10 «codaşi» care apoi au devenit măreţi! Nici nu-ţi închipui despre cine este vorba…

 

Vă propunem un articol anti-pedagogic, despre faptul că a fi codaş din punct de vedere al sistemului educațional ce alienează nu este o ruşine, iar uneori chiar este o onoare.

1. Whinston Churchill

Galeria noastră o deschide un caz clasic. Năzbâtiosul Winston, fiul mai mare al părinţilor aristocraţi, ura procesul de învăţământ de la cea mai fragedă vârstă. Nu că era prost: profesorii îl găseau regulat undeva într-un ungheraş, citind o carte nu pentru vârsta lui. Însă Churchill refuza categoric să-şi facă temele, să lucreze la lecţii şi în general să se străduiască. Codaşul Churchill a primit premiul Nobel pentru literatură. „Şcoala nu are nimic în comun cu studiile”, scria Churchill. „Este o instituţie de control, unde copiilor li se cultivă abilităţile de bază pentru coabitare”.

2. Vladimir Maiakovski

Literatura sovietică, pentru a nu jena pionierii, evita să vorbească despre nereuşitele lui Vladimir Maiakovski şi explica totul prin spiritul lui revoluţionar.

3. Serghei Koroliov

Serghei Koroliov, sub conducerea căruia au fost create rachete balistice şi geofizice, primii sateliţi şi navele Vostok şi Voshod avea note foarte mici la școală.

4. Richard Branson

Multimilionarul Richard Branson, fondatorul corporaţiei Vigrin Group şi a turismului cosmic particular se înscrie perfect în această categorie. La ore, viitorul magnat financiar nu putea lega două cuvinte – mormăia, se bâlbâia şi roşea disperat de fiecare dată când era chemat la tablă.

5. Isaak Newton

Isaak Newton învăţa cel mai prost în clasă până când a fost bătut de un coleg. După care Newton a decis să-l învingă prin cunoştinţe, iar peste câteva luni era primul în clasă.

6. Napoleon

Napoleon învăţa prost la toate obiectele, în afară de matematică.

7. Ludvig van Beethoven

Ludvig van Beethoven scria cu greşeli, iar scăderea şi înmulţirea nu le-a învăţat, la fel ca şi Alexandru Duma tatăl.

8. Albert Einstein

Albert Einstein – autorul teoriei relativităţii, laureatul premiului Nobel, era mediocru la învăţătură. Părinţii lui recunoşteau în faţa cunoscuţilor că nu au iluzii în privinţa lui şi că speră doar că el va putea avea un job simplu.

9. Aleksandr Puşkin

Aleksandr Puşkin învăţa foarte prost în liceu şi plângea la lecţiile de aritmetică. După atestare, la înmânarea diplomei, el era al doilea de la coadă.

10. Anton Cehov

Da, şi cel mai inteligent dintre scriitorii ruşi la fel a început, la drept vorbind, cu stângul. De două ori a rămas repetent.

Citiți și:

Zece oameni care au transformat în bine lumea

Oameni cu adevărat celebri – anecdotica în cazul lor este semnificativă

 

yogaesoteric
10 decembrie 2019


 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More