Avocata Elena Radu: Dacă am avea demnitari, judecători CCR și reprezentanți ai poporului român cărora le-ar păsa de români și de România, s-ar remedia multe dintre anomaliile legislative care ne sunt impuse de UE

CJUE (Curtea de Justiție a UE) și prescripția din dreptul penal român ‒ în urma deciziilor prin care CCR a declarat neconstituțional articolul privitor la prescripția specială, rămân aplicabile numai normele referitoare la prescripția generală. În acest sens, a depus concluzii la CJUE avocatul general ‒ dl. Manuel Campos Sánchez Bordona.

Ce spune avocatul general în concluziile sale?

1. În privința prescripției:

Că, în principiu, o reglementare și o jurisprudență națională care privesc întreruperea termenelor de prescripție a răspunderii penale care ar avea drept consecință ca un număr considerabil de fapte care constituie o fraudă gravă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii să rămână nepedepsite ar încălca TFUE și Decizia din 2006 prin care s-a impus MCV-ul României.

Însă, o importanță și mai mare o are principiul retroactivității legii penale mai favorabile (consacrat de Carta drepturilor fundamentale a UE) sau, în lipsa acesteia, un standard național mai ridicat de protecție a acestui principiu prevăzut în dreptul național. Din acest motiv, instanța națională nu este obligată să lase neaplicată reglementarea și jurisprudența națională.

Cum în Constituția României avem art. 15 alin. (2) potrivit căruia: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, standardul de protecție oferit de legislația internă este mai ridicat și drept urmare, nu pot fi ignorate de către judecători deciziile obligatorii ale CCR și hotărârile obligatorii ale ICCJ.

În argumentarea opiniei sale, avocatul general a arătat că:

„148. Cu toate acestea, precedentul din Hotărârea M.A.S. și M.B. genera același risc de impunitate și nu vedem niciun motiv pentru a–l evita în prezenta cauză. Standardul național mai ridicat de protecție a principiului lex mitior este în mod clar prezent în cauza de față, astfel cum se petrecea în cauza M.A.S. și M.B. și spre deosebire de cauza Euro Box Promotion.”

„150. Într o comunitate de drept precum Uniunea, drepturile fundamentale nu sunt mai puțin importante decât interesele financiare ale acesteia. Cu alte cuvinte, interesele financiare ale Uniunii nu pot fi protejate cu prețul unei încălcări a drepturilor fundamentale.”

„2. În consecință, supremația dreptului Uniunii nu ar produce efecte în acest caz, iar instanța de trimitere nu ar trebui să lase neaplicată jurisprudența Curții Constituționale pentru a asigura respectarea articolului 325 alineatul (1) TFUE și a Deciziei 2006/928. Dimpotrivă, ea este necesar să respecte această jurisprudență pentru a menține standardul mai ridicat de protecție a principiului lex mitior din dreptul român, care, prin însăși natura sa, profită autorilor infracțiunilor.”

„153. Această soluție este de asemenea cea mai compatibilă cu principiul legalității incriminării și cu cerințele sale privind previzibilitatea și precizia legii penale aplicabile (96). Deciziile Curții Constituționale, completate cu cea a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au clarificat regimul de întrerupere a prescripției răspunderii penale prevăzut la articolul 155 alineatul (1) din Codul penal din 2009 după o perioadă în care au existat îndoieli în rândul instanțelor de drept comun. Lăsarea neaplicată a acestei jurisprudențe ar introduce noi incertitudini în ceea ce privește întreruperea prescripției răspunderii penale între anii 2018 și 2022.”

Sunt corecte concluzia și argumentele avocatului general sub acest aspect, ele ar fi necesar să fie preluate de către CJUE, iar judecătorii români să facă bine și să respecte deciziile CCR, să nu se mai fofileze și să inventeze motive ca să facă legea, nu să o aplice.

2. În privința răspunderii judecătorilor naționali pentru nerespectarea deciziilor CCR:

Că nu este incompatibilă cu dreptul UE angajarea răspunderii disciplinare a judecătorilor în cazuri excepționale ale unor comportamente grave și total impardonabile din partea judecătorilor, care ar consta în încălcarea deliberată și cu rea credință sau dintr-o neglijență deosebit de gravă și de grosieră a normelor de drept național și de drept al Uniunii a căror respectare este necesar să o asigure.

Dreptul UE și „principiul supremației dreptului Uniunii este necesar să fie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale care permite angajarea răspunderii disciplinare a unui judecător național pentru motivul că aceasta a aplicat dreptul Uniunii, astfel cum a fost interpretat de Curte, îndepărtându-se de o jurisprudență a curții constituționale incompatibilă cu principiul supremației dreptului Uniunii.”

Cu alte cuvinte: dacă CCR decide ceva și CJUE decide altceva, judecătorii naționali pot să ignore deciziile CCR și să nu le aplice, neputând să le fie atrasă răspunderea disciplinară. Însă, în lipsa unei decizii a CJUE care interpretează dreptul UE și care este în contradicție cu deciziile CCR, judecătorii nu pot să ignore deciziile CCR.

Prevalența dreptului UE în fața dreptului național, chiar dacă este în contradicție cu Constituția României, va fi statuată constant de CJUE. În ceastă privință, rezolvarea nu va vani niciodată de la CJUE, pentru că în opinia CJUE România a ratificat Tratatul de la Lisabona și Declarația nr. 17 cu privire la supremație, anexată la actul final al Conferinței Interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona, fără rezerve.

(Hotărârea CJUE din 22 februarie 2022, RS, C 430/21: „49. Aceste caracteristici esențiale ale ordinii juridice a Uniunii și importanța respectării care îi este datorată au fost de altfel confirmate de ratificarea, fără rezerve, a tratatelor de modificare a Tratatului CEE și în special a Tratatului de la Lisabona. Astfel, cu ocazia adoptării acestui tratat, Conferința reprezentanților guvernelor statelor membre a ținut să amintească în mod expres, în Declarația nr. 17 cu privire la supremație, anexată la Actul final al Conferinței Interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona”).

Realitatea este că România nu a ratificat niciodată Actul final al Conferinței Interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona și nici Declarația nr. 17 cu privire la supremație anexată la acesta.

Potrivit legislației române, prin Legea nr. 13/2008, Parlamentul României a ratificat numai Tratatul de la Lisabona, nu și Actul final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona și nici Declarația nr. 17 cu privire la supremație anexată la acesta.

Cu toate acestea, în Monitorul Oficial al României, odată cu Legea nr. 13/2008 (care are articol unic: „Se ratifică Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007”) a fost publicat atât Tratatul de la Lisabona, cat si Actul Final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona și Declarația nr. 17 cu privire la supremație.

Chiar Tratatul de la Lisabona conținea norme care încălcau Constituția României, ca de exemplu, cele care prevăd că UE a dobândit personalitate juridică potrivit acestui tratat din 2008 și poate încheia tratate bilaterale sau internaționale care sunt obligatorii pentru statele membre. În baza acestor prevederi din Tratatul de la Lisabona, UE semnează acum cu OMS diverse convenții și vrea să semneze și un Tratat pandemic care ne sperie pe mulți.

În concluzie, Tratatul de la Lisabona a fost ratificat de Parlamentul României cu toate că avea norme care încălcau Constituția României și nu putea fi ratificat fără rezerve; Declarația nr. 17 cu privire la supremație nu a fost ratificată de către Parlamentul României.

Așa că soluția pentru a remedia ignorarea Constituției României, sub pretext că „a zis UE, a zis CJUE” stă în puterea noastră, a românilor, prin declararea ca neconstituțională a Legii nr. 13/2008 prin care s-a ratificat Tratatul de la Lisabona, precum și prin constatarea că Declarația nr. 17 la Actul Final al Conferinței interguvernamentale care a adoptat Tratatul de la Lisabona nu a fost vreodată ratificată de România, prin raportare la legislația românească și normele de tehnică legislativă.

Cu toate că în aprilie 2022 mai mulți avocați am făcut o petiție către Avocatul Poporului pentru a sesiza CCR cu neconstituționalitatea Legii nr. 13/2008 (prin care a fost ratificat Tratatul de la Lisabona), Avocatul Poporului nu a vrut să sesizeze CCR, că cică este bine așa.

Cu toate că CCR poate fi sesizată de unul dintre președinții Camerelor Parlamentului, un număr de 50 deputați sau numai de 25 senatori cu neconstituționalitatea Tratatului de la Lisabona ratificat prin legea nr. 13/2008, nu a sesizat nimeni CCR sub acest aspect.

Dacă am avea demnitari, judecători CCR și reprezentanți ai poporului român cărora le-ar păsa de români și de România, s-ar remedia multe dintre anomaliile legislative care ne sunt impuse de UE. Dar cum clasa politică și mulți „deținători” de funcții înalte sunt certați cu Constituția României, din păcate nu se remediază nimic.

Autor: Elena Radu, avocat

Citiți și:
Av. Elena Radu: Cum se acoperă ilegalitățile puterii executive de până acum prin inițierea de proiecte de lege? + Identitatea digitală a elevului
Av. Elena Radu: Prin proiectul de lege cu abuzul și neglijența în serviciu, senatorii au „desființat” faptele obișnuite, iar pentru cele contravenționale au introdus amenzi exorbitante

 

yogaesoteric
12 septembrie 2023