Babilonia de gen consemnată în acte: Regimul Biden-Harris a început să elibereze pașapoartele LGBTQ care includ opțiunea X în dreptul genului
Regimul Biden-Harris a început să elibereze pașapoarte americane „neutre” din punct de vedere al genului, permițând marcarea cu un „X” pentru cei care nu se consideră bărbat sau femeie, conform En Volve.
Potrivit unui raport AP, Jessica Stern, delegatul special desemnat pentru drepturile LGBTQ, a declarat: „Când o persoană obține documente de identitate care reflectă adevărata sa identitate, aceasta trăiește cu mai multă demnitate și respect”.
Departamentul de Stat anunțase încă de la începutul anului trecut trecerea la un astfel de pașaport, în data de 27 octombrie 2022 fiind emis primul document de acest fel.
Departamentul de Stat a anunțat că a actualizat vechile proceduri în scopul de a permite tuturor doritorilor să își modifice pașapoartele personale.
Potrivit AP, Stern a mai spus: „Vedem acest demers ca pe o modalitate de afirmare și de aplicare a drepturilor omului pentru persoanele trans și intersexuale și pentru persoanele nonconforme cu genul și nonbinare de pretutindeni”.
Acest nou act este considerat începutul pentru o așa-zisă egalitate perfectă în SUA prin aplicarea unor politici pretins democratice, ce le vor oferi oamenilor „libertatea” de a-și selecta genul. Realitatea devine desuetă, iar deviația se impune ca „egală” a normalului.
Citiți și:
Joe Biden: Trup și suflet în slujba LGBT!
Gata cu gluma. Pentagonul devine militant LGBT
yogaesoteric
16 februarie 2022