Avocatul Dan Chitic propune Legea Suveranității, ce interzice defrișările până în 2040, cenzura pe internet, implicarea serviciilor în justiție

Românii îşi pot lua singuri soarta în mâini şi pot beneficia de o prevedere constituţională ce le permite să-şi elaboreze singuri legile, fără să mai aştepte la mâna parlamentarilor, care dau dovadă de o crasă inerţie.

Iar un astfel de act normativ, ce va fi numit Legea suveranităţii, va avea rolul de a proteja în mod real economia românească. Cel care a lansat propunerea luni, 25 ianuarie 2021, este avocatul Dan Chitic (foto), care a pornit de la art. 74 alin. 1 şi 2 din legea fundamentală. Respectivele pasaje din Constituţie le dau dreptul cetăţenilor să elaboreze ei înşişi proiecte de legi, pe care apoi să le trimită către Parlament.

Redăm prevederile constituţionale în acest sens:
(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativa legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.
(2) Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea
.”

Revenind la propunerea lui Dan Chitic: aceasta vizează în primul rând interzicerea defrişărilor până în anul 2040 şi obligativitatea ca înstrăinarea activelor statului şi concesionarea resurselor să se facă doar prin legi organice adoptate cu majoritate calificată. Este vorba despre două treimi dintre voturile tuturor parlamentarilor, după cum a explicat Dan Chitic pentru Lumea Justiţiei. De altfel, această majoritate calificată va fi necesară şi pentru adoptarea legilor organice necesare restrângerii exercitării unor drepturi şi libertăţi, altă variantă fiind exclusă de către Legea suveranităţii.

Tot în domeniul drepturilor şi libertăţilor, legea lui Chitic ar urma să prevadă amenzi usturătoare, de până la 50 de milioane de euro, pentru oricine se dedă la cenzură pe Internet. Acelaşi act normativ va interzice administrarea de tratamente medicale fără consimţământul scris şi informat al pacienţilor, exceptate fiind urgenţele medicale.

Altă prevedere va elimina posibilitatea ca serviciile secrete să se implice în justiţie, în politică, în presă şi în afaceri pe teritoriul României. În domeniul apărării, Legea suveranităţii va limita achiziţionarea de echipamente militare doar de la producători externi care asigură producţia offset în România de cel puţin 40% din valoarea contractului.

Imediat ce a fost publicată, iniţiativa a produs un interes uriaş în rândul românilor, care au sugerat includerea şi altor aspecte în Legea suveranităţii. Printre cele 5 completările aduse după numai o săptămână, şi făcute publice de avocatul Dan Chitic pe Facebook, se numără cea privind interzicerea introducerii în ţară a deşeurilor de orice natură (o prevedere extrem de importantă având în vedere că România a devenit groapa de gunoi a Europei), dar şi cea care stabileşte că subminarea economiei naţionale se pedepseşte cu până la 25 de ani de închisoare.

Înainte să vă prezentăm propunerea publicată de Dan Chitic pe Facebook, menţionăm că avocatul a explicat pentru Lumea Justiţiei că nu este obligatoriu ca în final să rezulte o singură lege, putând fi vorba şi despre un pachet de legi ale suveranităţii.

Oricum, ceea ce este important este că aceste proiecte de legi ale suveranităţii să fie rezultatul unor ample dezbateri cu specialişti din toate domeniile vizate”, a subliniat Chitic.

„LEGEA SUVERANITĂŢII – o lege care este necesar să fie adoptată de urgenţă: ACUM ORI NICIODATĂ!

România a ajuns într-un moment crucial al istoriei sale în care este nevoie de implicarea activă şi directă a cetăţeanului pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. Asta dacă vrem ca mâine să mai fim o ţară, un popor!

În mod cert, nici Guvernul progresist şi colonialist al României şi nici Parlamentul în actuala sa compoziţie nu vor face nimic pentru a ne apăra de valul globalizării şi al noii normalităţi.

Este motivul pentru care noi, cetăţenii, este necesar să facem ceea ce nu au făcut din nepricepere, din teamă sau ticăloşie reprezentanţii noştri în ultimii 30 de ani: să apărăm suveranitatea şi independenţa României prin forţarea adoptării unor legi scrise exclusiv în interesul superior şi suveran al cetăţeanului român.

Căci noi, «simpli cetăţeni», avem dreptul să propunem Parlamentului adoptarea legilor de care avem noi nevoie. Ştiaţi asta? Şi nu doar prin «reprezentanţii noştri», ci chiar şi în mod direct, nemijlocit!

Da, Constituţia ne dă dreptul de a avea iniţiativă legislativă, de a «forţa» Parlamentul să adopte unele legi.

Este motivul pentru care este necesar să începem să facem apel la mecanismele constituţionale pe care le avem la dispoziţie şi, în temeiul articolului 74 din Constituţie, să ne utilizăm dreptul la iniţiativă legislativă, urmând să propunem legislativului legile de care cetăţenii României chiar au nevoie.

Pentru aceasta avem nevoie de minim 100.000 de cetăţeni cu drept de vot care să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării. În realitate va fi nevoie să strângem mai multe sute de mii, chiar milioane de semnături pentru a forţa mâna actualei majorităţi să adopte iniţiativele noastre legislative.

Vă aduc spre atenţie şi discuţie o primă propunere legislativă care ar putea şi chiar ar trebui să vină din partea noastră, a poporului: Legea suveranităţii.”

În momentul de faţă, textul propus pentru Legea suveranităţii este următorul:

„Proiect legislativ: Legea suveranităţii sau Legea pentru protejarea interesului superior şi suveran al poporului şi cetăţeanului român

1. Se interzice tăierea la ras a corpurilor de pădure pe teritoriul României până în anul 2040.

2. Înstrăinarea activelor statului român se face doar în urma adoptării de către Parlament cu majoritate calificată a unei Legi organice în acest sens.

3. Concesionarea resurselor naţionale se face doar în urma adoptării de către Parlament cu majoritate calificată a unei Legi organice în acest sens pentru fiecare zonă concesionată în parte.

4. Se suspendă exploatarea resurselor statului român concesionate până la această dată până la momentul adoptării de către Parlament cu majoritate calificată a unei Legi organice în acest sens pentru fiecare zonă concesionată în parte.

5. Limitarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor români prevăzute de Constituţie se poate face doar de către legislativ prin lege organică adoptată de Parlament cu majoritate calificată.

6. Articolele de lege declarate neconstituţionale de către CCR sunt considerate abrogate de drept în temeiul prezentului articol din a 46-a zi de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei CCR, în situaţia în care legislativul nu pune în acord dispoziţia legală cu decizia CCR.

7. Tratamentele medicale pot fi administrate cetăţenilor români doar prin obţinerea în prealabil a acordului şi consimţământului scris al pacienţilor în urma unei prealabile şi obligatorii informări făcute pe baza prospectelor oferite de producătorul medicamentelor propuse, exceptate fiind urgenţele medicale.

8. Este interzisă implicarea serviciilor secrete din România în justiţie, în politică, în presă şi în afaceri pe teritoriul României. Demascarea persoanelor fizice sau juridice care încalcă prezenta dispoziţie legală este exceptată de la aplicarea art. [12 alin. 2] din Legea 51/1991. Încălcarea prezenţei dispoziţii legale constituie abuz în serviciu, iar nedenunţarea unei posibile încălcări a acestei norme constituie complicitate la abuz în serviciu, astfel cum această infracţiune este definită şi sancţionată de dispoziţiile art 297 C.Pen.

9. Este interzisă achiziţionarea de echipamente militare de la producători externi care nu asigura producţia Offset în România de cel puţin 40% din valoarea contractului.

10. Este interzisă orice formă de cenzură sau limitare a dreptului la libera exprimare a cetăţenilor români pe reţelele de socializare sau/şi în mediul online. Încălcarea prezenţei norme legale atrage sancţionarea prestatorului de servicii online cu o amendă cuprinsă între 10.000.000 şi 50.000.000 €, în funcţie de gravitatea faptei.

11. Este interzisă orice formă de reclamă comercială la televiziune, radio şi pe reţelele de socializare pentru medicamente, vaccinuri şi alte produse farmaceutice, cu excepţia produselor cosmetice şi a celor naturiste.

12. Este interzisă introducerea în ţară a deşeurilor de orice natură, indiferent dacă acestea provin din spaţiul comunitar sau extra-comunitar.

13. Este interzisă adoptarea prin Ordonanţă de Urgenţă a oricăror măsuri din domeniul de reglementare exclusiv al legilor organice prevăzut de art. 73 al. 3 din Constituţie, precum şi modificarea sau abrogarea prin Ordonanţă de urgenţă a oricăror dispoziţii prevăzute în Legile organice.

14. La data adoptării prezentei Legi, nerespectarea totală sau parţială a condiţiilor şi obligaţiilor stipulate în sarcina cumpărătorului atrage nulitatea de drept a contractului de privatizare. Acţiunea în constatarea nulităţii poate fi formulată de orice cetăţean român şi este scutită de taxa de timbru.

15. Se incriminează fapta de Subminare a economiei naţionale care va avea următoarea formulare: «Fapta de a folosi o unitate din cele la care se referă art. 176 Cod penal, ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natură să submineze economia naţională, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naţionale, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi».

16. Prezenţa lege intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial, orice dispoziţie contrară fiind de drept abrogată de la această dată.”

„Desigur, textul poate şi este necesar să fie şi discutat, şi îmbunătăţit, adus la forma şi standardele impuse de Legea 24/2000.

Dar sper să fie un bun început, fie o bază utilă pentru o dezbatere publică şi constructivă care să ducă într-un final (care sper să nu fie atât de îndepărtat) la strângerea semnăturilor pentru înaintarea acestei Legi spre adoptare Parlamentului României.

Personal, alături de #CoalitiaPentruRomania şi de orice altă forţă politică interesată în adoptarea prezentei legi, voi face tot ce îmi este în putinţă pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale acestui popor.

Aştept părerile şi, desigur, sprijinul Dvs!
Dumnezeu să ne ajute şi să ne lumineze!

Persoanele interesate să participe la strângerea de semnături sunt aşteptate pe Telegram”.

Voluntarii sunt rugați să se înscrie aici.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More