Atenţie! Suntem în permanenţă ţintele unor „necunoscuţi″ din planurile subtile

Aura omului sănătos este mare, de formă ovală, compactă, şi înconjurată de o “plasă de protecţie” de natură biomagnetică. Când această “plasă de protecţie” este intactă, persoana respectivă se află într-o stare permanentă de armonie. Din păcate, în prezent, tot mai mulţi oameni au aura “ciuruită”, distorsionată, afectată. Cum şi în ce mod s-a ajuns la această stare de uzură?
“Duşmanul de moarte” al aurei este nervozitatea şi oricine intuieşte aceasta dacă ia în considerare, de pildă, faptul că la persoanele răutăcioase şi iritabile apar cu timpul grave dezechilibre. Starea de nemulţumire şi impulsivitate sporită, ca de altfel toate celelalte stări negative pe care le manifestăm deseori (frica, ura, gelozia, revolta), afectează aura dinspre interior, producând “găuri” prin care pot intra în orice moment energiile sau gândurile negative generate de alte fiinţe umane inconştiente sau de fiinţe dezgustătoare din planurile inferioare ale lumilor subtile paralele.

Spaţiul eteric este înţesat de tot felul de paraziţi energetici şi de fiinţe cenuşii care ne pot face rău în mod voit. Elementalii – aşa sunt denumite aceste entităţi – preferă să paraziteze pe corpuri străine şi pot ajunge chiar să pună stăpânire pe sufletul unui om care şi-a menţinut prin gândurile şi acţiunile sale legătura permanentă cu lumile inferioare, sfârşind prin a fi posedat de aceştia.
Entitatea negativă care începe să domine mintea şi sufletul unei persoane din planul fizic caută mai ales sufletul unui beţiv, al unui dezmăţat, sadic, ucigaş, hoţ, avar sau răuvoitor, pentru că aceştia nu deţin controlul propriei lor persoane, fiind dominaţi de pasiunile lor animalice. Elementalii se bucură însă şi de suferinţa şi necazul omului, hrănindu-se cu emanaţiile rezultate din indignarea, durerea sau teama acestuia. Orice dezintegrare îi face să jubileze. Vaporii alcoolului, duhoarea fumatului, mirosul de sânge, ca de altfel toate tensiunile psihice ale omului sunt pentru ei un adevărat ospăţ!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More