Astronautul anului 1000

 

În oraşul spaniol Salamanca, a fost construită în anul 1102 o catedrală ce poartă numele de Sfântul Ieronimus. Pe zidurile ei există însă o mică sculptură care surprinde pe toată lumea, pentru că înfăţişează o imagine în care toţi oamenii timpurilor noastre pot recunoaşte un astronaut…

Cum catedrala a fost renovată în anul 1992, cu acea ocazie adăugându-se vechilor sculpturi şi unele imagini contemporane, au existat tentative de a explica prin aceasta existenţa uimitorului astronaut. Dar mărturiile localnicilor arată că sculptura ce înfăţişează astronautul nu a fost adăugată recent, în 1992. Ei ştiu de la bunicii şi străbunicii lor despre „omul stelelor” („hombre de las estrellas”) de pe peretele catedralei.

În plus, există o fotografie a catedralei făcută înainte de anul 1992, în care se poate vedea astronautul, deteriorat de curgerea timpului. Ne întrebăm mai degrabă dacă prin adăugarea de noi sculpturi în cadrul restaurării din 1992 nu s-a încercat inventarea unei poveşti care să mascheze existenţa acestui misterios astronaut din vechime?

Cum s-ar putea explica imaginea unui astronaut între sculpturile făcute pe o catedrală ce a fost edificată în anul 1102?

Acesta este dovada enigmatică evidentă a unui călător în timp.


Citiţi şi:
O scurtă incursiune în istoria mai puţin cunoscută a omenirii (7)
O călătorie în timp împreună cu George Wells şi cu genialul inginer francez Emile Drouet

 

yogaesoteric
7 ianuarie 2016

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More