”, să spună că el a vrut să fugă, pentru a-l împuşca. Acest periplu incredibil a durat, de la reţinerea sa şi timpul cât a fost ţinut în arest, plus drumul până la Bucureşti, peste 24 de ore, ceea ce, pe de o parte, a oferit timp procurorilor de la Bucureşti să pregătească noi acuzaţii la adresa lui Gregorian Bivolaru, ca să găsească motive de a-l acuza şi aresta, dar încalcă flagrant drepturile omului şi legislaţia în vigoare.
 

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Trei sute de oameni urmau să fie aşezaţi la porţi şi pe străzile din Ofel, o parte a cetăţii situată în sudul Templului, şi de-a lungul unei văi până la locuinţa lui Ana,  pe vârful Muntelui Sion, pentru a fi pregătiţi să trimită dacă era cazul întăriri căci, spunea el, toţi locuitorii săraci din Ofel erau partizani ai lui Iisus. De asemenea, trădătorul i-a avertizat să fie atenţi ca nu cumva să le scape din moment ce El, prin metode misterioase, adeseori s-a ascuns în munte, devenind invizibil pentru cei din jur.
[…]
Duşmanii cei răi ai Mântuitorului nostru l-au adus la Pilat prin cea mai circulată parte a oraşului. Caiafa, Ana şi mulţi dintre membrii Consiliului mergeau în faţă îmbrăcaţi de sărbătoare. Erau urmaţi de o serie de scribi şi de mulţi alţi evrei, printre care se aflau şi martorii mincinoşi şi fariseii ce s-au remarcat cel mai mult în a-l acuza pe Iisus. La mică distanţă în spatele lor urma Domnul nostru, condus de arcaşi şi păzit de soldaţi. Mulţimea era adunată de ambele părţi şi profera blestemele cele mai îngrozitoare.
[…]
În fruntea procesiunii apărură preoţii, cei mai virulenţi duşmani ai sfântului Fiu. Aceştia purtau nişte veşminte lungi şi somptuoase. Însă, lucru ce din păcate trebuie spus, în loc să apară strălucitori ca nişte preoţi ai lui Dumnezeu Suprem, se transformaseră în preoţi ai lui Satan. Nimeni nu le putea privi chipurile şi să nu observe patimile diabolice de care li se umpluseră sufletele: înşelătorii, viclenie diabolică şi nerăbdarea furioasă de a duce la bun sfârşit cea mai oribilă dintre fărădelegi, moartea Domnului şi Mântuitorului lor, singurul Fiu al lui Dumnezeu. Urmau apoi martorii mincinoşi înconjuraţi de mulţimea gălăgioasă. În urma tuturor, Iisus în persoană, Fiul lui Dumnezeu, Fiul Omului, plin de lanţuri, abia putându-se ţine pe picioare, însă târât fără milă de duşmanii săi.
[…]
Duşmanii lui Iisus s-au înfuriat la gândul că sunt nevoiţi să-l ducă pe Iisus necondamnat încă, înapoi la Pilat, care în repetate rânduri îl declarase nevinovat. L-au dus înapoi pe un drum ocolit, mult mai lung, din două motive: pentru a permite oamenilor din acea parte a cetăţii să-l vadă în acea stare ruşinoasă în care fusese adus şi pentru a le da timp emisarilor să agite populaţia.

 

„De la Ana la Caiafa”

De atunci a început traseul întortocheat şi bizar prin tribunale al acestui caz. Numai în primele zile, cazul lui Gregorian Bivolaru a trecut de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, care şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti, care a dispus prin încheiere în Camera de Consiliu arestarea lui Gregorian Bivolaru şi Farkas Zsolt. Aceştia au declarat recurs la Curtea de Apel Bucureşti, care a trimis dosarul la Judecătoria Sectorului 5. În cele din urmă, s-a dispus punerea lor în libertate, dar în loc să fie eliberaţi imediat, au mai fost reţinuţi încă 10 ore, în timp ce procurorii încercau cu disperare să încropească un alt dosar în care să ceară mandat de arestare, în aceeaşi zi de 1 aprilie.

Se încearcă judecarea propunerii de arestare preventivă în acest nou dosar, în Camera de Consiliu a Judecătoriei sectorului 5, dar avocaţii lui Gregorian Bivolaru recuză instanţa. Dosarul este trimis spre soluţionare instanţei ierarhic superioare, respectiv Tribunalul Bucureşti care, judecând cererea de recuzare în Camera de Consiliu, în aceeaşi zi, 1 aprilie 2004, o respinge. Avocaţii lui Gregorian Bivolaru declară recurs şi acest nou dosar ajunge la Curtea de Apel Bucureşti, care dispune sesizarea Curţii Constituţionale şi suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate de avocaţii lui Gregorian Bivolaru. După un traseu năucitor, care a durat aproape două luni, dintr-un tribunal în altul, pe 31 mai 2004 Judecătoria Sectorului 5 admite propunerea de arestare preventivă a lui Gregorian Bivolaru, emiţându-se, cu această ocazie, Mandatul de arestare preventivă nr. 69/U/2004 din 31.05.2004, pentru infracţiunea de act sexual cu un minor. Să ne reamintim, acesta fusese reţinut pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei!

Pentru opinia publică autorităţile au preferat să justifice eliberarea lui Gregorian Bivolaru, pe 1 aprilie, pe motive de procedură (ca şi cum apărătorii lui ar invoca fleacuri atunci când el în realitate ar fi vinovat) – şi au refuzat să recunoască adevărul, că el de fapt nu era vinovat cu nimic. În mod şocant, Ioan Rus, membru marcant al PSD şi ministrul administraţiei şi internelor la acea dată, a declarat pe 4 aprilie: „Apreciez drept ciudată punerea în libertate pe motive de procedură a lui Gregorian Bivolaru.” Ca şi cum procedura penală nu ar conta prea mult în România, dacă PSD-ul a hotărât că cineva trebuie condamnat cu orice preţ.

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Ana: „Este posibil ca tu să fii Iisus din Nazaret? Unde îţi sunt învăţăceii, unde sunt numeroşii tăi adepţi? Unde îţi este împărăţia? […] Autorităţile, presupun, au descoperit că era timpul să pună capăt comportamentului tău lipsit de respect faţă de Dumnezeu şi faţă de preoţii săi, precum şi a nerespectării sabatului. […] Eşti tăcut! Vorbeşte, instigator la revoltă ce eşti! Nu ai consumat tu Mielul Pascal într-un mod nelegiuit, la un mod nepotrivit? Nu doreşti tu să aduci învăţături noi? Cine ţi-a dat dreptul de a propovădui? Unde ai studiat? Vorbeşte, care sunt credinţele religiei tale?
[…]
Ana dădu poruncă să i se aducă un pergament[…]. Pe acesta el scrise cu litere mari o serie de cuvinte şi fiecare cuvânt exprima câte o acuzaţie dintre cele ce i-au fost aduse Domnului nostru. Îl înfăşură şi îl aşeză apoi într-un tub pe care i-l dărui spunând plin de dispreţ: „Iată sceptrul împărăţiei tale; conţine titlurile şi privilegiile pe care le meriţi, precum şi dreptul pe care îl ai la tron. Du-le în faţa Marelui Preot, pentru ca el să-ţi recunoască demnitatea regală şi să te trateze aşa cum trebuie. Leagă mâinile acestui rege şi du-l în faţa Marelui Preot.”
[…]
Chipul lui Caiafa era de o solemnitate dusă până la extrem, însă gravitatea era însoţită de semne evidente de furie prost disimulată şi de intenţii sinistre. Apoi, Caifa se ridică şi, îmboldit de Satan, îşi apucă poalele mantiei, o găuri cu cuţitul şi o sfâşie de la un capăt la altul exclamând în acelaşi timp cu voce tare: „A hulit, ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum că aţi auzit blasfemia: care este părerea voastră?” Toţi cei prezenţi se ridicară şi exclamară cu o răutate uluitoare: „Este vinovat; să plătească imediat cu moartea!”
[…]
Membrii consiliului au început în grabă şedinţa. Aceştia au doreau să îl condamne pe Iisus la moarte imediat, însă Nicodim, Iosif şi alţii s-au opus […] evidenţiind totodată că niciun criminal nu poate fi condamnat pentru crime ce nu au fost dovedite şi că în cazul de faţă martorii s-au contrazis unii pe alţii. […] Marele Preot merse până acolo încât să excludă din consiliu acei membri care îi erau favorabili lui Iisus chiar şi în cel mai mic grad.
[…]
Preoţii evrei erau puţin nemulţumiţi pentru faptul că erau obligaţi să se folosească de guvernatorul roman pentru confirmarea deciziei lor, însă acest fapt era necesar, din moment ce ei nu aveau voie să condamne persoanele decât în chestiuni referitoare la religie şi la Templu, şi nu puteau da o sentinţă de condamnare la moarte. Ei doreau să dovedească faptul că Iisus era un duşman al împăratului, acuzaţie ce ţinea de jurisdicţia lui Pilat.
[…]
Au adus martori mincinoşi care au declarat că El a călcat Sabatul şi chiar l-a profanat vindecând bolnavi în această zi. La auzul acestei acuzaţii Pilat i-a întrerupt şi pe un ton batjocoritor le-a spus: „E evident că niciunul din voi nu este bolnav – pentru că dacă aţi fi nu v-aţi plânge că aţi fost vindecaţi în ziua de Sabat.” 
[…]
Ultima dintre acuzaţii – aceea că Iisus dorea să fie numit împărat a avut un oarecare efect asupra lui Pilat. […] Pilat nu era doar superstiţios, ci şi extrem de slab la minte şi suspicios. […] Ştia perfect că profeţii evrei prevestiseră cu mult timp în urmă venirea în mijlocul lor a Unsului lui Dumnezeu, a Salvatorului, a Mântuitorului şi că mulţi dintre oameni credeau cu tărie în asta. […] El auzise adesea despre tradiţiile care îl priveau pe Mesia şi împăratul evreilor […], evrei care aşteptau un împărat puternic şi viguros. […] Ideea evreilor de a-l acuza pe amărâtul pe care i-l aduseseră în faţă, că s-ar fi pus pe sine însuşi ca împărat al evreilor, îi părea desigur, absurdă; dar cum duşmanii lui Iisus îi aduseseră aceste acuzaţii ca probe ale trădării împotriva împăratului, el s-a gândit să-l interogheze personal în legătură cu aceste acuzaţii.
Răspunsurile pe care le-a primit de la Iisus, deşi depăşeau mult capacitatea de înţelegerea lui Pilat, i-au arătat că nu reprezenta un pericol pentru Imperiul roman. Aşa că el li s-a adresat din nou Marilor Preoţi pe terasă: „Nu îi găsesc nicio vină”
[…]
Principalul motiv al hotărârii lui Irod de a nu-l condamna pe Iisus era acela că îşi dorea să se revanşeze faţă de Pilat pentru curtoazia sa şi se gândea că cea mai potrivită răsplată ar fi aceea de a-i respecta decizia şi de a fi de acord cu opinia lui.
[…]
Cel mai slab şi mai nehotărât dintre judecători, Pilat, repetase de trei ori mişeleştile cuvinte: „Nu îl găsesc vinovat de nicio crimă: îl voi pedepsi deci şi îl voi elibera” la care evreii continuaseră să răspundă: „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” Dar el era hotărât să respecte decizia de a nu-l condamna pe Domnul nostru la moarte şi a ordonat să fie biciuit potrivit obiceiului roman. Pilat, care nu dorea să cunoască adevărul, ci doar să iasă cu faţa curată din acest necaz, a devenit mai nesigur ca niciodată; conştiinţa îi şoptea – „Iisus este nevinovat”, soţia lui îi spunea „este un sfânt”; superstiţiile îl făceau să se teamă că Iisus era un duşman al zeilor lui; iar laşitatea îl umplea de groază, căci dacă Iisus era un zeu s-ar fi răzbunat pe judecătorul lui. Era atât de iritat, cât şi speriat de ultimele cuvinte ale lui Iisus şi a făcut o nouă încercare de a-l elibera, dar evreii l-au ameninţat imediat că-l vor pârî Împăratului. Această ameninţare l-a îngrozit şi a hotărât să le facă pe plac, deşi era ferm convins de nevinovăţia lui Iisus şi perfect conştient că prin pronunţarea condamnării la moarte ar încălca orice lege a justiţiei, pe lângă faptul că ar încălca promisiunea făcută soţiei sale dimineaţa. Astfel l-a sacrificat el pe Iisus vrăşmăşiei evreilor.

Din nou, opinia publică

Incredibil! Mandatul de arestare emis pe numele lui Gregorian Bivolaru în 31 mai 2004, mandat pe care IGP-ul îl consideră probabil valid şi în prezent, afişându-l pe Gregorian Bivolaru primul pe lista celor mai căutaţi infractori din România, invocă opinia publică. Mandatul afirmă faptul că arestarea sa este cerută de populaţie şi rămânerea sa în stare de libertate ar duce la tulburări sociale!!!

„Reacţia notorie a publicului (care a luat cunoştinţă de comiterea unor fapte penale grave îndreptate împotriva unor minori) a suscitat şi continuă să suscite o anumită tulburare socială care justifică luarea unei măsuri preventive drastice faţă de inculpatul Gregorian Bivolaru, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prezumţiei de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la o eventuală condamnare definitivă. Lăsarea în libertate a inculpatului tulbură în mod real ordinea publică”.

Cum mai poate oare completul de judecată să vorbească despre neştirbirea prezumţiei de nevinovăţie în condiţiile în care dispune cea mai drastică dintre măsurile preventive doar pentru a da satisfacţie opiniei publice intoxicate de declaraţiile publice ale Parchetului, care afirma că a ridicat cinci camioane de probe fără a menţiona că au fost ridicate obiectele cele mai intime ale celor percheziţionaţi, care a batjocorit o practică recunoscută în toate ţările democratice – yoga – făcând publice nişte acuzaţii nesusţinute nici măcar de către o presupusă victimă, şi care, după aproape 10 ani de monitorizare atentă din partea serviciilor secrete, considera în anul 2004 (şi este valabil până în prezent) că mai are încă de cercetat pentru obţinerea probelor în vederea trimiterii în judecată pentru infracţiunile de o gravitate deosebită puse pe seama lui Gregorian Bivolaru?!
 

Citate semnificative din cartea Patimile Domnului nostru Iisus Hristos, care conţine viziunile călugăriţei Anna Catherine Emmerich:
Am văzut cum oameni înarmaţi ce se aflau în slujba tribunalului le dădeau bani celor care se comportau cel mai violent faţă de Iisus şi i-am văzut cum îi împingeau la o parte pe cei care îl priveau plini de milă. Cei dintâi erau lăsaţi să pătrundă în tribunalul lui Caiafa.
[…]
Când Marii Preoţi şi ceilalţi duşmani ai lui Iisus au înţeles că Irod era hotărât să nu cedeze dorinţelor lor, au trimis emisari în acea parte a cetăţii numită Acre, care era locuită în principal de farisei, pentru a le spune că trebuie să se adune în jurul palatului lui Pilat pentru a forma o mulţime şi i-a mituit pentru a crea agitaţie şi a cere condamnarea Domnului nostru. Mai mult, ei au trimis agenţi secreţi pentru a-i speria pe oameni şi a-i ameninţa cu răzbunarea divină dacă nu cer cu insistenţă execuţia lui Iisus, pe care l-au numit un blasfemiator sacrileg. Acestor agenţi li s-a poruncit de asemenea să-i sperie pe oameni sugerându-le că dacă Iisus nu va fi omorât, el va trece de partea romanilor, îi va asista în exterminarea neamului iudaic, pentru că la aceasta s-ar fi referit El atunci când vorbise despre împărăţia ce va veni. Ei au încercat să răspândească şi în alte zone ale cetăţii zvonul că Irod l-ar fi condamnat, dar că este, de asemenea, nevoie ca oamenii să îşi exprime dorinţa, susţinătorii lui fiind oameni de temut. Căci dacă ar fi fost eliberat El s-ar fi alăturat romanilor, ar fi creat agitaţie în ziua festivalului şi s-ar fi răzbunat în cel mai crud mod. Unii dintre ei au răspândit zvonuri contradictorii şi alarmante pentru a stârni oamenii şi a provoca o revoltă. În acest timp alţii împărţeau bani soldaţilor, cumpărându-i pentru a-l maltrata pe Iisus şi a-i provoca moartea, pe care erau nerăbdători să o vadă petrecându-se cât mai repede cu putinţă, de teamă că Pilat l-ar putea achita.
[…]
Zarva fariseilor şi a mulţimii forma un alt fel de acompaniament, care înăbuşea şi acoperea uneori strigătele divine de jale, iar dinspre ei se puteau auzi cuvintele „Omoară-l! Răstigneşte-l!” Pilat continua să negocieze cu oamenii, iar când a cerut linişte pentru a putea vorbi a fost nevoit să-şi exprime gândurile în faţa gălăgioasei adunări doar anunţat de sunetul unei trompete.
[…]
Pilat le-a vorbit oamenilor în numeroase rânduri de-a lungul biciuirii lui Iisus, dar aceştia îl întrerupeau imediat şi vociferau: „Va fi executat, chiar dacă ar fi să murim pentru asta.” Când Iisus a fost dus în turnul de pază cu toţii au strigat din nou: Răstigneşte-l, răstigneşte-l!”
[…]
Ura Marilor Preoţi şi a susţinătorilor acestora a crescut, la vederea lui Iisus şi au strigat: „Omoară-l; Răstigneşte-l”. „Nu sunteţi mulţumiţi?” a spus Pilat. „Pedeapsa pe care a primit-o este, fără îndoială suficientă pentru a-l vindeca de dorinţa de a se mai declara împărat.” Dar ei strigau şi mai tare, iar mulţimea s-a alăturat strigătului: „Răstigneşte-l, Răstigneşte-l!” Atunci Pilat a pus să sune din trompetă pentru a cere linişte şi a spus „Voi luaţi-l şi răstigniţi-l, căci eu nu-i găsesc vreo vină.”
[…]
Cuvintele lui Iisus l-au speriat şi l-au înfuriat pe Pilat; el s-a întors la balcon şi a repetat că îl va elibera pe Iisus, dar ei au strigat: „Dacă dai drumul omului acestuia nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat este împotriva Cezarului”. Alţii au spus că îl vor pârî Împăratului pentru a le fi stricat festivalul; că trebuie să se hotărască pe dată, pentru că ei erau obligaţi să fie la Templu până la orele zece ale serii. Strigătul „Răstigneşte-l! Răstigneşte-l!” răsuna de peste tot; reverbera până şi de pe acoperişurile plate ale caselor de lângă forum, unde erau adunaţi mulţi oameni. Pilat a văzut că toate eforturile sale erau zadarnice şi că nu putea influenţa gloata furioasă. Strigătele şi injuriile acesteia erau asurzitoare, iar el a început să se teamă de o revoltă.

 
Acum, după terminarea audierii martorilor în procesul de la Sibiu, putem să prezentăm o imagine clară a ceea ce s-a petrecut în cazul lui Gregorian Bivolaru, mai ales în perioada martie-aprilie 2004 şi vom prezenta în detaliu în articolele noastre toate aceste fapte şi mărturii, pentru că publicul are dreptul să cunoască adevărul, inclusiv modul în care a fost manipulat şi prostit de autorităţi, cu ajutorul presei.
 
 
Citiţi ultima parte a articolului:

Aspecte inedite şi revelatoare despre Operaţiunea Christ (partea a IV-a)

 

Citiţi şi:

Se obişnuieşte în Kali Yuga: atacul la maestru 

DOSAR. Un caz zguduitor: incredibilul proces al lui Swami Premananda 

yogaesoteric
13 aprilie 2010