Atunci când iubirea ne inundă fiinţa şi devine o iubire fără măsură ne expansionăm într-un mod euforic de la finit către infinit

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Motto:  1. „Fiecare dintre noi păstrăm pentru totdeauna în inima noastră amintirea tuturor iubirilor şi a tuturor trăirilor minunate care ne-au făcut fericiţi. Mai ales din această cauză, fiecare dintre noi aspirăm cu ardoare să trezim iubirea în sufletul nostru. Căci atunci când iubirea devine nesfârşită, chiar şi ceea ce ni se pare a fi imposibil devine cu uşurinţă posibil.“

 

2. „Acolo unde există iubire, miracolele apar întotdeauna. Aceasta este cu putinţă pentru că, înainte de toate, DUMNEZEU este iubire.“

3. „Iubirea ne permite să ne transformăm ca prin farmec, într-un mod plăcut şi uşor. Datorită câmpului său magic care apare în jurul nostru, iubirea ne permite să construim o lume mai bună. Iubirea face să apară în mod spontan în fiinţa no
astră dăruire de sine, bunătate, altruism, bunăvoinţă, fericire, încântare, compasiune…

Iubirea este cel mai puternic elixir magic, pe care fiecare dintre noi îl avem oricând la dispoziţie. Tocmai de aceea, este minunat să-l savurăm fără încetare.“

Atât yoghinii începători, cât şi cei avansaţi, pot învăţa, atât la nivel individual, cât şi în cadrul cuplurilor amoroase în care sunt angrenaţi, care sunt aptitudinile emoţionale, erotice, mentale şi spirituale necesare pentru a favoriza apariţia unei stări ample şi profunde de armonie în sânul unei relaţii yoghine de cuplu bazate pe iubire reciprocă, transfigurare, respect şi continenţă sexuală.

Dăruind de fapt dobândeşti

Pentru a avea o relaţie amoroasă cât mai fericită şi armonioasă, fiecare dintre cei doi iubiţi trebuie să-şi dea seama că tot ceea ce dăruieşte într-o relaţie amoroasă îşi dăruieşte, în realitate, totodată şi lui însuşi. Altfel spus, fiecare dintre cei doi iubiţi trebuie să devină conştient că, dăruindu-i cât mai multă fericire celuilalt, totodată, în felul acesta, el dobândeşte şi pentru sine o mare fericire. Bărbatul trebuie să aibă întotdeauna în vedere următorul principiu fundamental, străvechi: Cea mai mare fericire a mea apare atunci când o fac să fie cât mai fericită pe iubita mea. La rândul său, femeia trebuie să aibă în vedere acelaşi principiu străvechi: Cea mai mare fericire a mea este să îl fac să fie cât mai fericit pe iubitul meu.
Aplicând în mod reciproc acest principiu, cei doi iubiţi vor resimţi o stare imensă de fericire datorită trezirii în propriul lor univers lăuntric a unei stări inefabile de empatie, care le va permite să trăiască fiecare starea de fericire pe care o resimte plenar şi profund celălalt. Acest mod de a trăi iubirea, prin intermediul stărilor pe care le resimte plenar şi profund celălalt, îi va deschide pe cei doi iubiţi către experienţa inefabilă şi fascinantă a stării androginale.

Fiecare relaţie amoroasă este şi o aventură spirituală

Dată fiind experienţa ultimilor ani, mulţi yoghini şi multe yoghine au ajuns deja să îşi dea seama că nu mai este suficient să cunoască doar mijloacele prin care pot avea o relaţie armonioasă, care să-i facă fericiţi. Ei îşi doresc să se folosească de relaţiile amoroase plenare, frenetice şi profunde ca de nişte mijloace privilegiate pentru a ajunge la stări de extaz divin. Mulţi doresc să atingă stări de orgasm cosmic, mistic pentru a ajunge astfel în cuplu la stări de SAMADHI (extaz divin). Alţii doresc să înţeleagă semnificaţia esoterică inefabilă, profundă a relaţiei în care se află. Prin intermediul fenomenelor tainice de sincronicitate cu care se confruntă, ei urmăresc să intuiască motivul pentru care au intrat în acea relaţie. Unii aspiră să înţeleagă rolul complex pe care îl joacă celălalt în relaţia în care se angrenează. Alţii aspiră să descopere enigmatica alchimie ocultă pe care o declanşează iubitul sau iubita în universul lor lăuntric, făcând să înmugurească germenii uluitori ai stării androginale glorioase.

Unii yoghini şi unele yoghine aspiră să înţeleagă semnificaţia vastă şi profundă a relaţiei lor personale pornind de la originile ei cele mai profunde, care îi fac să intre în comuniune şi rezonanţă cu Macrocosmosul, trezind, astfel, în universul lor lăuntric potenţialităţi fabuloase. Dacă, în trecut, ei se limitau să îşi pună întrebări în numele emoţiilor lor, în numele stărilor lor, al sufletului şi al minţii lor, acum la mulţi dintre ei perspectiva s-a transformat şi a devenit mult mai vastă şi bogată. Mulţi au început deja să înţeleagă că, în realitate, fiecare relaţie amoroasă bazată pe iubire, transfigurare şi continenţă în care există reciprocitate este, simultan, şi o aventură spirituală care face să se trezească în ei starea androginală glorioasă.

Energia iubirii este forţa motrice a Macrocosmosului

Unii yoghini şi unele yoghine au descoperit deja, în cadrul relaţiilor amoroase bazate pe iubire reciprocă, pe transfigurare şi pe continenţă, că dincolo de extazurile şi de fericirea pe care le-o aduc şi de singurătatea pe care le-o risipesc, relaţiile amoroase le deschid calea către misterioasele tărâmuri paradisiace care există în universul astral, în care sufletul lor înfloreşte şi poate evolua, iar conştiinţa li se rafinează şi se dilată în acele spaţii misterioase. Ei au descoperit în felul acesta că energia tainică sublimă şi nesfârşită a iubirii care provine de la DUMNEZEU TATĂL este forţa motrice a Macrocosmosului. Ei au descoperit că energia iubirii face posibil orice raport personal fructuos şi înălţător şi ne pune într-un inefabil şi euforic contact intim atât cu celălalt, cât şi cu Universul.
Atunci când este intensă şi copleşitoare, energia iubirii ne ghidează în mod spontan mintea şi se dovedeşte, în ultimă instanţă, că este singurul aspect universal valabil care contează cu adevărat, atât în această lume, cât şi în enigmatica lume de dincolo. Unii yoghini şi unele yoghine au ajuns deja să-şi dea seama că se află pe pragul unei importante transformări lăuntrice care, printre altele, implică înălţarea iubirii la un nivel de maturitate care este mai rafinat, mult mai amplu şi mai profund.
Pe această sublimă treaptă de maturitate, iubirea fără margini, iubirea copleşitoare li se dezvăluie nu ca fiind o noţiune, ci ca fiind o necesitate fundamentală. Trăirea unei aventuri amoroase bazată pe iubire reciprocă, pe transfigurare şi pe continenţă nu mai înseamnă pentru ei o simplă pierdere de timp, ceva fără sens ce este trăit în numele pasiunii, ci se dezvăluie ca fiind o cheie fundamentală care le permite foarte repede accesul la fericire, la bucurie, la creativitate, la încântare, la plăcere, la îndumnezeire, la atingerea stării androginale glorioase, la transmutarea giganticului potenţial creator şi la compasiune. Trezirea acestor calităţi prin intermediul energiei misterioase, infinite a iubirii se revelează ca fiind adevăratul destin sublim al fiinţei umane.

Iubirea vine de la DUMNEZEU şi DUMNEZEU este iubire

Iubirea fără măsură, iubirea copleşitoare, intensă, profundă, conştientă este un demers care ţine, astfel, seama atât de aspiraţiile inimii, cât şi de aspiraţiile profunde ale minţii sau, cu alte cuvinte, de ambele aspecte care sunt intim implicate în procesul magic al iubirii. Dacă iubirea este copleşitoare, profundă şi amplă, ea ne antrenează, în simultaneitate, în toate aceste dimensiuni tainice care există atât în universul nostru lăuntric, cât şi în Macrocosmos.
Dacă, analogic vorbind, inima este întocmai ca o citadelă a emoţiilor pure şi sublime, sufletul este întocmai ca o catedrală ale cărei vitralii filtrează în fel şi chip lumina aurie a iubirii pure ce vine de la DUMNEZEU şi, astfel, îl face pe DUMNEZEU să se bucure de efectele unice pe care ea le declanşează în fiecare dintre noi, în universul nostru lăuntric. Cu toate că energia sa vine fără încetare din Macrocosmos de la DUMNEZEU TATĂL, iubirea inimii se manifestă în universul nostru lăuntric ca fiind iubirea structurii emoţionale, care stabileşte, prin intermediul ei, o conexiune specifică ce apare instantaneu în sfera noastră emoţională. Atunci când începem să iubim, noi ne unim într-un mod profund, amplu şi inefabil cu iubitul sau cu iubita noastră pe nivelul subtil specific al esenţei noastre emoţionale, care este foarte pură.

Pentru că iubirea vine de la DUMNEZEU şi pentru că DUMNEZEU este, înainte de toate, iubire, prin intermediul energiei tainice a iubirii noi intrăm, astfel, într-o comuniune profundă, amplă şi instantanee cu DUMNEZEU TATĂL. Aceasta explică, printre altele, starea de fericire, extazul, entuziasmul, bucuria, încântarea şi exaltarea care apar în fiecare dintre noi atunci când iubim. Pentru că energia iubirii este infinită şi provine de la DUMNEZEU şi pentru că DUMNEZEU este iubire, aceasta ne face să ne simţim, ca prin farmec, binecuvântaţi de DUMNEZEU şi plini de speranţă atunci când iubim. Cei egoişti, cei ignoranţi, cei meschini, cei care nu au înţeles că iubirea vine de la DUMNEZEU şi DUMNEZEU este iubire, toţi aceştia simt o instinctivă frică de iubire şi tocmai de aceea ei au tendinţa să fugă de ea sau să o evite. Astfel de reacţii arată însă că ei nu vor, deocamdată, să iubească. Tocmai de aceea, astfel de fiinţe umane se feresc îngrozite de iubire şi consideră că singura victorie în faţa iubirii este fuga.

Când iubim, iubirea care se trezeşte în fiinţa noastră atrage iubirea

Atunci când iubim intens, profund şi fără măsură, suntem simultan transformaţi nu numai de posibilităţile uluitoare, miraculoase ale energiei iubirii, ci şi de viaţa însăşi, care vehiculează şi ea, la rândul ei, energiile tainice ale iubirii, generând în fiinţa noastră stări inefabile de rezonanţă ocultă. Atunci când iubim, iubirea care se trezeşte în fiinţa noastră atrage ca prin farmec iubirea. Bucuria pe care o trăim atrage bucuria. Extazul pe care îl simţim atrage extazul. Ceea ce trăim generează instantaneu fenomene corespondente de rezonanţă cu sursele infinite de energie din Macrocosmos.
Atunci când debordăm de iubire, atunci când iubim fără margini, intens şi profund, suntem totodată plini de bucurie, radiem o tainică lumină subtilă care se manifestă pe zeci de kilometri în jurul nostru, generând un câmp magic, divin şi, totodată, această energie a iubirii străluceşte întocmai ca un diamant în inimile noastre, generând adeseori în fiinţa noastră stări extatice, copleşitoare, mistice. Această bogăţie de stări paradisiace, copleşitoare se menţine în universul nostru lăuntric şi chiar se amplifică, atâta timp cât noi ne deschidem către ele şi nu facem nimic pentru a bloca revărsarea de har divin pe care energia iubirii o declanşează în microcosmosul fiinţei noastre.

Emoţiile minunate, înălţătoare, pure, intense pe care le împărtăşim într-un tainic şi mirific unison cu fiinţa iubită atunci când iubirea este reciprocă, ne ajută să intrăm într-un contact din ce în ce mai intim unul cu celălalt, pe diferitele niveluri ale fiinţei noastre. Acest proces mirific este intensificat atunci când cei doi iubiţi se transfigurează unul pe celălalt în simultaneitate. Procedând în felul acesta, fiecare dintre ei îl face pe celălalt să se expansioneze euforic către tainicele focare cosmice care există în Macrocosmos. Ştiind aceasta, ne putem da seama cu uşurinţă că, atunci când iubesc, numai cei iniţiaţi pot să transfigureze.

Transfigurarea intensifică ca prin farmec toate trăirile minunate

În cazul fiinţei umane iniţiate care iubeşte şi cunoaşte taina  transfigurării, aceasta îi conferă o cheie esenţială care intensifică instantaneu, ca prin farmec, atât stările complexe pe care ea le trăieşte, cât şi stările pe care le trăieşte cu ajutorul ei fiinţa iubită.
Acest proces de transfigurare poate fi realizat atât atunci când suntem împreună cu fiinţa iubită, cât şi atunci când ea se găseşte la nu contează ce distanţă. Procesul transfigurării în iubire este universal.
Este esenţial să reţinem că a cunoaşte transfigurarea amoroasă este una, iar aplicarea constantă a transfigurării amoroase în orice relaţie de iubire este altceva. Nu puţine sunt cazurile în care cei care cunosc taina transfigurării nu se folosesc de ea şi astfel, datorită inerţiei şi stării de lene în care se complac, ei nu beneficiază de avantajele uriaşe ale transfigurării în relaţia de iubire. Este însă esenţial să înţelegem că, atunci când două fiinţe iniţiate se iubesc şi se transfigurează reciproc, stările pe care ele le simt împreună, atât atunci când se află la distanţă, cât şi atunci când ele se află aproape una de cealaltă, sunt uluitoare şi fac posibile multe miracole. Tocmai de aceea subliniem că un gram de practică în ceea ce priveşte transfigurarea echivalează cu sute de tone de teorie. Atât pe maestrul în ştiinţa tainică a transfigurării, cât şi pe maestra în ştiinţa tainică a transfigurării îi face exerciţiul neîncetat al transfigurării fiinţelor cu care se află în relaţii de iubire.

O revelaţie esenţială despre iubire

Energia iubirii provine de la DUMNEZEU TATĂL şi face să se manifeste în universul nostru lăuntric o mare bogăţie de stări şi nuanţe. Ştiind aceasta, se poate spune că energia iubirii care emană din ANAHATA CHAKRA conţine o multitudine uluitoare de energii secundare specifice, care prezintă frecvenţe caracteristice de vibraţie. Anumite energii componente ale iubirii, care sunt vehiculate şi manifestate prin intermediul centrului de forţă ANAHATA CHAKRA, reprezintă cel mai adesea un schimb subtil neîncetat de emoţii între două fiinţe umane care se iubesc şi am putea spune că reprezintă componentele cele mai puţin rafinate ale energiei iubirii.

În afara acestora există însă şi componentele elevate, pure, sublime, înalte ale iubirii, care pot fi asociate cu aşa-zisa iubire a sufletului. Atunci când se manifestă, aceste energii fac să apară ceea ce se numeşte iubirea divină supremă, care, dincolo de orice îndoială, reprezintă energiile cele mai înalte care se manifestă, componentele cele mai pure, divine, ultime ale iubirii. Pentru a permite înţelegerea acestei revelaţii putem să ne imaginăm că iubirea, ca energie ce provine de la DUMNEZEU, conţine în manifestarea ei şapte energii constitutive distincte. Din aceste şapte energii constitutive, cea de-a şaptea reprezintă componenta supremă, divină şi cea mai elevată a energiei iubirii. Această componentă sau, altfel spus, această energie, cea mai înaltă, divină, profund spirituală, este în strânsă legătură cu esenţa noastră spirituală eternă. Altfel spus, ea este în legătură cu Sinele nostru Suprem Nemuritor, ATMAN.

În afara acestei componente sau energii supreme, ultime, mai există alte şase energii constitutive ale iubirii. Cu toate că aceste şapte energii se manifestă în simultaneitate în universul nostru lăuntric, noi le percepem în microcosmosul fiinţei noastre numai pe acelea pe care suntem deja deschişi să le receptăm. Ştiind aceasta, putem spune că există şapte moduri distincte de a simţi în universul nostru lăuntric energia iubirii, iar ultimul, cel de-al şaptelea, ni se dezvăluie în mod plenar şi profund numai atunci când reuşim să ne revelăm, în universul nostru lăuntric, Sinele nostru Nemuritor, ATMAN.

Energia supremă a iubirii sau, altfel spus, cea de-a şaptea energie componentă a iubirii, care reprezintă energia supremă, ultimă, ce se manifestă în simultaneitate cu celelalte în universul nostru lăuntric, ne permite, atunci când este simţită intens, profund şi plenar, să ne depăşim emoţiile, să trecem dincolo de ataşamente, de gelozie, de posesivitate şi ne conduce în mod spontan şi fulgerător către sfera enigmatică a esenţei mistice în care ni se revelează Sinele Suprem Nemuritor, ATMAN, scânteie din DUMNEZEU TATĂL.
Revelaţia pe care o prezentăm aici, şi anume aceea că iubirea este alcătuită din şapte energii distincte care se manifestă în simultaneitate atunci când iubim, este esenţială şi trebuie să fie înţeleasă ca atare atunci când trăim intens, profund şi plenar iubirea fără măsură.
Această revelaţie nu trebuie să ne facă să considerăm că celelalte forme de energie care alcătuiesc iubirea sunt inutile, dar trebuie să ne permită să înţelegem că, prin rafinarea şi prin elevarea frecvenţei noastre de vibraţie, vom ajunge să simţim preponderent, intens şi copleşitor cea de-a şaptea componentă a energiei iubirii, care reprezintă aspectul suprem al acesteia.
Revelarea Sinelui Suprem Nemuritor, ATMAN, facilitează trăirea preponderentă în universul nostru lăuntric a acestei componente supreme, divine a energiei iubirii. Totodată, descoperirea acestei componente supreme în propriul său univers lăuntric face ca fiinţa umană să intre spontan în stare de extaz divin (SAMADHI).

Totul se oglindeşte în noi

Dat fiind faptul că, în realitate, fiecare dintre noi suntem un univers sau, altfel spus, un microcosmos în miniatură, ceea ce este în universul nostru lăuntric există pretutindeni, iar ceea ce nu există în universul nostru lăuntric nu există nicăieri.
Dat fiind faptul că fiecare dintre noi suntem un microcosmos, în sfera existenţială a sufletului noi participăm, fiecare, la urzeala unei ţesături foarte fine, care ne uneşte într-un mod tainic cu totul.
Ştiind aceasta, se poate spune că totul se oglindeşte în noi sau, altfel spus, că întregul Macrocosmos se oglindeşte în noi, iar noi sau, altfel spus, microcosmosul fiinţei noastre, ca parte, se reflectă în întregul Macrocosmos.
Cunoscând aceasta, se poate spune că întreaga Creaţie, în care noi suntem integraţi ca parte, este o gigantică hologramă, în care totul se reflectă în fiecare parte, iar fiecare parte se oglindeşte şi este integrată în marele tot.
Fiecare dintre noi suntem incluşi, ca parte, în această structură gigantică a Macrocosmosului şi fiecare dintre noi, pe lângă faptul că suntem integraţi în tot, suntem alcătuiţi, în acelaşi timp, din tot ceea ce am  fost şi din tot ceea ce suntem, acum şi aici, în prezent. În universul nostru lăuntric este în permanenţă inclusă totalitatea victoriilor noastre, sunt incluse toate experienţele noastre, toată măreţia noastră, toate stările şi toate informaţiile pe care le-am acumulat.
Stările profunde şi ample de transfigurare şi iubirea sublimă, pură a sufletului ne permit să intuim în mod gradat tot ceea ce am fost vreodată în alte existenţe: bărbat sau femeie, părinte sau copil, yoghin sau ignorant, rege sau cerşetor. Altfel spus, toate existenţele noastre anterioare, toate ipostazele care s-au manifestat în fiecare existenţă anterioară, toate acestea sunt incluse în anumite straturi specifice ale microcosmosului fiinţei noastre.

Iubire, transfigurare şi continenţă perfectă

Starea de transfigurare reciprocă, înaltă, sublimă, pură, copleşitoare ce se manifestă în lumina unei astfel de iubiri ce este trăită intens şi profund, fără măsură, face să se trezească în mod gradat în universul nostru lăuntric starea androginală glorioasă şi ne permite totodată să ajungem la o înţelegere intuitivă a marilor taine fundamentale ale fiinţei, ale Macrocosmosului, ale lui DUMNEZEU.
Toate aceste miracole, care pentru cel ignorant sunt aproape imposibile, ni se dezvăluie în mod gradat, de cele mai multe ori prin anumite flash-uri uimitoare, atunci când privim într-un mod transfigurator în ochii fiinţei iubite şi trecem totodată dincolo de ea, graţie procesului tainic pe care transfigurarea îl declanşează, făcându-ne să expansionăm în nemărginire, să devenim astfel tangenţi cu infinitul, cu focarele enigmatice de putere din Macrocosmos cu care fiinţa iubită este în legătură.
Toate aceste fenomene uluitoare sunt, totodată, declanşate şi catalizate şi prin intermediul amorului cu continenţă.
Prin urmare, este esenţial să reţinem că, în orice relaţie de cuplu în care iubirea este reciprocă există un triptic esenţial care este alcătuit din iubire, transfigurare şi continenţă perfectă.
Articolul de faţă vorbeşte despre aspiraţia intensă, profundă şi frenetică a fiinţei noastre care, prin intermediul iubirii manifestate fără măsură, al transfigurării şi al continenţei, începe să se expansioneze într-un mod euforic, de la finit către infinit.
În felul acesta, fiinţa umană descoperă puterea alchimică misterioasă a pasiunii controlate şi, prin intermediul fiinţei iubite, în ea începe să se trezească, în mod gradat, starea androginală.
Descoperirea acestei stări intense şi copleşitoare de iubire face să se instaleze în fiinţa noastră o imensă fericire care, în anumite situaţii privilegiate, ne conduce chiar la trăirea unor stări de extaz.
Stările intense şi profunde de iubire care sunt declanşate în universul nostru lăuntric de energia tainică a iubirii ne trezesc în mod gradat sufletul şi ne deschid faţă de realitatea sa inefabilă, misterioasă.
Stările de extaz mistic pe care în anumite situaţii le trezeşte în noi iubirea intensă, profundă şi fără măsură declanşează adeseori în noi aspiraţia de a ne uni cu tot ceea ce există şi a existat vreodată într-o stare de extaz mistic.
Această stare de fuziune extatică pe care o declanşează în fiinţa noastră iubirea, transfigurarea şi amorul cu continenţă trebuie să fie căutată de fiecare dintre noi într-un mod activ.

Trezirea stării androginale glorioase este un ţel firesc al oricărei relaţii amoroase

În cazul oamenilor obişnuiţi, care nu sunt angrenaţi pe o cale spirituală şi care nu au avut parte de anumite iniţieri spirituale fundamentale, este evident că, în pofida tuturor realizărilor lor în lumea materială, indiferent care au fost sau care sunt progresele tehnologice, indiferent de veniturile lor financiare, ei nu au reuşit şi nu reuşesc, prin nimic din toate acestea, să capete pentru lungi perioade de timp acces la această sferă existenţială misterioasă, infinită şi profundă care îi înglobează neîncetat.
Cu toate că unii dintre aceşti oameni obişnuiţi au posedat sau posedă tot ceea ce şi-au putut dori vreodată, ei rămân, în pofida acestui fapt, bântuiţi de o imensă dorinţă arzătoare, pe care nu şi-o pot satisface, în ciuda tuturor eforturilor pe care le-au făcut sau le fac.
În comparaţie cu oamenii obişnuiţi, mulţi dintre yoghinii iniţiaţi au avut flash-uri iluminatorii sau anumite percepţii intuitive care i-au făcut să îşi dea seama că iubirea manifestată fără măsură, iar în sfera relaţiilor umane, relaţiile de cuplu bazate pe iubire reciprocă, pe transfigurare şi pe continenţă sexuală perfectă, sunt singurele care ne aduc aminte, în mod spontan, de această stare extatică de fuziune copleşitoare, inefabilă, care reprezintă pentru ei nu numai un drept înnăscut şi firesc al lor, ci însuşi destinul lor spiritual, divin.
Prin intermediul iubirii intense, profunde şi copleşitoare puteţi descoperi că nu sunteţi doar fiinţe psihomentale înzestrate cu un anumit trecut şi cu emoţii. Veţi descoperi, totodată, că sunteţi, înainte de toate, suflete care se trezesc şi care aspiră frenetic către regăsirea esenţei lor divine în propriul univers lăuntric. Pentru a ajunge aici, trezirea şi dinamizarea stării noastre androginale glorioase ne poate ajuta imens.
Mulţi dintre voi vă veţi da seama că trezirea stării androginale glorioase este un ţel firesc, care începe să se contureze la capătul tuturor relaţiilor noastre amoroase. Fie că ştim sau nu aceasta, fiecare bărbat şi fiecare femeie aspiră într-un mod inconştient să trezească în universul său lăuntric starea androginală glorioasă.
Trezirea plenară şi profundă a stării androginale glorioase face totodată posibilă regăsirea Esenţei Divine în propriul nostru univers lăuntric.
Această aspiraţie către atingerea stării androginale glorioase şi către fuziunea supremă cu scânteia supremă, nemuritoare, din DUMNEZEU TATĂL, care este prezentă în fiecare din noi, serveşte drept metaforă pentru toate relaţiile noastre amoroase.
Pentru unii yoghini şi pentru unele yoghine, în care s-a produs deja o transformare spirituală profundă, această aspiraţie frenetică, ce este ancorată în sufletele lor tinde să devină, pe zi ce trece, ceva mai mult decât o simplă metaforă. Această realitate tainică începe să prindă formă sub ochii lor şi, totodată, obstacolele şi barierele încep să cadă, una câte una, într-un sui-generis spectacol iluzoriu, care este deopotrivă zguduitor şi sublim.
Lecţia esenţială a acestei transformări spirituale este că, la momentul potrivit, toate aceste bariere trebuie să cadă. Atunci când vor fi pregătiţi, pentru aceşti aspiranţi vor cădea atât barierele interioare, cât şi cele care mai persistă, încă, la nivelul relaţiilor lor intime şi care blochează relaţia lor cu Esenţa Spirituală, cu Sinele Suprem Nemuritor (ATMAN).

De fapt, descoperirea lui DUMNEZEU TATĂL în propriul nostru univers lăuntric reprezintă, pentru fiecare dintre noi, destinul suprem. Iubirea fără margini, intensă, profundă, copleşitoare, transfigurarea şi continenţa amoroasă manifestate în cadrul relaţiilor de cuplu alcătuiesc un triptic ce face să apară acea experienţă inerentă condiţiei umane, care ne permite să înţelegem, prin trăire directă, că adevărata noastră esenţă, atunci când este revelată, face să apară o stare inefabilă de fuziune cu celălalt, cu Macrocosmosul, cu DUMNEZEU TATĂL, care îmbrăţişează în veşnicie totul, şi nu una de izolare.

Fragment din lucrarea SECRETE AMOROASE ESENŢIALE PENTRU CUPLURILE YOGHINE CARE ASPIRĂ SĂ FIE FERICITE (capitolul 1)

Citiţi şi:
Unele obstacole psihomentale care ne blochează deschiderea spirituală 
Sfaturi pline de înţelepciune pentru cei care au îmbrăţişat calea binelui divin

yogaesoteric
23 septembrie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More