Avizul juridic danez concluzionează că tehnologia 5G contravine legilor umane şi celor de mediu

 

Avocatul Christian Jensen, de la firma Bonnor Lawyers din Danemarca, a examinat posibilele riscuri şi afectări pe care tehnologia 5G le poate aduce fiinţei umane şi mediului, raportat la legislaţia privind drepturile omului şi convenţiile de mediu.

Avizul juridic este centrat în jurul rezultatelor care susţin afectări sau riscuri produse fiinţelor umane, animalelor sau plantelor. Jensen subliniază că această cercetare este „în mod inerent mult mai semnificativă decât examinările care nu au fost capabile să identifice un risc sau o afectare conexe (acestei tehnologii), din moment ce grupul din urmă (al riscurilor) nu exclude posibilitatea că există la modul real un risc sau o afectare reală.ˮ

El explică faptul că „dacă o dată a fost demonstrat ştiinţific că există un efect dăunător sau un risc de afectare, atunci faptul că zece alte studii nu au arătat un astfel de efect sau risc este irelevant. Rămâne pur şi simplu problema comunităţii ştiinţifice ca să lămurească de ce cele zece studii nu au arătat ceea ce s-a demonstrat ştiinţific, cu scopul de a înţelege mai bine de ce şi cum apar sau ar putea apare afectările.ˮ

În paginile finale ale remarcilor sale, la pagina 64 din cele 75 scrise, Jensen afirmă că:
„Concluzia acestui aviz juridic este că implementarea şi activarea reţelelor 5G, aşa cum s-a descris, ar fi în contravenţie cu legile umane şi de mediu prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţia ONU referitoare la Drepturile Copilului, reglementările UE şi convenţiile de la Berna şi Bonn.
Motivul este o cantitate semnificativă de documentaţie ştiinţifică disponibilă care arată că radiaţia electromagnetică de frecvenţă radio este dăunătoare şi periculoasă pentru sănătatea fiinţelor umane (în special pentru copii), animale şi plante.
Aceasta se aplică de asemenea şi atunci când radiaţia rămâne între limitele recomandate de ICNIRP şi în prezent utilizate în Danemarca şi în toată Uniunea Europeană.ˮ

Acest aviz juridic a fost furnizat la cererea Institutului Danez de Sănătate Publică, a Consiliului pentru Telecomunicaţii Sigure pentru Sănătate, a asociaţiei EHS şi a Asociaţiei de Sănătate Daneză May Day.

Acest aviz este de asemenea relevant pentru Australia. Australia este semnatară atât a Convenţiei ONU pentru Drepturile Copilului cât şi a Convenţiei de la Bonn (cunoscută şi sub numele de Convenţia pentru Conservarea Speciilor Migratoare a Animalelor Sălbatice). Directivele Uniunii Europene nu se aplică în Australia; în orice caz, decizii luate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care are responsabilitatea de monitorizare a complianţei la drepturile şi libertăţile stabilite prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, influenţează dezvoltarea legislaţiei pentru drepturile omului din Australia.

Avizul legal danez concluzionează că tehnologia/reţeaua 5G contravine legilor umane şi de mediu.

Avizul juridic danez este disponibil aici (în limba engleză).

Citiţi şi:
Acțiuni de stopare a tehnologiei 5G în diferite țări – De ce nu sunt făcute teste asupra siguranţei acestei tehnologii?
Modul în care companiile de telecomunicaţii pierd bătălia de impunere a reţelei 5G împotriva voinţei cetăţenilor (I)

 

yogaesoteric
10 decembrie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More